ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5335/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3497 din 22

aprilie 2004 a Judecătoriei Timișoara a fost respinsă acțiunea formulată de

Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara

împotriva pârâtei S.L., prin care s-a solicitat prin acțiunea astfel cum a fost

precizată pe parcursul procesului să se constate rezoluțiunea contractului de

închiriere nr. 698 din 13 aprilie 2000 încheiat între părți cu privire la

spațiul de locuit situat în Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a avut în vedere în esență că pârâta nu a încetat să locuiască în imobil,

rămânând în străinătate la fiul său, numai ca urmare a unui accident grav, în

urma căruia a fost imobilizată la pat o perioadă lungă de timp. În raport de

această stare de fapt, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile

art. IV lit. b) din contractul de închiriere, care constituie legea părților și

trebuie executat cu bună-credință.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1982 din

23 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

S-a reținut de asemenea că nu sunt

întrunite în cauză cerințele art. IV din contractul de închiriere, întrucât

pârâta a lipsit justificat din locuință, din împrejurări obiective, timp în

care și-a achitat la zi toate cheltuielile aferente imobilului, ceea ce nu

poate echivala cu o părăsire a locuinței.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanții au declarat recursul de față, solicitând admiterea lui și

modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii.

Se susține că există în cauză motive

pentru rezilierea contractului de închiriere, întrucât pârâta a lipsit din

locuință mai mult de 6 luni, timp în care a subînchiriat apartamentul. Astfel

au fost nesocotite pct. III și IV din contractul de închiriere, în sensul

cărora există motiv de reziliere a contractului, în cazul în care chiriașul a

subînchiriat locuința fără consimțământul scris al proprietarului.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 1439 alin. (2) C. civ.

neexecutarea obligațiilor de către una din părți dă dreptul celeilalte părți de

a cere, după punerea în întârziere a debitorului, rezilierea contractului cu

daune interese. Contractul de închiriere urmează regulile generale în materie

de contracte sinalagmatice cu executare succesivă, fiind de observat că nu

orice neexecutare dă dreptul celeilalte părți de a cere rezilierea contractului,

ci numai acelea referitoare la obligații principale.

În acord cu aceste prevederi

generale și cu cele cuprinse în Legea nr. 114/1996, în capitolul IV al

contractului de închiriere încheiat între părți au fost stabilite între alte

situații în care operează rezilierea contractului și aceea în care chiriașul a

subînchiriat locuința fără consimțământul scris al proprietarului și o alta

constând în nefolosirea în fapt a locuinței o perioadă de peste 3 luni.

Se constată că ambele ipoteze nu

subzistă în speță, întrucât nu s-a făcut dovada realizării unei subînchirieri

de către pârâtă. Dimpotrivă, toate probele testimoniale administrate în cauză,

la cererea ambelor părți atestă fără dubiu că în lipsa pârâtei, apartamentul a

fost locuit de fiul minor al acesteia, ce a fost îngrijit de rude.

De asemenea, instanțele au reținut

corect că absența pârâtei din locuință este justificată, în situația în care

aceasta a fost victima unui accident de circulație, soldat cu grave vătămări,

constatate și prin certificatul medical nr. 2735 din 15 decembrie 2003.

În această situație, rezultă că

soluția adoptată de instanță este corectă, apreciindu-se în condițiile legii că

cea în cauză nu se află în situația de a nu-și fi respectat principalele

obligații ale locatarului.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

recurenții urmează a fi obligați să plătească intimatei cheltuieli de judecată

în valoare de 5.354.000 lei, reprezentând onorariu de avocat în această fază a

procesului și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului

Timișoara împotriva deciziei nr. 1982 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul la 5.354.000 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.