ÎCCJ, decizie (scj.ro #84265)

Cerere de sesizare a Curții Constituționale. Admisibilitate. Condiții. Decizie a Curții Constituționale. Efecte Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Excepția de neconstituționalitate Indice alfabetic : Drept procesual penal - excepție de neconstituționalitate Legea nr. 47/1992, art. 29 1. Cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-un asemenea act normativ în vigoare, dispoziția respectivă nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Relevanța excepției de neconstituționalitate, din punctul de vedere al legăturii cu soluționarea cauzei, se apreciază în funcție de momentul în care este invocată, de starea de fapt și de probele administrate. În raport cu aceste criterii, dacă excepția de neconstituționalitate se referă la mijloacele de probă administrate în cauză și în baza cărora inculpatul a fost condamnat în primă instanță, se poate aprecia că de soluționarea excepției depinde și soluționarea cauzei. 2. Dispoziția constatată ca neconstituțională încetează să producă efecte juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, dispoziția constatată ca neconstituțională este suspendată de drept.

Prin urmare, dacă excepția de neconstituționalitate a fost invocată în faza de judecată în apel sau în recurs, în cauză nepronunțându-se o hotărâre definitivă, admiterea excepției invocate produce efecte și asupra cauzei aflate în faza de judecată în căile de atac ordinare. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2497 din 14 aprilie 2006 Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10, art. 11 lit. d), art. 13 și art. 15 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, a suspendat judecarea cauzei pe durata soluționării excepției de neconstituționalitate și a menținut starea de arest a inculpaților.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 10, art. 11 lit. d), art. 13 și art. 15 din Legea nr. 51/1991 și a art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 s-a apreciat că aceasta este admisibilă, îndeplinind cele trei condiții cumulative înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel: neconstituționalitatea vizează o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-un asemenea act normativ aflată în vigoare; respectiva prevedere nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; respectiva prevedere are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În ce privește prima condiție, instanța de apel a apreciat că atât Legea nr. 51/1991, cât și Legea nr. 182/2002 sunt acte normative în vigoare.

În ce privește cea de a doua condiție, s-a reținut că nici unul din textele de lege sus-menționate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În cauza de față, o parte din textele invocate au mai format obiectul unor sesizări anterioare, fără însă a fi constatate ca neconstituționale, ceea ce înseamnă că o nouă sesizare a Curții Constituționale și cu privire la acestea este admisibilă. Totodată, s-a apreciat ca fiind îndeplinită și cea de a treia condiție de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, întrucât unul din mijloacele de probă avute în vedere la soluționarea cauzei îl constituie înregistrările unor convorbiri telefonice purtate între inculpați, interceptate în baza Legii nr. 51/1991, atât înainte, cât și după modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003.

Acest act normativ impune existența unui mandat emis de către procuror care autorizează interceptarea comunicațiilor în situația existenței unor amenințări la adresa siguranței naționale a României. În cauză, deși inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra siguranței naționale, înregistrările convorbirilor telefonice efectuate în baza Legii nr. 51/1991 au fost depuse la dosar și au fost avute în vedere de prima instanță la soluționarea cauzei, fără însă ca, alături de aceste înregistrări, să se depună și mandatele în baza cărora aceste convorbiri au fost înregistrate.

Cu ocazia soluționării apelurilor declarate de către inculpați, o parte dintre aceștia au solicitat atașarea la dosar a mandatelor emise de procuror, situație în care, ținând seama de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 51/1991, potrivit cărora activitatea de informații pentru realizarea siguranței naționale are caracter de secret de stat, instanța a cerut parchetului să întreprindă demersurile necesare în vederea desecretizării mandatelor fără însă ca, până în acest moment, să se fi obținut vreun rezultat concret în această privință. Deși parchetul este autoritatea emitentă, potrivit Legii nr. 51/1991, a mandatelor de interceptare, această instituție a cerut altor instituții să analizeze oportunitatea desecretizării mandatelor, respectiv Serviciul Român de Informații și Ministerul Administrației și Internelor, urmând ca în final decizia, în sensul desecretizării, să aparțină Guvernului, în condițiile art. 124 alin. (4) din Legea nr. 182/2002.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că se află în imposibilitate de a cenzura, sub aspectul legalității sale, un mijloc de probă avut în vedere la soluționarea cauzei, și anume înregistrările audio efectuate în baza Legii nr. 51/1991, fiind împiedicată în acest demers de conduita unor autorități din afara puterii judecătorești, conduită întemeiată tocmai pe dispozițiile legale al căror control de constituționalitate instanța de apel îl solicită Curții Constituționale. Astfel, instanța de apel a considerat că este îndeplinită și cea de a treia condiție de admisibilitate, respectiv legătura cu cauza a dispozițiilor legale vizate de excepția de neconstituționalitate. Recursul declarat împotriva acestei încheieri, între alții, de către procuror, este nefondat.

În mod neîntemeiat se susține de către procuror că excepția de neconstituționalitate a art. 10, art. 11 lit. d), art. 13 și art. 15 din Legea nr. 51/1991 și a art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 nu are legătură cu cauza. Relevanța excepției de neconstituționalitate se poate aprecia în funcție de momentul în care este invocată, de starea de fapt și de probele administrate. Astfel, se reține că, în prezent, cauza se află în faza procesuală a apelului când instanța de apel, ca instanță de control judiciar, capătă nu numai dreptul, ci și obligația de a cenzura hotărârea primei instanțe sub toate aspectele în fapt și în drept, în ce privește aspectele de drept substanțial și material, în limitele prevăzute în art. 371 alin. (1) C. proc.

pen., deci sub acest aspect invocarea excepției are relevanță. Se mai reține că excepția invocată se referă la mijloace de probă administrate în cauză, în baza cărora au fost condamnați inculpații, respectiv înregistrările audio efectuate în baza Legii nr. 51/1991. Având în vedere că instanța de apel, care trebuie să pronunțe o soluție corespunzătoare legii și adevărului, se află în imposibilitate de a cenzura, sub aspectul legalității, un mijloc de probă care a stat la baza soluționării pe fond a cauzei, se poate aprecia că de soluționarea excepției va depinde și soluționarea cauzei. Totodată, nu se poate reține nici critica procurorului referitoare la lipsa efectelor asupra prezentei cauze a excepției de neconstituționalitate care, în situația în care ar fi admisă, nu ar acționa decât pentru viitor.

Efectele deciziei de constatare a neconstituționalității sunt erga omnes . Dispozițiile constatate ca neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca neconstituționale sunt suspendate de drept. Având în vedere că invocarea excepției de neconstituționalitate s-a făcut în faza de judecare a apelului, în cauză nepronunțându-se o hotărâre definitivă, o eventuală admitere a excepției invocate ar avea efecte și asupra prezentei cauze. În consecință, recursul procurorului a fost respins.