ÎCCJ, Decizia nr. 138/2017

Decizia penală nr. 138/2017

Asupra cererii de apel de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 158/A din data de 02 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2016, definitivă sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2016.

Prin aceeași decizie, instanța a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 431 C. proc. pen. și, respectiv, art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (6) și art. 68 alin. (7) C. proc. pen. și, totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67 și art. 68 C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că în cauză, contestatorul a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, definitivă, prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 433 din 03 iunie 2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul cu nr. x/89/2012.

S-a precizat că, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Totodată, instanța de fond a reținut că singurele situații în care instanța ce judecă contestația în anulare se pronunță prin sentință, supusă căii de atac a apelului, sunt cazurile în care competența de soluționare aparține instanței de fond, respectiv cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., când sentința a rămas definitivă prin neapelare, și cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., când ultima hotărâre a rămas definitivă prin neexercitarea căii ordinare de atac, în toate celelalte situații competența de soluționare a contestației în anulare aparținând instanței de apel, a cărei decizie este definitivă.

În speța de față, s-a constatat că pe calea contestației în anulare promovate, contestatorul a criticat o decizie penală pronunțată în calea de atac a apelului, hotărârea prin care s-a soluționat contestația în anulare fiind definitivă.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că apelul formulat de contestator împotriva deciziei penale nr. 827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, este inadmisibil.

Totodată, instanța de fond a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., respectiv a dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (6), (7) C. proc. pen., precum și cererea de sesizare a Înaltei Curți, completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că nefiind legal sesizată, nu are posibilitatea de a cenzura hotărârea atacată și, totodată, nu se poate pronunța asupra altor excepții ridicate, întrucât excepțiile de neconstituționalitate nu privesc dispozițiile art. 432 alin. final C. proc. pen., acesta fiind și singurul text ce ar putea face obiectul unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, întrucât statuează asupra caracterului definitiv al soluției pronunțate în apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare.

Or, în raport de împrejurarea că cauză s-a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 431 C. proc. pen., text de lege care reglementează desfășurarea procedurii de admitere în principiu a acestei căi extraordinare de atac, și, respectiv, a dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 C. proc. pen., texte care vizează incidente procedurale legate de incompatibilitatea judecătorului și procedura de soluționare, prima instanță a respins cererile de sesizare a Curții Constituționale cu aceste excepțiile, ca fiind inadmisibile.

Aceeași a fost soluția și cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 C. proc. pen., cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția ca instanța care poate sesiza completul pentru dezlegarea unor probleme de drept să fie învestită în mod legal cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, impusă de dispozițiile art. 475 C. proc. pen.

II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (6) și (7) și art. 431 C. proc. pen., conținută în dispozitivul deciziei nr. 158/A din data de 02 mai 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/45/2016, a declarat apel contestatorul A., susținând, în esență, că dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate îndeplinesc condiția legăturii cu soluționarea cauzei, ca atare, cererile de sesizare a Curții Constituționale sunt admisibile.

III. Examinând calea de atac declarată de inculpat, completul de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește primele trei condiții, completul de 5 judecători constată că acestea sunt îndeplinite: excepțiile au fost invocate în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și au în vedere neconstituționalitatea unor texte în vigoare, din Codul de procedură penală, care nu au fost declarate neconstituționale.

Ultima condiție de admisibilitate impune ca dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Examenul legăturii cu cauza a textelor criticate pentru neconstituționalitate se realizează în mod concret, în funcție de interesul specific al celui ce invocă excepțiile și de înrâurirea pe care dispozițiile legale o au în speță.

În cauza aflată pe rolul primei instanțe, apelantul contestator a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 433 din 03 iunie 2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/89/2012, ultima menționată fiind o hotărâre dată în apel și, care atare, definitivă.

Prin decizia penală nr. 158/A din data de 02 mai 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/45/2016, ce cuprinde dispoziția atacată cu apel în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, judecând apelul declarat de apelantul contestator împotriva deciziei penale nr. 827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, a respins, ca inadmisibilă calea de atac declarată, deoarece contestația în anulare promovată de apelantul contestator a privit o decizie dată în apel și, ca atare, hotărârea prin care s-a soluționat contestația în anulare este una definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu apel.

În cadrul apelului formulat, apelantul contestator a formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 431 C. proc. pen., care se referă la procedura de examinare a admisibilității în principiu a contestației în anulare și, de asemenea, cu privire la prevederile art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (6) și art. 68 alin. (7) C. proc. pen., texte care se referă la procedura abținerii și la incompatibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți.

Cu referire la excepțiile invocate de apelantul contestator, completul de 5 judecători constată că textele criticate pentru neconstituționalitate nu îndeplinesc condiția legăturii cu cauza.

Pe de o parte, în raport împrejurarea că prin decizia atacată a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de contestator, se constată justificat argumentul primei instanțe, în sensul că aceasta nu avea posibilitatea de a se poate pronunța asupra excepților de neconstituționalitate ridicate într-o cale de atac cu care nu a fost legal învestită.

Pe de altă parte, excepțiile de neconstituționalitate ridicate nu privesc texte relevante pentru obiectul cauzei (apel declarat împotriva unei decizii definitive pronunțată în soluționarea unei contestații în anulare), pentru cauză nefiind hotărâtor dacă textele art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (6) și art. 68 alin. (7) C. proc. pen. privind incidente procedurale (procedura abținerii și la incompatibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți) sau textul art. 431 din același cod, privind procedura discutării admisibilității în principiu a unei contestații în anulare, indicate de apelant, ar fi neconstituționale.

Așa cum a arătat și prima instanță, singurul text ce are legătură cu cauza și, ca atare, ar fi putut îndeplini condițiile de admisibilitate necesare pentru a putea face obiectul unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, este cel prevăzut de art. 432 alin. (4) C. proc. pen., întrucât statuează asupra caracterului definitiv al soluției pronunțate în apelul declarat de contestator, în cadrul căruia, de altfel, au și fost invocate excepțiile.

Or, în cauză, apelantul invocă neconstituționalitatea altor dispoziții legale, astfel cum s-a arătat anterior.

În acord cu concluzia primei instanțe, completul de 5 judecători constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă, concretă, între modul de soluționare a căii de atac formulate de apelant și necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional cu privire la textele de lege criticate pentru neconstituționalitate, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate neputând avea vreo înrâurire în ce privește soluția ce s-ar fi putut pronunța de către prima instanță.

În consecință, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a legăturii textelor criticate pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei dedusă judecății, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (6) și (7) și art. 431 C. proc. pen., conținută în dispozitivul deciziei penale nr. 158/A din data de 02 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/45/2016.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 130 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (6) și (7) și art. 431 C. proc. pen., conținută în dispozitivul deciziei penale nr. 158/A din data de 02 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/45/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în sumă de 130 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2017.