ÎCCJ, Decizia nr. 168/2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea din 4 aprilie 2011 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5874/99/2007

au fost respinse, ca inadmisibile, excepția de nelegalitate și cererea de

sesizare a Curții Constituționale, formulate de recurentul intimat inculpat C.R.L.,

constatând ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

VII din Legea nr. 202/2010.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut, în esență că excepția de nelegalitate și

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul intimat

inculpat C.R.L. sunt inadmisibile. S-a constatat că excepția de nelegalitate

este un mijloc de apărare tradițional, reprezentând o formă de control indirect

a actelor administrative, domeniul de aplicabilitate al excepției de

nelegalitate fiind stabilit prin dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

condițiile de admisibilitate ale excepției de nelegalitate fiind reglementate

prin dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 5 alin.

(2) din același act normativ.

Analizând cele două

procese-verbale care au constituit obiectul excepției de nelegalitate prin

prisma naturii lor juridice, s-a constatat că procesul-verbal din 17 septembrie

1997 a fost întocmit de un inspector de specialitate din cadrul D.C.F.S.

Județul Iași și are valoarea juridică a unui act de constatare care nu dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, excedând categoriei actelor

administrative la care se referă art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

putând fi supus controlului în procedura specială prevăzută de Legea nr. 105/1997.

În ceea ce privește procesul - verbal din 27 august 1998 s-a arătat că acesta

este un act de constatare efectuat de specialiști din cadrul D.C.F.S. în scopul

lămuririi aspectelor legate de latura penală și respectiv de latura civilă a

cauzei în care se efectuau cercetări penale cu privire la faptele penale

săvârșite de inculpatul C.R.L., actul nefiind urmat de întocmirea unui raport

scris prin care să se stabilească măsuri fiscale și nici de emiterea unei

decizii de impunere, procesul-verbal constituind un mijloc de probă în cauza

penală, contestabil în cadrul procesului penal pendinte, fiind întocmit la

cererea organului de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte sau

împrejurări ale cauzei, constatare ce a fost urmată și de efectuarea unui

raport de expertiză tehnică de specialitate.

De asemenea, s-a

constatat că cele două procese-verbale, au fost emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, nefiind admisibilă cercetarea nelegalității

actelor administrative individuale emise anterior Legii nr. 554/2004, excepția

de nelegalitate a celor două procese-verbale fiind apreciată ca inadmisibilă,

prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 fiind înlăturate în considerarea

aplicării prioritare a art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul respectării

securității raporturilor juridice, conform art. 20 alin. (2) din Constituția

României.

S-a reținut, totodată

că, cele două procese-verbale (necenzurate în procedura specială graduală

prevăzută de Legea nr. 105/1997) nu mai pot face obiectul controlului

judecătoresc în fața instanței de contencios administrativ, în acest sens,

fiind dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Cu alte cuvinte, se

reține că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele

ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios

administrativ.

S-a concluzionat în

sensul că soluționarea cauzei nu depinde exclusiv de cele două procese-verbale

a cărei nelegalitate se invocă, valoarea probatorie a acestora urmând a fi

apreciată în urma examinării coroborate a tuturor mijloacelor de probă

administrate în cauză.

Cu privire la

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din Legea nr. 202/2010

instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, s-a reținut

din punct de vedere al naturii dispozițiilor legale care fac obiectul excepției

de neconstituționalitate, cât și al existenței lor în vigoare, că cerința legii

este îndeplinită în cauză, obiectul excepției constituindu-l dispoziții ale unei

legi organice și de asemenea că aceste prevederi legale nu au fost declarate

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. S-a mai

argumentat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din

Legea nr. 202/2010 a fost invocată ca accesoriu a excepției de nelegalitate,

condiția pertinenței acesteia trebuind analizată prin raportare la acest din

urmă incident procedural, or dispozițiile art. VII din Legea nr. 202/2010 nu

îndeplinesc condiția pertinenței în raport de obiectul cauzei întrucât,

constatându-se ca fiind inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de

inculpatul C.R.L. în incidența căreia a fost invocată excepția de

neconstituționalitate a acestui text de lege, o eventuală statuare a

caracterului neconstituțional al acestor dispoziții legale nu ar avea efecte

directe asupra soluționării cauzei.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul C.R.L., criticând-o,

astfel după cum rezultă din motivele prezentate oral de către apărătorul său

ales (prezentate în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nemotivarea

soluției prin prisma neconcordanței normei apreciată ca neconstituțională și

prevederile art. 16 din Constituție, neobservarea faptului că există

posibilitatea ca excepția de nelegalitate invocată să fie admisă, privarea de

un grad de jurisdicție a părții care în recurs invocă o excepție de

nelegalitate și care nu poate ataca respectiva încheiere odată cu fondul.

Analizând recursul

declarat prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din

analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată,

„Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia”.

Rezultă așadar că alin.

(1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind

atât obiectul excepției de neconstituționalitate – respectiv legi sau ordonanțe

sau dispoziții din asemenea acte normative în vigoare – cât și o condiție

relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul

constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită

instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Se va constata

totodată că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte

două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate,

vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul

sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind

neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Cu privire la modul

de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 din

Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată,

art. 29 alin. (5) statuând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția

invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din

articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.

În cauza dedusă

judecății recurentul inculpat a invocat în fața instanței investită cu

soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 35 din 2 martie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, excepția de

nelegalitate a două procese-verbale (din 17 septembrie 1997 și 27 august 1998)

și în aceste circumstanțe a înțeles să formuleze și o cerere de sesizare a

Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din Legea nr. 202/2010, (normă

care prevede modul de cercetare a legalității actelor administrative cu

caracter individual) apreciind că sunt neconstituționale dispozițiile legale

referitoare la împrejurarea că judecarea cauzelor penale până la soluționarea

excepției de nelegalitate nu se suspendă, cât și cele prin care se stabilește

posibilitatea atacării doar odată cu fondul a încheierii de respingere a

cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ.

Față de aspectele

anterior expuse se constată că în mod întemeiat instanța a apreciat că cererea

de sesizare a Curții Constituționale are un caracter accesoriu față de cererea

de sesizare a instanței de contencios administrativ și, pe cale de consecință,

față de excepția de nelegalitate invocată. Sub aspectul îndeplinirii condiției

de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate constând în existența unei

legături între norma criticată sub aspectul constituționalității și

soluționarea cauzei, în mod just a concluzionat prima instanță că această

condiție nu este îndeplinită, deoarece excepția de nelegalitate invocată a fost

apreciată ca inadmisibilă, astfel încât norma prevăzută de art. VII din Legea nr.

202/2010 nu mai prezenta relevanță față de obiectul cauzei cu soluționarea

căreia instanța a fost investită, recurentul inculpat criticând, de altfel,

conținutul unei prevederi legale care nu poate, în nicio situație să fie

modificat printr-o decizie a Curții Constituționale, care nu are atribuții de

legiferare.

Așa fiind, se

constată că soluția dispusă este legală, temeinică și riguros argumentată, dând

o corectă aplicare prevederilor legale incidente, neindicarea în conținutul

considerentelor, în mod expres, a prevederilor constituționale cu privire la

care apărarea a considerat că sunt încălcate neconstituind o deficiență a

hotărârii sub aspectul motivării, după cum sugerează apărarea, deoarece prima instanță

a analizat just și în mod complet îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a

excepției de neconstituționalitate invocată.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.L. împotriva încheierii din 4

aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5874/99/2007.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2011.