ÎCCJ, decizie (scj.ro #86768)

Acțiune în revendicare a unui bun preluat abuziv de stat introdusă după apariția Legii nr. 10/2001. Aplicarea prioritară a dispozițiilor legii speciale față de dreptul comun. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi Reale. Drept de proprietate privată. Index alfabetic : Drept de proprietate. - imobil preluat abuziv. - acțiune în revendicare. - bun actual C.civ ., art. 480 – 481 Legea nr. 10/2001 Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale Un demers judiciar, ce are ca scop redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv, nu poate fi parcurs decât în condițiile și cu respectarea procedurii instituite de Legea nr. 10/2001.

Foștii proprietari au avut asigurat accesul la justiție, atâta vreme cât li s-a pus la dispoziție o cale specială de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra acestor imobile, în condițiile în care termenul de depunere a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv. Stabilirea acestor termene în care foștii proprietari puteau solicita retrocedarea imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 10/2001, a fost de natură să asigure respectarea principiului securității și stabilității raporturilor juridice în materia proprietății. În acest context nu există o încălcare a prevederilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, care ocrotește un bun actual, deci existent, iar nu speranța de a vedea renăscut un vechi drept de proprietate, imposibil de exercitat, o perioadă îndelungată de timp.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1774 din 17 martie 2008 Prin sentința civilă nr.152/2007, Tribunalul Timiș a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de către reclamanții H.E. și H.I. împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local Timișoara, Consiliul Local Timiș, Ministerul Finanțelor Publice, S.C. OJCVL Timiș, S.L. și S.C. Tribunalul a reținut că, prin acțiunea promovată, reclamanții au solicitat să se constate naționalizarea abuzivă în baza Decretului nr.223/1974 a unui imobil situat în Timișoara, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, prin care a fost înstrăinat acest imobil pârâților S.L.

și S.C., să se dispună restabilirea situației anterioare prin rectificarea CF, condiționat de restituirea despăgubirilor primite în anul 1980. În subsidiar, reclamanții au solicitat ca, în cazul în care instanța va menține valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, să se dispună restituirea în natură numai a terenului care nu este aferent construcțiilor. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.480-481 Cod civil, art.6 din Legea nr.213/1998, raportat la Convenția europeană a drepturilor omului și la normele constituționale în vigoare la această data, cât și la cele în vigoare la data naționalizării, respectiv Constituția din 1965, art.948, art.968 Cod civil și dispozițiile art.34 din Decretul-Lege nr. 115/1938, reluate și în prevederile Legii nr.7/1996.

Tribunalul a procedat la analiza excepției de inadmisibilitate a acțiunii, stabilind că are ca obiect un imobil trecut în proprietatea statului în perioada anilor 1945-1989, acțiunea fiind înregistrată după adoptarea Legii nr. 10/2001, având în vedere precizarea reclamanților că este o acțiune în revendicare clasică, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. Legea nr. 10/2001 ca lege specială, față de dispozițiile Codului civil sau ale art.6 din Legea nr.213/1998, are aplicabilitate generală, în materia reparării daunelor produse prin preluarea abuzivă a bunurilor imobile, acoperind prin dispozițiile art.2 toate situațiile posibile. Reclamanții au avut posibilitatea să uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001 pentru a obține retrocedarea imobilului, ce a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr.223/1974.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul din litigiu a intrat în sfera de aplicare a acestui act normativ, astfel că reclamanții erau îndreptățiți să solicite măsuri reparatorii numai în condițiile legii speciale. În consecință, s-a reținut că introducerea unei acțiuni, chiar dacă este intitulată în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.480-481C.civ. , însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și care are drept finalitate constatarea nevalabilității titlului statului și retrocedarea bunului, inclusiv cu eventuala consecință a constatării nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, tinde să eludeze dispozițiile Legii nr. 10/2001 . Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr.341/2007 a admis apelul declarat de reclamanții H.E.

și H.I. împotriva sentinței Tribunalului Timiș, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond. Instanța a reținut faptul că acțiunea în revendicarea imobiliară este imprescriptibilă, acest aspect fiind consacrat cu valoare de principiu în dreptul intern român, astfel că nu poate fi refuzat accesul la justiție al cetățenilor, cu argumentul că datorită intervenției unor legi speciale de reparație, în speță Legea nr. 10/2001, accesul la justiție nu mai poate fi permis. Legea nr. 10/2001 instituie în realitate o cale pur administrativă, ce constituie o alternativă oferită cetățenilor pentru redobândirea proprietăților și nu instituie o obligație în sarcina acestora cu privire la calea ce trebuie urmată.

Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara, au declarat recurs Consiliul Județean Timiș, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, S.L. și S.C. Consiliul Județean Timiș a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece odată cu apariția Legii nr. 10/2001, o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibilă. Mai arată recurentul că incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu limitează reclamanților accesul la un proces echitabil. În același sens sunt și criticile formulate de către Consiliul Local al Municipiului Timișoara, S.L. și S.C. Acești recurenți învederează că, în mod temeinic instanța de fond a respins acțiunea reclamanților, pentru că nu au uzat de prevederile Legii nr. 10/2001.

De fapt, recursurile celor trei recurenți se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ ., referindu-se strict la împrejurarea că în mod greșit instanța de apel a ignorat dispozițiile Legii nr. 10/2001, conform cărora reclamanții trebuiau să urmeze procedura instituită de această lege pentru redobândirea bunurilor preluate abuziv . Recursurile sunt fondate. Acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.480-481 din C.civ ., este instrumentul juridic pe care legiuitorul îl oferă proprietarului neposesor pentru a putea cere restituirea bunului său, aflat în posesia altei persoane ce nu are calitate de proprietar. Acesta este motivul pentru care în cadrul unei acțiuni în revendicare imobiliară, reclamantul trebuie să facă dovada dreptului de proprietate, arătând titlul în baza căruia a dobândit calitatea de proprietar.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restitutio in integrum , ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art.480-481 C.civ . Prin Legea nr. 10/2001, se instituie măsuri reparatorii pentru imobilele preluate de stat, cu titlu sau fără titlu valabil. Prin consacrarea principiului restituirii în natură a imobilului, legea oferă posibilitatea redobândirii dreptului de proprietate asupra bunului preluat de stat, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură, făcând dovada dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite. Prin urmare, reclamanții nu se află în situația în care dreptul lor de proprietate, actual și necontestat se bucură de protecția oferită de dispozițiile art.480 și art.481 din C.civ . Este vorba despre un demers judiciar declanșat, ce are ca scop redobândirea unui drept de proprietate asupra imobilelor ce s-au preluat abuziv.

Dar, un asemenea demers judiciar nu poate fi parcurs decât în condițiile și cu respectarea procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, care constituie dreptul comun în materie. Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, atunci când a respins acțiunea reclamanților, cu motivarea că nu au parcurs procedura instituită de Legea nr. 10/2001, fără să încalce art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Procedând astfel, nu se poate susține că, reclamanții nu au avut asigurat accesul la justiție, atâta vreme cât li s-a asigurat o cale specială de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, în condițiile în care termenul de depunere a notificărilor în baza Legii nr.10/2001 a fost prelungit succesiv, tocmai pentru a da posibilitatea celor aflați în situații identice să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de această lege, singurele posibile după intrarea în vigoare a acesteia. Conform jurisprudenței constante a organelor jurisdicționale ale Convenției, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 ocrotește bunurile actuale, iar nu speranța de a vedea renăscut un vechi drept de proprietate, imposibil de exercitat, de o perioadă îndelungată de timp.

Atâta vreme cât reclamanții au avut la dispoziție o cale specială de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel cum prima instanță în mod temeinic și legal a reținut, nu poate fi primită motivarea instanței de apel, în sensul că acestora nu le-a fost respectat liberul acces la justiție. Stabilirea unui termen în care foștii proprietari puteau solicita retrocedarea imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 10/2001, a fost de natură să asigure respectarea principiului securității și stabilității raporturilor juridice în materia proprietății. Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de Consiliul Județean Timiș, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, S. L. și S.C.

au fost admise, s-a modificat decizia Curții de Apel Timișoara, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței Tribunalului Timiș, care a fost menținută ca legală.