ÎCCJ, Decizia nr. 45/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea din 8 decembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 3208/2/2010, a fost amânată

pronunțarea deciziei la 19 decembrie 2011; prin aceeași încheiere,

astfel după cum rezultă din partea sa introductivă instanța

a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale pentru soluționarea excepțiilor de

neconstituționalitate invocate de recurentul contestator E.N.G.

Pentru a

pronunța această soluție instanța a reținut, în

esență, că simpla invocare a pretinsei

neconstituționalități a dispozițiilor legale privind

promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casație și

Justiție nu poate conduce la concluzia că este demonstrată

existența unei legături între excepțiile invocate și

soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

după cum nici chiar declararea neconstituționalității

normelor criticate nu poate să influențeze, în concret, soluția

procesului.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs recurenții E.N.G. și E.D.M.,

criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele scrise de recurs

(filele 2-4 dosar recurs), pentru nelegalitate, netemeinicie, caracter abuziv, prejudicierea

materială și morală a petenților, nemotivare.

Analizând recursurile

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se

constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse, pentru

considerentele ce urmează.

După cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată

și republicată, „Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești

sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o

ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acestuia”.

Rezultă,

așadar, că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de

neconstituționalitate – respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau

dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative – cât și o

condiție relativă la existența unei legături între norma

atacată sub aspectul constituționalității și obiectul

cauzei cu soluționarea căreia a fost investită instanța în

fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Se va constata

totodată că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992

cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de

neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea

excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu)

și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind

neconstituționalitatea acelorași reglementări de către

Curtea Constituțională.

Cu privire la modul

de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevăd că aceasta se

realizează printr-o încheiere motivată, iar art. 29 alin. (5)

statuează sancțiunea aplicabilă în situațiile în care

excepția invocată nu îndeplinește condițiile stipulate în alin.

(1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea

excepției.

Din verificarea

actelor dosarului instanța de recurs constată că obiectul

judecății în primă instanță este reprezentat de

recursul declarat de contestatorul E.N.G. împotriva sentinței penale nr. 191/

F din 21 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Se reține, de

asemenea, că recurentul contestator, prin mandatar, a solicitat sesizarea

Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevederilor

normative relative la modalitatea de promovare a judecătorilor la Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Din analiza normelor

criticate sub aspectul constituționalității, prin raportare la

obiectul cauzei în cursul judecării căreia au fost invocate

excepțiile, se constată că în mod just instanța

investită cu soluționarea recursului declarat de contestator a

constatat inadmisibilitatea excepțiilor, deoarece normele criticate nu au

legătură cu soluționarea cauzei, ci privesc modul de promovare a

judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, în mod

întemeiat a apreciat prima instanță că recurentul nu a oferit

temeiuri care să dovedească existența unei legături între

excepția invocată și soluționarea cauzei, constatându-se în

mod just că excepțiile de neconstituționalitate invocate nu

îndeplineau cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29

din Legea nr. 47/1992, fiind inadmisibile, hotărârea pronunțată

fiind legală, temeinică și complet motivată.

Se reține,

așadar, că nu pot fi primite criticile invocate în recurs,

soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate reprezentând

o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente,

fiind legală, temeinică și riguros argumentată,

instanța având în vedere obiectul excepției invocate, astfel

după cum acesta a fost precizat, oral, în ședința de

judecată, de către mandatarul recurentului.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții contestatori E.N.G. și

E.D.M. împotriva încheierii din 8 decembrie 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 3208/2/2010.

Obligă fiecare

recurent contestator la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.