ÎCCJ, Decizia nr. 3/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 decembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

5649/2/2008 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin. (7)

C. proc. pen., invocată de intimații petiționari N.T. și N.M. .

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut că excepția a mai fost de două ori

invocată pe parcursul soluționării cauzei, Curtea Constituțională verificând în

integralitatea sa, sub aspectul constituționalității, art. 278

1

C.

proc. pen., respingând excepția ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs petiționarii N.T. și N.M.;

recursurile nu au fost motivate.

Analizând recursurile

sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., se constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse, pentru

considerentele ce urmează.

După cum rezultă din

analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată,

„Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia”.

Rezultă așadar că alin.

(1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind

atât obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv legi sau ordonanțe

în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative, cât și o

condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul

constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită

instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Se va constata

totodată că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte

două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate,

vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul

sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind

neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Cu privire la modul

de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale art. 29 din Legea

nr. 47/1992 menționează că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art.

29 alin. (6) prevăzând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția

invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din

articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.

În cauza dedusă

judecății petiționarii au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. în cursul judecării recursului declarat de petiționarii

B.A.F. și B.C., prin moștenitor M.M. și de petentul D.I., împotriva Sentinței

penale nr. 13 din 18 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II - a

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că excepția de neconstituționalitate invocată în

fața instanței de recurs a mai fost anterior invocată în fața instanței de

fond, Curtea de Apel București, cererea de sesizare a Curții Constituționale

fiind admisă, iar Curtea Constituțională respingând, ca inadmisibilă, excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.

Ulterior cererea de

sesizare a Curții Constituționale a fost reiterată în fața instanței de recurs,

care a respins-o, prin Încheierea din 15 iunie 2010 și apoi prin încheierea a

cărei verificare reprezintă obiectul prezentei cauze.

Așadar, se constată

că în mod întemeiat instanța de recurs a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., cerere formulată de către petiționarii N.T. și N.M.,

deoarece instanța de contencios constituțional, în aceeași cauză (chiar dacă în

cursul judecății în primă instanță), s-a pronunțat asupra excepției,

împrejurarea că cererea a fost succesiv formulată și reiterată de diferite

părți în cauză, fiind irelevantă, soluția Curții Constituționale vizând

constituționalitatea normei criticate, in abstracto, iar nu cu referire doar la

o anumită parte în proces.

Așa fiind, instanța

de recurs constată că deși formal condițiile de admisibilitate ale excepției

puteau fi considerate ca îndeplinite, nu subzista interesul părții în

formularea cererii, care în mod just a fost respinsă de către instanța

investită cu soluționarea recursurilor declarate împotriva Sentinței penale nr.

13 din 18 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II - a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, având în vedere și stadiul procesual al

judecării cauzei.

Pentru considerentele

ce preced, se constată că încheierea recurată este legală, temeinică și riguros

argumentată, dând o corectă interpretare și aplicare nu doar dispozițiilor

Legii nr. 47/1992, dar și principiilor de drept procesual incidente în cauză,

astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii N.M. și N.T. împotriva

Încheierii din 7 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală în Dosarul nr. 5649/2/2008.

Obligă fiecare

recurent petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2011.