ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2551/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2551/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 1 din 24 iunie 2009,

Curtea de Apel

Cluj, în baza art. 149

1

alin. (9) C. proc. pen., a admis

propunerea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și, în

temeiul art. 148 lit. f) raportat la art. 143 C. proc. pen., a dispus arestarea

preventivă a inculpatei M.A.V., pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 24

iunie 2009 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută

de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și

instigare la fals prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen.

În esență, s-a reținut că în luna mai

2009, inculpata, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, a

acceptat construirea cu titlu gratuit a unui pod peste pârâul din localitatea

Poiana Zânelor la casa de vacanță a inculpatei, în schimbul

promisiunii că va interveni la judecătorul R.P.

pentru ca acesta

să soluționeze favorabil o cauză civilă în care S.I.,

constructorul podului, avea calitatea de reclamant.

Aceiași

inculpată, în cursul zilei de 21 mai 2009, a discutat cu judecătorul R.P.

cerându-i acestuia ca în încheierea de ședință

din 22 mai

2009, în dosarul nr. 417/265/2008 să o treacă prezentă pe procurorul P.C. și nu

pe ea, întrucât avocatul inculpatului este fiul său M.S., ceea ce i-ar fi atras

incompatibilitatea. Această cerere a fost

acceptată și, astfel, deși în

ședință a participat inculpata, în

încheierea din 22 mai 2009, a fost trecută     prezența     procurorului P.C.

care la acea dată era plecată în județul Botoșani.

Aceeași măsură preventivă a arestării,

întemeiată pe dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. a fost motivată, cu

existența unui pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă în egală

măsură atât din gravitatea faptelor pentru care este cercetată

inculpata, care, pentru comiterea lor, s-a

folosit de calitatea sa cât și

din starea de neliniște și insecuritate

în rândul societății, prin periclitarea cercetărilor aflate în curs în cazul

lăsării ei în libertate.

Recursul

declarat de inculpat este, în parte, fondat.

Potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de

scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, dar și de

sănătatea, vârsta, precum și de alte situații privind persoana față de care se

ia măsura.

Or, la alegerea măsurii preventive, judecătorul

nu a ținut seama de dispozițiile textului de lege sus-menționat deși din actele

medicale depuse la dosar rezultă starea precară a sănătății acesteia.

Astfel,

biletul de externare din data de 3 martie 2009, atestă că

aceasta

suferă de ciroză hepatică secundară colangită sclerozantă primitivă, formă

compensată, colestatică și se afla pe lista de așteptare pentru transplant

hepatic.

Acest diagnostic este confirmat și de

scrisoarea medicală eliberată de Institutul Clinic Fundeni, care a identificat

și prezența unor noduli hepatici și a unui chist renal stâng.

Totodată, din biletul de internare nr. 6477

din 27 octombrie 2005 a Institutului Inimii „Prof. Niculae Stancioiu" mai

rezultă că inculpata este suferindă de ischemie silențioasă de efort cu

coronare epicardice.

Or, aceste grave afecțiuni de care

suferă inculpata, reprezentau suficiente temeiuri pentru ca la alegerea măsurii

preventive, conform criteriilor prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen.,

să se concluzioneze că pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale,

cea mai adecvată măsură preventivă nu este cea a arestării preventive, astfel

că se impunea respingerea propunerii Parchetului.

Totodată, pe baza examinării datelor cauzei,

judecătorul ar fi trebuit să concluzioneze că cea mai adecvată măsură

preventivă aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal este măsura

obligării inculpatei de a nu părăsi țara.

Pentru aceste motive, urmează ca

recursul inculpatei să fie admis, să fie casată încheierea atacată și să fie

respinsă propunerea Parchetului de luare a măsurii arestării preventive.

în raport de motivele medicale cert dovedite,

urmează ca pentru a se asigura o bună desfășurare a urmăririi penale în temeiul

art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 145 din

același cod, să se dispună față de inculpată măsura obligării acesteia de a nu

părăsi țara o perioadă de 30 zile, iar pe durata cercetării recurenta să fie

obligată să respecte obligațiile prevăzute de art. 145

1

lit. a), b),

c) și d) C. proc. pen.

precum și cele

prevăzute de alin. (2)

1

și (2)

2

ale aceluiași text lit. c)

și f).

Totodată, se va

face aplicarea dispozițiilor art. 145 alin. (2)

1

și (2)

2

C. proc. pen. și i se va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor

art.145 alin. (3) din același cod.

Evident că se va dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatei, dacă nu se află arestată în altă cauză.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta inculpată

M.A.V. împotriva încheierii penale nr. 1 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori.

Casează încheierea penală atacată și,

rejudecând, respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive

formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj.

În baza art. 145

1

alin. (2) C.

proc. pen. cu referire la art. 145 C. proc. pen., dispune față de recurenta

inculpată M.A.V. măsura obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de

zile, începând de la 2 iulie 2009 până la 31 iulie 2009 inclusiv.

Pe durata măsurii, recurenta inculpată

este obligată să respecte următoarele obligații prevăzute de art. 145 alin. (1)

1

lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.:

a) să se prezinte la organul de urmărire

penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la Poliția orașului

Năsăud, jud. Năsăud, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau

ori de câte ori este chemat.

c) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să

nu poarte nici o categorie de arme.

și, respectiv, cea prevăzută de art. 145 alin.

(1)

2

lit. c) și f) C. proc. pen.;

e) să nu se apropie de martori ori alte

persoane stabilite de organul judiciar și să nu comunice cu acestea, direct sau

indirect;

f) să

nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Face aplicarea dispozițiilor art. 145 alin. (2)

1

și  (2)

2

C. proc. pen.

Atrage

atenția asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

Dispune

punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu se

află

arestată în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 iulie

2009.

Cu opinia separată a judecătoriei, în sensul

respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta inculpată M.A.V.

și obligarea acesteia la cheltuieli judiciare

către stat.

MOTIVAREA OPINIEI

SEPARATE

În opinie

minoritară considerăm că încheierea nr. 1/2009 din ședința

de Cameră de Consiliu din 24 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. 1200/33/2009, prin care

judecătorul în baza art. 149

1

alin. (9) C. proc. pen. a admis

propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial Cluj, privind pe inculpata M.A.V. și în temeiul art. 148 lit. f) C.

proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen. a dispus arestare preventivă a

inculpatei M.A.V. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 24 iunie 2009

până la 22 iulie 2009, precum și emiterea mandatului de arestare preventivă

conform celor de mai sus, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului este legală și temeinică, așa încât se impunea respingerea, ca

nefondat a recursului declarat de recurenta inculpată M.A.V. și obligarea acesteia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Astfel, în ceea

ce privește legalitatea măsurii arestării preventive pe

durata

în concret precizată mai sus, judecătorul a dat eficiență tuturor dispozițiilor

legale ce guvernează arestarea preventivă, așa cum este reglementată de

dispozițiile art. 149

1

, art. 150, art. 151 C. proc. pen.

prin raportare la prevederile art. 143 și art. 148

din același cod, precum

și a celor statuate în art. 136 C. proc. pen.,

printr-o

examinare și aplicare efectivă,

față de condițiile concrete ale cauzei, dar și

de persoana inculpatei

M.A.V., motivând temeinic îndeplinirea acestora, prin referire la mijloacele de

probă administrate până la momentul luării măsurii arestării preventive, la

necesitatea și scopul acestei măsuri, justificând luarea măsurii arestării

preventive față de inculpată, măsură ce are caracterul cel mai aspru din cadrul

măsurilor preventive prevăzute în legea procesual penală română, nu numai prin

prisma condițiilor legale incidente Codului de procedură penală, dar și prin

jurisprudența Curții Europene.

În opinie

minoritară considerăm că judecătorul care a dispus măsura

arestării

preventive a inculpatei M.A.V. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de

24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, s-a raportat în considerentele încheierii

recurate la măsurile procesuale dispuse în cauză, respectiv începerea urmăririi

penale, la punerea în mișcare a acțiunii penale, circumstanțiind obiectul

sesizării propunerii privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpata

doar la fapta de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. coroborat cu

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și a celei instigare la fals intelectual

prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la

art. 289 C. pen., evidențiind împrejurările faptice stabilite până la momentul

sesizării, în baza probelor

administrate și a indiciilor, în condițiile

impuse de art. 143 C. proc. pen.

Judecătorul a

examinat apărările și excepțiile formulate de inculpată,

prin

apărător, pronunțându-se în mod concret asupra acestora.

Astfel, judecătorul a arătat că s-a pronunțat

asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 95

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 printr-o încheiere separată, precum și a celei

referitoare la nulitatea relativă a actului de sesizare a instanței,

invocându-se că aceasta se fundamentează pe un proces-verbal de sesizare din

oficiu fals, în realitate existând un denunțător, o persoană din interiorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, iar prin actul invocat se vatămă

interesul inculpatei de a se putea îndrepta împotriva denunțătorului, excepție

pe care a respins-o, constatând că nu există la dosar niciun act care să

susțină afirmația că procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi fictiv, iar

referitor la vătămarea dreptului inculpatei M.A. de a se îndrepta împotriva

denunțătorului a evidențiat că în situația în care o asemenea persoană ar fi

identificată, inculpata s-ar putea adresa instanței civile pentru repararea

eventualului prejudiciu.

De asemenea, judecătorul a susținut

constatarea îndeplinirii

cerințelor impuse

de art. 143 C. proc. pen. referitoare la

existența indiciilor temeinice

și a probelor nu numai cu precizarea concretă a mijloacelor de probă

administrate în mod efectiv, cu indicarea filelor, dar și a examinării motivate

asupra conținutul unora din acestea, evidențiind aspecte din încheierea de

ședință din data de 22 mai 2009 a Judecătoriei Bistrița Năsăud în dosarul nr.

417/265/2008, declarațiile învinuitului R.P., învinuitei A.C.M., paginile din

caietul grefierei A.C.M. aferente ședinței din 22

mai 2009,

declarațiile martorilor A.P.C.N. și S.N.,

declarația făptuitorului S.I., facturile nr. 861

din 16 iunie 2009 și nr. 854 din 4 mai 2009, redarea înregistrării convorbirii

purtate de inculpată cu

învinuitul R.P. în data de 21 mai 2009 în

legătură cu dosarul nr. 417/265/2008 în care îi cere să o treacă prezentă pe

procuror P.C., cu toate că știa că aceasta la data de 22 mai 2009 va fi absentă

de la serviciu, însă îi spune judecătorului că nu o va trece în concediu și

procesul-verbal de certificare a înregistrării,

redarea înregistrării convorbirii

purtate de inculpată cu învinuitul

R.P. în data de 6 mai 2009 în legătură cu dosarul având ca obiect uzucapiune în

care figura ca reclamant S.I. și redarea înregistrării convorbirii purtate de

inculpată cu S.I. în data de 7 mai 2009, precum

și procesul-verbal

de certificare a înregistrării.

Mai mult, judecătorul s-a raportat la

facturile ce i-au fost eliberate inculpatei, la declarațiile numiților S.I. și S.N.

cu privire la emiterea acestora, în sensul că în realitate sumele de bani nu au

fost plătite, totodată, apreciind că în respectiva cauză nu a fost vorba de o

amânare fără discuții, instanța pronunțându-se

asupra prelungirii dreptului

de circulație al inculpatului, în mod

favorabil inculpatului, după ascultarea concluziilor părților, în condițiile în

care apărătorul inculpatului din acea cauză era fiul inculpatei M.A.V.

Astfel, în raport cu cele mai sus menționate,

în opinie minoritară constatăm că în cauză nu pot fi avute în vedere motivele

de recurs

formulate în scris cu privire la

nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. a

încheierii nr. 1/2009 a Curții de Apel

Cluj ca urmare a nulității

relative parțiale a încheierii de sesizare a Curții Constituționale, aceasta

din urmă neprevăzând suspendarea judecării cauzei, iar prin declararea

recursului, datorită efectului suspensiv al

acestuia,

judecătorul a fost pus în imposibilitate de a soluționa propunerea

de

arestare pe fond, precum și a nulității actului de sesizare a organelor

de urmărire penală, deoarece pe de-o parte,

asupra efectului recursului la

încheierea de sesizare a Curții

Constituționale judecătorul s-a pronunțat motivat, recursul împotriva

încheierii separate de sesizare a Curții Constituționale a fost soluționat

distinct, în sensul respingerii, ca

inadmisibil,

prin decizia penală nr. 2554 de la 2 iulie 2009 a Înaltei Curți de

Casație

și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5595/1/2009, iar pe de altă parte,

judecătorul a examinat aceeași critică formulată, motivând respingerea

excepției nulității relative a procesului-verbal de sesizare din oficiu de la

30 aprilie 2009, argumentele sale pertinente deja precizate și

însușite în opinie minoritară, infirmând critica

formulată.

Totodată, în opinie minoritară considerăm

că nu se susține nici

motivul de recurs

invocat de către inculpata M.A.V. prin

apărători referitor la

inexistența probelor sau indiciilor temeinice, acestea din urmă în condițiile

prevăzute de art. 68

1

C. proc. pen. raportate la art. 143 din

același cod, deoarece așa cum am evidențiat, judecătorul a examinat toate

mijloacele de probă administrate până la momentul sesizării sale, al căror

conținut l-a și evidențiat și coroborat, apreciind că infirmă apărările

inculpatei, așa încât acesta a stabilit corect

că acestea susțin rezonabila presupunere că inculpata este autoarea

celor

două fapte.

Aspectele invocate de către apărare că în

cauză se mai impune administrarea de probe, ceea ce ar conduce la insuficienta

justificare a propunerii luării măsurii arestării preventive, nu pot fi avute

în vedere, deoarece, procurorul a apreciat ca fiind suficiente cele

administrate până la momentul formulării propunerii, iar temeinicia acestora a

fost evaluată

de către judecător și

considerată că susține luarea unei asemenea măsuri.

De asemenea, apreciem că în contextul

cauzei nu se pot invoca argumentele Curții Europene din cauzele Stepuleac

contra Moldovei și Letellier contra Franței cu privire la rezonabilitatea

suspiciunii pe care poate fi fundamentată o arestare preventivă în condițiile

art. 5 § 1 din Convenția Europeană, deoarece în contextul cauzei, nu s-a făcut

dovada că procesul-verbal de sesizare din oficiu este fictiv, mai mult au fost

administrate probe testimoniale ale martorilor P.C.N.,

S.N.

, procese-verbale ale unor convorbiri ce au fost certificate,

înscrisuri, declarațiile învinuiților R.P., A.C.M., a făptuitorului S.I., care

asigură până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă

„suspiciunea rezonabilă" cu privire la existența faptelor arătate care „ar

convinge un observator obiectiv că persoana vizată ar fi putut comite

infracțiunea" și „rezonabil" „de toate

circumstanțele" (§ 68 cauza Stepuleac contra Moldovei), ambele

aspecte

fiind susținute probator în condițiile menționate, iar cu

privire la „ existența

suspiciunii

rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune condiție

sine qua non

pentru validitatea detenției prelungite, dar după trecerea unei

perioade

de timp aceasta nu mai era suficientă (§ 35 din cauza Letellier contra Franței)

nu se justifică, întrucât în cauză nu a avut loc o detenție prelungită, ci a

fost formulată o propunere de arestare preventivă pe o

durată determinată de 29 de zile, care a fost fundamentată pe

probatoriul

administrat ce a fost precizat.

De asemenea nu prezintă relevanță justificativă

în apărarea inculpatei nici cauzele O'Hara contra Marea Britanie și Lavents

contra Letoniei, aceasta din urmă vizând dispozițiile art. 6 din Convenție

neincident în prezenta cauză, față de stadiul său

procesual.

Astfel, în prima cauză menționată cu

privire la art. 5 § 1 lit. c) s-a reținut „Curtea admite că terorismul și

combaterea sa ridică probleme speciale în măsura în care poliția poate fi

chemată să aresteze o persoană suspectă pe baza unor informații credibile, dar

pe care nu le poate divulga fără a compromite securitatea informatorului. Totuși,

chiar dacă nu se poate impune unui stat să stabilească caracterul plauzibil al

motivelor ce pot justifica arestarea unei persoane, noțiunea de

„rezonabilitate" nu poate fi redusă atât de mult încât să pună în pericol

garanțiile cuprinse în art. 5 § 1 lit. c) din Convenție...în speță, Curtea

constată că dreptul intern cunoștea același criteriu pentru justificarea unei

arestări, anume caracterul plauzibil al suspiciunilor îndreptate împotriva

persoanei în cauză. De asemenea, Curtea constată că respectarea acestui

criteriu a fost verificat de către trei instanțe interne, iar în cursul

procedurii a fost audiat, inclusiv de către reclamant și polițistul care a

dispus aresta rea... în aceste condiții,

constatând că dreptul intern i-a oferit

reclamantului suficiente

garanții contra arbitrariului, Curtea consideră că detenția sa nu a fost

arbitrară, astfel că art. 5 nu a fost violat."

În opinie minoritară considerăm că în

contextul cauzei, caracterul plauzibil al motivelor ce pot justifica arestarea

unei persoane și anume, în mod efectiv arestarea inculpatei M.A.V., a fost

complinit în mod concret prin probatoriul administrat, până la momentul

formulării propunerii de arestare preventivă, susținând accepțiunea conferită

de legiuitorul român în art. 68

1

C. proc. pen., așa cum este

prevăzută în art. 143 din același cod.

Mai mult apreciem faptul că judecătorul la

luarea măsurii arestării preventive a inculpatei M.A.V. a făcut o judicioasă

aplicare în contextul cauzei a condițiilor prevăzute la art. 148 lit. f) C.

proc. pen., analizând cerințele legale cumulative și în funcție de criteriile

statuate de jurisprudența contenciosului european, prin raportare la conținutul

unor mijloace de probă administrate, motivând în concret, existența pericolului

concret pentru ordinea publică, prin gravitatea faptelor pentru care este

cercetată inculpata, de modul în care se pare că aceasta a desfășurat

activitatea infracțională, calitatea inculpatei de prim-procuror la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Năsăud care potențează pericolul social al faptelor,

determinând o stare de neliniște și insecuritate în rândul societății,

rezultată din posibila implicare a apărătorilor ordinii publice în fapte de

corupție și de falsificare a înscrisurilor oficiale, făcându-se referiri la

conținutul unor mijloace de probă administrate până la acel moment,

invocându-se cauzele Letellier contra Franța, Mc.Kay contra Regatului Unit din

3 octombrie 2006, Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei.

Astfel, în opinie minoritară considerăm că

aspectele invocate de către apărătorii inculpatei în motivele de recurs cu

privire la neîndeplinirea condiției cumulative din cadrul art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

, referitoare la existența

probelor că lăsarea în libertate prezintă un

pericol concret pentru

ordinea publică, nu se pot reține, deoarece criteriile

mai sus arătate au fost îndeplinite și analizate, în raport cu

pretinsele fapte

comise de inculpata M.A.V., de circumstanțele reale

evidențiate, de rezonanța în comunitate a unor asemenea fapte de corupție

reținute în sarcina inculpatei, ce avea calitatea de procuror, accentuând un

sentiment de neîncredere în capacitatea justiției de a lua

măsurile necesare pentru prevenirea pericolului

pentru ordinea publică.

Mai mult, judecătorul care a dispus

măsura arestării preventive a inculpatei M.A.V. a examinat luarea acestei

măsuri, în raport cu alte măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate,

deci în mod alternativ, reținând că în cauză urmează a fi efectuate

investigații complexe pentru verificarea și a celorlalte fapte pentru care este

pusă în mișcare acțiunea penală, fiind posibilă și descoperirea de noi fapte,

iar față de modul în care se pare că a acționat inculpata, ținând seama de

relațiile pe care și Ie-a creat în decursul anilor în mediul profesional este

posibil ca lăsarea ei în libertate să îi

descurajeze pe cei care au cunoștință

despre acele fapte în a da

relațiile necesare organelor de anchetă.

Totodată, în opinie minoritară constatăm că la

luarea măsurii

arestării preventive a

inculpatei M.A.V. s-a ținut cont de

toate criteriile de individualizare

a măsurii preventive prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen. și anume de

„scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea,

vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia

măsura."

Astfel, judecătorul a făcut o evaluare

concretă nu numai a criteriilor referitoare la faptele pretinse a fi comise de

către inculpată, la scopul măsurii, la gradul de pericol social concret așa cum

s-a susținut până la

momentul formulării

propunerii de arestare preventivă, dar și de starea de

sănătate a

inculpatei, care a fost analizată în concret, cât și din

perspectiva unor dispoziții procedurale invocate

efectiv.

În sensul celor

menționate, în considerentele încheierii, judecătorul a

reținut

că „starea sănătății inculpatei, dovedită cu actele medicale depuse nu poate

conduce la adoptarea altei soluții, administrația locului de deținere dispunând

de sistem medical, iar în cazul în care boala de care suferă nu ar putea fi

tratată în rețeaua medicală a ANP, tratamentul se

efectuează sub pază în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății,

conform

art. 139

1

C. proc. pen."

De altfel, starea de sănătate nu poate

constitui un motiv exclusiv de lăsare în libertate sau de punere în libertate a

unui inculpat, dimpotrivă examinarea criteriilor în alegerea măsurii preventive

se realizează în mod plural, ținându-se cont în mod coroborat de toate

criteriile legale, în funcție de circumstanțele faptice și personale din

contextul cauzei, ceea ce judecătorul a și făcut atunci când a dispus arestarea

inculpatei M.A.V.

În acest sens este și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului care a nuanțat conținutul art. 3 din Convenția

Europeană cu privire la aprecierea stării de sănătate a persoanei arestate

preventiv sau aflate în executarea pedepselor privative de libertate.

Art. 3 din Convenția Europeană nu stabilește o

obligație generală de

a elibera o persoană

pe motive de sănătate sau de a o plasa într-un spital

civil pentru a-i

permite să beneficieze de un tratament specific bolii de

care suferă, ci impune obligația Statului de a

proteja starea de sănătate a

persoanei private de libertate.

Astfel, în cauza Kudla contra Poloniei ( §

94 ) sau cauza Hurtado

contra Elveției ( §

79 ) Curtea Europeană a acceptat că asistența medicală

disponibilă în

spitalele din locurile de deținere nu poate fi întotdeauna la același nivel ca

în cele mai bune unități spitalicești din sistemul public de sănătate. Cu toate

acestea, statul trebuie să se asigure că sănătatea și bunăstarea persoanelor

private de libertate sunt în mod adecvat garantate,  printre altele,  prin

furnizarea asistenței medicale necesare acestora.

Curtea Europeană a afirmat dreptul

oricărei persoane privată de libertate la condiții de detenție conforme

demnității umane, pentru a

asigura

modalități de executare care să nu îl supună pe cel în cauză unor

pericole

sau încercări de o intensitate care să depășească nivelul de suferință inerent

detenției, adăugând că, pe lângă starea de sănătate a deținutului, trebuie

asigurată bunăstarea lui într-un mod adecvat față de exigențele practice ale

privării de libertate.

În jurisprudența contenciosului european există

trei elemente ce trebuie avute în vedere la evaluarea compatibilității stării

de boală a deținutului în raport de condițiile de detenție: situația medicală a

deținutului, caracterul adecvat al asistentei medicale ce este oferită în

sistemul penitenciar și oportunitatea menținerii detenției față de starea de

sănătate a deținutului.

În opinie minoritară,

examinând cele 33 acte medicale privind starea

de sănătate

a inculpatei M.A.V., depuse în fotocopii la dosarul Înaltei Curți rezultă că

aceasta a fost internată în perioada 2004-2009 de mai multe ori pentru

afecțiuni arătate la diverse instituții spitalicești.

Inculpata M.A.V. suferă de ciroză hepatică

secundară colangită primitivă, formă compensată, colestatică, aflată pe lista

de așteptare pentru transplant hepatic, așa cum rezultă din scrisoarea medicală

către medicul de familie emisă de Institutul Clinic Fundeni, Secția

Gatroenterologie 3 privind pe M.A.V. în vârstă de 55 de ani, care a fost

internată în spital, în perioada 23 februarie 2009 și externată la 3 martie

2009, diagnosticul mai sus menționat fiind cel de la externare, constatându-se

starea la externare: Ameliorat; Recomandări: Regim alimentar conform

formularului anexat fără grăsimi, prăjeli, conservanți, condimente, alcool,

totul la temperatura camerei, indicându-se medicamentele în mod concret, precum

și recomandarea de revenire la control peste 6 luni conform programării și a se

suna pentru rezultatul markerilor tumorali și al hormonilor tirodieni (fila 82

dosarul Înaltei Curți ); în biletul de externare emis de Institutul Inimii

„Prof. Niculae Stancioiu" Terapie Intensivă Coronarieni, se atestă

internarea numitei M.A.V. la 27 octombrie 2005 și externarea la 29 octombrie

2005, precum și diagnosticul la externare Ischemie silențioasă de efort cu

coronare epicardice fără leziuni; Recomandări: Evitarea ef. fizice mari.

Medicație: Metroprolul, Dispensarizare cardiologică (filele 84-85 dosarul Înaltei

Curți).

Actele

medicale mai sus arătate, în mod concret, atestă din punct de

vedere științific afecțiuni grave de care suferă inculpata, dar care,

prin

recomandările făcute, de control

periodic, regim alimentar și

medicamentos,

nu ar supune-o unor pericole sau încercări de o intensitate

care să

depășească nivelul de suferință inerent detenției.

Mai mult,

Codul de procedură penală prevede în art. 139

1

C. proc. pen. referitor la tratamentul medical sub pază permanentă, că

„în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat

preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a

Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere

dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a

Ministerului Sănătății Publice. Motivele care au determinat luarea acestei

măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau

instanței de judecată, în cursul judecății."

Astfel, examinând în concret, cele trei

criterii enunțate în jurisprudența europeană, cu privire la starea de sănătate

a inculpatei

M.A.V., față de care s-a

dispus arestarea preventivă pe

o durată de 29 de zile rezultă că acestea

sunt îndeplinite, în sensul că este asigurată compatibilitatea acesteia, în

raport de condițiile arestării

preventive,

deoarece afecțiunile mai sus enunțate, deși grave, așa cum au

fost

atestate, prin recomandările făcute, nu o supun unui pericol sau unei încercări

de o intensitate care să depășească nivelul de suferință inerent detenției,

existând garanții de tratament în sistemul penitenciar al rețelei medicale a

Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar și posibilitatea de efectuare a

unui tratament sub pază în rețeaua medicală de specialitate a Ministerului Sănătății,

în condițiile art. 139

1

C. proc. pen.

În cauză nu s-ar

putea da eficiență argumentelor Curții Europene din

cauza Mouisel contra Franței în care s-a

constatat o încălcare a art. 3 din

Convenția Europeană

prin menținerea în detenție a reclamantului bolnav

de leucemie, care a creat o suferință de depășea suferințele

inevitabile ale

detenției și alte tratamentului anti-cancer, întrucât

acesta era condamnat la 15 ani închisoare, actele medicale puneau în evidență o

evoluție a bolii și caracterul puțin adecvat al detenției, fără a fi luate

măsuri specifice de autoritățile penitenciarului ( spitalizare sau plasarea

într-un loc unde condamnatul să poată fi supravegheat).

Or, în condițiile concrete ale prezentei

cauze față de inculpata M.A.V. s-a dispus arestarea preventivă pe 29 de zile

începând cu data de 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, prin încheierea nr.

1/2009 din ședința din Camera de Consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori, este suferindă de bolile menționate, atestate

medical și pentru care medicii recomandă control, regim alimentar și

medicamentos, inculpata aflându-se pe o listă de așteptare la transplant,

existând posibilitatea de tratament în rețeaua

medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar în caz

contrar și

posibilitatea unui tratament de specialitate sub pază, așa

încât starea de sănătate nu poate constitui un criteriu exclusiv de punere în

libertate a inculpatei.

Așadar, în opinie minoritară constatăm

că toate criteriile mai sus menționate, au fost riguros analizate, în concret

și motivate temeinic, de către judecătorul care a dispus măsura arestării

preventive a inculpatei M.A.V., ceea ce justifică luarea măsurii arestării

preventive a inculpatei, încheierea pronunțată fiind legală și temeinică,

impunându-se, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta inculpată M.A.V.

și în baza art. 192 alin. (2) din același

cod,

obligarea recurentei inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat.