ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 429/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 octombrie 2001, reclamantul C.M. a înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț contestația îndreptată împotriva soluției dată de Consiliul Județean Neamț (adresa nr. 6393 din 21 septembrie 2001) notificării nr. 383/2001 privind imobilul-teren și construcție, situat în Piața Neamț, județ Neamț, preluat abuziv de la bunicul său matern, G.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună restituirea în natură a imobilului. La termenul din 26 noiembrie 2001, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată în interes propriu de G.A., prin care intervenientul a solicitat să se constate că, în calitate de fiu al defunctului G.I., i se cuvine o cotă de ½ din imobil, cu privire la care a solicitat restituirea în natură.

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 24/C din 28 ianuarie 2002 a respins ca prematur formulate capătul din cererea principală privind restituirea în natură a imobilului, precum și cererea de intervenție în interes propriu. Apelurile declarate de reclamant și intervenient au fost admise de Curtea de Apel Bacău, potrivit deciziei nr. 31 din 27 mai 2002, cu consecința anulării sentinței și reținerii cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că prima instanță a respins în mod greșit acțiunea în baza excepției prematurității.

Evocând fondul după anulare, prin decizia nr. 41 din 26 mai 2002 instanța a respins ca nefondate contestația și cererea de intervenție în interes propriu, reținând în esență că imobilul preluat de stat din patrimoniul autorului petenților prin aplicarea greșită a prevederilor Decretului nr. 92/1950, aflat în prezent în administrarea Consiliului Județean, nu poate fi restituit în natură, deoarece, conform rapoartelor de expertiză tehnică efectuate într-o cauză anterioară având ca obiect cererea de restituire în natură întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, s-a constatat că prin lucrările de reamenajare din anul 1985 clădirea a fost transformată într-o asemenea măsură, încât este un imobil nou în raport cu cel preluat de stat.

S-a reținut că în speță aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în asemenea cazuri măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, indiferent de faptul că preluarea de către stat s-a făcut cu titlu valabil sau nu. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.M. (decedat ulterior, 13 noiembrie 2004) recurs continuat de moștenitorul său cu același nume și intervenientul G.A. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 703 din 2 februarie 2005, a admis cererile de recurs, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Instanța de trimitere, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 213 din 3 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 4203/2005 a admis apelurile promovate de reclamantul C.M.

și intervenientul G.A. și a schimbat în tot sentința civilă nr. 24/2002 a Tribunalului Neamț, în sensul că a admis contestația și cererea de intervenție, a anulat decizia nr. 6393/2001 emisă de Consiliul județean Neamț și a dispus obligarea intimatului la restituirea în natură a imobilului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice (potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare) care să stabilească dacă imobilul ce face obiectul contestației reprezintă sau nu o construcție nouă, în sensul de a se stabili dacă a fost demolat și reconstruit sau doar reamenajat de intimat, dacă s-au adăugat sau nu corpuri noi de clădire.

Evaluând expertiza efectuată de expert C.N., instanța a reținut că imobilul a fost reconstituit în proporție de 80% pe fundațiile din beton ale clădirii inițiale, că sub aspect funcțional compartimentarea încăperilor nu au suferit modificări esențiale față de cele inițiale, imobilul păstrându-și configurația inițială. Nu s-a constatat existența unor corpuri de clădire noi pe orizontală sau/și pe verticală în proporție de peste 100% din aria desfășurată inițial și, în consecință, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, nu se poate reține că imobilul solicitat ar constitui un imobil nou ca să fie exceptat de la restituirea în natură. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Consiliul județean Neamț, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru următoarele motive: Instanța a reținut în mod eronat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, apreciind că sunt exceptate de la restituirea în natură doar imobilele cărora li s-au adăugat corpuri noi cu depășirea procentului de 100%.

Instanța, apreciind că în speță sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (1), a considerat implicit că lucrările efectuate s-au adăugat la o construcție existentă, neținând cont de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate de către experții C. și C. din care nu rezultă care ar fi partea de clădire veche la care s-au adăugat corpuri de clădire și în conformitate cu care o serie de lucrări (zidărie de cărămidă, stâlpi și canturile din beton armat, planșeele din beton armat, acoperișul, etc.) sunt lucrări noi, efectuate din materiale produse după anul 1960. Din rapoartele de expertiză rezultă că vechea clădire a fost demolată, păstrându-se amplasamentul și fundația clădirii, situație în care în speță sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. De principiu, legea specială de reparație instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 [art. 1 alin. (1); art. 7 alin. (1); art. 9]. De la această regulă, legiuitorul a prevăzut și excepții, limitativ enumerate, care, prin definiție sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse prin asimilare și la alte ipoteze decât cele strict reglementate. În limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, raportate la considerentele hotărârii atacate, sunt de analizat prevederile art. 9, 10 alin. (1), art. 18 lit. b) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005. Art. 9 – „Imobilele preluate în mod abuziv (…) se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire (…)”.

Art. 10 alin. (1) – „În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”. Art. 18 lit. b) – „măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în cazul în care imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Art. 19 alin. (1) – „În situația imobilelor-construcții (…) cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurare însumează peste 100% din aria desfășurată inițial (…) foștilor proprietari li se propune măsuri reparatorii prin echivalent (…)”.

În ciclul procesual anterior, Curtea de Apel Bacău a respins cererile de restituire în natură, cu motivarea că imobilul în litigiu a fost transformat într-o asemenea măsură încât este un imobil nou, în raport cu cel preluat de stat, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Urmare a admiterii recursurilor declarate de reclamant și intervenient, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat această decizie și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare. Instanța de trimitere a apreciat drept „total greșită” concluzia instanței anterioare, arătând că un imobil reamenajat (precum cel în litigiu) nu înseamnă un imobil nou și că, în accepțiunea art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (în forma inițială a legii, în vigoare la data pronunțării deciziei de casare), astfel cum acest articol a fost explicat prin H.G.

nr. 498/2003, imobil nou în raport cu cel preluat este acela căruia i s-au adăugat în raport cu forma inițială corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă 50% din suprafața construită inițială sau imobilul care, urmare a modificărilor aduse, a devenit o construcție destinată să deservească o activitate specifică. Instanța de recurs a statuat că pentru stabilirea situației reale a imobilului se impune administrarea probatoriilor necesare „în raport cu prevederile legale citate”, respectiv cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 18.3 din H.G. 498/2003.Conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, cât și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Potrivit art. 315 alin. (4) C. proc. civ., la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 296 ( non reformatio in pejus ) sunt aplicabile în mod corespunzător. Dispunând efectuarea în cauză a unei lucrări de specialitate, ale căror obiective au fost stabilite în raport de prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 19 în forma republicată a actului normativ, instanța de trimitere s-a conformat îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin hotărârea de casare.

Cum, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.C., s-a concluzionat că : a) imobilul construcție a fost „renovată, mai bine zis reconstruită structura de rezistență, mai puțin fundațiile de beton (…), volumul lucrărilor rămase din casa veche fiind de 20%...” ; b) „sub aspect funcțional, compartimentarea încăperilor nu a suferit modificări esențiale față de cele inițiale” ; c) „camerele clădirii inițial au fost utilizate pentru locuit, de asemenea și-n prezent se folosesc tot pentru locuit, ele fiind ocupate de chiriași”, aprecierea instanței anterioare, în sensul că bunul solicitat nu constituie un imobil nou în accepțiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001 republicată și că nu există vreun impediment legal pentru exceptarea de la restituirea în natură, este rezultatul interpretării și aplicării corecte a legii speciale de reparație.

Într-o manieră echivocă, recurentul susține că vechea clădire nu mai există, caz în care ar fi aplicabile prevederile art. 18 lit. b) și ale art. 10 alin. (1) din actul normativ analizat. Această susținere nu poate fi reținută, având în vedere două considerente: În primul rând, este de remarcat că „inexistența” la data apariției Legii nr. 10/2001 a construcției inițiale nu a fost reținută în primul ciclu procesual de instanța de apel care, evocând fondul, a apreciat că imobilul există, însă a suferit transformări de natură a-l concretiza drept un imobil nou.

Recursul fiind exercitat de titularii cererii de restituire în natură și admis, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cu certitudine a împrejurărilor de fapt în funcție de care să se poată verifica dacă lucrările de „reamenajare” efectuate de pârât se încadrează în cele care exceptează imobilul de la restituirea în natură conform art. 18 lit. c), în prezent art. 19 alin. (1), după modificările și completările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanța de apel nu putea afirma incidența unui alt caz de exceptare de la regula consacrată în art. 7 alin. (1) și art. 9 din actul normativ analizat, întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat prevederile art. 315 alin. (4) C. proc.

civ. În al doilea rând, conform probelor administrate, se constată că ipoteza preconizată de recurent nu subzistă în prezenta cauză, legiuitorul având în vedere în reglementarea art. 18 lit. b) și a art. 10 alin. (1) imposibilitatea restituirii în natură doar în situația în care clădirile preluate în mod abuziv nu mai existau la data intrării în vigoare a legii, fiind integral, total demolate. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) și art. 9, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent în situația construcțiilor demolate total, pentru cele demolate parțial (refăcute sau nu ca urmare a demolării parțiale) prevăzându-se restituirea în natură „în stare în care se află la data cererii de restituire”.

În concluzie, imobilul în litigiu fiind demolat parțial și refăcut pe aceleași fundații, cu aceleași dimensiuni, formă și compartimentare, este restituibil în natură. Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul județean Neamț împotriva deciziei nr. 213 din 3 noiembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2008.