ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1536/2009

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin încheierea din 9 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 5119/221/2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanță de recurs, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (6), art. 327 alin. (3) C. proc. pen., ridicate de partea civilă recurentă C.A. În baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a suspendat judecata recursurilor declarate de Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă C.A. împotriva deciziei penale nr. 349/ A din 12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în dosar nr. 5119/221/2006, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (6), art. 327 alin. (3) C. proc.

pen., ridicate de partea civilă recurentă C.A. A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 51 alin. (1), raportat la art. 48, art. 40 din Legea nr. 304/2004, art. 123 lit. c) și art. 124 C. proc. pen., formulată de partea civilă recurentă C.A. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Recurenta parte civilă C.A. a invocat excepțiile de neconstituționalitate ale: - art. 40 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, raportat la art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3), art. 37 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 142 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, toate aceste dispoziții fiind contrare art. 123 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, 21 și 24 alin. (1) din Constituția României; - art. 327 alin. (3) C. proc.

pen., dispoziție contrară art. 24 alin. (1), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României; - art. 124 alin. (1) C. proc. pen., dispoziție contrară art. 24 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituția României; - art. 123 lit. c) C. proc. pen., dispoziție contrară art. 1 alin. (4) și (5), art. 123 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituția României; - art. 52 alin. (6) C. proc. pen., dispoziție contrară art. 24 alin. (1) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României; - art. 51 alin. (1) raportat la art. 48 C. proc. pen., dispoziții contrare art. 24 alin. (1) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României. În motivarea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 se arată că acest articol raportat la celelalte indicate din aceeași lege are legătură cu cauza deoarece în speță o cauză cu o victimă minoră, se judecă la instanța de fond în complet specializat în penal, în baza art. 433 C. proc.

pen., privind compunerea instanței, în apel aceeași regulă, iar la Curtea de Apel la secția specializată pentru minori și familie, iar cadrul legal privind instanțele pentru minori și familie din România este asigurat de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, modificată prin Legea nr. 247/2005, care, la art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art. 39, stipulează că pot fi înființate secții sau complete specializate în cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel.

Instanțele judecătorești care au decis să înființeze secții specializate, în țară fiind cinci curți de apel (Alba Iulia, Craiova, Galați, Iași și Suceava) și una la tribunalul Dolj și nu există asemenea secții la nivel de judecătorii, singurul tribunal specializat fiind cel din Brașov, înființat în anul 2004, iar cele mai multe instanțe au optat pentru înființarea, în cadrul secțiilor penale sau civile, a unor complete specializate care soluționează probleme de justiție juvenilă (în cauze penale) sau cauze de dreptul familiei, dintre care unele implică minori (cauze civile). Susține că lăsând la latitudinea colegiilor de conducere de a propune înființarea acestor secții sau complete specializate, se aduce atingere prevederilor constituționale menționate mai sus și încalcă normele constituționale privind rolul C.S.M.

si al Ministerului Justiției. În motivarea excepției de neconstituționalitate a art. 327 alin. (3) C. proc. pen., se susține că prin neascultarea martorilor în faza de judecata se încalcă pe lângă principiul nemijlocirii și dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, iar dreptul apărării este restrâns într-o maniera incompatibila cu art. 6 din C.E.D.O. și prevederile constituționale, daca o hotărâre se bazează pe declarații de martori depuse in faza de urmărire penală, limitând dreptul de a pune întrebări martorilor. În motivarea excepției de neconstituționalitate a art. 124 alin. (l) C. proc. pen., se susține că prin decizia nr. 143 din 5 octombrie 1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 alin. (5) C. proc.

pen. (M. Of. nr. 585/30.11.1999), Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 120 alin. (5) C. proc. pen., contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Dreptul la apărare este garantat”, iar în motivarea deciziei se arată că: neparticiparea, la efectuarea expertizei, a expertului recomandat de partea interesată nu poate fi compensată prin dreptul acesteia de a cere, ulterior, explicații asupra raportului de expertiză sau completarea expertizei incomplete ori efectuarea unei noi expertize, atunci când apreciază că expertiza nu a fost efectuată cu competență profesională și în mod corect. În motivarea excepției de neconstituționalitate a art. 123 lit. c) C. proc.

pen., se susține că investirea expertului de a-și spune părerea asupra obiectului expertizei, este o încălcare a competentei atribuită judecătorului, și o activitate discreționară, în sensul că expertul își însușește atribuții de organ de urmărire penală sau de judecată, și așa cum prevăd dispozițiile art. 113 alin. (1) C. proc. pen., la care se raportează procedura expertizei prevăzuta de art. 118 alin. (1) C. proc. pen., expertul răspunde la întrebările formulate de orcanul de urmărire penală sau instanța de judecată. Prin aceasta posibilitate prevăzuta de art. 123 lit. c) C. proc. pen., ca expertul să-și exprime părerea asupra obiectului expertizei, poate fi considerata o ingerința în actul de justiție, a unui executant auxiliar sistemului judiciar în activitatea autorității judecătorești, încălcând astfel și prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție.

Expertiza și concluziile expertului au o putere probatorie. Însă dreptul de a judeca și hotărî rămâne un atribut integral al instanței, în baza respectării principiului fundamental al intimei convingeri a judecătorului. Arată că în prezenta cauză prin materialul probator făcut prin cele patru expertize, nu i s-a permis părții să participe la expertiză și nu i s-a primit raportul de expertiză, primele trei expertize sunt nule, iar a patra care este legală nu este luată în considerare. În motivarea excepției de neconstituționalitate a art. 52 alin. (6) C. proc. pen., se susține că cererea de recuzare poate fi atacată odată cu fondul, dar în faza de recurs, aceasta rămâne fără cale de atac. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) raportat la art. 48 C. pen., se susține că acest text de lege limitează accesul persoanelor la justiție în contradicție și cu art. 6 din C.E.D.O.

prin inserarea limitativ a cauzelor de incompatibilitate privind judecătorul. În noul Cod de procedură penală se află inserat la art. 63 „Incompatibilitatea judecătorului” și motivul prevăzut la alin. (1) lit. f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată. Mai arată că s-a încălcat dreptul la apărare și dreptul la repartizare aleatorie, întrucât secția pentru cauze cu minori și de familie din cadrul Curții de Apel Alba Iulia este formată dintr-un singur complet de judecată, iar pentru o repartizare aleatorie trebuie să existe cel puțin două complete de judecată, motiv pentru care susține că acest dosar a fost direcționat. De asemenea, mai arată că nu au fost audiați martorii care au fost în căruță, nu li s-a permis să participe la expertiză, și nu li s-a primit raportul de expertiză, încălcându-se dreptul la apărare.

Examinând excepțiile de neconstituționalitate invocate, Curtea reține următoarele : În ce privește dispozițiile art. 40 raportat la art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3), art. 37 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 142 alin. (l) din Legea nr. 304/2004, Curtea arată că articolele menționate se apreciază ca neavând legătură cu speța dedusă judecății, iar excepția nu este utilă și pertinentă. Este dreptul statului de a organiza activitatea judiciară iar faptul că o secție sau alta a unei instanțe judecă în limita competențelor stabilite de lege nu este de natură a aduce atingere vreunui drept de orice natură al justițiabililor. În ce privește dispozițiile art. 123 lit. c) și art. 124 alin. (1) C. proc.

pen., Curtea apreciază că nici aceste excepții nu au legătură cu cauza, nu sunt utile și pertinente. Motivările făcute pentru ridicarea acestor excepții au legătură cu fondul cauzei și cu aprecierea probelor de către instanțele care au pronunțat soluțiile în fond și apel în speța prezentă, astfel că nu se impune sesizarea Curții Constituționale sub aceste aspecte. În ce privește dispozițiile art. 51 alin. (1) raportat, la art. 48 C. proc. pen., nici acestea nu au legătură cu prezenta cauză, în conținutul acestor articole enumerându-se cazurile de incompatibilitate a judecătorului și posibilitatea unei părți de a recuza judecătorul atunci când acesta se află întruna din situațiile arătate de art. 48 C. proc.

pen., împrejurarea că vreuna din părți apreciază că judecătorul nu ar fi imparțial dar nu poate indica nici o cauză de incompatibilitate, are legătură cu fondul cauzei și reflectă opinia subiectivă a părții iar nu încălcarea vreunui drept. În ce privește dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., acesta are următorul cuprins: „Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei.” Verificând excepția prin prisma condițiilor cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat că aceasta este admisibilă. Astfel, neconstituționalitatea vizează o lege în vigoare, prevederea invocată nu a fost constatată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și respectiva prevedere are legătură cu soluționarea cauzei fiind vorba de un mijloc de probă administrat în cauză.

Cât privește temeinicia excepției, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce vor urma: În noțiunea mai largă de drept la un proces echitabil consacrat prin dispozițiile art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. și art. 2 alin. (3), art. 24, art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României este cuprins și principiul egalității armelor, ce semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procesului în fața unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu celelalte. Dispoziția legală supusă criticii de neconstituționalitate nu este de natură să înfrângă acest principiu prin faptul citirii declarațiilor unor martori audiați în faza de urmărire penală, dacă audierea acestora în fața instanței nu mai este posibilă.

Dispoziția legală criticată nu contravine dreptului constituțional la apărare, prevăzut în art. 24. Această dispoziție se aplică în situații obiective excepționale, în care martorul audiat în faza de urmărire penală nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în fața instanței de judecată. Ea nu contravine dreptului constituțional la apărare, întrucât inculpatul a avut posibilitatea de a se confrunta cu martorul în faza urmăririi penale. Potrivit art. 172 alin. (1) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale apărătorul părții are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, inclusiv la audierea martorilor. În situația în care martorul nu a fost audiat în prezența sa, apărătorul are dreptul de a solicita reaudierea acestuia, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

Dacă partea este nemulțumită de dispoziția instanței în aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., poate ataca hotărârea prin căile de atac, astfel că nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare și nici dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 20, art. 21 alin. (3) si art. 24 din Constituție și, respectiv, în art. 6 din C.A.D.O.L.F. Dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., referitoare la procedura de urmat în situația în care ascultarea martorului nu este posibilă, nu sunt contrare nici prevederilor constituționale referitoare la dreptul la apărare și nici celor din pacte și convenții internaționale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

în situația în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanță, punerea în discuție și valorificarea declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legale, nu poate afecta dreptul la apărare al vreunei părți din proces, deoarece aceasta a avut posibilitatea să cunoască această declarație în cursul urmăririi penale, iar dacă se consideră prejudiciată, poate folosi împotriva hotărârii judecătorești căile de atac prevăzute de lege. Dispozițiile acestui articol au mai format obiect al controlului de constituționalitate, cu o motivare asemănătoare și prin raportare la aceleași prevederi constituționale. Astfel, cu prilejul pronunțării deciziei nr. 704 din 11 septembrie 2007 (M. Of.

nr. 712/22.10.2007), a deciziei nr. 596 din 21 septembrie 2006 (M. Of. nr. 856/19.10.2006), și a deciziei nr. 224 din 21 aprilie 2005 (M. Of. nr. 497/13.06.2005), Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 327 alin. (3) C. proc. pen., atacat penală, pentru considerentele acolo reținute. În ce privește dispozițiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen., acesta are următorul cuprins: „încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac.” Verificând excepția prin prisma condițiilor cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat că aceasta este admisibilă.

Astfel, neconstituționalitatea vizează o lege în vigoare, prevederea invocata nu a fost constatată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și respectiva prevedere are legătură cu soluționarea cauzei. Cât privește temeinicia excepției, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce vor urma : Partea civilă susține că aceste prevederi sunt contrare art. 24 alin. (1) din Constituție deoarece „Dreptul la apărare este garantat.” și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituție deoarece „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar părțile au dreptul la un proces echitabil.” Cererea de recuzare poate fi atacată odată cu fondul, dar în faza de recurs, aceasta rămâne fără cale de atac.

Curtea de apel a apreciat că această excepție de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece partea civilă a formulat o cerere de recuzare care a fost respinsă. Prin urmare, aceasta s-a adresat justiției și nu se poate aprecia că i-a fost îngrădit acest drept. Faptul că alin. (6) al art. 52 C. proc. pen., nu prevede calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare nu este de natură a duce la concluzia că acest alineat este neconstituțional, de vreme de partea civilă a beneficiat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală. Curtea de apel a mai constatat că asupra prevederilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen., Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin decizia nr. 300 din 7 noiembrie 2002 (M. Of.

nr. 867/2.12.2002), în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen., referitoare la procedura specială de soluționare a declarației de abținere sau a cererii de recuzare, este neîntemeiată. Rezultă, așadar, că, potrivit Constituției, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Procedura de soluționare a cererilor de abținere sau de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată, fiind reglementată în conformitate cu prevederile constituționale. În ceea ce privește încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare, Curtea Constituțională a constatat că aceasta nu soluționează fondul cauzei și de aceea lipsa unei căi de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrară dispozițiilor art. 21 din Constituție.

Faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs se explică prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a procesului. Împotriva acestei încheieri, au formulat recurs partea civilă C.A. și inculpatul C.D. Partea civilă C.A. a criticat încheierea atacată sub aspectul greșitei respingeri a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) raportat la art. 48 C. proc. pen., art. 40 din Legea nr. 304/2004, art. 123 lit. c) și art. 124 C. proc. pen. Inculpatul C.D. a criticat hotărârea sub aspectul greșitei admiteri a cererii formulate de partea civilă de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (6) și art. 327 alin. (3) C. proc.

pen. Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind legea de funcționare și organizare a Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a procesului, și cu privire la care nu s-a constatat ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

După cum rezultă din textele legale citate anterior pentru a putea fi sesizată Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ cele trei condiții, respectiv textul de lege să fie în vigoare, prevederile acestuia să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale și să aibă legătură cu cauza. Or, în cauză, se constată că, după cum corect a reținut și motivat Curtea de Apel Alba Iulia, nu este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de partea civilă C.A., privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 51 alin. (1) raportat la art. 48 C. proc. pen., art. 40 din Legea nr. 304/2004, având în vedere că aceste dispoziții legale nu au legătură cu cauza dedusă judecății.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.A. Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, încheierea instanței de judecată prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este supusă recursului la instanța imediat superioară. Per a contrario, rezultă că încheierea prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este supusă nici unei căi de atac. Or, cum în cauză, inculpatul C.D.

a formulat recurs numai împotriva dispozițiilor din hotărârea atacată referitoare la sesizarea Curții Constituționale și a suspendării judecății recursurilor declarate de parchet și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 349/A/2007 a Tribunalului Hunedoara, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, nefiind prevăzută cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.A. împotriva încheierii din 9 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 5119/221/2006. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva aceleiași încheieri. Obligă recurenta parte civilă C.A. și recurentul inculpat C.D. la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.