ÎCCJ, Decizia nr. 64/2017

Decizia penală nr. 64/2017

Asupra cererii de apel de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 74/RC din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016, printre altele, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul A.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

La termenul din 22 februarie 2017, având pe rol spre soluționare recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 568/A din 31 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/87/2015 (x/2016), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost sesizată de recurentul inculpat, prin apărător ales, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen. referitoare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în măsura în care aceste dispoziții ar putea fi reținute în concurs cu dispozițiile art. 360 alin. (1) C. pen., privind accesul ilegal la un sistem informatic, care contravin dispozițiilor art. 1 și art. 5 din Constituția României, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.

În susținerea cererii, s-a arătat, în esență, că excepția îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv este ridicată la cererea unei părți (recurentul inculpat), în fața instanțelor judecătorești, privește neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe în vigoare care are legătură cu soluționarea litigiului, iar neconstituționalitatea acestor prevederi legale nu a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte, secția penală, examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul-inculpat A., a apreciat că aceasta este inadmisibilă, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 lit. b) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În considerentele deciziei s-a relevat că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

S-a constatat că din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția ridicată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În analiza acestor condiții, referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen., prima instanță a reținut că excepția a fost invocată de recurentul-inculpat A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și că textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, reținând că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță, a apreciat că nu este îndeplinită cea de treia condiție de admisibilitate, respectiv utilitatea pe care soluționarea excepției o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

S-a constatat, în raport de motivele invocate de recurentul inculpat în susținerea legăturii excepției cu soluționarea cauzei, că prin problema ridicată, în realitate, nu se antamează o chestiune de constituționalitate.

Astfel, s-a reținut că, în esență, autorul excepției a susținut neconstituționalitatea dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen., în măsura în care aceste dispoziții ar putea fi reținute în concurs cu cele ale art. 360 alin. (1) C. pen. (accesul ilegal la un sistem informatic). În opinia apărării, această soluție legislativă, ce ar permite reținerea în concurs a celor două infracțiuni încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României prin raportare la principiul ne bis in idem, cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că își găsește aplicabilitatea și în cazul unui eventual concurs de infracțiuni.

S-a relevat de către Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție că în practica sa constantă, instanța de contencios constituțional a arătat că atunci când critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (art. 126 alin. (3) din Constituția României).

Mai mult, s-a constatat că recurentul inculpat A. invocând această excepție de neconstituționalitate a vizat în realitate completarea art. 250 alin. (1) C. pen. cu prevederi noi (încadrarea juridică a faptei sau pluralitatea de infracțiuni), iar nu armonizarea normelor de drept substanțial penal cu Constituția, ceea ce ar conduce la transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituție și de legea organică.

Pe de altă parte, cu referire la acest aspect, s-a reținut că prin Decizia nr. XV din 14 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că în situația în care un card bancar autentic este folosit la bancomat, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, se reține infracțiunea prevăzută de art. 250 C. pen., respectiv, de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de utilizare ce permit utilizarea acestuia.

II. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 74/RC din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016, la data de 24 februarie 2017 a formulat recurs recalificat apel inculpatul A. (dosar apel), pentru motivele susținute în ședință publică de apărătorul său ales.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la 3 martie 2017 sub nr. x/1/2017, fiind fixat aleatoriu prim termen de judecată la 27 martie 2017.

La termenul fixat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, prealabil acordării cuvântului în dezbateri, a pus în discuția părților recalificarea căii de atac exercitată de inculpat și a apreciat că, în prezenta cauză, calea de atac promovată este cea a apelului, iar nu a recursului, în considerarea argumentelor ce se vor arăta, iar susținerile apărătorului ales al inculpatului, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Pornind de la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.", dispoziții care nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători apreciază că asemenea încheieri pot fi atacate cu apel, în condițiile în care în Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, nu mai prevede calea de atac a recursului, iar potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013, "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă." (situație existentă în cauza de față).

În plus, aceeași Lege nr. 255/2013, prevede în art. 24 că "Dispozițiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale Codului de procedură penală.", împrejurare ce impune o corelare, sub aspectul căii de atac, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale cu cele privind căile ordinare de atac din norma procesual penală care se aplică începând cu data de 1 februarie 2014.

În acest context, a reținut și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care, la alin. (1), prevede că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.", iar la alin. (2), prevede că "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Față de cele mai sus relevate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a apreciat că a fost învestit cu soluționarea căii de atac a apelului împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 74/RC din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016, la data de 24 februarie 2017.

Examinând dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale atât prin prisma motivelor invocate de apelantul inculpat, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Prin urmare, în cadrul examenului de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, ci trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru ca cererea de sesizare a Curții Constituționale să fie admisibilă trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și indiferent de obiectul acesteia.

În speță, se constată că excepția a fost ridicată de inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul secției penale a Înaltei Curți (înregistrat sub nr. x/1/2016, având ca obiect recursul în casație formulat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 568/A din 31 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/87/2015) și vizează neconstituționalitatea prevederilor art. 250 alin. (1) C. pen., iar textul legal criticat este în vigoare și nu a fost constatat neconstituțional printr-o decizie anterioară pronunțată de instanța de contencios constituțional.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată, contrar apărărilor apelantului inculpat A. și în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, să fie relevantă și pertinentă, respectiv să aibă o influență concretă și hotărâtoare cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului specific pe care autorul excepției îl justifică. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Astfel, apelantul inculpat A. a susținut neconstituționalitatea art. 250 alin. (1) C. pen. în sensul că în măsura în care aceste dispoziții pot fi reținute în concurs cu infracțiunea prev. de art. 360 alin. (1) C. pen., textul criticat intră în coliziune cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, prin raportare la principiul ne bis in idem cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că își găsește aplicabilitate și în cazul unui eventual concurs de infracțiuni.

Prin invocarea excepției, în realitate, apelantul inculpat nu vizează o armonizare a normelor de drept penal substanțial cu Constituția României, ci completarea/modificarea art. 250 alin. (1) C. pen. cu prevederi noi (încadrarea juridică a faptei sau pluralitatea de infracțiuni), ceea ce ar conduce la transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituție și de legea organică astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că atunci când critica de neconstituționalitate vizează interpretarea sau aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă ca inadmisibilă deoarece, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

În plus, prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a statuat că folosirea unui card bancar autentic la bancomat, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracțiunea prev. de art. 250 C. pen., respectiv de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de utilizare ce permit utilizarea acestuia.

Concluzionând în sensul că, în fapt, excepția nu vizează neconstituționalitatea normei, ci modalitatea de aplicare a acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 74/RC din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul A., în sumă de 40 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 74/RC din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru apelantul A., în sumă de 40 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 martie 2017.

Procesat de GGC - CL