ÎCCJ, Decizia nr. 501/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 3897 din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. formulată de petentul G.E., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.E. împotriva sentinței penale nr. 89/F din 26 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 89/F din 26 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul G.E. împotriva rezoluției nr. 1377/II/2/2009 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare efectuate de intimata D.I.

În baza art. 189-191 C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin rezoluția nr. 1377/II/2/2009 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul G.E. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă în dosarul nr. 602/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, reținându-se că petentul G.E. a formulat plângere împotriva făptuitoarei D.I., avocat la baroul Galați și D.G., tatăl acesteia, deoarece au depus un înscris falsificat la dosarele nr. 13440/233/2008 și nr. 2975/233/2009 ale Judecătoriei Galați.

La data de 10 septembrie 2009, petentul G.E. a mai depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, solicitând a se efectua cercetări față de făptuitorii D.I. și D.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 C. pen., art. 208 alin. (1) C. pen., art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 lit. a) și i) C. pen. și art. 220 C. pen., susținând că aceștia au intrat în prin efracție, în imobilul situat în Galați, pentru a executa lucrări de construcții, au sustras apa din grupul sanitar și au racordat imobilul la rețeaua de gaze.

Prin sentința civilă nr. 5872/1998 pronunțată în dosarul nr. 255/1998 al Judecătoriei Galați s-a admis acțiunea civilă în constatare a dreptului de proprietate și de ieșire din indiviziune, atribuindu-se numitului C.G. ½ din spațiul de depozitare de la etajul clădirii din Galați (pe latura de vest) și societății „I.E. SRL Galați (pe latura de est) iar parterul clădirii i-a fost atribuit SC D.M.D. SRL Galați.

S-a precizat că părțile vor rămâne în indiviziune cu privire la anexe (2 grupuri sanitare cu instalație de alimentare cu apă și canalizare și 2 lavoare).

La data de 4 februarie 2004 G.D., fiul lui G.E., a cumpărat de la C.C.C., imobilul situat în Galați, adică 178 mp și construcția cu destinația spațiu comercial situată la parter precum și cota indiviză din construcție cu destinația de grup sanitar.

La data de 31 august 2006 numitul G.D. a cumpărat de la C.L. și C.G. cota de ½ din spațiul de la etaj, cota de ¼ din grupul sanitar de la parter și cota de ½ din C 3 trepte de acces. D.G. a preluat etajul 1 al imobilului împreună cu C.G. în anul 1998.

În anul 2004 D.G. a hotărât să vândă acest spațiu fiicei sale D.I., aceasta redactând pe calculator un contract de vânzare-cumpărare la data de 24 martie 2004, prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din 3 camere în suprafață de 36 mp și hol de 7,20 mp pentru care a plătit 140.000.000 lei (ROL).

În anul 2008 făptuitoarea D.I. a hotărât să amenajeze imobilul pe care-l deține pentru a înființa un birou de avocatură.

Petentul G.E. a discutat în acest timp cu D.G. și D.I. să cumpere partea lor, dar nu s-au înțeles.

Făptuitoarea D.I. a formulat 2 acțiuni judecătorești pentru a i se recunoaște un drept de servitute de trecere pe terenul unde este amplasat imobilul, obținând acest drept în dosarul nr. 13440/233/2008 al Judecătoriei Galați.

Apreciindu-se că în mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate de petent pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau nu există, plângerea petentului a fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul ierarhic superior.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere în termen legal petentul G.E.

La termenul de judecată din 26 februarie 2010 instanța, din oficiu, a pus în discuții excepția inadmisibilității plângerii formulată de petentul G.E., acordându-se ulterior mai multe termene de judecată pentru ca petentul, prin probe, să-și formuleze apărările în raport cu această excepție.

S-a constatat că petentul a apreciat că are calitate de parte vătămată în cauză deoarece, fiind tatăl proprietarului, numitul G.D. plecat în străinătate, având calitatea de administrator al imobilului proprietatea fiului său care l-a desemnat printr-o procură judiciară (nr. 2419/2004) ca administrator al imobilului, iar prin altă procură judiciară (nr. 1142/2009), l-a desemnat să-l reprezinte în justiție la toate nivelurile, în litigiile privind imobilul, proprietatea numitului G.D.

Analizând cauza prin prisma excepției invocate, instanța a reținut că petentul G.E. a formulat la parchet două plângeri succesive referitoare la faptul că sunt indicii de săvârșire de către avocata D.I. și tatăl acesteia, D.G., a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz a de fals, violare de domiciliu și furt.

Plângerile au fost formulate de petent în nume propriu, nefiind proprietarul imobilului în litigiu și nici parte a așa –zisului înscris falsificat de către făptuitori. Prin urmare, sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut nu prin plângere penală ci prin denunț, petentul neavând calitatea procesuală să formuleze plângere penală, nefiind afectat ca parte vătămată în niciun mod față de presupusele infracțiuni săvârșite de către intimați.

S-a reținut, totodată că petentul, conform art. 222 C. proc. pen., putea să formuleze plângere pentru fiul său G.D. prin mandatar cu mențiunea că mandatul trebuia să fie special, iar procura să rămână atașată plângerii, lucru pe care petentul nu l-a făcut, situație în care cele aduse la cunoștință de către petentul G.E. constituie, potrivit art. 223 C. proc. pen., denunț.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză s-au făcut, nu în baza unei plângeri, deoarece aceasta nu a fost făcută de persoana vătămată și nici prin mandatar cu procură specială, ci în baza unui denunț, respectiv a înștiințării organelor de urmărire penală de către o persoană cu privire la săvârșirea unor infracțiuni.

Analizând dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., în raport cu persoanele care pot formula plângerea prevăzută de norma arătată, s-a constatat că petentul G.E. nu se numără printre acestea, deoarece nu se circumscrie niciuneia din cele două calități enumerate, neavând calitatea de persoană vătămată, respectiv o persoană care a suferit un prejudiciu material sau moral ca urmare a săvârșirii infracțiunilor enumerate în cele două plângeri penale ale acestuia și nici calitatea de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin săvârșirea infracțiunilor enumerate în aceleași două plângeri penale; plângerile penale formulate sunt, ca și modalitate de sesizare, două denunțuri. Numitul G.E. este tatăl proprietarului a 75% din spațiul din Galați, respectiv G.D., dorind să devină proprietar prin cumpărare de la intimați. Petentul a formulat cele două denunțuri în nume propriu, depunând la dosarul penal două procuri judiciare date de către fiul său pentru a-l reprezenta în litigiile civile și a-i administra imobilul, iar nu pentru introducerea unor plângeri penale care în temeiul art. 222 alin. (3) trebuie să fie făcută prin mandate speciale. Nicio plângere formulată de către G.D., proprietar fiind, nu ar fi întrunit condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., privind calitatea celor care pot formula plângerea, deoarece prin niciuna din faptele enumerate nu li s-a cauzat vreo vătămare a drepturilor sau intereselor legitime. Mai mult chiar, pentru fapta prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., violarea de domiciliu, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, G.E. nu îndeplinește calitatea de persoană vătămată, neavând mandat de la G.D. pentru formularea acestei plângeri prealabile, iar G.D. neînsușindu-și plângerea prealabilă în termenul prevăzut de art. 284 C. proc. pen., astfel că și pentru fapta prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. plângerea este inadmisibilă, fiind formulată de către o persoană fără calitate.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul G.E., criticând-o ca netemeinică solicitând casarea acesteia, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 197 C. proc. pen., a invocat nulitatea absolută a sentinței penale nr. 89/F din 26 mai 2010 a Curții de Apel Galați, solicitând casarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, pentru soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului de caz.

Cu ocazia dezbaterilor, la termenul de judecată de astăzi 03 noiembrie 2010, petiționarul a formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând cu prioritate cererea de sesizare a Curții Constituționale, instanța de recurs a constatat că lipsește una din condițiile impuse prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată privind organizarea Curții Constituționale și anume legătura între excepția de neconstituționalitate iterată și soluția ce urmează a se pronunța în cauză, întrucât ceea ce se invocă este o omisiune a legii și nu un text existent.

Pe fondul recursului declarat de petiționarul G.E., instanța de recurs, examinând actele și lucrările dosarului a constatat că recursul este nefondat, prima instanță stabilind în mod legal și temeinic că petiționarul G.E. nu avea legitimarea de a formula plângere în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă în dosarul nr. 602/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, neavând vreuna din calitățile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) a celor scrise și a motivelor de recurs (filele 17, 24 și 28 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeincie, greșita stabilire a obiectului recursului, nelegala soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin decizie, iar nu prin încheiere, eronata apreciere în sensul că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, motivarea contradictorie a soluțiilor dispuse.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., în ceea ce privește soluția dispusă de prima instanță asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Rezultă așadar că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate– respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative – cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Se va constata totodată că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Cu privire la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale art. 29 alin. (7) reglementează sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția invocată nu îndeplinește condițiile stipulate în alin. (1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.

Raportând considerațiile anterior expuse speței de față se constată că soluția dispusă prin hotărârea atacată este legală și temeinică, dând o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente cauzei concrete deduse judecății.

Din verificarea actelor dosarului se reține că petentul a apreciat că dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care “pot interzice ori nu permit controlul judecătoresc al rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a unor sesizări penale formulate și în calitate de denunțător”. Astfel, în mod just s-a apreciat de către instanța de recurs că, în realitate, critica petentului vizează o pretinsă omisiune a legii procesuale și nu o normă existentă, apreciată ca neconstituțională, Curtea Constituțională neputându-se substitui legiuitorului pentru ca, pe calea soluționării unei excepții de neconstituționalitate, să completeze, în sensul dorit de parte, o dispoziție legală.

Așa fiind, se constată că în cauză, excepția invocată nu îndeplinea, cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) Legea nr. 47/1992, republicată, excepția neavând legătură cu soluționarea cauzei (față de obiectul cauzei și limitele devoluțiunii) și excedând totodată prerogativelor conferite de lege Curții Constituționale.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate se constată că acestea sunt nefondate, deoarece, după cum s-a arătat și în cele ce preced, soluția instanței de recurs este legală și temeinică, împrejurarea că aceasta a fost dispusă prin decizia prin care instanța s-a pronunțat și asupra recursului declarat neprejudiciind drepturile procesuale ale petentului, care a avut posibilitatea legală de a declara recurs împotriva soluției dată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale. În ceea ce privește solicitările formulate în temeiul prevederilor Legii nr. 544/2004, cuprinse în concluziile scrise (vizând modificarea datelor înregistrate pe site-ul instanței, în ceea ce privește obiectul recursului declarat) acestea nu pot fi primite, excedând obiectului cauzei.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în decizia nr. 3897 din 3 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1758/44/2009.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.