ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1603/2008

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 14 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba-lulia, secția

pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu judecarea recursurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă C.A. împotriva

deciziei penale nr. 349/ din 12 octombrie 2007 a Tribunalului Hunedoara, secția

penală, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 125 C. proc. pen., ridicată de

partea civilă C.A. și, în baza dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.,

a dispus suspendarea judecării recursurilor, până la soluționarea de către

Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Partea civilă C.A. a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 125 C. proc. pen., motivând că obiectul dosarului este art.

178 alin. (2) C. pen., infracțiune reținută în sarcina inculpatului C.D., iar

în cauză s-a dispus efectuarea a 4 expertize, din care ultima a fost efectuată

de 3 experți oficiali și un expert parte. A mai arătat că primele trei

expertize sunt diametral opuse, iar cea de a patra, care respectă toate

obiectivele solicitate nu respectă normele procesual penale, fiind astfel

încălcat dreptul la apărare prin încălcarea dispozițiilor art. 120 C. pen., iar

expertiza efectuată fără expert parte este nulă. în sensul celor arătate, a

invocat practica C.E.D.O., cauza B. contra A. și cauza M. contra F. din 18

aprilie 1997.

Drept urmare, a susținut că art. 125 C. proc. pen., încalcă prevederile

referitoare la dreptul la apărare, consacrat în art. 21 alin. (3), art. 24

alin. (1) din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un

proces echitabil.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la

excepția de neconstituționalitate, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 125

C. proc. pen., față de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României

și art. (6) din C.E.D.O., s-a reținut că aceasta nu poate fi reținută, deoarece

dreptul părții vătămate de a propune probe și de a cere administrarea lor se

păstrează în tot cursul procesului penal, precum și în cursul judecății, când

aceasta poate solicita respingerea probelor cerute de procuror și de părți.

Administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale are ca

finalitate lămurirea cauzei sub toate aspectele și justa soluționare a acesteia

de către instanța de judecată, contribuind astfel la îndeplinirea exigențelor

care condiționează procesul echitabil. S-a mai reținut că este obligația constituțională

a instanțelor judecătorești de a realiza justiția, obligație prevăzută de art.

126 alin. (1) din legea fundamentală, în cadrul căreia se situează administrarea

numai a acelor probe care sunt de natură să conducă la descoperirea adevărului.

Faptul că instanța de judecată este cea care apreciază cu privire la

concludenta și utilitatea efectuării unei noi expertize, nu aduce nici o

atingere dreptului la un proces

echitabil,

câtă vreme instanța de judecată are obligația, impusă chiar

prin

dispozițiile art. 67 alin. (3) C. proc. pen., de a motiva admiterea sau

respingerea administrării la cerere sau din oficiu a unei probe. Obligația

impusă de legiuitor constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil,

permițând părții ca, în cunoștință de cauză, să își exercite drepturile

procesuale și, eventual, să promoveze căile de atac prevăzute de lege, atunci

când apreciază că respingerea sau admiterea unei probe, chiar din oficiu, s-a

realizat cu încălcarea dispozițiilor legale.

Referitor la încălcarea prevederilor

constituționale ale art. 24,

s-a reținut că prevederile

legale criticate nu îngrădesc exercițiul dreptului la apărare, întrucât părțile

au dreptul, conform art. 120 alin. (3) C. proc. pen., de a cere numirea și a

câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la

efectuarea expertizei prevăzute de art. 119 C. proc. pen. Mai mult, legislația

procesual penală prevede suficiente garanții în vederea asigurării dreptului la

apărare, prin reglementarea posibilității organului de urmărire penală sau a

instanței de judecată de a dispune efectuarea unui supliment de expertiză în

cazurile prevăzute de art. 124 C. proc. pen.

Cu privire la critica invocată de partea civilă, în sensul că textul de

lege nu prevede reglementări referitoare la expertizele deja efectuate, care

sunt incomplete, contradictorii sau care au fost

efectuate fără respectarea normelor legale și nu prevede o distincție

între

expertiza incompletă, contradictorie și noua expertiză, în ceea ce privește

valoarea probantă a noii expertize, care este lăsată la latitudinea organului

judiciar, ținând seama de aceea care se coroborează cu restul probelor

administrate în cauză, s-a arătat că nu poate fi reținută, întrucât este

obligația instanței de judecată să pună în discuția contradictorie a părților

și să motiveze administrarea din oficiu a unui raport de expertiză, cu arătarea

expresă a considerentelor pentru care

apreciază că expertizele deja

efectuate sunt incomplete, contradictorii

sau nelegale, permițând

părții ca, în

cunoștință de cauză, să își exercite drepturile procesuale

și, eventual,

să promoveze căile de atac prevăzute de lege, atunci când apreciază că

administrarea unui nou raport de expertiză s-a realizat cu încălcarea

dispozițiilor legale.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat excepția ca

neîntemeiată, însă, dat fiind că se referă la un text de lege în vigoare și

care are legătură cu soluționarea cauzei și că sunt îndeplinite și celelalte

condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a dispus supunerea

acesteia controlului Curții Constituționale.

Privitor la îndeplinirea condițiilor de formă, prevăzute de art. 29 din

Legea nr. 47/1992, pe care instanța în fața căreia se invocă excepția de

neconstituționalitate trebuie să le constate, și anume, ca excepția să se

refere la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea

cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și,

respectiv, să nu mai fi fost ridicată o altă excepție de neconstituționalitate,

instanța s-a pronunțat indirect, prin admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Împotriva încheierii mai sus-menționate, a declarat recurs inculpatul C.D.,

însă fără să-l motiveze.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că încheierea

atacată este legală și temeinică.

Critica invocată de procuratoarea părții civile, în sensul că recursul

declarat de inculpat este inadmisibil, întrucât art. 29 din Legea nr. 47/1992

prevede că pot fi recurate doar încheierile de respingere a cererii de sesizare

a Curții Constituționale, nu și cele de admitere, nu poate fi primită.

Este adevărat că, potrivit art. 29 alin.

(6) din Legea nr. 47 din 18

mai 1992, republicată, poate

fi atacată cu recurs numai încheierea prin care instanța respinge, ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, pentru

neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în alin. (1), (2) și (3)

al aceluiași text de

lege.

Ulterior însă, prin art. 303 alin. (6) C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 356 din 7 august 2006, legiuitorul a prevăzut că

instanța suspendă judecata cauzei, prin încheiere motivată, în cazul în care a

fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea de

către Curtea Constituțională a excepției, iar încheierea este supusă recursului

în termen de 24 de ore de la pronunțare.

Așadar, printr-o dispoziție procesual penală posterioară textului art.

29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, legiuitorul a prevăzut expres că este

supusă recursului încheierea prin care instanța admite cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu privire la o excepție de neconstituționalitate

ridicată în cursul judecății și suspendă judecata cauzei.

Într-o asemenea situație, se aplică principiul potrivit căruia lex

posteriori derogat lex priori, în temeiul căruia, atunci când într-o anumită

materie există o contrarietate între o normă procesual penală anterioară și o

normă procesual penală posterioară, se aplică norma procesual penală adoptată

ulterior.

Examinând cererea de sesizare invocată de partea civilă, Înalta Curte

constată că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992,

în sensul că excepția de neconstituționalitate se referă la

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare

ar fi

obiectul acestuia, precum și condiția ca asupra excepției să nu se

fi pronunțat Curtea Constituțională printr-o decizie anterioară.

Referitor la temeinicia cererii de sesizare a Curții Constituționale cu

privire la excepția invocată, Înalta Curte constată că instanța de fond a

opinat în acest sens, în considerentele încheierii, în conformitate cu

prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca

nefondat, recursul inculpatului C.D., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.D.

împotriva încheierii din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Alba lulia, secția

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 5199/221/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2008.