ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1536/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1536/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursurilor penale de

față, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 martie 2009, pronunțată

în dosarul nr. 5119/221/2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, instanță de recurs, a dispus sesizarea

Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

52 alin. (6), art. 327 alin. (3) C. proc. pen., ridicate de partea civilă

recurentă C.A.

În baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a

suspendat judecata recursurilor declarate de Parchetului de pe lângă Tribunalul

Hunedoara și partea civilă C.A. împotriva deciziei penale nr. 349/ A din 12

octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în dosar nr. 5119/221/2006,

până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepțiilor de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (6), art. 327 alin. (3) C.

proc. pen., ridicate de partea civilă recurentă C.A.

A respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 51 alin. (1),

raportat la art. 48, art. 40 din Legea nr. 304/2004, art. 123 lit. c) și art. 124

C. proc. pen., formulată de partea civilă recurentă C.A.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

următoarele: Recurenta parte civilă C.A. a invocat excepțiile de

neconstituționalitate ale:

- art. 40 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

republicată, privind organizarea judiciară, raportat la art. 35 alin. (2), art.

36 alin. (3), art. 37 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 142

alin. (1) din Legea nr. 304/2004, toate aceste dispoziții fiind contrare art. 123

alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, 21 și 24 alin. (1) din

Constituția României;

- art. 327 alin. (3) C. proc. pen.,

dispoziție contrară art. 24 alin. (1), art. 20 și art. 21 alin. (3) din

Constituția României;

- art. 124 alin. (1) C. proc. pen.,

dispoziție contrară art. 24 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituția

României;

- art. 123 lit. c) C. proc. pen., dispoziție

contrară art. 1 alin. (4) și (5), art. 123 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din

Constituția României;

- art. 52 alin. (6) C. proc. pen., dispoziție

contrară art. 24 alin. (1) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția

României;

- art. 51 alin. (1) raportat la art. 48 C.

proc. pen., dispoziții contrare art. 24 alin. (1) și art. 21 alin. (1), (2) și

(3) din Constituția României.

În motivarea excepției de

neconstituționalitate a art. 40 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 se arată că

acest articol raportat la celelalte indicate din aceeași lege are legătură cu

cauza deoarece în speță o cauză cu o victimă minoră, se judecă la instanța de

fond în complet specializat în penal, în baza art. 433 C. proc. pen., privind

compunerea instanței, în apel aceeași regulă, iar la Curtea de Apel la secția

specializată pentru minori și familie, iar cadrul legal privind instanțele pentru

minori și familie din România este asigurat de Legea nr. 304/2004 privind

organizarea judecătorească, modificată prin Legea nr. 247/2005, care, la art.

35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art. 39, stipulează că pot fi înființate

secții sau complete specializate în cadrul judecătoriilor, tribunalelor și

curților de apel. Instanțele judecătorești care au decis să înființeze secții

specializate, în țară fiind cinci curți de apel (Alba Iulia, Craiova, Galați,

Iași și Suceava) și una la tribunalul Dolj și nu există asemenea secții la

nivel de judecătorii, singurul tribunal specializat fiind cel din Brașov,

înființat în anul 2004, iar cele mai multe instanțe au optat pentru

înființarea, în cadrul secțiilor penale sau civile, a unor complete

specializate care soluționează probleme de justiție juvenilă (în cauze penale)

sau cauze de dreptul familiei, dintre care unele implică minori (cauze civile).

Susține că lăsând la latitudinea colegiilor

de conducere de a propune înființarea acestor secții sau complete specializate,

se aduce atingere prevederilor constituționale menționate mai sus și încalcă

normele constituționale privind rolul C.S.M. si al Ministerului Justiției.

În motivarea excepției de

neconstituționalitate a art. 327 alin. (3) C. proc. pen., se susține că prin

neascultarea martorilor în faza de judecata se încalcă pe lângă principiul

nemijlocirii și dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, iar

dreptul apărării este restrâns într-o maniera incompatibila cu art. 6 din

C.E.D.O. și prevederile constituționale, daca o hotărâre se bazează pe

declarații de martori depuse in faza de urmărire penală, limitând dreptul de a

pune întrebări martorilor.

În motivarea excepției de

neconstituționalitate a art. 124 alin. (l) C. proc. pen., se susține că prin

decizia nr. 143 din 5 octombrie 1999 referitoare la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 alin. (5) C. proc. pen. (M. Of. nr.

585/30.11.1999), Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 120 alin.

(5) C. proc. pen., contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție,

potrivit cărora „Dreptul la apărare este garantat”, iar în motivarea deciziei

se arată că: neparticiparea, la efectuarea expertizei, a expertului recomandat

de partea interesată nu poate fi compensată prin dreptul acesteia de a cere,

ulterior, explicații asupra raportului de expertiză sau completarea expertizei

incomplete ori efectuarea unei noi expertize, atunci când apreciază că

expertiza nu a fost efectuată cu competență profesională și în mod corect.

În motivarea excepției de

neconstituționalitate a art. 123 lit. c) C. proc. pen., se susține că

investirea expertului de a-și spune părerea asupra obiectului expertizei, este

o încălcare a competentei atribuită judecătorului, și o activitate discreționară,

în sensul că expertul își însușește atribuții de organ de urmărire penală sau

de judecată, și așa cum prevăd dispozițiile art. 113 alin. (1) C. proc. pen.,

la care se raportează procedura expertizei prevăzuta de art. 118 alin. (1) C.

proc. pen., expertul răspunde la întrebările formulate de orcanul de urmărire

penală sau instanța de judecată.

Prin aceasta posibilitate prevăzuta de art. 123

lit. c) C. proc. pen., ca expertul să-și exprime părerea asupra obiectului

expertizei, poate fi considerata o ingerința în actul de justiție, a unui

executant auxiliar sistemului judiciar în activitatea autorității

judecătorești, încălcând astfel și prevederile art. 1 alin. (4) din

Constituție.

Expertiza și concluziile expertului au o

putere probatorie. Însă dreptul de a judeca și hotărî rămâne un atribut integral

al instanței, în baza respectării principiului fundamental al intimei

convingeri a judecătorului.

Arată că în prezenta cauză prin materialul

probator făcut prin cele patru expertize, nu i s-a permis părții să participe

la expertiză și nu i s-a primit raportul de expertiză, primele trei expertize

sunt nule, iar a patra care este legală nu este luată în considerare.

În motivarea excepției de

neconstituționalitate a art. 52 alin. (6) C. proc. pen., se susține că cererea

de recuzare poate fi atacată odată cu fondul, dar în faza de recurs, aceasta

rămâne fără cale de atac.

În motivarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) raportat la art. 48 C.

pen., se susține că acest text de lege limitează accesul persoanelor la

justiție în contradicție și cu art. 6 din C.E.D.O. prin inserarea limitativ a

cauzelor de incompatibilitate privind judecătorul.

În noul Cod de procedură penală se află

inserat la art. 63 „Incompatibilitatea judecătorului” și motivul prevăzut la alin.

(1) lit. f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului

este afectată.

Mai arată că s-a încălcat dreptul la apărare

și dreptul la repartizare aleatorie, întrucât secția pentru cauze cu minori și

de familie din cadrul Curții de Apel Alba Iulia este formată dintr-un singur

complet de judecată, iar pentru o repartizare aleatorie trebuie să existe cel

puțin două complete de judecată, motiv pentru care susține că acest dosar a

fost direcționat.

De asemenea, mai arată că nu au fost audiați

martorii care au fost în căruță, nu li s-a permis să participe la expertiză, și

nu li s-a primit raportul de expertiză, încălcându-se dreptul la apărare.

Examinând excepțiile de neconstituționalitate

invocate, Curtea reține următoarele :

În ce privește dispozițiile art. 40 raportat

la art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3), art. 37 alin. (1), art. 39 alin. (1), art.

41 alin. (1) și art. 142 alin. (l) din Legea nr. 304/2004, Curtea arată că

articolele menționate se apreciază ca neavând legătură cu speța dedusă

judecății, iar excepția nu este utilă și pertinentă. Este dreptul statului de a

organiza activitatea judiciară iar faptul că o secție sau alta a unei instanțe

judecă în limita competențelor stabilite de lege nu este de natură a aduce

atingere vreunui drept de orice natură al justițiabililor.

În ce privește dispozițiile art. 123 lit. c)

și art. 124 alin. (1) C. proc. pen., Curtea apreciază că nici aceste excepții

nu au legătură cu cauza, nu sunt utile și pertinente. Motivările făcute pentru

ridicarea acestor excepții au legătură cu fondul cauzei și cu aprecierea

probelor de către instanțele care au pronunțat soluțiile în fond și apel în

speța prezentă, astfel că nu se impune sesizarea Curții Constituționale sub

aceste aspecte.

În ce privește dispozițiile art. 51 alin. (1)

raportat, la art. 48 C. proc. pen., nici acestea nu au legătură cu prezenta

cauză, în conținutul acestor articole enumerându-se cazurile de

incompatibilitate a judecătorului și posibilitatea unei părți de a recuza judecătorul

atunci când acesta se află întruna din situațiile arătate de art. 48 C. proc.

pen., împrejurarea că vreuna din părți apreciază că judecătorul nu ar fi

imparțial dar nu poate indica nici o cauză de incompatibilitate, are legătură

cu fondul cauzei și reflectă opinia subiectivă a părții iar nu încălcarea

vreunui drept.

În ce privește dispozițiile art. 327 alin.

(3) C. proc. pen., acesta are următorul cuprins: „Dacă ascultarea vreunuia

dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date

de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea

cauzei.”

Verificând excepția prin prisma condițiilor

cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat că

aceasta este admisibilă.

Astfel, neconstituționalitatea vizează o lege

în vigoare, prevederea invocată nu a fost constatată ca neconstituțională

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și respectiva prevedere

are legătură cu soluționarea cauzei fiind vorba de un mijloc de probă

administrat în cauză.

Cât privește temeinicia excepției, Curtea

apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce vor urma:

În noțiunea mai largă de drept la un proces

echitabil consacrat prin dispozițiile art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. și art. 2 alin.

(3), art. 24, art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României este

cuprins și principiul egalității armelor, ce semnifică tratarea egală a

părților pe toată durata desfășurării procesului în fața unui tribunal, fără ca

una din ele să fie avantajată în raport cu celelalte.

Dispoziția legală supusă criticii de

neconstituționalitate nu este de natură să înfrângă acest principiu prin faptul

citirii declarațiilor unor martori audiați în faza de urmărire penală, dacă

audierea acestora în fața instanței nu mai este posibilă. Dispoziția legală

criticată nu contravine dreptului constituțional la apărare, prevăzut în art. 24.

Această dispoziție se aplică în situații obiective excepționale, în care

martorul audiat în faza de urmărire penală nu se mai poate prezenta pentru a fi

audiat în fața instanței de judecată. Ea nu contravine dreptului constituțional

la apărare, întrucât inculpatul a avut posibilitatea de a se confrunta cu

martorul în faza urmăririi penale. Potrivit art. 172 alin. (1) C. proc. pen.,

în cursul urmăririi penale apărătorul părții are dreptul să asiste la

efectuarea oricărui act de urmărire penală, inclusiv la audierea martorilor. În

situația în care martorul nu a fost audiat în prezența sa, apărătorul are

dreptul de a solicita reaudierea acestuia, inclusiv cu ocazia prezentării

materialului de urmărire penală. Dacă partea este nemulțumită de dispoziția

instanței în aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., poate ataca hotărârea

prin căile de atac, astfel că nu se poate reține încălcarea dreptului la

apărare și nici dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 20, art. 21 alin.

(3) si art. 24 din Constituție și, respectiv, în art. 6 din C.A.D.O.L.F.

Dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.,

referitoare la procedura de urmat în situația în care ascultarea martorului nu

este posibilă, nu sunt contrare nici prevederilor constituționale referitoare

la dreptul la apărare și nici celor din pacte și convenții internaționale,

referitoare la dreptul la un proces echitabil. în situația în care martorul nu

se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanță, punerea în discuție și

valorificarea declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, cu

respectarea dispozițiilor legale, nu poate afecta dreptul la apărare al vreunei

părți din proces, deoarece aceasta a avut posibilitatea să cunoască această

declarație în cursul urmăririi penale, iar dacă se consideră prejudiciată,

poate folosi împotriva hotărârii judecătorești căile de atac prevăzute de lege.

Dispozițiile acestui articol au mai format

obiect al controlului de constituționalitate, cu o motivare asemănătoare și

prin raportare la aceleași prevederi constituționale. Astfel, cu prilejul

pronunțării deciziei nr. 704 din 11 septembrie 2007 (M. Of. nr. 712/22.10.2007),

a deciziei nr. 596 din 21 septembrie 2006 (M. Of. nr. 856/19.10.2006), și a deciziei

nr. 224 din 21 aprilie 2005 (M. Of. nr. 497/13.06.2005), Curtea Constituțională

a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

327 alin. (3) C. proc. pen., atacat penală, pentru considerentele acolo

reținute.

În ce privește dispozițiile art. 52 alin. (6)

C. proc. pen., acesta are următorul cuprins:

„încheierea prin care s-a admis sau s-a

respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse

niciunei căi de atac.”

Verificând excepția prin prisma condițiilor

cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat că

aceasta este admisibilă.

Astfel, neconstituționalitatea vizează o lege

în vigoare, prevederea invocata nu a fost constatată ca neconstituțională

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și respectiva prevedere

are legătură cu soluționarea cauzei.

Cât privește temeinicia excepției, Curtea a

apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce vor urma :

Partea civilă susține că aceste prevederi

sunt contrare art. 24 alin. (1) din Constituție deoarece „Dreptul la apărare

este garantat.” și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituție deoarece

„Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a

libertăților și a intereselor sale legitime”. Nici o lege nu poate îngrădi

exercitarea acestui drept, iar părțile au dreptul la un proces echitabil.”

Cererea de recuzare poate fi atacată odată cu fondul, dar în faza de recurs,

aceasta rămâne fără cale de atac.

Curtea de apel a apreciat că această excepție

de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece partea civilă a formulat o

cerere de recuzare care a fost respinsă. Prin urmare, aceasta s-a adresat

justiției și nu se poate aprecia că i-a fost îngrădit acest drept. Faptul că alin.

(6) al art. 52 C. proc. pen., nu prevede calea de atac împotriva încheierii de

respingere a cererii de recuzare nu este de natură a duce la concluzia că acest

alineat este neconstituțional, de vreme de partea civilă a beneficiat de

prevederile art. 21 din Legea fundamentală.

Curtea de apel a mai constatat că asupra

prevederilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen., Curtea Constituțională s-a mai

pronunțat prin decizia nr. 300 din 7 noiembrie 2002 (M. Of. nr. 867/2.12.2002),

în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reținut că excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen.,

referitoare la procedura specială de soluționare a declarației de abținere sau

a cererii de recuzare, este neîntemeiată. Rezultă, așadar, că, potrivit

Constituției, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa

procedura de judecată precum și căile de atac și condițiile exercitării

acestora. Procedura de soluționare a cererilor de abținere sau de recuzare face

parte integrantă din procedura de judecată, fiind reglementată în conformitate

cu prevederile constituționale.

În ceea ce privește încheierea prin care se

soluționează cererea de recuzare, Curtea Constituțională a constatat că aceasta

nu soluționează fondul cauzei și de aceea lipsa unei căi de atac separate

împotriva acestei încheieri nu este contrară dispozițiilor art. 21 din

Constituție. Faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată separat cu

recurs se explică prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a

procesului.

Împotriva acestei încheieri, au formulat

recurs partea civilă C.A. și inculpatul C.D.

Partea civilă C.A. a criticat încheierea

atacată sub aspectul greșitei respingeri a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 51 alin. (1) raportat la art. 48 C. proc. pen., art. 40 din

Legea nr. 304/2004, art. 123 lit. c) și art. 124 C. proc. pen.

Inculpatul C.D. a criticat hotărârea sub

aspectul greșitei admiteri a cererii formulate de partea civilă de sesizare a

Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 52 alin. (6) și art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr.

47/1992 privind legea de funcționare și organizare a Curții Constituționale,

Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unor

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare

care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a procesului, și cu

privire la care nu s-a constatat ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale.

După cum rezultă din textele legale citate

anterior pentru a putea fi sesizată Curtea Constituțională cu o excepție de

neconstituționalitate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ cele trei condiții,

respectiv textul de lege să fie în vigoare, prevederile acestuia să nu fi fost

constatate ca fiind neconstituționale și să aibă legătură cu cauza.

Or, în cauză, se constată că, după cum corect

a reținut și motivat Curtea de Apel Alba Iulia, nu este admisibilă cererea de

sesizare a Curții Constituționale formulată de partea civilă C.A., privind

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 51 alin. (1) raportat la art. 48 C.

proc. pen., art. 40 din Legea nr. 304/2004, având în vedere că aceste

dispoziții legale nu au legătură cu cauza dedusă judecății.

Având în vedere aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.A.

Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

încheierea instanței de judecată prin care s-a respins, ca inadmisibilă,

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate

este supusă recursului la instanța imediat superioară.

Per a contrario, rezultă că încheierea prin

care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este supusă nici

unei căi de atac.

Or, cum în cauză, inculpatul C.D. a formulat

recurs numai împotriva dispozițiilor din hotărârea atacată referitoare la

sesizarea Curții Constituționale și a suspendării judecății recursurilor

declarate de parchet și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 349/A/2007

a Tribunalului Hunedoara, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, nefiind

prevăzută cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri.

În consecință, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca

inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

partea civilă C.A. împotriva încheierii din 9 martie 2009 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 5119/221/2006.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de inculpatul C.D. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă recurenta parte civilă C.A. și

recurentul inculpat C.D. la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie

2009.