ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6464/2009

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 13 mai 2008 în Dosarul nr.

246/2/2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a

Curții Constituționale formulată de contestatoarele D.I.C. și D.M.J., cu

excepția de neconstituționalitate a dispoz. art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a decide astfel,

instanța a constatat că excepția a fost invocată în raport de dispoz. art. 16 alin.

(1) și (2), art. 21 alin. (2) și (3) teza I, art. 124 alin. (2), art. 129, art.

20 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (2) din Constituția României,

susținându-se că are relevanță pentru soluționarea cauzei, deoarece prin

respectiva dispoziție legală se reglementează atât compunerea completului de

judecată pentru soluționarea contestației în anulare, cât și calea de atac,

îngrădindu-li-se justițiabililor dreptul la un proces echitabil soluționabil în

toate căile de atac (nefiind permis ca după soluționarea unei căi extraordinare

de atac de retractare, partea să nu mai beneficieze de nici o altă cale de

atac).

Instanța a apreciat, cu

referire la dispoz. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că excepția este

inadmisibilă, întrucât prevederile cuprinse în art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

nu au legătură cu judecata contestațiilor în anulare care au constituit

obiectul învestirii instanței.

Aceasta, întrucât textul

criticat reglementează calea de atac ce poate fi exercitată de părți împotriva

hotărârii care va fi pronunțată asupra contestației în anulare, iar nu

compunerea completului de judecată.

Compunerea completului de

judecată este dată de caracterul extraordinar și de retractare al contestației

în anulare, iar în ce privește calificarea căii de atac ce poate fi exercitată

de parte împotriva hotărârii pronunțate în contestația în anulare, aceasta se

face de instanța ierarhic superioară și nu impietează în nici un fel

modalitatea de soluționare a contestației în anulare.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs contestatoarele, care au susținut caracterul

nelegal al soluției, întrucât a făcut o apreciere greșită asupra lipsei

legăturii directe între excepția invocată și judecata cauzei.

Astfel, s-a arătat, excepția

are legătură cu cadrul procesual, care vizează două aspecte: dacă este vorba de

o judecată în fond și compunerea instanței (în raport de împrejurarea că

judecata se va face de un complet de un judecător, doi judecători sau trei

judecători), cu consecințe pe plan procedural.

Textul art. 320 alin. (1) C.

proc. civ. împarte pe justițiabilii care exercită contestația în anulare în mai

multe categorii, după cum atacă o hotărâre de fond, apel sau recurs, în funcție

de care vor avea la dispoziție ulterior, toate căile de atac prevăzute de legea

procesuală civilă sau numai parte din acestea.

Rezultă astfel, că

justițiabilii au aleatoriu și imprevizibil acces la căile de atac și la un

recurs efectiv, iar justiția nu mai este unică, imparțială și egală pentru toți

cetățenii.

În cazul declarării

neconstituționalității textului art. 320 alin. (3) C. proc. civ., instanțele de

judecată de toate gradele ar da mai multă atenție soluționării și judecării

contestațiilor în anulare, care trebuie supuse unor căi efective de atac în

dreptul intern.

Criticile recurentei,

neîncadrate din punct de vedere legal, astfel cum obligă dispoz. art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., urmează să fie încadrate de instanță (în

condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.) în dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., față de împrejurarea că se invocă încălcarea art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recursul este

nefondat, potrivit următoarelor considerente:

Invocând, în cadrul

procesual determinat de formularea unei contestații în anulare,

neconstituționalitatea dispoz. art. 320 alin. (3) C. proc. civ.,

recurentele-contestatoare au pretins, în esență, că textul este

neconstituțional întrucât împarte pe justițiabili în mai multe categorii, care

au la dispoziție diferite căi de atac, în funcție de hotărârea care face

obiectul contestației și de asemenea, compunerea instanței este influențată,

după cum se apreciază că este vorba de o judecată în fond sau în calea de atac.

Având a aprecia asupra

admisibilității sesizării Curții Constituționale, instanța a făcut o corectă

aplicare a dispoz. art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 și a

constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele

textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Potrivit art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 poate fi invocată excepția de neconstituționalitate a

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o

ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia, iar în situația în care textul a cărui

neconstituționalitate s-a invocat nu are legătură cu soluționarea cauzei,

instanța va respinge ca inadmisibilă sesizarea (art. 29 alin. (6)).

În speță, textul a cărui

neconstituționalitate s-a invocat stabilește că „hotărârea dată în contestație

este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Este evident că o normă,

care nu face decât să reglementeze regimul căilor de atac, nu poate avea

legătura impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu soluționarea

cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Judecata propriu-zisă a

contestației în anulare nu este influențată de calea de atac căreia îi va fi

supusă hotărârea pronunțată.

Consecințele pretinse de

recurente – în legătură cu alcătuirea completului de judecată și considerarea

contestației în anulare ca fiind o judecată în fond – nu decurg din calificarea

căii de atac (pentru a se justifica demersul în declararea

neconstituționalității), ci dimpotrivă, calea de atac este atașată hotărârii

ulterior pronunțării acesteia.

Așadar, judecata

contestației în anulare nu poate fi determinată în nici un fel de regimul

căilor de atac cărora îi este supusă hotărârea dată într-o asemenea materie,

pentru a se putea susține că există legătură între pretinsa

neconstituționalitate a art. 320 alin. (3) C. proc. civ. („hotărârea dată în

contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea

atacată”) și soluționarea cauzei.

Contrar aprecierii

recurentelor, natura cauzei și gradul jurisdicțional (fond, control judiciar)

sunt cele care determină calea de atac căreia îi este supusă judecata

finalizată prin hotărârea pronunțată și nu invers, astfel cum se pretinde prin

invocarea neconstituționalității textului.

Instanța a reținut corect,

cu referire la obiecțiile contestatoarelor, de natură să atragă, în opinia

acestora, neconstituționalitatea textului (și astfel, necesitatea sesizării Curții

Constituționale) pe de o parte că, în ce privește compunerea completului, ea nu

este reglementată de textul criticat, ci este dată de caracterul extraordinar

și de retractare al căii de atac iar pe de altă parte, aprecierea și

calificarea căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii, se

realizează de instanța ierarhic superioară – nefiind deci, impietată în nici un

fel judecata contestației în anulare.

Fără să combată ori să

critice în vreun fel aceste considerente ale instanței, care au stat la baza

adoptării soluției, recurentele s-au limitat la a prelua motivarea dată

excepției de neconstituționalitate cu ocazia invocării acesteia.

În consecință, se va

constata că instanța a făcut o corectă aplicare la speță a dispozițiilor art. 29

din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că neconstituționalitatea

invocată a art. 320 alin. (3) C. proc. civ. nu are legătură cu soluționarea

cauzei și ca atare, sesizarea Curții Constituționale este inadmisibilă.

Reținându-se așadar,

caracterul legal al soluției, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de

contestatoarele D.M.J. și D.I.C. împotriva încheierii din 13 mai 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, în Dosarul nr. 246/2/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2009.