ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 261/ PI din 10 noiembrie 2008 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta M.M. împotriva soluției pronunțată de procurorul șef al D.N.A. – S.T. Timișoara, în dosar nr. 38/P/2008 și a rezoluției din 18 septembrie 2008 pronunțată de procurorul șef al S.C.C. din cadrul D.N.A. în dosar nr. 747/II/2/2008, ca nefondată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a se pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele: Pe rolul Curții de Apel Timișoara s-a înregistrat sub nr. 1115/59 din 16 octombrie 2008 plângerea formulată de petenta M.M.

împotriva soluției pronunțată de procuror în dosarul nr. 38/P/2008 al D.N.A. – S.T. Timișoara și a rezoluției din 18 septembrie 2008 pronunțată de procurorul șef al S.C.C. din cadrul D.N.A. În motivarea plângerii petiționara a arătat că a deținut un spațiu cu altă destinație decât cea de locuit la subsolul imobilului situat în Timișoara, în baza unui contract de închiriere încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Timișoara. În data de 11 ianuarie 2002, petenta a primit o notificare trimisă de B.E.J. prin care S.V., prin avocatul său C.R., încuviințează că prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 3058 din 7 ianuarie 2001 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra subsolului imobilului deținut de petentă.

Petenta, verificând documentația care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate, a constatat că la dosarul cauzei s-ar fi depus în copie xerox CF-ul colectiv în extenso nr. 4571, care nu corespunde cu originalul, acesta conținând ștersături, care au fost de natură să inducă în eroare instanța prin admiterea acțiunii în revendicare asupra unei cote de ½ în loc de ¼ cât s-ar fi cuvenit numitei S.E., născută H., asupra căreia S.V. avea vocația succesorală. Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 și 291 C. pen., întrucât faptele nu au fost comise de acesta și s-a disjuns cauza față de A.N.

sub aspectul acestor infracțiuni. Împotriva soluției de disjungere dispusă prin ordonanță, a formulat plângere din nou petenta M.M. invocând faptul că autorii ar fi cunoscuți în persoana numiților C.R., B.E. și Ș.S. Prin rezoluția din data de 8 aprilie 2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288, 291 și 260 C. pen. Și această rezoluție a fost atacată cu plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, care prin rezoluția din data de 29 ianuarie 2004 a respins plângerea ca neîntemeiată. Petenta a făcut referire și la acte de corupție care s-ar fi săvârșit de avocata C.R. Petenta a solicita desființarea ordonanței dată în dosar nr. 38/P/2008 și a rezoluției nr. 747/II/2/2008 și trimiterea cauzei la D.N.A.

în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaților. Prin ordonanța din 31 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr. 38/P/2008, D.N.A. – S.T. Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe C.R., D.A. și C.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288, 291 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. D.N.A. – S.T. Timișoara, verificând dosarele de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a constatat că în cauză nu sunt date sau indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Instanța a reținut că într-adevăr petenta a invocat săvârșirea unor fapte de corupție cu privire la mai multe persoane dar nu a precizat în concret în ce constau aceste fapte și nici nu a propus administrarea unor probe care să dovedească această stare de fapt. În consecință, s-a apreciat că în mod corect s-a constatat de către procuror că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 257 C. pen. S-a constatat, totodată, că starea de fapt reținută prin ordonanța din 31 iulie 2008 în dosar nr. 38/P/2008 de către D.N.A. – S.T. Timișoara este corectă. Împotriva acestei hotărâri petiționara M.M. a declarat prezentul recurs. Recursul este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Examinându-se actele și lucrările dosarului se rețin următoarele: La data de 8 aprilie 2008, numita M.M.

a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu săvârșirea de către numiții C.R., avocat din cadrul Baroului Timiș, D.A., notar public și C.R., funcționar în cadrul Biroului C.F. Timișoara, a infracțiunilor de abuz în serviciu, trafic de influență, fapte conexe infracțiunilor de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000, fals intelectual și uz de fals. Plângerea a fost trimisă prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 7 mai 2008, D.N.A. – S.T. Timișoara, având în vedere că, printre altele, erau reclamate și infracțiuni de corupție de competența D.N.A. În plângerea formulată petiționara M.M. a solicitat să se cerceteze „cum au fost soluționate aspectele de corupție” din dosarele nr. 4044/2002, 1149/P/2003 și 1535/II/2/2004 toate ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, reclamând că „în mod voit nu se dorește să se ia în considerare acuzațiile aduse numitei C.R.

care a fabricat falsuri în acte publice și s-a folosit de acestea pentru a intra în posesie personală”. În fapt, numita M.M. precizează că deține cu titlu de chiriaș imobilul situat în Timișoara, în baza contractului de închiriere nr. 576/1999 încheiat cu C.L.M. Timișoara pe o perioadă de 10 ani, respectiv până la data de 21 februarie 1999. La data de 11 februarie 2002, sus-numita a primit o notificare transmisă prin B.E.J. D.J. prin care S.V., prin avocata sa C.R., o încunoștința că i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate asupra subsolului imobilului deținut de aceasta cu titlu de chiriaș. În urma verificării de către petentă a documentației care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate, aceasta a constatat, după cum susține în conținutul plângerii că la dosarul cauzei a fost depusă în xerocopie, extrasul C.F.

colectiv în extenso nr. 4571 pentru imobilul în litigiu care nu corespunde cu exemplarul original, în sensul că asupra copiei s-ar fi efectuat ștersături menite să inducă în eroare instanța de judecată prin admiterea acțiunii de revendicare asupra unei cote mai mari de ½ decât ¼ cât s-ar fi cuvenit de drept numitei S.E., născută H., asupra căreia S.V. avea vocație succesorală. Se menționează faptul că în extrasul C.F. original apar la rubrica „Înscrieri privitoare la proprietate la primele două poziții, aparent aceeași persoană, respectiv S.E., însă, la poziția 1 este specificată S.E. născută H. și la poziția nr. 2 S.E. născută R., iar în xerocopia depusă la instanța de judecată a fost ștearsă mențiunea „R.” de la poziția 2, astfel încât ar fi rezultat că la poziția 1 și 2 ar fi aceiași persoană.

Petenta a reclamat acest fals, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus prin rezoluția din 4 martie 2003 scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., deoarece faptele nu au fost comise de acest învinuit și disjungerea cauzei față de A.N. sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni. Împotriva soluției de disjungere dispusă prin această ordonanță, a formulat plângere numita M.M. care a invocat că autorii ar fi cunoscuți, identificați în persoana numiților C.R.M., B.E. și S.S., în final, față de a ceștia dispunându-se prin rezoluția din data de 8 aprilie 2004, în temeiul art. 10 lit. d) și art. 66 C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288, 291 și 260 C. pen. De precizat că numita M.M. a sesizat aceste fapte formulând mai multe memorii cu conținut identic adresate atât organelor de cercetare penală cât și procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și celor de la parchetele ierarhic superioare. Astfel, dacă în plângerile adresate organelor de poliție și procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, petenta M.M. a precizat că reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregului demisol al imobilului în litigiu, a avut la bază „malversațiuni efectuate de S.V. în expertiza tehnică efectuată de expertul S.Ș.”.

În plângerile penale adresate D.N.A., care au același conținut precizează că aceste „malversațiuni” ar fi fost efectuate de avocat C.R. Așadar, pe aceeași stare de fapt expusă de petentă aceasta a invocat săvârșirea inclusiv a unor infracțiuni de corupție, fără a preciza în concret în ce constă acestea. S-a invocat, de asemenea, de petentă, în conținutul plângerii legăturile strânse dintre avocata C.R. cu „persoane din lumea interlopă și mafia țigănească” și că acesta ar avea influență asupra celor care se ocupă de soluționarea plângerilor sale. Având în vedere aceste date, i-au fost solicitate petentei M.M., precizări suplimentare în legătură cu faptele de corupție pe care înțelege să le reclame, însă, aceasta a refuzat să facă referire în concret la infracțiunea de trafic de influență pe care a invocat-o în plângere, rezumându-se doar să arate că în opinia sa, avocat C.R.

are o poziție influentă, „folosește gradul de rudenie pentru a face modificări în acte publice”, iar în ceea ce privește fapta de primire de foloase necuvenite săvârșită de avocata C.R., în opinia petiționarei ar consta în faptul că imobilul pentru care l-a reprezentat în instanță pe numitul S.V. ar fi întrat în final în posesia rudelor avocatei; prin cumpărare de la S.V. imediat după ce i s-a reconstituit dreptul de proprietate. De menționat că, la data de 7 mai 2008, deși i s-a solicitat petentei să facă precizări în legătură cu datele pe care le deține privind săvârșirea infracțiunii de trafic de influență pe care a reclamat-o, aceasta a refuzat inițial pe motiv că dorește să dea declarație numai în prezența apărătorului ales, iar la sosirea acestuia nu s-a mai prezentat pentru a face precizări la plângere, plecând de le sediul parchetului după cum rezultă din procesul-verbal încheiat la aceeași dată.

Ulterior, la data de 24 iunie 2008, petenta a solicitat „să se facă cercetări pentru infracțiunile a căror încadrare juridică urmează să o stabilească organele de urmărire penală”, iar în ceea ce privește faptele de corupție, în opinia acesteia „D-na C.R. este autorul moral al tuturor erorilor judiciare comise, prin falsuri în xerocopii cu care s-a prezentat la instanțele de judecată”. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Timișoara prin ordonanța din 31 iulie 2008 dată în dosarul nr. 38/P/2008, a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Totodată, prin aceeași ordonanță a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei privind pe C.R., D.A.

și C.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 și 291 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin rezoluția procurorului șef de secție din data de 18 septembrie 2008 nr. 747/II-2/2008 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiționara M.M. împotriva ordonanței dată în dosarul nr. 38/P/2008. Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că procurorul de caz a evaluat corect actele premergătoare efectuate în cauză. Potrivit art. 257 C. pen., constituie infracțiunea de trafic de influență, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Pentru existența acestei infracțiuni este necesar, potrivit textului de lege mai sus invocat, ca pe lângă eventuala influență pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că are asupra unui funcționar pentru al determina să facă ori să facă un act ce intră în atribuțiunile sale de serviciu, făptuitorul să primească ori să pretindă bani sau alte foloase ori să accepte promisiuni sau daruri. Așa fiind, se constată că în mod corect procurorul a apreciat că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 257 C. pen., nedovedindu-se prin niciun mijloc de probă că făptuitoarea C.R. ar fi pretins ori primit vreo sumă de bani sau alte bunuri pentru a determina vreun funcționar să facă ori să nu facă, un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Totodată, se mai constată că denunțătoarea M.M. nu a indicat în mod concret care sunt mijloacele de probă care susțin acuzele sale, conform dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., afirmațiile sale având un caracter general și tendențios. Întrucât starea de fapt reținut prin ordonanța din 31 iulie 2008 în dosar nr. 38/P/2008 de către D.N.A. – S.T. Timișoara este corectă și dat fiind că infracțiunea de trafic de influență reclamată de petiționara M.M. nu există, se constată că atât ordonanța mai sus menționată cât și sentința atacată sunt legale și temeinice. Câr privește celelalte infracțiuni reclamate, de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, competența de soluționare revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara având în vedere calitatea de avocat a numitei C.M.

precum și calitatea de notar a numitei D.A., iar prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Timișoara, din 31 iulie 2008 s-a și declinat competența de soluționare a cauzei în acest sens. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.M. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.M. împotriva sentinței penale nr. 261 PI din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2009.