ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 429/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 15 octombrie 2001,

reclamantul C.M. a înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț contestația

îndreptată împotriva soluției dată de Consiliul Județean Neamț (adresa nr. 6393

din 21 septembrie 2001) notificării nr. 383/2001 privind imobilul-teren și

construcție, situat în Piața Neamț, județ Neamț, preluat abuziv de la bunicul

său matern, G.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să

dispună restituirea în natură a imobilului.

La termenul din 26 noiembrie 2001,

instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată în interes

propriu de G.A., prin care intervenientul a solicitat să se constate că, în

calitate de fiu al defunctului G.I., i se cuvine o cotă de ½ din imobil,

cu privire la care a solicitat restituirea în natură.

Tribunalul Neamț, prin sentința

civilă nr. 24/C din 28 ianuarie 2002 a respins ca prematur formulate capătul

din cererea principală privind restituirea în natură a imobilului, precum și

cererea de intervenție în interes propriu.

Apelurile declarate de reclamant și

intervenient au fost admise de Curtea de Apel Bacău, potrivit deciziei nr. 31

din 27 mai 2002, cu consecința anulării sentinței și reținerii cauzei spre

rejudecare, motivat de faptul că prima instanță a respins în mod greșit

acțiunea în baza excepției prematurității.

Evocând fondul după anulare, prin

decizia nr. 41 din 26 mai 2002 instanța a respins ca nefondate contestația și

cererea de intervenție în interes propriu, reținând în esență că imobilul

preluat de stat din patrimoniul autorului petenților prin aplicarea greșită a

prevederilor Decretului nr. 92/1950, aflat în prezent în administrarea

Consiliului Județean, nu poate fi restituit în natură, deoarece, conform

rapoartelor de expertiză tehnică efectuate într-o cauză anterioară având ca

obiect cererea de restituire în natură întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

112/1995, s-a constatat că prin lucrările de reamenajare din anul 1985 clădirea

a fost transformată într-o asemenea măsură, încât este un imobil nou în raport

cu cel preluat de stat.

S-a reținut că în speță aplicabile

prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în asemenea

cazuri măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, indiferent de

faptul că preluarea de către stat s-a făcut cu titlu valabil sau nu.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantul C.M. (decedat ulterior, 13 noiembrie 2004) recurs

continuat de moștenitorul său cu același nume și intervenientul G.A.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 703 din 2 februarie 2005, a admis cererile de recurs, a casat

decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de trimitere, Curtea de

Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 213 din 3 noiembrie 2006 pronunțată

în dosarul nr. 4203/2005 a admis apelurile promovate de reclamantul C.M. și

intervenientul G.A. și a schimbat în tot sentința civilă nr. 24/2002 a

Tribunalului Neamț, în sensul că a admis contestația și cererea de intervenție,

a anulat decizia nr. 6393/2001 emisă de Consiliul județean Neamț și a dispus

obligarea intimatului la restituirea în natură a imobilului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice (potrivit îndrumărilor date

prin decizia de casare) care să stabilească dacă imobilul ce face obiectul

contestației reprezintă sau nu o construcție nouă, în sensul de a se stabili

dacă a fost demolat și reconstruit sau doar reamenajat de intimat, dacă s-au

adăugat sau nu corpuri noi de clădire.

Evaluând expertiza efectuată de

expert C.N., instanța a reținut că imobilul a fost reconstituit în proporție de

80% pe fundațiile din beton ale clădirii inițiale, că sub aspect funcțional

compartimentarea încăperilor nu au suferit modificări esențiale față de cele

inițiale, imobilul păstrându-și configurația inițială.

Nu s-a constatat existența unor

corpuri de clădire noi pe orizontală sau/și pe verticală în proporție de peste

100% din aria desfășurată inițial și, în consecință, în raport de prevederile

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, nu se poate reține că

imobilul solicitat ar constitui un imobil nou ca să fie exceptat de la

restituirea în natură.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs Consiliul județean Neamț, criticând-o ca fiind nelegală în

raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru

următoarele motive:

Instanța a reținut în mod eronat că

în speță sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

cu modificările și completările ulterioare, apreciind că sunt exceptate de la

restituirea în natură doar imobilele cărora li s-au adăugat corpuri noi cu

depășirea procentului de 100%.

Instanța, apreciind că în speță sunt

aplicabile prevederile art. 19 alin. (1), a considerat implicit că lucrările

efectuate s-au adăugat la o construcție existentă, neținând cont de concluziile

rapoartelor de expertiză efectuate de către experții C. și C. din care nu

rezultă care ar fi partea de clădire veche la care s-au adăugat corpuri de

clădire și în conformitate cu care o serie de lucrări (zidărie de cărămidă,

stâlpi și canturile din beton armat, planșeele din beton armat, acoperișul,

etc.) sunt lucrări noi, efectuate din materiale produse după anul 1960.

Din rapoartele de expertiză rezultă

că vechea clădire a fost demolată, păstrându-se amplasamentul și fundația

clădirii, situație în care în speță sunt aplicabile prevederile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

De principiu, legea specială de

reparație instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 [art. 1 alin. (1); art. 7

alin. (1); art. 9].

De la această regulă, legiuitorul a

prevăzut și excepții, limitativ enumerate, care, prin definiție sunt de strictă

interpretare și aplicare, neputând fi extinse prin asimilare și la alte ipoteze

decât cele strict reglementate.

În limitele criticilor formulate

prin motivele de recurs, raportate la considerentele hotărârii atacate, sunt de

analizat prevederile art. 9, 10 alin. (1), art. 18 lit. b) și art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005.

Art. 9 – „Imobilele preluate în mod

abuziv (…) se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire (…)”.

Art. 10 alin. (1) – „În situația

imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea

au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru

terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile

demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent”.

Art. 18 lit. b) – „măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în cazul în care imobilul nu

mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Art. 19 alin. (1) – „În situația

imobilelor-construcții (…) cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau

verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurare

însumează peste 100% din aria desfășurată inițial (…) foștilor proprietari li

se propune măsuri reparatorii prin echivalent (…)”.

În ciclul procesual anterior, Curtea

de Apel Bacău a respins cererile de restituire în natură, cu motivarea că

imobilul în litigiu a fost transformat într-o asemenea măsură încât este un

imobil nou, în raport cu cel preluat de stat, caz în care sunt aplicabile

prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Urmare a admiterii recursurilor

declarate de reclamant și intervenient, Înalta Curte de Casație și Justiție a

casat această decizie și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Instanța de trimitere a apreciat

drept „total greșită” concluzia instanței anterioare, arătând că un imobil

reamenajat (precum cel în litigiu) nu înseamnă un imobil nou și că, în

accepțiunea art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (în forma inițială a legii,

în vigoare la data pronunțării deciziei de casare), astfel cum acest articol a

fost explicat prin H.G. nr. 498/2003, imobil nou în raport cu cel preluat este

acela căruia i s-au adăugat în raport cu forma inițială corpuri de zidărie sau

volume din alte materiale, ce reprezintă 50% din suprafața construită inițială

sau imobilul care, urmare a modificărilor aduse, a devenit o construcție

destinată să deservească o activitate specifică.

Instanța de recurs a statuat că pentru

stabilirea situației reale a imobilului se impune administrarea probatoriilor

necesare „în raport cu prevederile legale citate”, respectiv cu dispozițiile

art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 18.3 din H.G.

498/2003.Conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de

casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

cât și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului.

Potrivit art. 315 alin. (4) C. proc.

civ., la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de

recurs, dispozițiile art. 296 (

non reformatio in pejus

) sunt aplicabile

în mod corespunzător.

Dispunând efectuarea în cauză a unei

lucrări de specialitate, ale căror obiective au fost stabilite în raport de

prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 19 în forma

republicată a actului normativ, instanța de trimitere s-a conformat

îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin hotărârea de casare.

Cum, potrivit raportului de

expertiză întocmit de expert M.C., s-a concluzionat că : a) imobilul

construcție a fost „renovată, mai bine zis reconstruită structura de

rezistență, mai puțin fundațiile de beton (…), volumul lucrărilor rămase din

casa veche fiind de 20%...” ; b) „sub aspect funcțional, compartimentarea

încăperilor nu a suferit modificări esențiale față de cele inițiale” ; c)

„camerele clădirii inițial au fost utilizate pentru locuit, de asemenea și-n

prezent se folosesc tot pentru locuit, ele fiind ocupate de chiriași”,

aprecierea instanței anterioare, în sensul că bunul solicitat nu constituie un

imobil nou în accepțiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001 republicată și că nu

există vreun impediment legal pentru exceptarea de la restituirea în natură,

este rezultatul interpretării și aplicării corecte a legii speciale de

reparație.

Într-o manieră echivocă, recurentul

susține că vechea clădire nu mai există, caz în care ar fi aplicabile

prevederile art. 18 lit. b) și ale art. 10 alin. (1) din actul normativ

analizat.

Această susținere nu poate fi

reținută, având în vedere două considerente:

În primul rând, este de remarcat că

„inexistența” la data apariției Legii nr. 10/2001 a construcției inițiale nu a

fost reținută în primul ciclu procesual de instanța de apel care, evocând

fondul, a apreciat că imobilul există, însă a suferit transformări de natură

a-l concretiza drept un imobil nou.

Recursul fiind exercitat de

titularii cererii de restituire în natură și admis, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare în vederea stabilirii cu certitudine a împrejurărilor de fapt în

funcție de care să se poată verifica dacă lucrările de „reamenajare” efectuate

de pârât se încadrează în cele care exceptează imobilul de la restituirea în

natură conform art. 18 lit. c), în prezent art. 19 alin. (1), după modificările

și completările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanța de

apel nu putea afirma incidența unui alt caz de exceptare de la regula

consacrată în art. 7 alin. (1) și art. 9 din actul normativ analizat, întrucât,

în caz contrar, ar fi încălcat prevederile art. 315 alin. (4) C. proc. civ.

În al doilea rând, conform probelor

administrate, se constată că ipoteza preconizată de recurent nu subzistă în

prezenta cauză, legiuitorul având în vedere în reglementarea art. 18 lit. b) și

a art. 10 alin. (1) imposibilitatea restituirii în natură doar în situația în

care clădirile preluate în mod abuziv nu mai existau la data intrării în

vigoare a legii, fiind integral, total demolate.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1)

și art. 9, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent în situația

construcțiilor demolate total, pentru cele demolate parțial (refăcute sau nu ca

urmare a demolării parțiale) prevăzându-se restituirea în natură „în stare în

care se află la data cererii de restituire”.

În concluzie, imobilul în litigiu

fiind demolat parțial și refăcut pe aceleași fundații, cu aceleași dimensiuni,

formă și compartimentare, este restituibil în natură.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul

Consiliul județean Neamț împotriva deciziei nr. 213 din 3 noiembrie 2006

a Curții de Apel Bacău,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie

2008.