ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 604/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Tribunalul Neamț, prin sentința

civilă nr. 240 din 20 iunie 2003, a admis contestația formulată de E.G. în

contradictoriu cu intimatele SC P. SA și Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Neamț și A.V.A.S., a desființat, ca nelegale, deciziile nr. 51/2001 și 76/200l

emise de SC P. SA Piatra Neamț și a dispus restituirea în natură a imobilului

moară, situat în comuna Secuieni, sat Secuieni Noi, compus din clădire moară,

cu utilajele aferente. A mai dispus restituirea prin echivalent bănesc a presei

de ulei, evaluată la 207.710.000 lei. Contestația față de A.V.A.S. a fost

respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.

În motivarea hotărârii s-a reținut

că bunurile au aparținut tatălui reclamantului și au fost preluate de stat în

baza Legii nr. 119/1948. Terenul în suprafață de 5000 mp, aferent morii, a fost

restituit reclamantului în baza Legii nr. 18/1991. Cererea fată de A.V.A.S. a

fost respinsă cu motivarea că această instituție nu are atribuții de restituire

în natură sau prin echivalent bănesc.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel

Bacău prin care apelurile declarate de SC P. SA și Ministerul Economiei și

Finanțelor au fost respinse, a fost casată de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia civilă nr. 7374 din 29 septembrie 2005.

Curtea de Apel Bacău, în rejudecare,

prin decizia nr. 146 din 5 octombrie 2006, a admis apelurile și, drept consecință, a schimbat în tot sentința în sensul respingerii contestației.

Prin decizia nr. 7215/2007 Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 146/2006 a

Curții de Apel Bacău și a trimis cauza spre rejudecare, reținând

aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, în

forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, pentru „imobilele

preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are

dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii,

acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau

titluri de valoare nominală.

Instanța de casare, făcând trimitere

la dispozițiile art. 27 s-a referit la conținutul acestuia în forma inițială și

nu la conținutul art. 27 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Instanța de recurs a dat indicații

referitoare la necesitatea lămuririi unor împrejurări de fapt și administrarea

unor probe, esențiale pronunțării unei soluții temeinice și legale: stabilirea

coordonatelor imobilului preluat față de neconcordanțele existente în înscrisul

denumit „inventar” și bunurile restituite de prima instanță precum și

determinarea utilajelor existente la data preluării și identitatea lor cu cele

existente în prezent. A stabilit instanța că, funcție de situația de fapt rezultată,

vor avute în vedere dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, republicată și

de art. 6 alin. (2) din lege conform cărora „măsurile reparatorii privesc și

utilajele și instalațiile preluate de stat…în afară de cazul în care au fost

înlocuite, casate sau distruse”.

In considerentele deciziei de casare

s-a constatat și că instanța de apel, reținând că dispoziția emisă de SC P. SA

este corectă, a omis să se pronunțe și pe cererea subsidiară, acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent de către instituția implicată in privatizare, pârâta

A.V.A.S., instituție care, deși notificată, nu a respectat dispozițiile art. 25

din lege, referitoare la obligația de a se pronunța prin decizie ori

dispoziție, după caz, asupra notificării (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).

Rejudecând cauza după cea de-a doua

casare, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 162 din 19 noiembrie 2008

a admis apelurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și SC

P. SA împotriva sentinței civile nr. 240 din 20 iunie 2003 pronunțată de

Tribunalul Neamț, a schimbat în parte sentința și a dispus restituirea în

natură a imobilului identificat potrivit raportului de expertiză Z.P.,

respectiv clădire moară. A respins cererea privind restituirea în natură a:

moară de porumb, moară de grâu și prin echivalent bănesc a utilajului presă de

ulei. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

In considerentele deciziei s-a

reținut că în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului clădire,

prima instanță a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

însă trebuie avut în vedere că prin decizia nr. 830/2008 Curtea Constituțională

a admis excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 și, în consecință, formularea art. 29 alin. (1) revine la cea inițială

– potrivit căreia – pentru imobilele preluate cu titlu valabil persoana

îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Susținerile contestatorului potrivit

cărora bunul a fost preluat fără titlu valabil au fost dovedite astfel,

reținându-se că într-adevăr bunul naționalizat nu făcea parte din categoria

celor enumerate la art. I pct. 50 Legea nr. 119/1948; expertiza a dovedit că

moara nu îndeplinea condițiile din actul normativ (valț dublu și capacitatea de

1 vagon la 24 ore).

In ceea ce privește utilajele,

respectiv moară de porumb cu anexe, moară de grâu cu anexe, presă ulei, s-a

reținut că obținerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este

condiționată, însă, de existența lor fizică la data intrării în vigoare a

legii. Dacă intre timp instalațiile respective au fost înlocuite, casate sau

distruse, nu se va putea pretinde niciuna din măsurile reparatorii prevăzute de

lege, nici în natură, nici prin echivalent. Rezultă, cu certitudine din probele

administrate, respectiv raportul expertiză tehnică ing. M.Ș., dosar nr. 1568/2006,

că nu mai există nici un utilaj al vechii instalații. Expertul a făcut de

asemenea precizări asupra momentelor la care aceste utilaje au fost înlocuite,

cu utilaje la standardele tehnice ale perioadelor respective când moara a

funcționat la întreprinderea de stat. Și asupra presei de ulei expertul a

stabilit cu certitudine că aceasta a fost casată în anul 1962 și nu a mai fost

înlocuită.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs reclamantul E.G., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că soluția nerestituirii în natură a bunurilor din moară și

neracordarea contravalorii presei de ulei este nelegală. Atât presa de ulei,

cât și cele două mori cu piesele care le făceau funcționale sunt prin

destinație bunuri imobile și, în aceste condiții, urmează regimul juridic

reglementat de Legea nr. 10/2001 pentru bunurile imobile și nu regimul juridic

al unor simple instalații și utilaje cu o existență de sine stătătoare.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 fac obiect al măsurilor reparatorii doar bunurile imobile, astfel

cum sunt definite prin art. 6 din lege. Textul indicat stabilește că aceste

măsuri pot fi acordate pentru terenurile cu sau fără construcții, precum și

pentru bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcții. Art. 6

alin. (2) include în categoria bunurilor supuse restituirii utilajele și

instalațiile preluate odată cu imobilul, cu condiția să nu fi fost înlocuite,

casate sau distruse.

Din interpretarea dispozițiilor

legale menționate se poate concluziona că în ce privește bunurile mobile legea

distinge două categorii, respectiv bunurile mobile devenite imobile prin

încorporare în construcții și bunurile mobile sub forma utilajelor și

instalațiilor care mai există la data apariției legii.

Potrivit codului civil bunurile

imobile se clasifică în trei categorii, bunuri imobile prin natura lor, imobile

prin obiectul la care se aplică și imobile prin destinație. Această ultimă

categorie este cea definită prin enumerare de art. 468-470 C. civ., iar dintre

bunurile imobile prin destinație, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 face

referire doar la subcategoria imobilelor prin încorporare.

Bunurile mobile care s-au aflat în

moara preluată de stat, respectiv moara de porumb, moara de grâu și presa de

ulei nu pot fi integrate în categoria bunurilor imobile prin încorporare,

deoarece aceste bunuri sunt, potrivit art. 469 C. civ., cele întărite cu gips,

var sau ciment și nu pot fi înlăturate fără a deteriora imobilul de care au

fost atașate. Toate bunurile aflate în moară intră în categoria utilajelor și

instalațiilor, deoarece ele au o existență de sine stătătoare, diferită de a

morii și pot fi mutate sau înlocuite fără a se afecta construcția.

Condiția cerută de art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii este ca aceste

bunuri să existe în materialitatea lor, așa cum au existat la data preluării,

fără să fi fost înlocuite, casate sau distruse.

In speță nu este îndeplinită această

condiție, întrucât raportul de expertiză de specialitate a concluzionat că

moara de porumb și moara de grâu au fost înlocuite cu ale utilaje similare

moderne, iar presa de ulei a fost casată în anul 1962.

În raport de aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul E.G. împotriva deciziei nr. 162 din 19 noiembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.