ÎCCJ, decizie (scj.ro #86791)

Contestație

formulată împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de

restituire a unui imobil preluat abuziv și înstrăinat ulterior în

baza Legii nr. 112/1995.

Imposibilitatea

restituirii în natură în lipsa constatării nulității

contractelor de vânzare-cumpărare.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de

proprietate privată.

Index

alfabetic :

imobil preluat abuziv

-

cerere de restituire în natură

-

dispoziție emisă de primar

-

contestație formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001

-

măsuri reparatorii prin echivalent

-

contract de vânzare-cumpărare

Legea nr. 10/2001, art. 2, art. 18, art. 45

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin

acte de dispoziție este condiționată de constatarea pe cale

judecătorească a nulității actului de înstrăinare,

determinată de reaua-credință a părților din actul de

înstrăinare. Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai

printr-o hotărâre judecătorească  se poate constata o

sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic în tot de

efectele în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii

dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă și,

cum, nulitatea constatată pe cale judecătorească, operează

atât pentru trecut, cât și pentru viitor este de aplicat principiul

restabilirii situației anterioare, prin restituirea nemișcătorului

fostului proprietar.

Chiar dacă art.2 alin.(2) al Legii nr. 10/2001

prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate

fără titlu valabil își păstrează calitatea de

proprietar avută la data preluării, această calitate se poate

exercita doar în situația în care imobilul se poate restitui în

natură și numai  după primirea dispoziției sau a

hotărârii judecătorești de restituire conform prevederilor

legii.

ICCJ,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

civilă nr. 3832 din

11 iunie 2008

Prin sentința civilă nr. 372/2007, Tribunalul Bihor a

respins acțiunea formulată de reclamantul R.G. în contradictoriu cu

Primarul Municipiului Oradea.

In motivarea sentinței s-a reținut că prin

dispoziția nr. 2059/2006 emisă de pârât, s-a constatat calitatea de

persoană îndreptățită  a  reclamantului și s-a dispus

acordarea de despăgubiri pentru apartamentele nr.1, nr.2 și nr.3

împreună cu terenul aferent în cotă indiviză dintr-un imobil

situat în Oradea.

Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950 de

la autoarele reclamantului și că la data naționalizării

imobilul era compus din patru apartamente. Apartamentul nr. 4 a fost restituit

ulterior proprietarelor tabulare prin decizia 858/1967 a Comitetului Executiv

al Sfatului Populat Oradea.

Reclamantul a solicitat prin acțiune restituirea în natură

a apartamentului nr. 1, a apartamentului nr. 2, care au fost vândute în baza

Legii nr. 112/1995 și a apartamentului nr. 3 vândut în baza Legii nr.

4/1973, însă  nu a solicitat în instanță și anularea

contractelor de vânzare cumpărare.

Reținând această situație de fapt, instanța

de fond a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 coroborate

cu cele ale art. 18 din Legea nr.  10/2001, potrivit cărora reclamantul

are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel

reclamantul, susținând că instanța nu a cercetat dacă

imobilul a fost preluat abuziv întrucât proprietarele erau exceptate de la

naționalizare, iar Legea 10/2001 îi dă dreptul la reparație prin

restitutio in integrum.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 445 A/2007 a

respins apelul ca nefondat,  reținând că prin dispoziția

contestată, în raport de conținutul notificării, reclamantul a

primit o soluție parțial favorabilă, respectiv acordarea de

măsuri reparatorii.

Atât timp cât reclamantul nu a solicitat anularea contractelor

de vânzare cumpărare, în temeiul art. 46 alin.(5) din Legea nr. 10/2001,

nu poate solicita restituirea în natură a imobilului.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs

reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Recurentul a susținut că instanța nu a cercetat

fondul pricinii și că a fost nesocotit faptul că autoarele sale

erau exceptate de la naționalizare, iar potrivit prevederilor art. 2

alin.(2) din Legea nr. 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost

preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de

proprietar avută la data preluării.

Examinând recursul în limita motivelor invocate, Înalta Curte a

constatat următoarele :

După

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor

preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de

dispoziție este condiționată de constatarea pe cale

judecătorească a nulității actului de înstrăinare,

determinată de reaua-credință a părților din actul de

înstrăinare, în conformitate cu prevederile art. 45 din Legea 10/2001

republicată.

Legiuitorul

a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre

judecătorească  se poate constata o sancțiune de drept civil,

respectiv lipsirea actului juridic în tot de efectele în vederea cărora a

fost făcut, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale  edictate

pentru încheierea sa valabilă și, cum, nulitatea constatată pe

cale judecătorească, operează atât pentru trecut, cât și

pentru viitor este de aplicat principiul restabilirii situației

anterioare, prin restituirea nemișcătorului fostului proprietar.

Nulitatea actului de înstrăinare trebuie solicitată

expres de către partea interesată, nefiind permis instanței de

judecată, ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor cu

care a fost investită.

Reclamantul R.G. a solicitat restituirea în natură a

imobilului, însă nu a cerut și anularea contractelor de vânzare-cumpărare

a apartamentelor în litigiu, situație în care, în mod corect

instanțele au concluzionat că persoana îndreptățită

are dreptul la  acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform

art.18 lit.c din Legea nr. 10/2001. Ca atare, nu se poate reține critica

potrivit căreia instanța nu ar fi cercetat fondul cauzei.

Este irelevantă și a doua critică inserată

în motivarea recursului.

Instanța nu mai era obligată să cerceteze

dacă autoarele reclamantului erau exceptate de la naționalizare, din

moment ce Legea nr.  10/2001 al art. 2 alin.(1) lit.b prevede expres că,

în accepțiunea legiuitorului, sunt considerate preluate abuziv imobilele

naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.

De asemenea, art.2 alin.(2) al Legii nr. 10/2001 prevede

într-adevăr, că persoanele ale căror imobile au fost preluate

fără titlu valabil își păstrează calitatea de

proprietar avută la data preluării, însă această calitate o

pot exercita doar în situația în care imobilul se poate restitui în natură

și numai  după primirea dispoziției sau a hotărârii

judecătorești de restituire conform prevederilor legii.

Având în vedere aceste considerente, recursul a

fost respins ca nefondat.