ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2571/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La termenul din 10 noiembrie 2010, în

cauza aflată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2061/116/2008

(479/2010), apelantul inculpat C.M. a depus la dosar o cerere de sesizare a

Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen.

In motivarea cererii a arătat că

dispozițiile mai sus enunțate încalcă art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și

Hotărârea din 1 iulie 2008 pronunțată de CEDO în cauza Calmanovici contra

României. Dispozițiile contestate au legătură cu cauza, întrucât prin sentința

penală nr. 9 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Călărași a fost condamnat la

pedeapsa de 1 an închisoare în baza art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 74

lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., făcându-se aplicarea art. 81, art. 82 C.

pen., interzicându-i-se, totodată, exercitarea drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsa accesorie fiind

suspendată conform art. 71 alin. ultim C. pen.

Apelantul inculpat a mai arătat că

prin Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. nu se face automat, ci motivat, dar

această decizie nu poate împiedica interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 C. pen.

Drept urmare, pentru a evita o nouă

condamnare la CEDO, Curtea Constituțională trebuie să oblige legislativul să

elimine dispozițiile mai sus criticate prin admiterea excepției de

neconstituționalitate.

Cererea de sesizare a Curții

Constituționale a fost pusă în discuție la termenul 26 ianuarie 2011, când

instanța de apel a solicitat apărătorului inculpatului să indice dispozițiile

constituționale încălcate de art. 64 și art. 71 C. pen. Apărătorul inculpatului

nu a răspuns acestei solicitări, precizând că a indicat dispozițiile în

cuprinsul cererii scrise, atașate la dosar.

Curtea de Apel București a constat că

în speță, dispozițiile art. 64 și art. 71 C. pen. nu au fost contestate prin

raportare la anumite dispoziții constituționale, ci prin raportare la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și la jurisprudența Curții de la Strasbourg,

aspect ce nu se încadrează în cazurile de sesizare a Curții Constituționale,

putând a fi analizat de către instanța de judecată. Nici în cererea depusă în

scris și nici cu ocazia dezbaterii cererii, nu au fost indicate dispozițiile

constituționale încălcate de art. 64 și, art. 71 C. pen.

A mai reținut Curtea de Apel București

că celelalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr.

47/1992 sunt îndeplinite, întrucât excepția a fost invocată de o parte din

proces, dispozițiile contestate au legătură cu cauza și anterior nu s-a

pronunțat o decizie de admitere a excepției de neconstituționali ta te a

dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen., însă admisibilitatea excepției se

analizează din perspectiva tuturor cerințelor prevăzute de art. 29 alin.

(1)-(3) din legea de mai sus, condițiile de admisibilitate a excepției fiind

cumulative.

Atâta vreme cât nu este îndeplinită

prima dintre aceste condiții, respectiv aceea de a se contesta

constituționalitatea unei dispoziții legale (deci conformitatea acesteia cu o

anumită normă constituțională), cererea de sesizare a instanței de contencios

constituțional nu este admisibilă.

Față de cele reținute, constatând că

excepția este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea

de Apel București a respins-o ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din

aceeași lege.

Împotriva încheierii de ședință de la

termenul de judecată din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr.

2061/L16/2008 (479/2010), a declarat recurs inculpatul C.M., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de casație și Justiție sub nr. 5210/1/2011.

Înalta Curte, constată că recursul declarat

de inculpatul C.M. este tardiv.

In conformitate cu prevederile art.

385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile,

dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea

nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de

sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată numai cu recurs, la

instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

La data de 26 ianuarie 2011, Curtea de

Apel București a rămas în pronunțare cu privire la cererea formulată de

inculpatul C.M., privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea

excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 și art. 71 C.

pen., iar petentul a declarat recurs împotriva acestei încheieri la data de 02

februarie 2011 potrivit filei 2 dosar recurs.

Instituția termenului în procesul

penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și

anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei

unor măsuri procesuale, și pe de altă parte împiedică tergiversarea

desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de

justa soluționare a cauzelor penale.

Dispozițiile art. 185 alin. (1) C.

proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia

inculpatul putea și trebuia să-și exercite dreptul procesual, sancțiune ce

constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul

peremtoriu prevăzut de lege.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge,

ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 26

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2061/116/2008 (479/2010), în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza

I

C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit.

c) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat

de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 2061/116/2008 (479/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

iunie 2011.