ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 535/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 253/ PI din 3 noiembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 998/54/2008,

în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (l) pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a

dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul R.I.

împotriva rezoluției nr. 857/4/2/2008 din 29 august 2008 dată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a

obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 18 septembrie 2008 petiționarul R.I.

a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicitând

tragerea la răspundere penală a numitului J.C.M., executor judecătoresc, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 247 C. pen.

În motivarea plângerii se arată că

petiționarul, împreună cu soția sa, sunt beneficiarii contractului de

închiriere nr. 554 din 5 ianuarie 2000, încheiat cu Primăria Timiș pentru

imobilul situat în Timișoara.

Deși, nu există, susține petiționarul, o

hotărâre judecătorească definitivă, executorul judecătoresc a procedat la

executarea sa silită din imobil.

Instanța de fond, verificând legalitatea și

temeinicia rezoluției atacate reține că imobilul a fost atribuit soției

petiționarului prin hotărâre judecătorească, astfel încât nu poate fi reținută

în sarcina făptuitorului săvârșirea vreunei infracțiuni.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de

fond a declarat recurs petiționarul R.I. solicitând admiterea acesteia, casarea

hotărârii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. și

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente:

Codul de procedură penală în vigoare,

reglementează controlul judecătoresc asupra soluțiilor adoptate de procuror,

prin care s-a dispus netrimiterea în judecată. S-a realizat astfel, corelarea

legislației interne cu exigențele ce decurg din C.E.D.O. care impun recurgerea

la un tribunal independent și imparțial în legătură cu legalitatea măsurilor

luate de procuror în cursul urmăririi penale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C.

proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței și, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate pot

face plângere la instanța căreia i-ar reveni competența să soluționeze cauza în

fond.

Potrivit alin. (7) al aceluiași articol,

judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe

baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror

înscrisuri noi.

Reglementând controlul judecătoresc asupra

soluțiilor de netrimitere date de procuror, legiuitorul a urmărit ca orice

persoană vătămată să aibă acces la justiție, fără ca aceasta să excludă

obligația organelor de urmărire penală de a verifica dacă susținerile

prezentate de parte în plângerea formulată au sau nu suport probator.

Pe de altă parte, organul de urmărire penală,

sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează

acte premergătoare, acte care au menirea de a clarifica aspecte care confirmă

sau infirmă existența infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia din

cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau

exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte

constată că soluția dată de procuror și confirmată de instanța de fond este

legală.

Rezultă, din actele premergătoare efectuate

în cauză, că prin sentința civilă nr. 9033 din 10 octombrie 2006 pronunțată de

Judecătoria Timișoara în dosarul civil nr. 7850 din 22 mai 2006 s-a dispus

admiterea, în parte, a acțiunii civile formulată de reclamanta T.V.C. în

contradictoriu cu pârâta R.O. și, în consecință, a dispus rezilierea

contractului de închiriere nr. 554/2000 pentru imobilul înscris în C.F.

A dispus evacuarea pârâtei din imobil, pentru

lipsă de titlu.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia

civilă nr. 1269/ R din 3 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, în dosarul nr. 6492/30/C/2006.

Prin decizia civilă nr. 223 din 3 martie 2008

pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 1675/59/2007, s-a respins contestația

în anulare formulată de contestatoarea R.O. împotriva deciziei civile nr. 1269

din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara.

După rămânerea definitivă a hotărârii, numita

T.V.C. a formulat cerere de executare silită, fiind înregistrată sub nr. 505

din 2 iunie 2008 la B.E.J. J.C.M., care a emis somația de evacuare din imobilul

situat în Timișoara.

Întrucât persoana vătămată R.O. nu a evacuat

imobilul nici voluntar și nici după somație, la data de 3 iulie 2008,

executorul judecătoresc J.C.M., însoțit de organele de poliție și martorii

asistenți, s-au deplasat la imobil, au forțat ușa de la intrare, iar bunurile

găsite au fost mutate, sigilând camerele și dependințele.

Pe ușa de la intrarea în apartament s-au

aplicat două lacăte și sigilii, precum și procesul-verbal de evacuare.

În condițiile existenței unui titlu

executoriu, făptuitorul J.C.M. a procedat, în condițiile legii, la punerea în executare

a acestuia.

Împrejurarea că hotărârea pronunțată a fost

defavorabilă soției petiționarului nu constituie un indiciu din care să rezulte

săvârșirea de către făptuitor a vreunei fapte penale.

Pe de altă parte, se impune a se observa

faptul că petiționarul nu era, el însuși, titularul contractului de închiriere,

acesta fiind numai soția sa, respectiv persoana vătămată R.O. Beneficiul

contractului de închiriere asupra imobilului situat în Timișoara, i-a revenit

fostei sale soții, urmare hotărârii de divorț, astfel încât, cum corect a

reținut procurorul, acesta nu mai beneficia de niciun titlu locativ în imobilul

respectiv.

Reintegrarea în spațiu a petiționarului R.I.

urmare admiterii contestației la executare, sentința civilă nr. 11152 din 17

septembrie 2008, pronunțată în dosarul civil nr. 11212/325/2008 al Judecătoriei

Timișoara, a fost dispusă ulterior punerii în executare a sentinței civile nr. 9033

din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Timișoara, astfel încât, acest aspect nu

poate să constituie un element de natură a impune desființarea rezoluției

atacate și, implicit, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (l) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.I. împotriva

sentinței penale nr. 253/ PI din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul R.I. împotriva sentinței penale nr. 253/ PI din 3 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

februarie 2009.