ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 535/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 253/ PI din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 998/54/2008, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (l) pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul R.I. împotriva rezoluției nr. 857/4/2/2008 din 29 august 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: La data de 18 septembrie 2008 petiționarul R.I.

a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicitând tragerea la răspundere penală a numitului J.C.M., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 247 C. pen. În motivarea plângerii se arată că petiționarul, împreună cu soția sa, sunt beneficiarii contractului de închiriere nr. 554 din 5 ianuarie 2000, încheiat cu Primăria Timiș pentru imobilul situat în Timișoara. Deși, nu există, susține petiționarul, o hotărâre judecătorească definitivă, executorul judecătoresc a procedat la executarea sa silită din imobil. Instanța de fond, verificând legalitatea și temeinicia rezoluției atacate reține că imobilul a fost atribuit soției petiționarului prin hotărâre judecătorească, astfel încât nu poate fi reținută în sarcina făptuitorului săvârșirea vreunei infracțiuni.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs petiționarul R.I. solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen. și art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Codul de procedură penală în vigoare, reglementează controlul judecătoresc asupra soluțiilor adoptate de procuror, prin care s-a dispus netrimiterea în judecată. S-a realizat astfel, corelarea legislației interne cu exigențele ce decurg din C.E.D.O. care impun recurgerea la un tribunal independent și imparțial în legătură cu legalitatea măsurilor luate de procuror în cursul urmăririi penale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței și, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate pot face plângere la instanța căreia i-ar reveni competența să soluționeze cauza în fond. Potrivit alin. (7) al aceluiași articol, judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi.

Reglementând controlul judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere date de procuror, legiuitorul a urmărit ca orice persoană vătămată să aibă acces la justiție, fără ca aceasta să excludă obligația organelor de urmărire penală de a verifica dacă susținerile prezentate de parte în plângerea formulată au sau nu suport probator. Pe de altă parte, organul de urmărire penală, sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare, acte care au menirea de a clarifica aspecte care confirmă sau infirmă existența infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că soluția dată de procuror și confirmată de instanța de fond este legală. Rezultă, din actele premergătoare efectuate în cauză, că prin sentința civilă nr. 9033 din 10 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul civil nr. 7850 din 22 mai 2006 s-a dispus admiterea, în parte, a acțiunii civile formulată de reclamanta T.V.C. în contradictoriu cu pârâta R.O. și, în consecință, a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 554/2000 pentru imobilul înscris în C.F. A dispus evacuarea pârâtei din imobil, pentru lipsă de titlu. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1269/ R din 3 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 6492/30/C/2006.

Prin decizia civilă nr. 223 din 3 martie 2008 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 1675/59/2007, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea R.O. împotriva deciziei civile nr. 1269 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara. După rămânerea definitivă a hotărârii, numita T.V.C. a formulat cerere de executare silită, fiind înregistrată sub nr. 505 din 2 iunie 2008 la B.E.J. J.C.M., care a emis somația de evacuare din imobilul situat în Timișoara. Întrucât persoana vătămată R.O. nu a evacuat imobilul nici voluntar și nici după somație, la data de 3 iulie 2008, executorul judecătoresc J.C.M., însoțit de organele de poliție și martorii asistenți, s-au deplasat la imobil, au forțat ușa de la intrare, iar bunurile găsite au fost mutate, sigilând camerele și dependințele.

Pe ușa de la intrarea în apartament s-au aplicat două lacăte și sigilii, precum și procesul-verbal de evacuare. În condițiile existenței unui titlu executoriu, făptuitorul J.C.M. a procedat, în condițiile legii, la punerea în executare a acestuia. Împrejurarea că hotărârea pronunțată a fost defavorabilă soției petiționarului nu constituie un indiciu din care să rezulte săvârșirea de către făptuitor a vreunei fapte penale. Pe de altă parte, se impune a se observa faptul că petiționarul nu era, el însuși, titularul contractului de închiriere, acesta fiind numai soția sa, respectiv persoana vătămată R.O. Beneficiul contractului de închiriere asupra imobilului situat în Timișoara, i-a revenit fostei sale soții, urmare hotărârii de divorț, astfel încât, cum corect a reținut procurorul, acesta nu mai beneficia de niciun titlu locativ în imobilul respectiv.

Reintegrarea în spațiu a petiționarului R.I. urmare admiterii contestației la executare, sentința civilă nr. 11152 din 17 septembrie 2008, pronunțată în dosarul civil nr. 11212/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, a fost dispusă ulterior punerii în executare a sentinței civile nr. 9033 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Timișoara, astfel încât, acest aspect nu poate să constituie un element de natură a impune desființarea rezoluției atacate și, implicit, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (l) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.I. împotriva sentinței penale nr. 253/ PI din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.I. împotriva sentinței penale nr. 253/ PI din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2009.