ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2551/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 1 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, în baza art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen., a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și, în temeiul art. 148 lit. f) raportat la art. 143 C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatei M.A.V., pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 24 iunie 2009 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și instigare la fals prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen.

În esență, s-a reținut că în luna mai 2009, inculpata, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, a acceptat construirea cu titlu gratuit a unui pod peste pârâul din localitatea Poiana Zânelor la casa de vacanță a inculpatei, în schimbul promisiunii că va interveni la judecătorul R.P. pentru ca acesta să soluționeze favorabil o cauză civilă în care S.I., constructorul podului, avea calitatea de reclamant. Aceiași inculpată, în cursul zilei de 21 mai 2009, a discutat cu judecătorul R.P. cerându-i acestuia ca în încheierea de ședință din 22 mai 2009, în dosarul nr. 417/265/2008 să o treacă prezentă pe procurorul P.C. și nu pe ea, întrucât avocatul inculpatului este fiul său M.S., ceea ce i-ar fi atras incompatibilitatea.

Această cerere a fost acceptată și, astfel, deși în ședință a participat inculpata, în încheierea din 22 mai 2009, a fost trecută prezența procurorului P.C. care la acea dată era plecată în județul Botoșani. Aceeași măsură preventivă a arestării, întemeiată pe dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. a fost motivată, cu existența unui pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă în egală măsură atât din gravitatea faptelor pentru care este cercetată inculpata, care, pentru comiterea lor, s-a folosit de calitatea sa cât și din starea de neliniște și insecuritate în rândul societății, prin periclitarea cercetărilor aflate în curs în cazul lăsării ei în libertate. Recursul declarat de inculpat este, în parte, fondat.

Potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen. alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, dar și de sănătatea, vârsta, precum și de alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Or, la alegerea măsurii preventive, judecătorul nu a ținut seama de dispozițiile textului de lege sus-menționat deși din actele medicale depuse la dosar rezultă starea precară a sănătății acesteia. Astfel, biletul de externare din data de 3 martie 2009, atestă că aceasta suferă de ciroză hepatică secundară colangită sclerozantă primitivă, formă compensată, colestatică și se afla pe lista de așteptare pentru transplant hepatic.

Acest diagnostic este confirmat și de scrisoarea medicală eliberată de Institutul Clinic Fundeni, care a identificat și prezența unor noduli hepatici și a unui chist renal stâng. Totodată, din biletul de internare nr. 6477 din 27 octombrie 2005 a Institutului Inimii „Prof. Niculae Stancioiu" mai rezultă că inculpata este suferindă de ischemie silențioasă de efort cu coronare epicardice. Or, aceste grave afecțiuni de care suferă inculpata, reprezentau suficiente temeiuri pentru ca la alegerea măsurii preventive, conform criteriilor prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., să se concluzioneze că pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale, cea mai adecvată măsură preventivă nu este cea a arestării preventive, astfel că se impunea respingerea propunerii Parchetului.

Totodată, pe baza examinării datelor cauzei, judecătorul ar fi trebuit să concluzioneze că cea mai adecvată măsură preventivă aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal este măsura obligării inculpatei de a nu părăsi țara. Pentru aceste motive, urmează ca recursul inculpatei să fie admis, să fie casată încheierea atacată și să fie respinsă propunerea Parchetului de luare a măsurii arestării preventive. în raport de motivele medicale cert dovedite, urmează ca pentru a se asigura o bună desfășurare a urmăririi penale în temeiul art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 145 din același cod, să se dispună față de inculpată măsura obligării acesteia de a nu părăsi țara o perioadă de 30 zile, iar pe durata cercetării recurenta să fie obligată să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 1 lit. a), b), c) și d) C. proc.

pen. precum și cele prevăzute de alin. (2) 1 și (2) 2 ale aceluiași text lit. c) și f). Totodată, se va face aplicarea dispozițiilor art. 145 alin. (2) 1 și (2) 2 C. proc. pen. și i se va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art.145 alin. (3) din același cod. Evident că se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu se află arestată în altă cauză. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta inculpată M.A.V. împotriva încheierii penale nr. 1 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează încheierea penală atacată și, rejudecând, respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj. În baza art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 145 C. proc. pen., dispune față de recurenta inculpată M.A.V. măsura obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile, începând de la 2 iulie 2009 până la 31 iulie 2009 inclusiv. Pe durata măsurii, recurenta inculpată este obligată să respecte următoarele obligații prevăzute de art. 145 alin. (1) 1 lit. a), b), c) și d) C. proc.

pen.: a) să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliția orașului Năsăud, jud. Năsăud, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat. c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. și, respectiv, cea prevăzută de art. 145 alin. (1) 2 lit. c) și f) C. proc. pen.; e) să nu se apropie de martori ori alte persoane stabilite de organul judiciar și să nu comunice cu acestea, direct sau indirect; f) să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Face aplicarea dispozițiilor art. 145 alin. (2) 1 și (2) 2 C. proc. pen. Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu se află arestată în altă cauză. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 2 iulie 2009. Cu opinia separată a judecătoriei, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta inculpată M.A.V. și obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

MOTIVAREA OPINIEI

SEPARATE În opinie minoritară considerăm că încheierea nr. 1/2009 din ședința de Cameră de Consiliu din 24 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. 1200/33/2009, prin care judecătorul în baza art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen. a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, privind pe inculpata M.A.V. și în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen. a dispus arestare preventivă a inculpatei M.A.V. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, precum și emiterea mandatului de arestare preventivă conform celor de mai sus, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului este legală și temeinică, așa încât se impunea respingerea, ca nefondat a recursului declarat de recurenta inculpată M.A.V.

și obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Astfel, în ceea ce privește legalitatea măsurii arestării preventive pe durata în concret precizată mai sus, judecătorul a dat eficiență tuturor dispozițiilor legale ce guvernează arestarea preventivă, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 149 1 , art. 150, art. 151 C. proc. pen. prin raportare la prevederile art. 143 și art. 148 din același cod, precum și a celor statuate în art. 136 C. proc.

pen., printr-o examinare și aplicare efectivă, față de condițiile concrete ale cauzei, dar și de persoana inculpatei M.A.V., motivând temeinic îndeplinirea acestora, prin referire la mijloacele de probă administrate până la momentul luării măsurii arestării preventive, la necesitatea și scopul acestei măsuri, justificând luarea măsurii arestării preventive față de inculpată, măsură ce are caracterul cel mai aspru din cadrul măsurilor preventive prevăzute în legea procesual penală română, nu numai prin prisma condițiilor legale incidente Codului de procedură penală, dar și prin jurisprudența Curții Europene. În opinie minoritară considerăm că judecătorul care a dispus măsura arestării preventive a inculpatei M.A.V.

pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, s-a raportat în considerentele încheierii recurate la măsurile procesuale dispuse în cauză, respectiv începerea urmăririi penale, la punerea în mișcare a acțiunii penale, circumstanțiind obiectul sesizării propunerii privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpata doar la fapta de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și a celei instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., evidențiind împrejurările faptice stabilite până la momentul sesizării, în baza probelor administrate și a indiciilor, în condițiile impuse de art. 143 C. proc.

pen. Judecătorul a examinat apărările și excepțiile formulate de inculpată, prin apărător, pronunțându-se în mod concret asupra acestora. Astfel, judecătorul a arătat că s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.

și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 printr-o încheiere separată, precum și a celei referitoare la nulitatea relativă a actului de sesizare a instanței, invocându-se că aceasta se fundamentează pe un proces-verbal de sesizare din oficiu fals, în realitate existând un denunțător, o persoană din interiorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, iar prin actul invocat se vatămă interesul inculpatei de a se putea îndrepta împotriva denunțătorului, excepție pe care a respins-o, constatând că nu există la dosar niciun act care să susțină afirmația că procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi fictiv, iar referitor la vătămarea dreptului inculpatei M.A. de a se îndrepta împotriva denunțătorului a evidențiat că în situația în care o asemenea persoană ar fi identificată, inculpata s-ar putea adresa instanței civile pentru repararea eventualului prejudiciu.

De asemenea, judecătorul a susținut constatarea îndeplinirii cerințelor impuse de art. 143 C. proc. pen. referitoare la existența indiciilor temeinice și a probelor nu numai cu precizarea concretă a mijloacelor de probă administrate în mod efectiv, cu indicarea filelor, dar și a examinării motivate asupra conținutul unora din acestea, evidențiind aspecte din încheierea de ședință din data de 22 mai 2009 a Judecătoriei Bistrița Năsăud în dosarul nr. 417/265/2008, declarațiile învinuitului R.P., învinuitei A.C.M., paginile din caietul grefierei A.C.M. aferente ședinței din 22 mai 2009, declarațiile martorilor A.P.C.N. și S.N., declarația făptuitorului S.I., facturile nr. 861 din 16 iunie 2009 și nr. 854 din 4 mai 2009, redarea înregistrării convorbirii purtate de inculpată cu învinuitul R.P.

în data de 21 mai 2009 în legătură cu dosarul nr. 417/265/2008 în care îi cere să o treacă prezentă pe procuror P.C., cu toate că știa că aceasta la data de 22 mai 2009 va fi absentă de la serviciu, însă îi spune judecătorului că nu o va trece în concediu și procesul-verbal de certificare a înregistrării, redarea înregistrării convorbirii purtate de inculpată cu învinuitul R.P. în data de 6 mai 2009 în legătură cu dosarul având ca obiect uzucapiune în care figura ca reclamant S.I. și redarea înregistrării convorbirii purtate de inculpată cu S.I. în data de 7 mai 2009, precum și procesul-verbal de certificare a înregistrării. Mai mult, judecătorul s-a raportat la facturile ce i-au fost eliberate inculpatei, la declarațiile numiților S.I.

și S.N. cu privire la emiterea acestora, în sensul că în realitate sumele de bani nu au fost plătite, totodată, apreciind că în respectiva cauză nu a fost vorba de o amânare fără discuții, instanța pronunțându-se asupra prelungirii dreptului de circulație al inculpatului, în mod favorabil inculpatului, după ascultarea concluziilor părților, în condițiile în care apărătorul inculpatului din acea cauză era fiul inculpatei M.A.V. Astfel, în raport cu cele mai sus menționate, în opinie minoritară constatăm că în cauză nu pot fi avute în vedere motivele de recurs formulate în scris cu privire la nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.

a încheierii nr. 1/2009 a Curții de Apel Cluj ca urmare a nulității relative parțiale a încheierii de sesizare a Curții Constituționale, aceasta din urmă neprevăzând suspendarea judecării cauzei, iar prin declararea recursului, datorită efectului suspensiv al acestuia, judecătorul a fost pus în imposibilitate de a soluționa propunerea de arestare pe fond, precum și a nulității actului de sesizare a organelor de urmărire penală, deoarece pe de-o parte, asupra efectului recursului la încheierea de sesizare a Curții Constituționale judecătorul s-a pronunțat motivat, recursul împotriva încheierii separate de sesizare a Curții Constituționale a fost soluționat distinct, în sensul respingerii, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 2554 de la 2 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5595/1/2009, iar pe de altă parte, judecătorul a examinat aceeași critică formulată, motivând respingerea excepției nulității relative a procesului-verbal de sesizare din oficiu de la 30 aprilie 2009, argumentele sale pertinente deja precizate și însușite în opinie minoritară, infirmând critica formulată.

Totodată, în opinie minoritară considerăm că nu se susține nici motivul de recurs invocat de către inculpata M.A.V. prin apărători referitor la inexistența probelor sau indiciilor temeinice, acestea din urmă în condițiile prevăzute de art. 68 1 C. proc. pen. raportate la art. 143 din același cod, deoarece așa cum am evidențiat, judecătorul a examinat toate mijloacele de probă administrate până la momentul sesizării sale, al căror conținut l-a și evidențiat și coroborat, apreciind că infirmă apărările inculpatei, așa încât acesta a stabilit corect că acestea susțin rezonabila presupunere că inculpata este autoarea celor două fapte.

Aspectele invocate de către apărare că în cauză se mai impune administrarea de probe, ceea ce ar conduce la insuficienta justificare a propunerii luării măsurii arestării preventive, nu pot fi avute în vedere, deoarece, procurorul a apreciat ca fiind suficiente cele administrate până la momentul formulării propunerii, iar temeinicia acestora a fost evaluată de către judecător și considerată că susține luarea unei asemenea măsuri. De asemenea, apreciem că în contextul cauzei nu se pot invoca argumentele Curții Europene din cauzele Stepuleac contra Moldovei și Letellier contra Franței cu privire la rezonabilitatea suspiciunii pe care poate fi fundamentată o arestare preventivă în condițiile art. 5 § 1 din Convenția Europeană, deoarece în contextul cauzei, nu s-a făcut dovada că procesul-verbal de sesizare din oficiu este fictiv, mai mult au fost administrate probe testimoniale ale martorilor P.C.N., S.N.

, procese-verbale ale unor convorbiri ce au fost certificate, înscrisuri, declarațiile învinuiților R.P., A.C.M., a făptuitorului S.I., care asigură până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă „suspiciunea rezonabilă" cu privire la existența faptelor arătate care „ar convinge un observator obiectiv că persoana vizată ar fi putut comite infracțiunea" și „rezonabil" „de toate circumstanțele" (§ 68 cauza Stepuleac contra Moldovei), ambele aspecte fiind susținute probator în condițiile menționate, iar cu privire la „ existența suspiciunii rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune condiție sine qua non pentru validitatea detenției prelungite, dar după trecerea unei perioade de timp aceasta nu mai era suficientă (§ 35 din cauza Letellier contra Franței) nu se justifică, întrucât în cauză nu a avut loc o detenție prelungită, ci a fost formulată o propunere de arestare preventivă pe o durată determinată de 29 de zile, care a fost fundamentată pe probatoriul administrat ce a fost precizat.

De asemenea nu prezintă relevanță justificativă în apărarea inculpatei nici cauzele O'Hara contra Marea Britanie și Lavents contra Letoniei, aceasta din urmă vizând dispozițiile art. 6 din Convenție neincident în prezenta cauză, față de stadiul său procesual. Astfel, în prima cauză menționată cu privire la art. 5 § 1 lit. c) s-a reținut „Curtea admite că terorismul și combaterea sa ridică probleme speciale în măsura în care poliția poate fi chemată să aresteze o persoană suspectă pe baza unor informații credibile, dar pe care nu le poate divulga fără a compromite securitatea informatorului.

Totuși, chiar dacă nu se poate impune unui stat să stabilească caracterul plauzibil al motivelor ce pot justifica arestarea unei persoane, noțiunea de „rezonabilitate" nu poate fi redusă atât de mult încât să pună în pericol garanțiile cuprinse în art. 5 § 1 lit. c) din Convenție...în speță, Curtea constată că dreptul intern cunoștea același criteriu pentru justificarea unei arestări, anume caracterul plauzibil al suspiciunilor îndreptate împotriva persoanei în cauză. De asemenea, Curtea constată că respectarea acestui criteriu a fost verificat de către trei instanțe interne, iar în cursul procedurii a fost audiat, inclusiv de către reclamant și polițistul care a dispus aresta rea...

în aceste condiții, constatând că dreptul intern i-a oferit reclamantului suficiente garanții contra arbitrariului, Curtea consideră că detenția sa nu a fost arbitrară, astfel că art. 5 nu a fost violat." În opinie minoritară considerăm că în contextul cauzei, caracterul plauzibil al motivelor ce pot justifica arestarea unei persoane și anume, în mod efectiv arestarea inculpatei M.A.V., a fost complinit în mod concret prin probatoriul administrat, până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă, susținând accepțiunea conferită de legiuitorul român în art. 68 1 C. proc. pen., așa cum este prevăzută în art. 143 din același cod. Mai mult apreciem faptul că judecătorul la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei M.A.V.

a făcut o judicioasă aplicare în contextul cauzei a condițiilor prevăzute la art. 148 lit. f) C. proc.

pen., analizând cerințele legale cumulative și în funcție de criteriile statuate de jurisprudența contenciosului european, prin raportare la conținutul unor mijloace de probă administrate, motivând în concret, existența pericolului concret pentru ordinea publică, prin gravitatea faptelor pentru care este cercetată inculpata, de modul în care se pare că aceasta a desfășurat activitatea infracțională, calitatea inculpatei de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud care potențează pericolul social al faptelor, determinând o stare de neliniște și insecuritate în rândul societății, rezultată din posibila implicare a apărătorilor ordinii publice în fapte de corupție și de falsificare a înscrisurilor oficiale, făcându-se referiri la conținutul unor mijloace de probă administrate până la acel moment, invocându-se cauzele Letellier contra Franța, Mc.Kay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006, Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei.

Astfel, în opinie minoritară considerăm că aspectele invocate de către apărătorii inculpatei în motivele de recurs cu privire la neîndeplinirea condiției cumulative din cadrul art. 148 lit. f) C. proc. pen. , referitoare la existența probelor că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, nu se pot reține, deoarece criteriile mai sus arătate au fost îndeplinite și analizate, în raport cu pretinsele fapte comise de inculpata M.A.V., de circumstanțele reale evidențiate, de rezonanța în comunitate a unor asemenea fapte de corupție reținute în sarcina inculpatei, ce avea calitatea de procuror, accentuând un sentiment de neîncredere în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică.

Mai mult, judecătorul care a dispus măsura arestării preventive a inculpatei M.A.V. a examinat luarea acestei măsuri, în raport cu alte măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate, deci în mod alternativ, reținând că în cauză urmează a fi efectuate investigații complexe pentru verificarea și a celorlalte fapte pentru care este pusă în mișcare acțiunea penală, fiind posibilă și descoperirea de noi fapte, iar față de modul în care se pare că a acționat inculpata, ținând seama de relațiile pe care și Ie-a creat în decursul anilor în mediul profesional este posibil ca lăsarea ei în libertate să îi descurajeze pe cei care au cunoștință despre acele fapte în a da relațiile necesare organelor de anchetă.

Totodată, în opinie minoritară constatăm că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei M.A.V. s-a ținut cont de toate criteriile de individualizare a măsurii preventive prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen. și anume de „scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura." Astfel, judecătorul a făcut o evaluare concretă nu numai a criteriilor referitoare la faptele pretinse a fi comise de către inculpată, la scopul măsurii, la gradul de pericol social concret așa cum s-a susținut până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă, dar și de starea de sănătate a inculpatei, care a fost analizată în concret, cât și din perspectiva unor dispoziții procedurale invocate efectiv.

În sensul celor menționate, în considerentele încheierii, judecătorul a reținut că „starea sănătății inculpatei, dovedită cu actele medicale depuse nu poate conduce la adoptarea altei soluții, administrația locului de deținere dispunând de sistem medical, iar în cazul în care boala de care suferă nu ar putea fi tratată în rețeaua medicală a ANP, tratamentul se efectuează sub pază în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății, conform art. 139 1 C. proc. pen." De altfel, starea de sănătate nu poate constitui un motiv exclusiv de lăsare în libertate sau de punere în libertate a unui inculpat, dimpotrivă examinarea criteriilor în alegerea măsurii preventive se realizează în mod plural, ținându-se cont în mod coroborat de toate criteriile legale, în funcție de circumstanțele faptice și personale din contextul cauzei, ceea ce judecătorul a și făcut atunci când a dispus arestarea inculpatei M.A.V.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a nuanțat conținutul art. 3 din Convenția Europeană cu privire la aprecierea stării de sănătate a persoanei arestate preventiv sau aflate în executarea pedepselor privative de libertate. Art. 3 din Convenția Europeană nu stabilește o obligație generală de a elibera o persoană pe motive de sănătate sau de a o plasa într-un spital civil pentru a-i permite să beneficieze de un tratament specific bolii de care suferă, ci impune obligația Statului de a proteja starea de sănătate a persoanei private de libertate. Astfel, în cauza Kudla contra Poloniei ( § 94 ) sau cauza Hurtado contra Elveției ( § 79 ) Curtea Europeană a acceptat că asistența medicală disponibilă în spitalele din locurile de deținere nu poate fi întotdeauna la același nivel ca în cele mai bune unități spitalicești din sistemul public de sănătate.

Cu toate acestea, statul trebuie să se asigure că sănătatea și bunăstarea persoanelor private de libertate sunt în mod adecvat garantate, printre altele, prin furnizarea asistenței medicale necesare acestora. Curtea Europeană a afirmat dreptul oricărei persoane privată de libertate la condiții de detenție conforme demnității umane, pentru a asigura modalități de executare care să nu îl supună pe cel în cauză unor pericole sau încercări de o intensitate care să depășească nivelul de suferință inerent detenției, adăugând că, pe lângă starea de sănătate a deținutului, trebuie asigurată bunăstarea lui într-un mod adecvat față de exigențele practice ale privării de libertate.

În jurisprudența contenciosului european există trei elemente ce trebuie avute în vedere la evaluarea compatibilității stării de boală a deținutului în raport de condițiile de detenție: situația medicală a deținutului, caracterul adecvat al asistentei medicale ce este oferită în sistemul penitenciar și oportunitatea menținerii detenției față de starea de sănătate a deținutului. În opinie minoritară, examinând cele 33 acte medicale privind starea de sănătate a inculpatei M.A.V., depuse în fotocopii la dosarul Înaltei Curți rezultă că aceasta a fost internată în perioada 2004-2009 de mai multe ori pentru afecțiuni arătate la diverse instituții spitalicești. Inculpata M.A.V. suferă de ciroză hepatică secundară colangită primitivă, formă compensată, colestatică, aflată pe lista de așteptare pentru transplant hepatic, așa cum rezultă din scrisoarea medicală către medicul de familie emisă de Institutul Clinic Fundeni, Secția Gatroenterologie 3 privind pe M.A.V.

în vârstă de 55 de ani, care a fost internată în spital, în perioada 23 februarie 2009 și externată la 3 martie 2009, diagnosticul mai sus menționat fiind cel de la externare, constatându-se starea la externare: Ameliorat; Recomandări: Regim alimentar conform formularului anexat fără grăsimi, prăjeli, conservanți, condimente, alcool, totul la temperatura camerei, indicându-se medicamentele în mod concret, precum și recomandarea de revenire la control peste 6 luni conform programării și a se suna pentru rezultatul markerilor tumorali și al hormonilor tirodieni (fila 82 dosarul Înaltei Curți ); în biletul de externare emis de Institutul Inimii „Prof. Niculae Stancioiu" Terapie Intensivă Coronarieni, se atestă internarea numitei M.A.V.

la 27 octombrie 2005 și externarea la 29 octombrie 2005, precum și diagnosticul la externare Ischemie silențioasă de efort cu coronare epicardice fără leziuni; Recomandări: Evitarea ef. fizice mari. Medicație: Metroprolul, Dispensarizare cardiologică (filele 84-85 dosarul Înaltei Curți). Actele medicale mai sus arătate, în mod concret, atestă din punct de vedere științific afecțiuni grave de care suferă inculpata, dar care, prin recomandările făcute, de control periodic, regim alimentar și medicamentos, nu ar supune-o unor pericole sau încercări de o intensitate care să depășească nivelul de suferință inerent detenției. Mai mult, Codul de procedură penală prevede în art. 139 1 C. proc. pen.

referitor la tratamentul medical sub pază permanentă, că „în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice.

Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanței de judecată, în cursul judecății." Astfel, examinând în concret, cele trei criterii enunțate în jurisprudența europeană, cu privire la starea de sănătate a inculpatei M.A.V., față de care s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile rezultă că acestea sunt îndeplinite, în sensul că este asigurată compatibilitatea acesteia, în raport de condițiile arestării preventive, deoarece afecțiunile mai sus enunțate, deși grave, așa cum au fost atestate, prin recomandările făcute, nu o supun unui pericol sau unei încercări de o intensitate care să depășească nivelul de suferință inerent detenției, existând garanții de tratament în sistemul penitenciar al rețelei medicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar și posibilitatea de efectuare a unui tratament sub pază în rețeaua medicală de specialitate a Ministerului Sănătății, în condițiile art. 139 1 C. proc.

pen. În cauză nu s-ar putea da eficiență argumentelor Curții Europene din cauza Mouisel contra Franței în care s-a constatat o încălcare a art. 3 din Convenția Europeană prin menținerea în detenție a reclamantului bolnav de leucemie, care a creat o suferință de depășea suferințele inevitabile ale detenției și alte tratamentului anti-cancer, întrucât acesta era condamnat la 15 ani închisoare, actele medicale puneau în evidență o evoluție a bolii și caracterul puțin adecvat al detenției, fără a fi luate măsuri specifice de autoritățile penitenciarului ( spitalizare sau plasarea într-un loc unde condamnatul să poată fi supravegheat). Or, în condițiile concrete ale prezentei cauze față de inculpata M.A.V.

s-a dispus arestarea preventivă pe 29 de zile începând cu data de 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, prin încheierea nr. 1/2009 din ședința din Camera de Consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, este suferindă de bolile menționate, atestate medical și pentru care medicii recomandă control, regim alimentar și medicamentos, inculpata aflându-se pe o listă de așteptare la transplant, existând posibilitatea de tratament în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar în caz contrar și posibilitatea unui tratament de specialitate sub pază, așa încât starea de sănătate nu poate constitui un criteriu exclusiv de punere în libertate a inculpatei.

Așadar, în opinie minoritară constatăm că toate criteriile mai sus menționate, au fost riguros analizate, în concret și motivate temeinic, de către judecătorul care a dispus măsura arestării preventive a inculpatei M.A.V., ceea ce justifică luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, încheierea pronunțată fiind legală și temeinică, impunându-se, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta inculpată M.A.V. și în baza art. 192 alin. (2) din același cod, obligarea recurentei inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat.