ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.10.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1807/2023

HOTĂRÂRE
25.10.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1807/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 406R/08.05.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 668/22.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021.

Împotriva deciziei nr. 406R/08.05.2023 a declarat recurs, contestatorul A..

Recurentul a arătat că prin hotărârea recurată îi sunt încălcate, în mod grav, drepturi procesuale fundamentale, că nu se procedează la soluționarea cererilor deduse judecății, sunt ignorate probele depuse în diversele dosare în care recurentul figurează ca parte și nu se răspunde, de către instanțe, excepțiilor invocate.

Recurentul a expus, pe larg, istoricul litigiilor în care este implicat și a reiterat aspecte de fond ale pricinii.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 iunie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 3, care a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că părțile nu au deschisă calea de atac a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

La 2 octombrie 2023, recurentul a depus la dosar punct de vedere la raport prin care, în esență, a reiterat aspectele invocate în cuprinsul memoriului de recurs.

La 9 octombrie 2023 a fost înregistrată cererea de recurs semnată de recurent.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 25 octombrie 2023, în complet de filtru, fără citarea părților.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, reținând următoarele:

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ.: "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

De asemenea, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."

Prin decizia recurată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 668/22.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021.

Prin decizia nr. 668/22.09.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva deciziei nr. 75R/14.04.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Prin decizia nr. 75R/14.04.2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a anulat cererea de îndreptare, lămurire și completare a deciziei nr. 225R/11.11.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Prin decizia nr. 225R/11.11.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 33R/19.02.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia nr. 33R/19.02.2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 39R/28.05.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia nr. 39R/28.05.2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare a deciziei nr. 135R/25.04.2019 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Prin decizia nr. 135R/25.04.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din 28.11.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2018, prin care a fost dispusă suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ.

Față de istoricul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești pe care recurentul le-a contestat prin căile de atac exercitate, rezultă că decizia recurată (prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 668/22.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021) nu are deschisă calea de atac a recursului, fiind incidente dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nici decizia nr. 668/22.09.2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie nu este susceptibilă de o asemenea cale extraordinară de atac, fiind definitivă.

Or, legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și la termenele stabilite de aceasta.

Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 406 R din 8 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-25
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1806/2023
Ședința publică din data de 25 octombrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 159R/17.02.2023, Curtea de Apel București, secția a I
ÎCCJ 2023-10-25
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1810/2023
Ședința publică din data de 25 octombrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 510/06.06.2023, Curtea de Apel București, secția a II
ÎCCJ 2023-10-25
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1809/2023
Ședința publică din data de 25 octombrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 497/29.05.2023, Curtea de Apel București, secția a II
ÎCCJ 2023-10-25
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1808/2023
Ședința publică din data de 25 octombrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 374/27.04.2023, Curtea de Apel București, secția a II
ÎCCJ 2023-09-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1318/2023
Ședința publică din data de 20 septembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 98/R/07.02.2023, Curtea de Apel București, secția a
Sursă