ÎCCJ, Decizia nr. 111/2011

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 februarie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

3208/2/2010, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții

Constituționale în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51 alin. (3) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., raportat

la prevederile art. 1, art. 3, art. 21, art. 24, art. 54 alin. (2), art. 82 alin.

(2) și art. 146 lit. d) din Constituția României.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că partea nu a argumentat

excepția invocată sub aspectul legăturii normelor apreciate ca

neconstituționale cu prevederile din Constituție și în ce consta neconcordanța

dintre aceste norme.

De asemenea, s-a

constatat că obiectul cauzei cu soluționarea căreia Secția Penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a fost investită este reprezentat de o cerere de

contestație la executare astfel încât chiar dacă textele invocate de parte ar

fi declarate ca neconstituționale aceasta nu ar putea influența soluționarea

procesului, excepția nefiind motivată și neavând legătură cu soluționarea

cauzei și fiind, așadar, inadmisibilă.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs recurentul contestator criticând-o pentru

nesoluționarea excepțiilor de nelegalitate și neconstituționalitate invocate,

(privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție) în

realitate, ci pe cele invocate la un alt termen de judecată, prin

„falsificarea” dezbaterilor, aspecte apreciate ca abuzuri ce l-au prejudiciat

material.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din

analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată,

„Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia”.

Rezultă așadar că alin.

(1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind

atât obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv legi sau ordonanțe

sau dispoziții din asemenea acte normative în vigoare, cât și o condiție

relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității

și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită instanța în fața

căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Se va constata,

totodată, că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte

două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate,

vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul

sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea

acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Cu privire la modul

de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 din

Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată,

art. 29 alin. (5) prevăzând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care

excepția invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3)

din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.

În cauza dedusă

judecății, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

investită cu soluționarea recursului declarat de recurent împotriva Sentinței

penale nr. 191/ F din 21 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II -a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care această instanță s-a

pronunțat asupra unei cereri de contestație la executare anterior formulată de

către parte.

Așa fiind, se

constată că în mod corect prima instanță a apreciat că normele a căror

neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu soluționarea cauzei, având

în vedere obiectul acesteia și dispozițiile legale incidente, normele criticate

privind chestiunea inadmisibilității cererii de recuzare și plata cheltuielilor

avansate de către stat.

Astfel, se reține că

în speță nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a

excepției de neconstituționalitate, astfel după cum acestea sunt reglementate

de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, încheierea atacată fiind legală

și temeinică sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții

Constituționale, formulată de către recurent.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Astfel, se constată

că prima instanță a reținut în mod just obiectul excepției cu soluționarea

căreia a fost investită, având în vedere aspectele invocate și concluziile

părților, consemnate în partea introductivă a încheierii atacate, critica

formulată în recurs nefiind susținută.

Se reține, totodată,

că eventuala completare și verificare a consemnărilor efectuate în ceea ce

privește desfășurarea procesului presupune contestarea acestora în instanța

respectivă, criticile invocate sub acest aspect în recurs excedând obiectului

cauzei și limitelor devoluțiunii.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul E.N.G. împotriva Încheierii din 10

februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 3208/2/2010.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 mai 2011.