ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6675/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

17 mai 2007, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâții D.I. și Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat, solicitând să se

constate nulitatea absolută a deciziei din 29 ianuarie 2007, prin care Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat a dispus

restituirea în natură numitei D.I., a terenului în suprafață de 736,25 m.p.,

situat în incinta imobilului din București și acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent prin atribuirea în compensare a terenului în suprafață de 172,41

m.p. situat în incinta imobilului din București, sector 1, pentru fraudă la

lege, respectiv încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 3 alin. (1) lit.

a) Legea nr. 10/2001, să oblige pârâții să-i lase în deplină proprietate și

posesie terenul în suprafață de 736,25 m.p. și acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent prin atribuirea în compensare a terenului în suprafață de 172,41

m.p., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 304 din 4

martie 2009, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a respins ca

neîntemeiată excepția inadmisibilității în ceea a privește primul capăt de

cerere; a admis excepția lipsei de interes în ceea privește primul capăt de

cerere și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană

lipsită de interes; a respins ca inadmisibil capătul doi de cerere formulat în

contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului și

Protocolului de Stat; a disjuns capătul doi de cerere formulat în

contradictoriu cu pârâta D.I..

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta, solicitând anularea hotărârii apelate, în conformitate cu

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța neintrând în cercetarea

fondului, și trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul București,

pentru analizarea în fond a cererii în constatarea nulității absolute a

deciziei din 29 ianuarie 2007 emisă de intimata-pârâtă Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat și a acțiunii în

revendicare formulată în contradictoriu cu ambii intimați-pârâți.

Intimata D.I. a invocat tardivitatea

declarării apelului, care a fost formulat cu depășirea termenului de 15 zile de

la comunicarea hotărârii.

Analizând în prealabil acest aspect,

curtea de apel a constatat că, față de prevederile art. 93 C. proc. civ., în

caz de alegere de domiciliu, comunicarea se va face la persoana însărcinată cu

primirea actelor de procedură. În cauză, dovada de îndeplinire a procedurii de

citare la domiciliul ales al apelantei nu menționează persoana căreia i-a fost

înmânată citația, astfel cum prevede, sub sancțiunea nulității, art. 100 pct. 4

C. proc. civ.. De asemenea, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare la

domiciliul apelantei nu rezultă dacă afișarea s-a făcut pe ușa destinatarului

sau pe ușa principală a clădirii, această din urmă variantă fiind subliniată de

agentul procedural, însă nefiind permisă de art. 92 alin. (4) C. proc. civ.,

decât în cazul în care numărul apartamentului nu a fost indicat. În această

situație, instanța de apel a reținut că procedura de comunicare a hotărârii nu

a fost legal îndeplinită și a considerat că apelul a fost făcut în termen,

trecând la cercetarea pe fond a motivelor invocate de apelantă.

Prin decizia nr. 129A din 22 februarie

2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

reclamantei, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la

Tribunalul București.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că excepția lipsei de interes în ceea ce privește cererea de

anulare a deciziei emise de

Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat

și excepția inadmisibilității

acțiunii în revendicare produse împotriva acestui pârât, au fost în mod greșit

soluționate de prima instanță, care a avut în vedere condiționarea formulării

acțiunii de parcurgerea unei proceduri administrative obligatorii, prealabilă

sesizării instanței judecătorești precum și faptul că desființarea deciziei nu

ar avea niciun efect practic în ceea ce o privește pe reclamantă.

Instanța a arătat în motivare că, în

speță, față de decizia pronunțată în recursul în interesul Legii nr. 33/2008,

este necesar a se stabili, în ce măsură, în cadrul acțiunii în revendicare,

reclamanta deține un bun în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

conform căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea

bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o

cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile

generale ale dreptului internațional, iar dispozițiile art. 11 și 20 din

Constituție prevăd că aceste dispoziții fac parte din dreptul intern, fiind

ratificate de România. Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României,

dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au

prioritate reglementările internaționale.

În acest context, cererea reclamantei

privind anularea deciziei emise de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului

și Protocolului de Stat nu este lipsită de interes întrucât prin această

decizie s-a dispus asupra bunului cu privire la care reclamanta pretinde că are

un drept de proprietate, decizie care, astfel cum a reținut tribunalul, prin

intrarea în circuitul civil, a devenit un act juridic civil generator de

drepturi cu caracter civil.

În această situație, instanța de apel

a constatat că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra

în cercetarea fondului, fără a examina titlurile invocate de părți în acțiunea

în revendicare și fără a stabili dacă reclamanta în acțiunea în revendicare se

poate prevala de un bun în sensul art. 1 Primul Protocol adițional la Convenția

Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

soluție în raport de care nu mai este necesar a se examina măsura disjungerii

cererii formulate împotriva pârâtei D.I..

Împotriva acestei decizii, au

exercitat calea de atac a recursului, pârâtele D.I. și Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Printr-un prim motiv de recurs, pârâta

D.I. a susținut că instanța de apel în mod greșit a respins excepția

tardivității apelului, întrucât sentința apelată a fost comunicată atât la

domiciliul reclamantei, cât și la sediul SC C.C. în cursul lunii aprilie 2009,

iar apelul a fost declarat abia în luna septembrie 2009, după aproape 5 luni.

Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 100 pct. 4 raportate la art. 93 C.

proc. civ. și a ignorat prevederile art. 91 C. proc. civ., care stabilesc

regulile speciale de comunicare în cazul când aceasta se face unui avocat.

În subsidiar, pe fond, pârâta D.I. a

susținut că soluția instanței de apel este contrară prevederilor art. 22 alin.

(5) Legea nr. 10/2001 și deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secții unite.

Pârâta Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului și Protocolului de Stat a susținut, prin motivele de recurs, o

interpretare și aplicare greșită a deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 și a

Legii nr. 10/2001.

Recursurile declarate de pârâte

urmează a fi admise pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamanta I.M. și-a ales domiciliul la apărătorul său ales,

respectiv SC C.C., unde i s-au comunicat toate actele de procedură, inclusiv

sentința nr. 304/2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Din dovada de primire și procesul

verbal de predare a actului procedural din data de 7 aprilie 2009 reiese că

hotărârea a fost comunicată persoanei de la serviciul registratură, care a

primit semnând în fața agentului procedural și aplicând ștampila SC C.C..

Potrivit art. 90 alin. (1) C. proc.

civ., înmânarea tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau

reședința celui citat, iar conform art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de

domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de

procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană. Totodată,

dispozițiile art. 91 C. proc. civ. prevăd că, atunci când actul de procedură

urmează să fie înmânat unui avocat, se poate face funcționarului sau persoanei

însărcinate cu primirea corespondenței, care își va arăta în clar numele și

prenumele, precum și calitatea, iar apoi va semna dovada.

Din coroborarea, analizarea și interpretarea

dispozițiilor legale enunțate și cercetând actul de procedură prin care s-a

comunicat reclamantei, la domiciliul său ales, sentința primei instanțe, se

constată că înmânarea actului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale și

că acesta a intrat în posesia SC C.C. la data de 7 aprilie

2009

.

Apelul declarat de reclamantă a fost înaintat

instanței prin poștă la data de 9 septembrie 2009, trimiterea fiind făcută de SC

C.C., conform celor înscrise pe plicul poștal.

Or, potrivit dispozițiilor art. 284

alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

iar în cauza de față acesta a fost cu mult depășit.

Așadar, apelul a fost tardiv declarat,

excepția invocată de apelanta-pârâtă D.I. în fața instanței de apel fiind întemeiată,

iar criticile formulate în recurs cu privire la acest aspect sunt fondate.

De altfel, în încheierea de dezbateri din

15 februarie 2010, în care au fost consemnate susținerile părților la momentul judecății

apelului, s-a reținut că, apărătorul ales al apelantei-reclamante I.M., având cuvântul

cu privire la excepția tardivității apelului, invocată de partea adversă, a arătat

că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției, pe care nu a combătut-o.

Ca urmare, sub aspectul analizat, instanța

de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile,

fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situație

în care Înalta Curte va admite recursurile, cu consecința modificării în tot a deciziei

atacate și respingerii apelului declarat de reclamantă, ca tardiv..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele

D.I. și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva

deciziei nr. 129A din 22 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Modifică în tot decizia, în sensul că respinge

apelul declarat de reclamanta I.M. ca tardiv.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.