ÎCCJ, decizie (scj.ro #86742)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86742) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Noțiunea de “imobil nou” în accepțiunea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Condițiile pe care trebuie să

le îndeplinească transformările pentru a se considera că

imobilul a devenit unul nou.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

privată. Imobil-construcție preluat abuziv de stat. Contestație

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Noțiunea de “imobil nou” în

accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Restituirea în

natură.

Index alfabetic :

Drept civil.

-

Drept de proprietate privată.

-

Contestație formulată în baza

Legii nr. 10/2001.

-

Imobil nou.

-

Restituirea în natură.

Legea nr. 10/2001 :

art. 7 alin.

(1),

art. 9,

art.10 alin. (1), art.18 lit. b) și art. 19 alin.(1)

H.G. 498/2003 : pct. 18.3

În cazul în care

imobilul-construcție a fost renovată, iar volumul lucrărilor

rămase din casa veche fiind de 20%, și sub aspect funcțional,

compartimentarea încăperilor nu a suferit modificări esențiale

față de cele inițiale, rezultă că bunul solicitat nu

constituie un imobil nou în accepțiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001,

republicată, și nu există vreun impediment legal pentru

exceptarea de la restituirea în natură

Imobilul în

litigiu fiind demolat parțial și refăcut pe aceleași

fundații, cu aceleași dimensiuni, formă și compartimentare,

este restituibil în natură potrivit  legii speciale de

reparație.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 429 din 24 ianuarie 2008

La data de 15 octombrie 2001, reclamantul

C.M. a înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț contestația

îndreptată împotriva soluției dată de Consiliul Județean Neamț

notificării nr. 383/2001 privind imobilul-teren și construcție -

situat în Piața Neamț, preluat abuziv de la bunicul său matern,

solicitând să dispună restituirea în natură a imobilului.

Tribunalul Neamț, prin sentința

civilă nr. 24/C din 28 ianuarie 2002 a respins ca prematur formulat

capătul din cererea principală privind restituirea în natură a

imobilului.

Apelul declarat de reclamant a fost admis

de Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 31 din 27 mai 2002, cu

consecința anulării sentinței și reținerii cauzei spre

rejudecare, motivat de faptul că prima instanță a respins în mod

greșit acțiunea în baza excepției prematurității.

Evocând fondul după anulare, prin

decizia nr. 41 din 26 august 2002, instanța a respins ca nefondată

contestația, reținând, în esență, că imobilul preluat

de stat prin aplicarea greșită a prevederilor Decretului nr. 92/1950,

aflat în prezent în administrarea Consiliului Județean, nu poate fi

restituit în natură, deoarece, conform rapoartelor de expertiză

tehnică efectuate într-o cauză anterioară având ca obiect

cererea de restituire în natură întemeiată pe dispozițiile Legii

nr. 112/1995, s-a constatat că prin lucrările de reamenajare din anul

1985, clădirea a fost transformată într-o asemenea măsură,

încât este un imobil nou în raport cu cel preluat de stat.

S-a reținut că, în speță, sunt

aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora, în asemenea cazuri, măsurile reparatorii se stabilesc numai

prin echivalent, indiferent de faptul că preluarea de către stat s-a

făcut cu titlu valabil sau nu.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamantul C.M. (decedat ulterior), recurs continuat de

moștenitorul său cu același nume.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr.703 din 02 februarie 2005, a admis cererea de

recurs, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Curtea de Apel Bacău, secția

civilă, prin decizia nr. 213 din 03 noiembrie 2006 a admis apelul

reclamantului C.M. și a schimbat în tot sentința civilă a

Tribunalului Neamț, în sensul că a admis contestația, a anulat

decizia nr. 6393/2001 emisă de Consiliul județean Neamț și

a dispus obligarea intimatului la restituirea în natură a imobilului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice,

care să stabilească dacă imobilul ce face obiectul

contestației reprezintă sau nu o construcție nouă, în

sensul de a se stabili dacă a fost demolat și reconstruit sau doar

reamenajat de intimat, dacă s-au adăugat sau nu corpuri noi de

clădire.

Evaluând expertiza efectuată,

instanța a reținut că imobilul a fost reconstituit în

proporție de 80% pe fundațiile din beton ale clădirii

inițiale, că, sub aspect funcțional, compartimentarea

încăperilor nu a suferit modificări esențiale față de

cele inițiale, imobilul păstrându-și configurația

inițială.

Nu s-a constatat existența unor

corpuri de clădire noi pe orizontală sau/și pe verticală în

proporție de peste 100% din aria desfășurată inițial

și, în consecință, în raport de prevederile art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 republicată, nu se poate reține că

imobilul solicitat ar constitui un imobil nou ca să fie exceptat de la

restituirea în natură.

Împotriva deciziei instanței de apel,

a declarat recurs Consiliul județean Neamț, criticând-o ca fiind

nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pentru următoarele

motive:

În mod eronat s-a reținut că sunt

aplicabile prevederile art. 19 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările

și completările ulterioare, apreciind că sunt exceptate de la

restituirea în natură doar imobilele cărora li s-au adăugat

corpuri noi cu depășirea procentului de 100%.

Instanța, apreciind că sunt

aplicabile dispozițiile sus menționate, a considerat că

lucrările efectuate s-au adăugat la o construcție

existentă.

Din rapoartele de expertiză,

rezultă că vechea clădire a fost demolată, păstrându-se

amplasamentul și fundația acesteia, situație în care, în

speță, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin.(1) din Legea nr.

10/2001.

Recursul este nefondat.

De principiu, legea specială de

reparație instituie regula restituirii în natură a imobilelor

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

De la această regulă, legiuitorul

a prevăzut și excepții – limitativ enumerate – care, prin

definiție sunt de strictă interpretare și aplicare,

neputând fi extinse, prin asimilare, la alte ipoteze decât cele strict

reglementate.

În limitele criticilor formulate prin

motivele de recurs, raportate la considerentele hotărârii atacate, sunt de

analizat prevederile art. 9, art.10 alin. (1), art.18 lit. b) și art. 19

alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005.

În ciclul procesual anterior, Curtea de

Apel Bacău a respins cererile de restituire în natură, cu motivarea

că imobilul în litigiu a fost transformat într-o asemenea măsură

încât este un imobil nou, în raport cu cel preluat de stat, caz în  care

sunt aplicabile prevederile  art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Urmare a admiterii recursului declarat de

reclamant, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat

această decizie și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Instanța de trimitere a apreciat drept

„total greșită” concluzia instanței anterioare, arătând

că un imobil reamenajat  nu înseamnă un imobil nou și

că, în accepțiunea art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 (în forma

inițială a legii, în vigoare la data pronunțării deciziei

de casare), astfel cum acest articol a fost explicat prin H.G. nr. 498/2003,

imobil nou, în raport cu cel preluat, este acela căruia i s-au

adăugat în raport cu forma inițială corpuri de zidărie sau

volume din alte materiale, ce reprezintă 50% din suprafața

construită inițială sau imobilul care, urmare a

modificărilor aduse, a devenit o construcție destinată să

deservească o activitate specifică.

Instanța de recurs a statuat că,

pentru stabilirea situației reale a imobilului, se impune administrarea

probatoriilor necesare „în raport cu prevederile legale citate”, respectiv cu

dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 18.3

din H.G. 498/2003. Potrivit art. 315 alin.(4) C.proc.civ., la rejudecarea

procesului după casarea hotărârii de către instanța de

recurs, dispozițiile art. 296  sunt aplicabile în mod

corespunzător.

Dispunând efectuarea în cauză a unei

lucrări de specialitate, instanța de trimitere s-a conformat

îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin hotărârea de casare.

Potrivit raportului de expertiză, s-a

concluzionat că  imobilul a fost renovat, mai bine zis

reconstruită structura de rezistență, mai puțin

fundațiile de beton, volumul lucrărilor rămase din casa veche

fiind de 20%, că sub aspect funcțional, compartimentarea

încăperilor nu a suferit modificări esențiale față de

cele inițiale, iar camerele clădirii inițiale au fost utilizate

pentru locuit, de asemenea și-n prezent se folosesc tot pentru locuit, ele

fiind ocupate de chiriași. Ca atare,  aprecierea instanței

anterioare, în sensul că bunul solicitat nu constituie un imobil nou în

accepțiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, și

că nu există vreun impediment legal pentru exceptarea de la

restituirea în natură, este rezultatul interpretării și

aplicării corecte a legii speciale de reparație.

Într-o manieră echivocă,

recurentul susține că vechea clădire nu mai există, caz în

care ar fi aplicabile prevederile art. 18 lit. b) și ale art. 10 alin. (1)

din actul normativ analizat.

Această susținere nu poate fi

reținută, având în vedere două considerente:

În primul rând, este de remarcat că

„inexistența” la data apariției Legii nr. 10/2001 a construcției

inițiale, nu a fost reținută în primul ciclu procesual de

instanța de apel care, evocând fondul, a apreciat că imobilul

există, însă a suferit transformări de natură a-l

concretiza drept un imobil nou.

Recursul fiind exercitat de titularul

cererii de restituire în natură și admis, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare în vederea stabilirii cu certitudine a împrejurărilor de fapt

în funcție de care să se poată verifica dacă lucrările

de „reamenajare” efectuate de pârât se încadrează în cele care

exceptează imobilul de la restituirea în natură conform art. 18 lit.

c) – în prezent art. 19 alin.(1), după modificările și

completările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanța

de apel nu putea afirma incidența unui alt caz de exceptare de la regula

consacrată în art. 7 alin. (1) și art. 9 din actul normativ analizat,

întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat prevederile art. 315 alin. (4)

C.proc.civ.

În al doilea rând, conform probelor

administrate, se constată că ipoteza preconizată de recurent nu

subzistă în prezenta cauză, legiuitorul având în vedere, în

reglementarea art. 18 lit. b și a art. 10 alin. (1), imposibilitatea

restituirii în natură doar în situația în care clădirile

preluate în mod abuziv nu mai existau la data intrării în vigoare a legii,

fiind integral, total demolate.

Astfel, potrivit art. 10 alin.(1) și

art. 9, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent în situația

construcțiilor demolate total, pentru cele demolate parțial

(refăcute sau nu ca urmare a demolării parțiale)

prevăzându-se restituirea în natură „în stare în care se află la

data cererii de restituire”.

În concluzie, imobilul în litigiu fiind

demolat parțial și refăcut pe aceleași fundații, cu

aceleași dimensiuni, formă și compartimentare, este restituibil

în natură.

Pentru considerentele prezentate, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C.proc.civ., recursul a fost respins ca

nefondat.