ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4295/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale active invocată de contestatoarea pârâtă C.D. și respingerea cererii de suspendare a executării dispoziției Consiliului Județean Neamț, nr. 236 din 4 octombrie 2007, formulată de reclamantul Ministerul Apărării în contradictoriu cu pârâții C.D. și Consiliul Județean Neamț, ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale active nu este întemeiată. Ministerul Apărării are calitatea de intervenient în interes propriu în cadrul plângerii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatoarea C.D.

În motivarea acestei cereri de intervenție s-a arătat că Ministerul consideră dispoziția emisă, ca fiind nelegală atât pe fond, cât și sub aspectul îndreptățirii de a emite dispoziția, considerând că emitentul nu avea calitatea de unitate deținătoare. Având în vedere că se constată însăși legitimarea Consiliului Județean de a dispune asupra notificării contestatoarei, intervenientul considerându-se grav prejudiciat de care dispune cu privire la bunuri asupra cărora are doar un drept de administrare, instanța a reținut că Ministerul își justifică propria calitate procesuală de a cere suspendarea în calitatea de persoană interesată. Interesul este dovedit de dreptul de administrare că i-a fost cedat și care se afirmă că i-a fost încălcat.

Cererea de suspendare formulată a fost respinsă ca inadmisibilă. Astfel, în baza Legii nr. 10/2001 pârâta persoană fizică a obținut dispoziția nr. 236 din 4 octombrie 2007 emisă de Consiliul Județean Neamț, prin care s-a dispus restituirea în natură o parte din construcțiile și terenurile solicitate prin notificarea formulată. Împotriva acestei dispoziții, moștenitoarea fostului proprietar, nemulțumită fiind, a formulat în temeiul art. 26 alin. (3) din aceeași lege, plângere la secția civilă a Tribunalului Neamț, ce face obiectul dosarului nr. 4866/103/2007. În cadrul plângerii formulate, reclamantul din prezenta cerere a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând anularea aceleiași dispoziții a Consiliului Județean, considerată a fi emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, pentru motivele ce au fost expuse și în motivarea prezentei cereri de suspendare a executării.

Separat de această cerere de intervenție, reclamantul a formulat și pe cale principală o cerere de anulare a actului, întemeiată pe dispozițiile legii contenciosului administrativ, pe care a înregistrat-o pe rolul Secției de contencios a Tribunalului Neamț, sub nr. 5286/103/2007. Această cerere a fost scoasă de pe rolul secției și trimisă spre soluționare Secției civile, făcând obiectul dosarului nr. 758/103/2008 ce a fost atașat aceluiași dosar inițial de fond, nr. 4866/103/2007. Instanța a reținut că deși reclamantul a înțeles să promoveze separat de cererea de intervenție în temeiul Legii nr. 10/2001 și o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, din care a derivat și acțiunea prezentă pe care a întemeiat-o pe dispozițiile art. 14 din aceeași lege, în fapt cererile sale nu pot avea alt temei decât Legea nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001 este o lege specială, care reglementează o materie distinctă de cea a contenciosului administrativ. Fiind ea însăși o lege specială, litigiilor derivând din aceasta nu le pot fi aplicabile alte prevederi normative, ceea ce înseamnă că aceste cereri trebuie soluționate având în vedere dispozițiile legii speciale. Principiul consacrat în teoria generală a dreptului este acel potrivit cu care, acolo unde legea specială nu prevede, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale dreptului comun, care în cazul de față îl constituie prevederile Codului de procedură civilă și nu ale unei legi speciale. Aplicabilă fiind deci Legea specială, cererea de suspendare a fost examinată prin prisma acestei legi.

Art. 25 alin. (4) din lege prevede că dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului, constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Pentru punerea în posesie, alin. (5) al aceluiași articol, reglementează însă, obligația încheierii unui protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a dispoziției. Față de acestea, întrucât moștenitoarea care a formulat notificarea se consideră nedreptățită prin soluția primită, și a contestat-o prin plângerea la care legea îi dă dreptul, nu se poate că nu este vorba despre o dispoziție definitivă care să constituie titlu executoriu asupra unor bunuri intabulate și predate.

Prin urmare, în privința dispoziției în cauză nu a fost pornită executarea, nefiind definitivă, neexistând temei legal pentru a suspenda o executare nedeclanșată. În cauză, nu sunt incidente prin urmare dispozițiile art. 403 C. proc. civ. Nefiind realizate ipotezele reglementate de Codul de procedură civilă, rămân în discuție prevederile Legii speciale, care nu conțin nicio reglementare în privința posibilității suspendării executării deciziei sau dispoziției de restituire, ceea ce face ca prezenta cerere să fie inadmisibilă. Prin decizia civilă nr. 47 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-a dispus respingerea apelului formulat de intervenientul în nume propriu Ministerul Apărării Naționale, împotriva încheierii de ședință din data de 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 4866/103/2007.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Legea aplicabilă în cauză a fost stabilită în mod corect a fi Legea nr. 10/2001 situație în care aplicarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost reținută ca inadmisibilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul Ministerul Apărării Naționale criticând-o pentru următoarele aspecte: Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel a pronunțat decizia cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Hotărârea nu este motivată încălcându-se dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel trimițând la considerentele indicate în încheierea apelată.

Or, dispoziția președintelui Consiliului Județean Neamț nr. 236 din 4 octombrie 2007 nefiind definitivă, reprezintă un act administrativ a cărui executare poate fi suspendată în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Greșit a fost respins apelul pe motiv că cererea de suspendare a dispoziției de restituire în natură formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 ca inadmisibilă, în condițiile în care recurenta este un terț, față de dispoziția de restituire în natură emisă de intimată, iar Legea nr. 10/2001 nu conține dispoziții speciale cu privire la exercitarea de către terți a căilor de atac împotriva dispoziției de restituire în natură similar art. 26 din lege rezervat persoanelor îndreptățite la restituire.

În consecință, recurenta, față de dispoziția de restituire în natură care este un act administrativ este îndreptățită să solicite suspendarea executării acestuia în sensul art. 14 din Legea nr. 544/2004 fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Astfel, instanța trebuie să constate caracterul întemeiat al cererii de suspendare: Anterior solicitării suspendării, recurenta a formulat plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2001 și față de răspunsul intimatei, a solicitat în temeiul art. 8 din aceeași lege anularea dispoziției, cerere conexată la dosarul nr. 4866/103/2007. Prin punerea în executare a Dispoziției nr. 236 din 4 octombrie 2007 recurenta ar suferi o pagubă iminentă, deoarece suprafețele de teren și construcțiile pentru care s-a dispus restituirea în natură ar intra în circuitul civil, puteau fi înstrăinate, astfel încât revocarea sau anularea ulterioară a dispoziției ar rămâne fără obiect.

Terenurile propuse a fi restituite reprezintă parcul sanatoriului, terenuri destinate scopului activității sanatoriului, afectând interesul public major, acela al asigurării sănătății populației, mai ales că intimatul nu este unitate deținătoare, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, ci recurenta care exercită dreptul de administrare asupra imobilului. Intimatul nu a verificat destinația actuală a terenului solicitat a fi restituit contrar dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, nu a aplicat corect dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 10/2001 și art. 16 din Legea nr. 10/2001. Prin dispoziția în discuție a fost revocat indirect dreptul de administrare acordat recurentei, prin decizia nr. 23 din 29 mai 1993, iar prin Protocolul de predare-primire nr. 2841 recurentei nu i-a fost stabilită nicio sarcină asupra imobilului.

Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii de ședință din 24 februarie 2009 a Tribunalului Neamț, și admiterea cererii de suspendare a dispoziției președintelui Consiliului Județean Neamț nr. 236 din 4 octombrie 2007 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii privind anularea acesteia. Motivează în drept pe dispozițiile art. 299, 304 pct. 7 și 9 și art. 312 C. proc. civ., art. 14 din Legea nr. 554/2004. Intimatul Consiliul Județean Neamț a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele: În mod corect instanța de apel a respins apelul împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a executării dispoziției emise de pârâtul intimat în temeiul Legii nr. 10/2001, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a acesteia, deoarece natura civilă a cauzei reclamă intervenția procedurii speciale a Legii nr. 10/2001 completată cu dispozițiile de drept comun, adică ale Codului de procedură civilă și nu ale Legii speciale nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, străină cadrului juridic civil statuat de legiuitor. Într-o atare situație în mod corect instanța de apel a reținut că dată fiind Legea civilă aplicabilă, situației de fapt deduse judecății, cererea de suspendare a executării dispoziției de revizuire este inadmisibilă, motivare suficientă în fapt și în drept pentru a argumenta inadmisibilitatea căii procedurale alese de recurentă.

În aceste condiții, cum prin efectul Legii actul a cărui suspendare s-a solicitat nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 ci un act civil, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat. De altfel, în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 890 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a statuat asupra naturii civile a cauzei (accesorie a cererii principale) ipoteză care exclude reanalizarea cauzei sub aspectul incidenței Legii nr. 554/2004 tranșat irevocabil de instanța de recurs. Față de cele reținute reluarea argumentării cererii de suspendare a dispoziției de restituire prin prisma art. 14 din Legea nr. 554/2004 este de prisos ca și analiza situației de fapt ori a temeiniciei ei exclus de a fi analizate față de finele de neprimire dat de natura civilă a cauzei deduse judecății.

În consecință, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. este neîntemeiat, iar motivul de recurs fundamentat și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu are corespondent în criticile aduse deciziei recurate care au fost circumscrise doar la analiza admisibilității sau nu a cererii de suspendare a executării dispoziției de restituire pe temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Față de cele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei nr. 47 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie 2010.