ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3779/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori si de familie, pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petenta N.C. împotriva sentinței penale nr. 546 din 30 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 21107/3/2010, a dispus cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) și (10) C. proc. pen., invocată de petenta sus-menționată. Constatâdu-se că excepția invocată nu are legătura cu cauza dedusă judecății și că în cauza pendinte, prin excepția invocată petenta urmărește modificarea textului de lege prev. de art. 278 1 alin. (7) și (10) C. proc.

pen., s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta petentă N.C. Împotriva încheierii sus-menționate, petiționara a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea acestuia în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea încheierii atacate și, rejudecând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) și (10) C. proc. pen., invocată. În acest sens, a susținut că încheierea atacată este nelegală și netemeinică, apreciiind că sunt îndeplinite dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv articolul vizat este în vigoare, are legătură cu cauza, iar dispozițiile invocate nu au fost declarate necostituționale.

Față de aceste aspecte a susținut că, Curtea de apel trebuia să se pronunțe numai cu privire la condițiile de admisibilitate și nu să judece excepția pe fond. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume: - starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; - activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; - interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești. Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei. Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată. De asemenea, potrivit dispozițiilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare. Pe cale de consecință, din interpretarea textului, rezultă ca , instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul mai sus arătat.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de petiționara N.C. împotriva încheierii din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 22107/3/2010 (1938/2010) și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționara N.C. împotriva încheierii din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 22107/3/2010 (1938/2010). Casează încheierea atacată și rejudecând: Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278 1 alin. (7) și alin. (10) C. proc. pen. Dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 octombrie 2010.