ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 261/

PI din 10 noiembrie 2008 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta M.M.

împotriva soluției pronunțată de procurorul șef al D.N.A. – S.T. Timișoara, în

dosar nr. 38/P/2008 și a rezoluției din 18 septembrie 2008 pronunțată de

procurorul șef al S.C.C. din cadrul D.N.A. în dosar nr. 747/II/2/2008, ca

nefondată.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța această

hotărâre s-au reținut următoarele:

Pe rolul Curții de Apel

Timișoara s-a înregistrat sub nr. 1115/59 din 16 octombrie 2008 plângerea

formulată de petenta M.M. împotriva soluției pronunțată de procuror în dosarul nr.

38/P/2008 al D.N.A. – S.T. Timișoara și a rezoluției din 18 septembrie 2008

pronunțată de procurorul șef al S.C.C. din cadrul D.N.A.

În motivarea plângerii

petiționara a arătat că a deținut un spațiu cu altă destinație decât cea de

locuit la subsolul imobilului situat în Timișoara, în baza unui contract de

închiriere încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

În data de 11 ianuarie 2002,

petenta a primit o notificare trimisă de B.E.J. prin care S.V., prin avocatul

său C.R., încuviințează că prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 3058 din 7

ianuarie 2001 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra subsolului

imobilului deținut de petentă.

Petenta, verificând

documentația care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate, a

constatat că la dosarul cauzei s-ar fi depus în copie xerox CF-ul colectiv în

extenso nr. 4571, care nu corespunde cu originalul, acesta conținând

ștersături, care au fost de natură să inducă în eroare instanța prin admiterea

acțiunii în revendicare asupra unei cote de ½ în loc de ¼ cât

s-ar fi cuvenit numitei S.E., născută H., asupra căreia S.V. avea vocația

succesorală.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Timișoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului

S.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 și 291 C. pen.,

întrucât faptele nu au fost comise de acesta și s-a disjuns cauza față de A.N.

sub aspectul acestor infracțiuni.

Împotriva soluției de

disjungere dispusă prin ordonanță, a formulat plângere din nou petenta M.M.

invocând faptul că autorii ar fi cunoscuți în persoana numiților C.R., B.E. și

Ș.S.

Prin rezoluția din data de 8

aprilie 2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 288, 291 și 260 C. pen. Și această rezoluție a

fost atacată cu plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Timișoara, care prin rezoluția din data de 29 ianuarie 2004 a respins plângerea

ca neîntemeiată.

Petenta a făcut referire și

la acte de corupție care s-ar fi săvârșit de avocata C.R.

Petenta a solicita

desființarea ordonanței dată în dosar nr. 38/P/2008 și a rezoluției nr. 747/II/2/2008

și trimiterea cauzei la D.N.A. în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaților.

Prin ordonanța din 31 iulie

2008 pronunțată în dosarul nr. 38/P/2008, D.N.A. – S.T. Timișoara a dispus neînceperea

urmăririi penale față de C.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de

art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și declinarea

competenței de soluționare a cauzei privind pe C.R., D.A. și C.R., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288, 291 C. pen., în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

D.N.A. – S.T. Timișoara,

verificând dosarele de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a constatat

că în cauză nu sunt date sau indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni

de corupție.

Instanța a reținut că

într-adevăr petenta a invocat săvârșirea unor fapte de corupție cu privire la

mai multe persoane dar nu a precizat în concret în ce constau aceste fapte și

nici nu a propus administrarea unor probe care să dovedească această stare de

fapt.

În consecință, s-a apreciat

că în mod corect s-a constatat de către procuror că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile

art. 257 C. pen. S-a constatat, totodată, că starea de fapt reținută prin

ordonanța din 31 iulie 2008 în dosar nr. 38/P/2008 de către D.N.A. – S.T.

Timișoara este corectă.

Împotriva acestei hotărâri

petiționara M.M. a declarat prezentul recurs.

Recursul este nefondat și va

fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Examinându-se actele și

lucrările dosarului se rețin următoarele:

La data de 8 aprilie 2008,

numita M.M. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

în legătură cu săvârșirea de către numiții C.R., avocat din cadrul Baroului

Timiș, D.A., notar public și C.R., funcționar în cadrul Biroului C.F.

Timișoara, a infracțiunilor de abuz în serviciu, trafic de influență, fapte

conexe infracțiunilor de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000, fals

intelectual și uz de fals.

Plângerea a fost trimisă

prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 7 mai 2008, D.N.A.

– S.T. Timișoara, având în vedere că, printre altele, erau reclamate și

infracțiuni de corupție de competența D.N.A.

În plângerea formulată

petiționara M.M. a solicitat să se cerceteze „cum au fost soluționate aspectele

de corupție” din dosarele nr. 4044/2002, 1149/P/2003 și 1535/II/2/2004 toate

ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, reclamând că „în mod voit nu

se dorește să se ia în considerare acuzațiile aduse numitei C.R. care a

fabricat falsuri în acte publice și s-a folosit de acestea pentru a intra în

posesie personală”.

În fapt, numita M.M.

precizează că deține cu titlu de chiriaș imobilul situat în Timișoara, în baza

contractului de închiriere nr. 576/1999 încheiat cu C.L.M. Timișoara pe o

perioadă de 10 ani, respectiv până la data de 21 februarie 1999.

La data de 11 februarie

2002, sus-numita a primit o notificare transmisă prin B.E.J. D.J. prin care S.V.,

prin avocata sa C.R., o încunoștința că i s-ar fi reconstituit dreptul de

proprietate asupra subsolului imobilului deținut de aceasta cu titlu de

chiriaș.

În urma verificării de către

petentă a documentației care a stat la baza reconstituirii dreptului de

proprietate, aceasta a constatat, după cum susține în conținutul plângerii că

la dosarul cauzei a fost depusă în xerocopie, extrasul C.F. colectiv în extenso

nr. 4571 pentru imobilul în litigiu care nu corespunde cu exemplarul original,

în sensul că asupra copiei s-ar fi efectuat ștersături menite să inducă în

eroare instanța de judecată prin admiterea acțiunii de revendicare asupra unei

cote mai mari de ½ decât ¼ cât s-ar fi cuvenit de drept numitei S.E.,

născută H., asupra căreia S.V. avea vocație succesorală. Se menționează faptul

că în extrasul C.F. original apar la rubrica „Înscrieri privitoare la

proprietate la primele două poziții, aparent aceeași persoană, respectiv S.E.,

însă, la poziția 1 este specificată S.E. născută H. și la poziția nr. 2 S.E.

născută R., iar în xerocopia depusă la instanța de judecată a fost ștearsă mențiunea

„R.” de la poziția 2, astfel încât ar fi rezultat că la poziția 1 și 2 ar fi

aceiași persoană.

Petenta a reclamat acest

fals, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus prin rezoluția

din 4 martie 2003 scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.V. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. și art. 291 C.

pen., deoarece faptele nu au fost comise de acest învinuit și disjungerea

cauzei față de A.N. sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni.

Împotriva soluției de

disjungere dispusă prin această ordonanță, a formulat plângere numita M.M. care

a invocat că autorii ar fi cunoscuți, identificați în persoana numiților C.R.M.,

B.E. și S.S., în final, față de a ceștia dispunându-se prin rezoluția din data

de 8 aprilie 2004, în temeiul art. 10 lit. d) și art. 66 C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 288, 291 și 260 C. pen.

De precizat că numita M.M. a

sesizat aceste fapte formulând mai multe memorii cu conținut identic adresate

atât organelor de cercetare penală cât și procurorilor de la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Timișoara și celor de la parchetele ierarhic superioare.

Astfel, dacă în plângerile adresate organelor de poliție și procurorilor din

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, petenta M.M. a precizat

că reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregului demisol al

imobilului în litigiu, a avut la bază „malversațiuni efectuate de S.V. în

expertiza tehnică efectuată de expertul S.Ș.”. În plângerile penale adresate D.N.A.,

care au același conținut precizează că aceste „malversațiuni” ar fi fost

efectuate de avocat C.R. Așadar, pe aceeași stare de fapt expusă de petentă

aceasta a invocat săvârșirea inclusiv a unor infracțiuni de corupție, fără a

preciza în concret în ce constă acestea.

S-a invocat, de asemenea, de

petentă, în conținutul plângerii legăturile strânse dintre avocata C.R. cu

„persoane din lumea interlopă și mafia țigănească” și că acesta ar avea

influență asupra celor care se ocupă de soluționarea plângerilor sale.

Având în vedere aceste date,

i-au fost solicitate petentei M.M., precizări suplimentare în legătură cu

faptele de corupție pe care înțelege să le reclame, însă, aceasta a refuzat să

facă referire în concret la infracțiunea de trafic de influență pe care a

invocat-o în plângere, rezumându-se doar să arate că în opinia sa, avocat C.R. are

o poziție influentă, „folosește gradul de rudenie pentru a face modificări în

acte publice”, iar în ceea ce privește fapta de primire de foloase necuvenite

săvârșită de avocata C.R., în opinia petiționarei ar consta în faptul că

imobilul pentru care l-a reprezentat în instanță pe numitul S.V. ar fi întrat

în final în posesia rudelor avocatei; prin cumpărare de la S.V. imediat după ce

i s-a reconstituit dreptul de proprietate.

De menționat că, la data de

7 mai 2008, deși i s-a solicitat petentei să facă precizări în legătură cu

datele pe care le deține privind săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

pe care a reclamat-o, aceasta a refuzat inițial pe motiv că dorește să dea

declarație numai în prezența apărătorului ales, iar la sosirea acestuia nu s-a

mai prezentat pentru a face precizări la plângere, plecând de le sediul

parchetului după cum rezultă din procesul-verbal încheiat la aceeași dată.

Ulterior, la data de 24

iunie 2008, petenta a solicitat „să se facă cercetări pentru infracțiunile a

căror încadrare juridică urmează să o stabilească organele de urmărire penală”,

iar în ceea ce privește faptele de corupție, în opinia acesteia „D-na C.R. este

autorul moral al tuturor erorilor judiciare comise, prin falsuri în xerocopii

cu care s-a prezentat la instanțele de judecată”.

Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Timișoara prin ordonanța din 31

iulie 2008 dată în dosarul nr. 38/P/2008, a dispus neînceperea urmăririi penale

față de C.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, prin aceeași

ordonanță a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei privind pe C.R.,

D.A. și C.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 și

291 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin rezoluția procurorului

șef de secție din data de 18 septembrie 2008 nr. 747/II-2/2008 s-a dispus

respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiționara M.M.

împotriva ordonanței dată în dosarul nr. 38/P/2008.

Examinându-se actele și

lucrările dosarului se constată că procurorul de caz a evaluat corect actele premergătoare

efectuate în cauză.

Potrivit art. 257 C. pen.,

constituie infracțiunea de trafic de influență, primirea ori pretinderea de

bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau

indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are

influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru

a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de

serviciu.

Pentru existența acestei

infracțiuni este necesar, potrivit textului de lege mai sus invocat, ca pe lângă

eventuala influență pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că are

asupra unui funcționar pentru al determina să facă ori să facă un act ce intră

în atribuțiunile sale de serviciu, făptuitorul să primească ori să pretindă

bani sau alte foloase ori să accepte promisiuni sau daruri.

Așa fiind, se constată că în

mod corect procurorul a apreciat că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile

art. 257 C. pen., nedovedindu-se prin niciun mijloc de probă că făptuitoarea C.R.

ar fi pretins ori primit vreo sumă de bani sau alte bunuri pentru a determina vreun

funcționar să facă ori să nu facă, un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Totodată, se mai constată că

denunțătoarea M.M. nu a indicat în mod concret care sunt mijloacele de probă

care susțin acuzele sale, conform dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., afirmațiile sale având un caracter general și tendențios.

Întrucât starea de fapt

reținut prin ordonanța din 31 iulie 2008 în dosar nr. 38/P/2008 de către D.N.A.

– S.T. Timișoara este corectă și dat fiind că infracțiunea de trafic de

influență reclamată de petiționara M.M. nu există, se constată că atât

ordonanța mai sus menționată cât și sentința atacată sunt legale și temeinice.

Câr privește celelalte

infracțiuni reclamate, de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, competența

de soluționare revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara având în

vedere calitatea de avocat a numitei C.M. precum și calitatea de notar a

numitei D.A., iar prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Timișoara, din 31 iulie 2008 s-a și

declinat competența de soluționare a cauzei în acest sens.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara M.M. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara M.M. împotriva sentinței penale nr. 261 PI din

10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2009.