ÎCCJ, decizie (scj.ro #153772)

Notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru același imobil. Dispoziție de restituire în natură. Încălcarea de către unitatea emitentă a obligației de conexare a cererilor

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

Index alfabetic : imobil

notificare

persoană îndreptățită

Legea nr. 10/2001, art. 4

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 4.3

Prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 consacră soluționarea notificărilor împreună atunci când, pentru același imobil, cererile au fost formulate de mai multe persoane care se consideră îndreptățite, iar eludarea acestor dispoziții imperative atrage sancțiunea nulității.

Cauza de nulitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 vizează obligația stabilită de legiuitor, în sarcina unității deținătoare, în scopul de a verifica și analiza, concomitent, calitatea de persoane îndreptățite la restituire, respectiv a calității acestora de succesori, dar și dreptul de proprietate asupra bunului notificat.

Or, în condițiile în care atât pârâtul, cât și intervenientul au notificat același imobil, devin incidente dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, fiecăruia dintre solicitanți trebuie să i se recunoască un drept de proprietate corespunzător cotei sale de coproprietate, potrivit dreptului comun.

Prin urmare, încălcarea de către entitatea notificată a obligației de conexare a cererilor formulate în procedura legii speciale, înscrisă în art. 4 din Legea nr. 10/2001 atrage sancțiunea nulității dispoziției de restituire a imobilului.

Secția I civilă, decizia nr.3272 din 27 septembrie 2018

Prin acțiunea formulată la 13.07.2006, Primarul Municipiului Piatra-Neamț a solicitat instanței – în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Sport și A. - să se constate nulitatea absolută a dispoziției de restituire nr. 1556 din 01.06.2006, prin care Agenția Națională pentru Sport a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 6.968,82 m.p., situat în Municipiul Piatra Neamț.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 74/2001, A. a solicitat Primăriei Piatra Neamț măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul și terenul aferent în suprafață de 11.050 m.p., situat în Piatra Neamț.

Cererea a fost soluționată prin dispoziția nr. 1113 din 10.09.2003 de respingere a notificării. Dispoziția a fost contestată de notificator iar, prin sentința civilă nr. 139/C din 26.03.2004 pronunțată de Tribunalul Neamț a fost admisă contestația, a fost anulată dispoziția și a fost obligat Primarul Municipiului Piatra Neamț să continue procedura administrativă.

Prin nota internă din 23.02.2005, Serviciul Urbanism a identificat imobilele revendicate, rezultând că suprafața de 11.734 m.p. teren este ocupată de baza materială a C.S. B. Piatra Neamț, iar construcțiile naționalizate au fost demolate. Ulterior, notificarea a fost înaintată spre soluționare Agenției Naționale pentru Sport care, prin dispoziția din 1.06.2006, a decis să restituie în natură suprafața de 6.968,82 m.p.

Reclamantul a arătat că această măsură reparatorie nu a fost solicitată de persoana îndreptățită, pe calea notificării, cerându-se acordarea unor despăgubiri, prin echivalent, întrucât restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind ocupat de baza materială a C.S. B. Piatra-Neamț, iar potrivit art.79 (1) din Legea nr.69/2000, schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive aparținând domeniului public ori privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, se poate face numai prin hotărâre a guvernului și în condițiile construirii prealabile a altor baze sportive similare celor desființate.

După un prim ciclu procesual finalizat prin trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu îndrumarea de a se pune în discuția părților, din oficiu, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată și implicit, competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei, Judecătoria Sectorului 2 București, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei, în favoarea Tribunalului București, Secția Civilă care, la rândul său s-a declarat necompetent material și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Conflictul negativ de competență astfel ivit, a fost soluționat de Curtea de Apel București, Secția a III a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie care, prin sentința nr.9 F/2011, a stabilit, în favoarea Tribunalului București – Secția civilă, competența de soluționare a cauzei, reținând în esență că, raportat la criteriul valoric al pretențiilor formulate, apar ca fiind incidente prevederile art.2 (1) pct.1 lit. b C.proc.civ., competența trebuind determinată nu în funcție de dispozițiile legii speciale, ci în raport de valoarea determinată pentru terenul în litigiu.

Urmare acestei hotărâri, dosarul a fost reînregistrat sub același număr pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, la data de 22.06.2011.

Prin precizarea cererii de intervenție, formulată la 26.09.2011

,

intervenientul C. a solicitat constatarea calității sale de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafața de 6.968,82 m.p., situat în Piatra Neamț; anularea dispoziției nr. 1556 din 01.06.2006, emisă de Agenția Națională pentru Sport București; restituirea în natură către intervenient a imobilului teren în suprafață de 6.968.82 m.p., în măsura respingerii capătului trei de cerere, obligarea Ministerului Tineretului și Sportului la emiterea unei decizii de restituire în natură către intervenient a imobilului teren în suprafață de 6.968,82 m.p., ce face obiectul litigiului.

În motivarea cererii, intervenientul a făcut trimitere la practica instanțelor judecătorești, inclusiv a instanței supreme, precum și la decizia pronunțată în examinarea recursului în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. IX din data de 20.03.2006 și la decizia pronunțată în examinarea recursului în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. XX din data de 19.03.2007, obligatorie potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. Intervenientul a solicitat instanței emiterea unei hotărâri în acord cu deciziile indicate, prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului în discuție, întrucât termenul de 60 de zile instituit prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, în care unitatea deținătoare (Ministerul Tineretului și Sportului) trebuia să emită o decizie sau, după caz, o dispoziție prin care să se pronunțe asupra notificării formulate de către intervenient, a expirat, lipsa răspunsului echivalând cu un veritabil refuz de restituire.

Într-o altă cauză, înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă sub nr. x/3/2012, reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții A. și Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 1555/2006 de respingere a cererii de restituire în natură și oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent, emise de Agenția Națională pentru Sport București (actualmente Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret); constatarea calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, pentru partea ce nu poate fi restituită în natură din imobilul avut în vedere la emiterea dispoziției nr. 1555/2006 (situat în Piatra Neamț); pronunțarea unei hotărâri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru partea ce nu poate fi restituită în natură din imobil.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea din data de 29.06.2001, pârâtul A. a solicitat Primăriei Municipiului Piatra Neamț acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în suprafață totală de 11.050 m.p. În soluționarea notificării, au fost emise de către Agenția Națională pentru Sport (în calitate de entitate obligată la soluționarea notificării, dat fiind că imobilul se afla în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului) două acte administrative: dispoziția nr. 1556/2006 de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 6.968,82 m.p., situat în Piatra Neamț și dispoziția nr. 1555/2006 de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în cuantum de 1.739.280 Ron. A arătat că dispoziția nr. 1556/2006, de restituire în natură face obiectul dosarului nr. x/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă.

Prin încheierea din 25.03.2013, tribunalul a dispus conexarea celor două cauze, iar la termenul din 23.09.2013, a constatat transmiterea calității procesuale de la Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, la Ministerul Tineretului și Sportului, în baza H.G. nr.11/2013.

Aceeași instanță, prin sentința nr.1268 din 29.10.2014, a admis cererea principală formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamț, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Tineretului și Sportului și A.

A admis, în parte, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în nume propriu C., precum și cererea conexă formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Tineretului și Sportului și A.

A anulat dispozițiile nr. 1555/2006 și 1556/2006 emise de Agenția Națională pentru Sport și a obligat pârâta Agenția Națională pentru Sport să emită o nouă dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma punctelor în compensare, pentru terenul în suprafață de 12.021 mp, în favoarea pârâtului A. pentru cota de 1/4, iar în favoarea intervenientului C. pentru cota de 3/4.

Pârâții și intervenientul au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 23.000 lei, reprezentate de onorariu de avocat și onorarii de expert. De asemenea, pârâții au fost obligați să plătească intervenientului, în solidar, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2.500 lei, reprezentând onorariu de expert.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că obiectul cauzei de față este reprezentat numai de solicitarea de soluționare, pe fond, a notificării nr.259/2001 și anularea dispozițiilor emise în favoarea pârâtului A. pentru cele două terenuri menționate în dispozițiile contestate. S-a avut în vedere că, prin aceste dispoziții Agenția Națională pentru Sport nu s-a pronunțat asupra terenului ce s-a aflat în proprietatea exclusivă a lui D., indicat în acte ca fiind de 3.824,5 mp, dispozițiile vizând numai terenul ce la momentul naționalizării s-a aflat în coproprietatea autorilor părților, E. și D.

Cât privește modalitatea de trecere în proprietatea statului, tribunalul a reținut că în baza Decretului nr.92/1950 au fost naționalizate construcțiile de pe terenul din Piatra Neamț, în acest sens fiind adresa din 12.04.2001 și copia matricolei fiscale a imobilului. Cu privire la terenul de 17.400 m.p., se arată că,  nu există înscrisuri din care să rezulte trecerea în proprietatea statului. Dat fiind însă faptul că în acest moment este de necontestat că acest teren se află în posesia statului, pe el fiind edificate Sala Polivalentă și o bază sportivă, rezultă neîndoielnic că pentru imobilul în discuție a avut loc o preluare de fapt, cum de altfel s-a întâmplat în majoritatea cazurilor în care construcțiile au fost preluate în baza Decretului nr.92/1950.

Făcând o analiză a probelor administrate, tribunalul a reținut că pârâtul A. și C. au calitatea de persoane îndreptățite cu privire la terenul identificat prin raportul de expertiză ca fiind suprafețele S1-6927 m.p. și S2- 5094 m.p., în cote de ¼, respectiv ¾.

S-a reținut totodată că, din culpa entităților învestite cu soluționarea notificărilor (Municipiul Piatra Neamț și Agenția Națională pentru Sport), notificarea depusă de C. nu a fost soluționată până în prezent, la mai bine de 13 de ani de la depunerea cererii, în condițiile în care, încă din anul 2006, una dintre notificările depuse cu privire la același imobil a fost soluționată prin dispozițiile nr.1555 și 1556/2006. În concluzie, a conchis prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intervenientul este îndreptățit la soluționarea pe fond a notificării sale.

Reținând calitatea intervenientului de moștenitor al unuia dintre foștii coproprietari precum și faptul că bunul imobil intră în domeniul de aplicare al Legii nr.10/2001, fiind preluat abuziv prin Decretul nr.92/1950 s-a concluzionat că acestea reprezintă temeiuri suficiente pentru a se dispune anularea celor două dispoziții, cu consecința obligării pârâtei Agenția Națională pentru Sport la emiterea unor noi dispoziții prin care să se recunoască calitatea de persoane îndreptățite în ceea ce îi privește pe pârât și pe intervenient, în cotă de ¼ respectiv ¾.

Cât privește felul măsurilor reparatorii, s-a arătat faptul că imobilul-construcție ce s-a aflat pe teren este în prezent demolat, astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 9-11 din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii nu pot fi decât în echivalent. S-a avut în vedere că este aceeași situație și cu privire la terenul S2- 5094 m.p., pe care în prezent se află amplasată Sala Polivalentă, aspect de altfel necontestat în cauză de vreuna dintre părți, motiv pentru care se impune concluzia că nici acesta nu poate fi restituit în natură, el nefiind teren liber, în sensul Legii nr.10/2001.

Cu privire la terenul notat în raportul de expertiză cu S1-6927 m.p., s-a reținut că acesta a fost apreciat de entitatea notificată ca fiind liber, motiv pentru care s-a procedat la restituirea în natură, modalitate de restituire ce face obiectul cererii de anulare a dispoziției nr.1556/2006, la solicitarea Municipiului Piatra Neamț.

Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr.10/2001, în cadrul procedurii de soluționare a notificărilor prevalează principiul restituirii în natură. Un argument în plus în acest sens îl reprezintă dispozițiile din Titlul VII al Legii nr.247/2005 potrivit cu care, în cadrul procedurii derulate în fața fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, unul din aspectele de verificat din perspectiva legalității dispoziției emise în cadrul Legii nr.10/2001, era reprezentat de posibilitatea restituirii în natură a bunului cu privire la care s-au propus măsuri reparatorii în echivalent. Cu alte cuvinte, independent de împrejurarea dacă titularul notificării a solicitat restituirea în natură sau numai măsuri reparatorii în echivalent, în situația în care restituirea în natură era posibilă, aceasta este unica modalitate legală de soluționare a notificării. Așa fiind, față de dispozițiile legale invocate, este lipsită de suport legal susținerea reclamantului în sensul că s-a acordat altceva decât s-a cerut, căci modalitățile prevăzute de lege pentru soluționarea notificării nu urmează principiul disponibilității cu privire la felul măsurilor reparatorii acordate.

Tribunalul a găsit, însă, întemeiat al doilea motiv de nulitate invocat cu privire la dispoziția de restituire contestată prin cererea principală.

Astfel, din analiza probelor administrate, tribunalul a reținut că imobilul ce a făcut obiectul restituirii este în prezent ocupat de terenuri de tenis și un teren de handbal, cu tribunele aferente. Acestea sunt desfășurate pe întreaga suprafața a terenului, accesul la ele făcându-se fie pietonal, fie cu mijloace auto. Pentru deservirea acestor terenuri, există edificate încă de la momentul dării în funcțiune (1970) mai multe magazii, vestiare, împrejmuiri din gard de cărămidă și gard de sârmă cu stâlpi metalici, iluminat nocturn (pentru parte din terenuri), rețele de apă, canalizare, electrice și gaze naturale.

Coroborând situația de fapt reținută anterior cu dispozițiile înscrise în art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și aer. 10.3 din normele metodologice de aplicare a legii, tribunalul a concluzionat că terenul ce a făcut obiectul restituirii nu era liber în sensul textelor evocate, terenul fiind afectat de amenajări de utilitate publică, nefiind întrunite condițiile legii pentru a putea fi restituit în natură.

Cât privește forma măsurilor reparatorii, tribunalul a arătat că până la soluționarea cauzei în primă instanță au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 1 alin.2 din actul normativ menționat, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se acordă sunt, fie acordarea de bunuri în compensare, fie compensarea prin puncte.

În aceste condiții, tribunalul a constatat că titularii notificărilor sunt îndreptățiți la soluționarea, pe fond, a notificării, în condițiile legislative în vigoare la data soluționării cauzei.

Cum în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte posibilitatea acordării de bunuri în compensare și reținând că bunul ce face obiectul notificării nu poate fi restituit în natură,  măsurile reparatorii la care sunt îndreptățiți sunt cele reglementate prin Legea nr.165/2013, sub forma compensării prin puncte. Pentru a reține această concluzie tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr.165/2013 potrivit cu care dispozițiile acestei legi sunt aplicabile inclusiv cererilor aflate în curs de judecată.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă care, prin decizia nr.648 A din 29.09.2016, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței civile nr.1268 din 29.10.2014 cât și a încheierilor interlocutorii din 26.09.2011, 24.10.2011, 27.02.2012 și 28.05.2012, pronunțate de Tribunalul București.

S-a reținut, în esență, că, cele două învestiri, deși au un temei de drept diferit, nu pot fi analizate separat și în contradictoriu cu persoane diferite, față de faptul că ambele converg spre același rezultat, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, a unui imobil, preluat în mod abuziv în perioada de referință a Legii nr.10/2001. Ambele persoane care se consideră îndreptățite la restituire, invocă un drept exclusiv derivând din moștenirea autorilor lor, așadar contestă calitatea de persoană îndreptățită a părții adverse și nu întinderea dreptului reținut de prima instanță ca însemnând suprafețele de teren: S1, de 6.927 m.p. și S2, de 5.094 m.p., în total 12.021 m.p.

Mai mult decât atât, dacă s-ar reține susținerea intervenientului de existență a calității sale exclusiv de persoană îndreptățită la restituire, ar fi încălcată puterea de lucru judecat derivând în favoarea pârâtului, din sentința civilă irevocabilă nr. 139/C/2004, pronunțată de Tribunalul Neamț, prin care s-a recunoscut acestuia calitatea de persoană îndreptățită la restituire, ca urmare a formulării notificării nr. 74 din 29.06.2001 (soluționată inițial prin dispoziția Primarului Municipiului Piatra Neamț nr. 1113 din 10.09.2003).

În privința posibilității instanței de constatare a nulității dispoziției contestate, Curtea a reținut că nu poate fi legal opusă, astfel cum susține apelantul-pârât, prevederea din art. 47 teza II din Normă metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobată prin H.G. nr. 250/2007, întrucât aceasta se referă la „revocarea actului administrativ”, care se poate efectua de însăși autoritatea emitentă. Revocarea este o instituție juridică diferită de nulitate, asemănătoare acesteia doar prin aceea că reprezintă tot o cauză de ineficacitate a actului juridic civil.

S-a mai reținut că nu se susțin afirmațiile apelantului-intervenient în sensul că terenul în suprafață de 6.968,82 mp ce face obiectul solicitărilor de restituire în natură, este ocupat de câteva „ruine” care nu pot fi catalogate drept construcții cu valoare de piață. Astfel, expertiza a concluzionat că incinta are destinație de bază sportivă multifuncțională: terenuri de tenis cu suprafață de zgură și bitum, teren de handbal, cu anexele și utilitățile corespunzătoare, incluzând tribune, construcții, instalații de iluminat, alei și trotuare, împrejmuiri, rețele interioare apă, canalizare, electrice și gaze naturale.

Chiar dacă această bază sportivă a fost  construită și pusă în funcțiune în anul 1970, aflându-se într-o stare de degradare pronunțată, destinația inițială este conservată în prezent, construcțiile fiind utilizate în același scop, notându-se că baza sportivă se află în folosința Clubului Sportiv B. Prin raportare la H.G. 2139/2004 și la Ordinul MLPAT nr. 85/N/1999, valoarea de circulație a construcțiilor a fost estimată de către expert la 952.388,03 lei, echivalentul a 215.418,80 euro.

În cadrul aceluiași apel al intervenientului, nu s-a reținut încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, față de inexistența unei solicitări alternative de despăgubire, restituirii în natură. Curtea a menționat că  modalitățile prevăzute de lege pentru soluționarea notificării, nu urmează principiul disponibilității cu privire la felul măsurilor reparatorii acordate, iar dispozițiile legale din Legea nr. 10/2001 care impun alternativa măsurilor reparatorii în echivalent, au fost consolidate prin ordinea stabilită de art. 1 al Legii nr. 165/2013.

Cât privește apelul pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului care, face referire la omisiunea analizei instanței de fond cu privire la lipsa culpei sale la soluționarea notificării intervenientului, instanța de control judiciar a observat că această omisiune nu afectează soluția pe fondul dreptului, iar culpa antecesorului acestui pârât (emitent al dispozițiilor contestate), în soluționarea greșită a primei notificări (aparținând pârâtului A.), se răsfrânge și asupra notificării intervenientului.

În cauză, a declarat

recurs

în termen legal, pârâtul A. care, invocând temeiurile prevăzute de art.304 pct.5, 7 și 9 din Codul de procedură civilă de la 1865.

Prin decizia civilă nr.1572 din 17.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a fost admis recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 648A/2016 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă; a fost casată decizia atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu a analizat, în considerentele deciziei, motivele de fapt și de drept în baza cărora a respins apelul pârâtului A., cu privire la admiterea cererii principale de chemare în judecată, pronunțată de instanța de fond.

Se arată că, prin motivele de apel formulate la 21.01.2016, pârâtul a criticat, în mod distinct, ca fiind netemeinică și nelegală, soluția de admitere a cererii principale de chemare în judecată, prin care prima instanță a dispus anularea dispozițiilor nr.1555 și 1556 din 1.06.2006, emise de Agenția Națională pentru Sport și obligarea autorității pârâte la emiterea unei noi dispoziții, vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma punctelor în compensare, în cotele menționate, pentru terenul în suprafață de 12.021 m.p.

Deși soluția vizează respingerea, în tot, a apelului formulat de pârât, ca nefondat, instanța de control judiciar nu a analizat criticile potrivit cărora, tranșarea asupra drepturilor intervenientului s-ar fi făcut în raport de dispoziții normative cu privire la incidența cărora instanța de fond nu a fost învestită să se pronunțe. Chiar dacă a apreciat că cele două învestiri nu pot fi soluționate separat și în contradictoriu cu persoane diferite, instanța trebuia să motiveze, (răspunzând astfel uneia din criticile apelului formulat de pârât) din perspectiva cărui temei juridic urmau a fi analizate cererile conexe, în contextul în care acesta a fost echivoc și ambiguu pe toată durata procesului.

Cu referire la acțiunea principală, formulată la 13.07.2006 de Primarul Municipiului Piatra-Neamț, au fost evocate considerentele deciziei nr.7129/2009, dată de  Înalta  Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală care, urmare admiterii recursului declarat de pârâtul A., a casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și a trimiterii cauzei la instanța de fond, a reținut că cererea reprezintă o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art.109 alin.1 și 112 C.proc.civ., iar nu o contestație  fondată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, în condițiile în care reclamantul și-a justificat calitatea procesuală și interesul, prin invocarea unei vătămări suferite de comunitatea locală, în urma restituirii imobilului în natură, acesta neavând deschisă calea procedurii speciale în justiție, reglementată de amintitul act normativ.

Cât privește conflictul de competență ivit ulterior, între Judecătoria Sectorului 2 București și Tribunalul București, acesta a fost soluționat de Curtea de Apel București, prin sentința nr.9/2011 care, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, ținând cont de criteriul valoric, în raport de dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.2821 alin.1 din Codul de procedură civilă de la 1865.

Tot cu referire la cererea principală a fost reamintit și faptul că, în rejudecare, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a consemnat la termenul din 24.10.2011, precizarea făcută de intervenientul C. care, prin avocat, a arătat că cererea de intervenție principală formulată în cauză nu este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001. În acest context, s-a apreciat necesar ca instanța de control judiciar să răspundă, punctual, criticii formulate de pârât, care, invocând reținerea greșită a temeiului juridic al cererii deduse judecății, a susținut că motivele de nulitate ar trebui circumscrise condițiilor generale privind validitatea actelor juridice, astfel cum acestea sunt edictate de dispozițiile art.948 din Codul civil.

Se arată că, fără a lămuri temeiul juridic al acțiunii incidentale și conexe, instanțele au instrumentat o veritabilă contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, privându-l pe pârât de posibilitatea de a invoca prevederile art.26 din Legea nr. 10/2001 (privind lipsa legitimității intervenientului de a pune în discuție validitatea deciziilor de restituire) și impunându-i acestuia dispozițiile legii speciale, în legătură cu tranșarea drepturilor pretinse de către intervenient.

Astfel, Înalta Curte a reținut că neexaminarea acestor critici, vizând lămurirea unei chestiuni ce ține de esența litigiului, face imposibilă analiza, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, a legalității deciziei pronunțate cu privire la motivul de apel formulat împotriva soluției tribunalului de admitere a cererii principale de chemare în judecată. Or, așa cum constant s-a reținut, atât în practica judiciară cât și în doctrină, instanța trebuie să se refere în motivare, la toate capetele de cerere formulate și la considerentele pentru care s-au respins unele cereri. Cu alte cuvinte, pentru a-și fundamenta și explica hotărârea, instanța trebuia să se pronunțe asupra tuturor criticilor formulate împotriva sentinței și să ofere o înlănțuire logică a situației de fapt și de drept, pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, motivarea insuficientă putând fi interpretată ca o nemotivare în înțelesul art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă de la 1865, aplicabil cauzei, sens în care recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, prin decizia nr. 228A din 26 februarie 2018, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât A. și intervenientul în interes propriu C.  împotriva sentinței civile nr. 1268/2014.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului  și a schimbat, în parte, sentința în sensul că au fost respinse capetele de cerere din cererea de intervenție în interes propriu și cererea conexă privind: constatarea calității de persoană îndreptățită, la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 6.968,82 mp situat în Piatra Neamț, obligarea Ministerului Tineretului și Sportului la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului menționat; respectiv pronunțarea unei hotărâri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, obligarea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret la emiterea unei decizii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru partea ce nu poate fi restituită în natură.

Restul dispozițiilor sentinței civile privind nulitatea deciziilor nr. 1555/2006 și 1556/2006 emise de Agenția Națională pentru Sport și Tineret și a celor privind cheltuielile de judecată au fost menținute.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de rejudecare, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dezlegărilor în drept date de instanța de recurs, în temeiul art. 315 C.proc.civ., a avut în vedere, preliminar, limitele impuse de principiul tantum devolutum quantum apellatum, reținând că singurul care a promovat recurs împotriva deciziei civile nr. 648A/2016 este pârâtul A.

S-a avut în vedere că, în recursul soluționat prin decizia nr. 1572 din 17.10.2017 a ICCJ, Secția I civilă, recurentul A. a criticat soluția instanței de apel, dată prin decizia nr. 648A/2016, doar sub aspectul în care instanța de apel a soluționat cererea principală, a neindicării considerentelor în fapt și în drept care i-au format convingerea care a condus la soluția pronunțată; o altă critică a vizat respingerea motivului de apel privind lipsa calității sale procesuale pasive în raport cu capetele de cerere nr. 1,3,4 din cererea de intervenție principală, respectiv capetele de cerere nr. 2,3,4,5 din cererea de chemare în judecată conexă, formulată de C.; a treia critică vizează admiterea acțiunilor incidente, formulate de C.; o ultimă critică vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în lipsa unei culpe procesuale.

S-a avut în vedere că, prin decizia de casare, instanța de recurs a arătat că se impune ca instanța de rejudecare să răspundă criticii formulate de pârâtul A. cu privire la reținerea greșită a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată. Totodată în considerentele deciziei de casare,  Înalta Curte a reamintit considerentele deciziei nr. 7129/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că instanța este investită cu soluționarea unei acțiuni de drept comun, iar nu a unei contestații fondată pe Legea nr. 10/2001. Această dezlegare, în drept, dată de instanța de control judiciar, în primul ciclu procesual, se impune cu efect obligatoriu în baza dispozițiilor art. 315 C.proc.civ. De asemenea, Înalta Curte a făcut trimitere și la precizarea intervenientului și reclamantului din cererea conexă, care, în cadrul Tribunalului Bucucurești la data de 24.10.2011, a precizat că cererea sa nu se întemeiază pe dispozițiile Legii 10/2001.

Instanța de apel reține că a fost stabilit cadrul procesual prin acțiunea principală a Primarul Municipiului Piatra Neamț care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Sport (ulterior Ministerul Tineretului și Sportului) și A., constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire nr. 1556/2006, prin care s-a restituit în natură imobilul compus din teren în suprafață de 6968,82 mp situat în Municipiul Piatra Neamț.

Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului și a intervenientului principal, respectiv calitatea procesuală pasivă a pârâtului A., față de capetele de cerere din intervenția principală, cererea conexă, indicate în cererea de apel, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:

Constatarea nulității unei dispoziții de restituire emise în temeiul Legii nr. 10/2001 poate fi solicitată de o persoană ce are calitatea de terț atât în raport cu emitentul cât și cu beneficiarul dispoziției numai pe calea unei acțiuni în anulare de drept comun, procedura prevăzută de articolul 26 alineat 3 din Legea nr. 10/2001 fiind pusă exclusiv la dispoziția  persoanelor îndreptățite în sensul acestui act normativ. Or, Legea nr. 10/2001 nu conține numai norme de drept procedural, stabilind căile și persoanele care pot ataca în justiție actele emise în temeiul său, ci și norme de drept substanțial care privesc condițiile de validitate a acestor acte.

Acțiunea principală fiind întemeiată pe art. 966 C.civ. se impune examinarea actului atacat prin prisma respectării Legii nr. 10/2001, respectiv examinarea condițiilor de validitate a actului prin trimitere la cauza actului respectiv frauda la lege (condiții generale de validitate a actului juridic).

Legea 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, ca lege specială cu rol reparator a reglementat situația juridică a terenurilor afectate de utilități dispunând în art. 10 pct. 2 și 11 că, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcțiile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi și afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii vor fi stabilite prin echivalent.

Reclamanta a solicitat să se constate că dispoziția nr. 1556/2006 este lovită de nulitate absolută pentru că a fost nesocotită o dispoziție imperativă și prohibitivă a Legii nr. 10/2001, respectiv a Legii nr. 69/2000. Or, analizând actul atacat, respectiv dispozițiile nr. 1555 și 1556, instanța de apel reține calitatea de emitent a Agenției Naționale pentru Sport și de beneficiar al lui A. Prin urmare, reclamanta și intervenientul C. au calitatea de terți în  raport cu aceste decizii. În calitate de terți nu se pot prevala de dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru a ataca deciziile enunțate, ci doar de dispozițiile dreptului comun.

S-a apreciat necesar a fi realizată această analiză întrucât intervenientul C. a oscilat între nulitatea de drept comun și contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001. Ori așa cum rezultă din prevederile Legii nr. 10/2001 calitatea de a formula contestație nu o are un terț, ci doar beneficiarul deciziei. Aserțiunea a fost necesară  întrucât intervenientul nu se poate prevala de dispozițiile deciziei XX din 2007 dată de ICCJ în interesul legii, întrucât obiectul acțiunii conexe și a cererii de intervenție în interes propriu este în primul rând constatarea nulității celor două decizii contestate, iar, în subsidiar, soluționarea propriei sale notificări. Or,  aceste două proceduri nu pot fi suprapuse. În plus, Decizia XX din 19.03.2007 se referă numai la raporturile dintre unitatea deținătoare și persoana notificată, iar nu între persoana notificatoare și alte persoane, beneficiare ale prevederilor Legii nr.  10/2001, care au obținut, anterior, o decizie cu privire la același bun.

Legea nr. 10/2001 cuprinde norme speciale  în ceea ce privește cauzele de nulitate  a actelor emise în temeiul său, persoanele care pot contesta aceste acte, temeiurile în care o pot face și instanța competentă să soluționeze cererea.

Important este că, în regulatorul de competență, în primul ciclu procesual, s-a statuat că, întrucât normele de competență de excepție sunt de strictă interpretare, în lipsa unor dispoziții speciale derogatorii de la dreptul comun în materie de competență, competența de soluționare a acțiunii în anulare sau în constatarea nulității absolute introdusă de terți împotriva deciziilor emise în baza Legii nr. 10/2001 aparține instanței competente potrivit dreptului comun care se determină în raport cu valoarea obiectului dedus judecății, având în vedere caracterul său patrimonial (decizia civilă nr. 7129/2009). Prin urmare, competența Tribunalului de soluționare în primă instanță nu a fost atrasă de competența specială instituită de Legea nr. 10/2001, ci a fost determinată în raport cu dreptul comun, respectiv de criteriul valoric al obiectului dedus judecății. Pentru persoana îndreptățită procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 este una administrativă, prealabilă și obligatorie. Prin urmare, devin incidente dispozițiile art. 109 alin. 2 C.proc.civ., care dispun că “în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de aceea lege”.

În concluzie, dacă persoanei îndreptățite i se solicită să parcurgă procedura prealabilă, atunci nu același lucru  i se poate pretinde unui terț și, prin urmare, devine evident că procedurile pe care trebuie să le parcurgă fiecare dintre cele două categorii de persoane sunt diferite.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 împotriva dispoziției prin care s-a răspuns notificării formulate de persoanele interesate, acestea pot formula contestație care se soluționează de secția civilă a tribunalului în raza teritorială a căreia își are sediul unitatea deținătoare. O astfel de contestație este deschisă numai beneficiarilor dispoziției, însă acțiunea de față nu are caracterul unei contestații, ci este o acțiune în constatarea nulității absolute a dispoziției pe calea dreptului comun. După rămânerea definitivă a dispoziție de restituire în natură a imobilului aceasta are valoarea juridică a unei înscris autentic (în acest sens dispozițiile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001). Fiind un act juridic civil dispoziția devine opozabilă terților prin înscrierea în evidențele funciare.

Drept urmare, terții pot solicita constatarea nulității absolute a actului juridic civil, dacă apreciază ca anumite drepturi sau interese legitime le sunt lezate prin acesta doar pe calea dreptului comun. În consecință, curtea de apel a reținut că analiza acțiunii principale, dar și a cererii de intervenție și conexe se va face prin prisma dreptului comun, respectiv nulitatea actului juridic civil, iar nu prin prisma dispozițiilor art. 26 din Legea 10/2001, care reprezintă o procedură specială de contestare a deciziilor date în baza acestei legi.

Calitatea procesuală activă a reclamantei și a intervenientului există, așadar, în ceea ce privește promovarea acțiunii pentru constatarea nulității absolute a unui act juridic, acțiune de drept comun, care nu trebuie confundată cu contestația promovată în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziției.

Nulitatea unui act juridic este sancțiunea de drept civil care lipsește actul de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă; art. 948, 949, 950, 966 C.civ. fac trimitere la condițiile esențiale ale validității convențiilor, capacitatea părților contractante și cauza convențiilor  (cauză ilicită sau frauda la lege).

Motivul de nulitate al actului juridic invocat, în acțiunea principală promovată de Primarul Municipiului Piatra Neamț, este încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 10 din Legea nr. 10/2001 (fraudarea legii), potrivit cu care se pot restitui în natură numai acele terenuri care sunt libere de construcții neocupate de obiective de investiții și amenajări publice.

Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001  statornicesc, în mod expres, că  restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv se face numai în situația în care terenul solicitat este liber nefiind ocupat de construcții autorizate subterane sau supraterane. Această concluzie se desprinde din: “în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv, s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură  a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a - f din Legea 24/2007, pentru reglementarea și administrarea spațiilor din intravilanul localităților, precum și amenajări de utilitate publica ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Or, prin Legea nr. 247/2005 a fost clarificat înțelesul prevederilor alin. 2 al art. 10 în sensul indicării, mod expres, a sensului expresiei “suprafața ocupată”, respectiv suprafața afectată de amenajări de utilitate publică.

În drept, nulitatea absolută apare ca o sancțiune aplicată actului juridic la momentul încheierii sale, urmarea încălcării unei dispoziții legale imperative la data facerii sale. În consecință, aprecierea asupra încălcării prevederilor legale imperative se va face prin raportare la anul 2006, anul emiterii deciziilor. În consecință, în analiza nulității absolute invocate de reclamant, curtea de apel a apreciat necesar a analiza următoarele aspecte, care dacă sunt întrunite, se ivește situația încălcării dispozițiilor legale care împiedică restituirea în natură. Astfel, textul de lege trimite, pe de o parte, la inexistența construcțiilor, respectiv la inexistența amenajărilor de utilitate publică, atunci când face vorbire de teren liber ce poate fi restituit în natură (art. 10 alin. 1, 2 din Legea nr.10/2001).

Legea nr. 213/1998 stabilește în art. 3 alin. 2 că "domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. 4 din Constituție, din cele prevăzute la pct. 1 din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate, ca atare, de lege. Raportând aceste considerații teoretice la situația de fapt, curtea de apel a constat că imobilul ce face obiectul litigiului a intrat în proprietatea statului prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950, HG nr. 1045/2008, Ordinul nr. 90/1998 al Ministerului Tineretului și Sportului ,păstrându-și regimul juridic de bun proprietate publică a statului. Art. 3 alin. 1 din Legea nr.213/1998 face referire nu numai la bunuri care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, ci și la alte bunuri care potrivit legii sunt, de asemenea, de uz sau de interes public. În consecință, uzul sau interesul public nu poate fi determinat doar prin Constituție și Legea nr. 213/1998, ci prin sintagma “potrivit legii” intră orice categorie de norma juridică de declarare a scopului pentru uzul sau interesul public.

Curtea de apel reține că regimul juridic de domeniul public se conservă și nu se pierde “prin neuz”, fiind necesar un act formal al autorității competente prin care să se piardă regimul juridic al domeniului public, nefiind suficientă simplă situație de fapt a neutilizării concrete a bunului potrivit scopului de utilitate publică pe care l-a avut imobilul.

Prin raportare la aceste aserțiuni teoretice, curtea a înlăturat criticile apelantului în ceea ce privește modul în care instanța de fond a soluționat acțiune principală. Astfel, în mod corect s-a reținut, prin raportare la situația de fapt ce a rezultat din rapoartele de expertiză dispuse în cauză, actele dosarului și chiar susținerile părților, că la momentul emiterii deciziei nr. 1556/2006 pe terenul restituit se aflau construcții ce compuneau bază sportivă

Poziția contradictorie s-a raportat la faptul că pârâții susțin că, starea de degradare a acestor construcții, care le fac improprii folosirii destinației pentru care au fost proiectate, fac ca ele să nu poată fi considerate construcții și, cu atât mai mult, că acestea să fie „amenajări de utilitate publică”, condiția implicit înțeleasă, în sensul legii, fiind ca imobilul să fie destinat a deservi nevoilor comunității.

Potrivit anexei nr.33 la HG nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, Clubul Sportiv B. apare ca făcând parte din domeniul public al statului, proprietar fiind statul român care își exercită prerogativele de administrator prin intermediul Agenției Naționale pentru Sport aflat în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Ca urmare, a acestei situații s-au efectuat demersuri de transmitere a acestui complex sportiv din domeniul public al statului în proprietatea publică a Municipiului Piatra Neamț. Aceste demersuri au fost desfășurate în perioada sfârșitului anul 2005 începutul anului 2006, ceea ce relevă interesul public în cauză, prin punerea la dispoziție a comunității locale a bazei sportive.

Potrivit legi, baza materială sportivă cuprinde totalitatea terenurilor și spațiilor, precum și amenajările, instalațiile și construcțiile care sunt destinate organizării și desfășurării activității de educație fizică și sport (art. 78 din Legea nr. 69/2000). Schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive aparținând domeniului public ori privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului și cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desființate(art. 79 din același act normativ).

Astfel, instanța de apel a reținut că, fiind vorba de o bază sportivă, aparținând domeniului public al statului, acest imobil se încadrează, potrivit destinației lui, în noțiunea de amenajare de utilitate publică. Fiind în prezența unui imobil care a intrat în categoria bunurilor afectate de utilitate publică, această calitate nu se pierde prin neuz.

Curtea de apel a înlăturat susținerea pârâților potrivit căreia imobilele nu pot fi luate în considerare ca și construcții afectate unei utilități publice, întrucât starea lor de degradare ar impune demolare lor, aspect confirmat și de expertul X., deoarece, cu doar un an în urma efectuării acestui raport de expertiză, acest imobil a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat  de pârâtul A. cu  Y., pentru anii 2012 și 2013, având ca obiect desfășurarea de activități sportive, în contract prevăzându-se starea imobilelor închiriate așa cum este aceasta la acel moment. Starea de degradare invocată nu a împiedicat închirierea acestor spații pentru desfășurarea scopului său, acela de activității sportive, deși au trecut 6 ani de la momentul restituirii când se afirma că aceste imobile, construcții, astfel cum sunt descrise în rapoartele de expertiză efectuate în cauză, ar trebui demolate întrucât nu pot fi utilizate scopului pentru care ele au fost edificate.

În ceea ce privește existența terenului liber, ca și condiție prealabilă a emiterii deciziei de restituire nr. 1556/01.06.2006, instanța de apel a reținut, ca situația de fapt, dezvoltată de instanța pe fond, că ulterior emiterii dispoziției nr. 1556/2006, dreptul apelantului A. a fost înscris, prin încheierea nr.11579/2006 în Cartea funciară cu  suprafața de 6968, 82 menționându-se dreptul de superficie în favoarea construcțiilor C1 - 5, proprietatea Statului Român, prin Agenția Națională pentru Sport, prin Clubul Sportiv B. (administrator). Prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. x din 12.07.2006 pentru imobilul teren și construcție, s-au format două loturi: lotul 2 format din teren în suprafață de 6927 mp, din care teren curți construcții (1376 mp); teren curți construcții în suprafață de 1956 m.p cu destinația de teren handbal (zgura); teren curți construcții în suprafață de 1629 mp cu destinația de teren tenis (asfalt) și teren curți construcții în suprafață de 1966 mp, cu destinația de teren tenis (zgură), proprietatea domnului A., potrivit deciziei nr. 1556 din 01.06.2006;  construcția C1 - tribună beton cu suprafața construită la sol de 259 81 mp; construcție C 2 Tribuna beton suprafața construită la sol de 146, 33 mp; construcție C3 magazie cu fundația de beton, pereți din cărămidă, acoperișul monolit compusă din două încăperi, suprafața la sol de 27, 33 mp; construcție C4 magazie cu fundație de beton, pereți din cărămidă, acoperiș terasă cu o încăpere în suprafață construită la sol de 14,5 4 mp și construcția C5 magazie cu fundația din beton, pereți cărămidă, acoperiș terasă cu o încăpere, suprafață construită la sol de 15,54 mp.

În actul de dezmembrare se arată că Statul Român este proprietarul construcțiilor anterior menționate, prin Agenția Națională pentru Sport, prin Clubul Sportiv B. (administrator) în baza Decretului nr. 92/1950, HG nr. 1045/2008, Ordinul nr. 90/1998 al Ministerului Tineretului și Sportului; prin adresa din 4.04.1995 a Ministerului Tineretului și Sportului și prin adresa nr. din 23.05.1997 a Primăriei Piatra Neamț. În consecință, încă de la momentul emiterii deciziei se recunoaște atât de emitent, cât și de beneficiarul deciziei de restituire, că terenul nu este liber, ci pe el se află construcții, fiind astfel încălcată prevederea legală, care condiționa restituirea în natură de existența terenului liber.

Analizând dispozițiile art. 10 din Legea 10/2001, instanța de apel reține că textul de lege nu se referă la imobile aflate în stare de degradare sau care nu mai sunt utilizate potrivit destinațiilor lor, ci doar de construcții ușoare și demontabile, pct. 3 art. 10, situație care nu se regăsește în cazul de față.

Astfel, prin încheierea din 28.05.2012 instanța de fond a dispus identificarea construcțiilor existente pe terenul ce face obiectul dispoziției 1556/2006 și stabilirea valorii de circulație a acestor construcții. La data de 14.03.2013 expertul Z. încheie procesul verbal de cercetare la fața locului unde identifică construcții și rețelele interioare de apă, canalizare, electrice și gaze naturale, alei pietonale și carosabile, împrejmuiri de sârmă pe stâlpi metalici, de tablă. În concluziile raportului de expertiză se arată că incinta, în suprafață de 6968,82 mp, are destinația de bază sportivă multifuncțională (terenuri de tenis cu suprafața de zgură și bitum, teren de handbal cu anexele corespunzătoare). Acest complex sportiv a fost construit și pus în funcțiune în anul 1978. În inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului aflate în administrarea Agenției Naționale pentru