ÎCCJ, decizie (scj.ro #86791)

Contestație formulată împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de restituire a unui imobil preluat abuziv și înstrăinat ulterior în baza Legii nr. 112/1995. Imposibilitatea restituirii în natură în lipsa constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Index alfabetic : imobil preluat abuziv - cerere de restituire în natură - dispoziție emisă de primar - contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 - măsuri reparatorii prin echivalent - contract de vânzare-cumpărare Legea nr. 10/2001, art. 2, art. 18, art. 45 După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea pe cale judecătorească a nulității actului de înstrăinare, determinată de reaua-credință a părților din actul de înstrăinare.

Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic în tot de efectele în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă și, cum, nulitatea constatată pe cale judecătorească, operează atât pentru trecut, cât și pentru viitor este de aplicat principiul restabilirii situației anterioare, prin restituirea nemișcătorului fostului proprietar. Chiar dacă art.2 alin.(2) al Legii nr. 10/2001 prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, această calitate se poate exercita doar în situația în care imobilul se poate restitui în natură și numai după primirea dispoziției sau a hotărârii judecătorești de restituire conform prevederilor legii.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3832 din 11 iunie 2008 Prin sentința civilă nr. 372/2007, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamantul R.G. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Oradea. In motivarea sentinței s-a reținut că prin dispoziția nr. 2059/2006 emisă de pârât, s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru apartamentele nr.1, nr.2 și nr.3 împreună cu terenul aferent în cotă indiviză dintr-un imobil situat în Oradea. Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950 de la autoarele reclamantului și că la data naționalizării imobilul era compus din patru apartamente.

Apartamentul nr. 4 a fost restituit ulterior proprietarelor tabulare prin decizia 858/1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Populat Oradea. Reclamantul a solicitat prin acțiune restituirea în natură a apartamentului nr. 1, a apartamentului nr. 2, care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 și a apartamentului nr. 3 vândut în baza Legii nr. 4/1973, însă nu a solicitat în instanță și anularea contractelor de vânzare cumpărare. Reținând această situație de fapt, instanța de fond a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora reclamantul are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamantul, susținând că instanța nu a cercetat dacă imobilul a fost preluat abuziv întrucât proprietarele erau exceptate de la naționalizare, iar Legea 10/2001 îi dă dreptul la reparație prin restitutio in integrum.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 445 A/2007 a respins apelul ca nefondat, reținând că prin dispoziția contestată, în raport de conținutul notificării, reclamantul a primit o soluție parțial favorabilă, respectiv acordarea de măsuri reparatorii. Atât timp cât reclamantul nu a solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare, în temeiul art. 46 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, nu poate solicita restituirea în natură a imobilului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Recurentul a susținut că instanța nu a cercetat fondul pricinii și că a fost nesocotit faptul că autoarele sale erau exceptate de la naționalizare, iar potrivit prevederilor art. 2 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.

Examinând recursul în limita motivelor invocate, Înalta Curte a constatat următoarele : După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea pe cale judecătorească a nulității actului de înstrăinare, determinată de reaua-credință a părților din actul de înstrăinare, în conformitate cu prevederile art. 45 din Legea 10/2001 republicată.

Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic în tot de efectele în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă și, cum, nulitatea constatată pe cale judecătorească, operează atât pentru trecut, cât și pentru viitor este de aplicat principiul restabilirii situației anterioare, prin restituirea nemișcătorului fostului proprietar. Nulitatea actului de înstrăinare trebuie solicitată expres de către partea interesată, nefiind permis instanței de judecată, ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor cu care a fost investită.

Reclamantul R.G. a solicitat restituirea în natură a imobilului, însă nu a cerut și anularea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor în litigiu, situație în care, în mod corect instanțele au concluzionat că persoana îndreptățită are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform art.18 lit.c din Legea nr. 10/2001. Ca atare, nu se poate reține critica potrivit căreia instanța nu ar fi cercetat fondul cauzei. Este irelevantă și a doua critică inserată în motivarea recursului. Instanța nu mai era obligată să cerceteze dacă autoarele reclamantului erau exceptate de la naționalizare, din moment ce Legea nr. 10/2001 al art. 2 alin.(1) lit.b prevede expres că, în accepțiunea legiuitorului, sunt considerate preluate abuziv imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.

De asemenea, art.2 alin.(2) al Legii nr. 10/2001 prevede într-adevăr, că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, însă această calitate o pot exercita doar în situația în care imobilul se poate restitui în natură și numai după primirea dispoziției sau a hotărârii judecătorești de restituire conform prevederilor legii. Având în vedere aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.