ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3779/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 6 octombrie 2010,

Curtea de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze

cu minori si de familie, pe rol fiind soluționarea recursului declarat de

petenta N.C. împotriva sentinței penale nr. 546 din 30 iunie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în dosarul nr. 21107/3/2010, a dispus cu privire la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin. (7)

și (10) C. proc. pen., invocată de petenta sus-menționată.

Constatâdu-se că excepția

invocată nu are legătura cu cauza dedusă judecății

și că în cauza pendinte, prin excepția invocată petenta

urmărește modificarea textului de lege prev. de art. 278

1

alin.

(7) și (10) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă excepția

de neconstituționalitate invocată de recurenta petentă N.C.

Împotriva încheierii sus-menționate,

petiționara a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea

acestuia în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea

încheierii atacate și, rejudecând admiterea cererii de sesizare a

Curții Constituționale cu privire la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin. (7)

și (10) C. proc. pen., invocată.

În acest sens, a susținut că

încheierea atacată este nelegală și netemeinică, apreciiind

că sunt îndeplinite dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 47/1992, respectiv articolul vizat este în vigoare, are

legătură cu cauza, iar dispozițiile invocate nu au fost

declarate necostituționale.

Față de aceste aspecte a

susținut că, Curtea de apel trebuia să se pronunțe numai cu

privire la condițiile de admisibilitate și nu să judece

excepția pe fond.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând încheierea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că din economia prevederilor

art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale rezultă că

admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru

cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate, în care

ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident

procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie

rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că

excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau

ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță,

după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul

excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării

prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că

prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată

o formă a controlului de constituționalitate, în sensul

soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate

în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29

din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o

condiție și, pe cale de consecință, un control de

pertinență al instanței de judecată în fața

căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate,

vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea

cauzei.

Cu referire la condiția de

admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta

privește incidența dispoziției legale a cărei

neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința

soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății,

adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței

judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat

pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie

determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul

instanței de judecată.

De asemenea, potrivit dispozițiilor alin.

(1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

Pe cale de consecință, din

interpretarea textului, rezultă ca , instanța în fața

căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are

competența examinării acesteia, ci, exclusiv a pertinenței

excepției, în sensul mai sus arătat.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (2) lit. d) C.

proc. pen., urmează a admite recursul declarat de petiționara N.C.

împotriva încheierii din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul nr. 22107/3/2010 (1938/2010) și a

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petiționara N.C. împotriva încheierii din 6 octombrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 22107/3/2010

(1938/2010).

Casează încheierea atacată

și rejudecând:

Admite cererea de sesizare a Curții

Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 278

1

alin. (7) și alin. (10) C. proc. pen.

Dispune

sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate

invocată.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 26 octombrie 2010.