ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5335/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3497 din 22 aprilie 2004 a Judecătoriei Timișoara a fost respinsă acțiunea formulată de Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva pârâtei S.L., prin care s-a solicitat prin acțiunea astfel cum a fost precizată pe parcursul procesului să se constate rezoluțiunea contractului de închiriere nr. 698 din 13 aprilie 2000 încheiat între părți cu privire la spațiul de locuit situat în Timișoara. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere în esență că pârâta nu a încetat să locuiască în imobil, rămânând în străinătate la fiul său, numai ca urmare a unui accident grav, în urma căruia a fost imobilizată la pat o perioadă lungă de timp.

În raport de această stare de fapt, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. IV lit. b) din contractul de închiriere, care constituie legea părților și trebuie executat cu bună-credință. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1982 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. S-a reținut de asemenea că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. IV din contractul de închiriere, întrucât pârâta a lipsit justificat din locuință, din împrejurări obiective, timp în care și-a achitat la zi toate cheltuielile aferente imobilului, ceea ce nu poate echivala cu o părăsire a locuinței. Împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat recursul de față, solicitând admiterea lui și modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii.

Se susține că există în cauză motive pentru rezilierea contractului de închiriere, întrucât pârâta a lipsit din locuință mai mult de 6 luni, timp în care a subînchiriat apartamentul. Astfel au fost nesocotite pct. III și IV din contractul de închiriere, în sensul cărora există motiv de reziliere a contractului, în cazul în care chiriașul a subînchiriat locuința fără consimțământul scris al proprietarului. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: Potrivit art. 1439 alin. (2) C. civ. neexecutarea obligațiilor de către una din părți dă dreptul celeilalte părți de a cere, după punerea în întârziere a debitorului, rezilierea contractului cu daune interese. Contractul de închiriere urmează regulile generale în materie de contracte sinalagmatice cu executare succesivă, fiind de observat că nu orice neexecutare dă dreptul celeilalte părți de a cere rezilierea contractului, ci numai acelea referitoare la obligații principale.

În acord cu aceste prevederi generale și cu cele cuprinse în Legea nr. 114/1996, în capitolul IV al contractului de închiriere încheiat între părți au fost stabilite între alte situații în care operează rezilierea contractului și aceea în care chiriașul a subînchiriat locuința fără consimțământul scris al proprietarului și o alta constând în nefolosirea în fapt a locuinței o perioadă de peste 3 luni. Se constată că ambele ipoteze nu subzistă în speță, întrucât nu s-a făcut dovada realizării unei subînchirieri de către pârâtă. Dimpotrivă, toate probele testimoniale administrate în cauză, la cererea ambelor părți atestă fără dubiu că în lipsa pârâtei, apartamentul a fost locuit de fiul minor al acesteia, ce a fost îngrijit de rude.

De asemenea, instanțele au reținut corect că absența pârâtei din locuință este justificată, în situația în care aceasta a fost victima unui accident de circulație, soldat cu grave vătămări, constatate și prin certificatul medical nr. 2735 din 15 decembrie 2003. În această situație, rezultă că soluția adoptată de instanță este corectă, apreciindu-se în condițiile legii că cea în cauză nu se află în situația de a nu-și fi respectat principalele obligații ale locatarului. Așa fiind, recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenții urmează a fi obligați să plătească intimatei cheltuieli de judecată în valoare de 5.354.000 lei, reprezentând onorariu de avocat în această fază a procesului și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 1982 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat. Obligă recurentul la 5.354.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.