ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 703/2005

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 15 octombrie 2001 C.M. a

constatat în contradictoriu cu intimatul Consiliul județean Neamț, soluția

adoptată cu privire la cererea sa de restituire a terenului și construcției

situate în Piatra Neamț, și a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună anularea soluției respective și restituirea în natură a imobilului.

În motivare contestatorul a arătat

că, în calitate de comoștenitor de pe urma bunicului matern G.I. a adresat

Consiliului județean Neamț notificarea nr. 383 din 10 august 2001, dar acesta

în loc să o rezolve, a înaintat-o Prefecturii Neamț și i-a făcut cunoscut, prin

adresa nr. 6393 din 21 septembrie 2001, că întrucât clădirea a fost demolată și

reconstruită, urmează să i se acorde despăgubiri la propunerea Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001 ce funcționează pe lângă prefectură.

În drept contestatorul a invocat

prevederile art. 16 alin. (3)-(5) din Legea nr. 10/2001 combinate cu

prevederile art. 480-482 C. civ.

La 19 noiembrie 2001 G.A., în

calitate de fiu al defunctului G.I., a formulat cerere de intervenție în

interes propriu, prin care a solicitat să se constate că i se cuvine o cotă de ½

din bunul imobil, cealaltă cotă de ½ revenindu-i contestatorului C.M.,

nepotul pe linie maternă al autorului și, să se dispună obligarea Consiliului

județean Neamț la restituirea în natură a imobilului construcție situat în

Piatra Neamț, precum și a terenului în suprafață de 1500 mp aferent

construcției.

În motivarea cererii de intervenție

în interes propriu acesta a arătat că a promovat acțiune pentru revendicarea

imobilului în temeiul art. 480 C. civ. ce formează obiectul dosarului nr. 3137/2001

al Tribunalului Neamț, judecata fiind suspendată potrivit art. 47 din Legea nr.

10/2001 și că, a adresat notificarea înregistrată sub nr. 130/2001 la

Prefectura Neamț, care i-a răspuns doar contestatorului C.M. în sensul celor

menționate de aceasta.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 24/C din 28 ianuarie 2002 a respins

ca neîntemeiată contestația formulată de C.M. în contradictoriu cu intimatul

Consiliul județean Neamț privind anularea măsurii de înaintare a documentației

către Prefectura Neamț spre competentă soluționare.

A respins ca prematur formulat

capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului și construcției

situate în Piatra Neamț.

A respins ca prematur formulată

cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului G.A.

Tribunalul a considerat că adresa

contestată de C.M. este doar un act prealabil emiterii dispoziției/deciziei ce

nu poate fi atacat în justiție și că, partea chemată în judecată, Consiliul

județean Neamț nu are calitate procesuală pasivă în cauză, această calitate

având-o Prefectura Neamț ca deținător al imobilului.

Cererile contestatorului și intervenientului

de restituire în natură a imobilului, au fost considerate premature și respinse

ca atare.

Apelurile promovate de contestator

și intervenient au fost admise de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin

decizia nr. 31 din 27 mai 2002. Ca urmare, sentința civilă nr. 24/C din 28

ianuarie 2002 a Tribunalului Neamț a fost desființată și s-a fixat termen

pentru judecarea pe fond a cauzei, cerându-se de la Tribunalul Neamț atașarea

dosarului înregistrat inițial sub nr. 3797/C/1999.

Prin decizia nr. 41 din 26 august

2002 pronunțată în judecată pe fond, Curtea de Apel Bacău a respins ca

nefondată contestația promovată de C.M., îndreptată împotriva adresei nr. 6393/2001

emisă de Consiliul județean Neamț, precum și cererea de intervenție în interes

propriu având același obiect, formulată de G.A.

Pentru a pronunța decizia, curtea de

apel a reținut, pe baza întregului material probator aflat la dosarul nr. 3137/C/2001

al Tribunalului Neamț, atașat că imobilul în litigiu preluat de stat prin

aplicarea greșită a prevederilor Decretului nr. 92/1950 și în care au

funcționat mai multe instituții, a fost reamenajat în 1985 cu scopul de a servi

drept casă de oaspeți pentru conducerea statului. A fost dat în administrarea

R.A.P.P.S. prin H.G.R. nr. 445/1995, dar a rămas în administrarea Consiliului

județean, ca urmare a deciziei nr. 1374 din 2 septembrie 1996 pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin care s-a

anulat respectiva hotărâre de guvern. În considerentele deciziei s-a mai reținut

că cele trei expertize tehnice separate, efectuate în dosarul Judecătoriei

Piatra Neamț având ca obiect restituirea în natură a imobilului, au constatat

că prin reamenajare, clădirea și-a păstrat configurația exterioară existentă la

data preluării și s-a ajuns la concluzia că această clădire a fost transformată

într-o asemenea măsură încât este un imobil nou în raport cu cel preluat de

stat de la autorul reclamantului și respectiv intervenientului, așa încât în

speță sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001

potrivit cărora în astfel de cazuri măsurile reparatorii se stabilesc numai

prin echivalent indiferent dacă preluarea de către stat s-a făcut cu titlu

valabil sau nu.

Împotriva menționatei decizii au

declarat recursuri separate reclamantul C.M. (decedat la 13 noiembrie 2004,

recurs continuat de moștenitorul cu același nume, filele 41-44 din dosarul de

recurs) și intervenientul G.A. invocând ambii, motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și arătând că decizia a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare

unitară a acesteia aprobate prin H.G.R. 498/2003.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat recurenții au susținut că în mod greșit instanța a considerat că

reamenajarea imobilului prin efectuarea unor lucrări de recompartimentare,

îmbunătățiri funcționale, consolidări pereți exteriori, refacere acoperiș,

înlocuire tâmplărie sunt de natură a determina transformarea acestuia într-un

imobil nou, în raport de cel preluat de stat, așa cum prevede pct. 18.3 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Recursurile sunt fondate, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Așa după cum rezultă din actele și

lucrările dosarului, curtea de apel a anulat sentința pronunțată de tribunal și

a procedat la judecata fondului pricinii fără a administra probe în cauza de

față, ci, pe baza expertizelor tehnice separate, cu obiective diferite,

efectuate de inginerii B.V., C.M.I. și C.S.V. în dosarul Judecătoriei Piatra

Neamț nr. 8543/1996 având ca obiect cererile de restituire în natură a

imobilului formulate de C.M., G.R.M. și G.A.

Expertiza B. având ca obiectiv

identificarea și localizarea imobilului a ajuns la concluzia că acesta se află

pe amplasamentul inițial păstrându-și forma și dimensiunile, construcția fiind

amenajată și renovată prin executarea instalațiilor interioare de apă,

canalizare, încălzire centrală, refacerea instalațiilor electrice, refacerea

acoperișului (fila 99-1003 dosar 8543/1996 al Judecătoriei Piatra Neamț).

Expertiza C. având ca obiectiv,

printre altele, aprecierea momentului în care au fost realizate zidurile și

fundația clădirii nu a tras concluzii certe sub acest aspect, doar presupuneri

(fila 182 din același dosar), iar expertiza C. (fila 155 din același dosar) a

ajuns la concluzia că imobilul actual nu este același cu cel cumpărat la data

din actul de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, curtea de apel a

pronunțat soluția pe baza acestor probe administrate de altă instanță, în altă

cauză, unele fiind chiar contradictorii.

Procedând astfel, instanța a

încălcat principiul nemijlocirii care guvernează procesul civil.

Potrivit art. 169 C. proc. civ. „administrarea

probelor se face în fața instanței de judecată dacă legea nu dispune altfel”.

Într-adevăr, doar percepând probele

nemijlocit instanța de judecată este în măsură să le cunoască mai bine, să le

aprecieze cât mai just, așa încât să poată ajunge la pronunțarea unei soluții

corecte.

În considerentele deciziei recurate,

s-a mai reținut că, deși în speță organele administrative nu au prezentat

autorizație de construcție, proiect de execuție, surse de finanțare ori

valoarea reală a cheltuielilor, reamenajarea construcției este un fapt notoriu

ce poate fi probat prin orice alte mijloace.

Legat de aceasta se impune a releva

că faptele notorii sunt acele fapte cunoscute în general de toată lumea,

pretutindeni, într-o țară, într-o parte a unei țări sau într-o localitate.

Proba nu are ca obiect faptul însuși, care nu trebuie dovedit, ci împrejurarea

că acel fapt este în general cunoscut de toată lumea de pe o întindere

teritorială mai mare sau mai mică după caz. Notorietatea odată stabilită

scutește partea care invocă faptul notoriu de dovada acestuia, care apare ca inutilă,

de vreme ce existența acestui fapt reiese din cunoașterea lui de către toți.

Instanța se poate sprijini în

soluția sa pe notorietatea dovedită a unui fapt, chiar și în cazul în care nu

este vorba de aplicarea unei dispoziții legale condiționată de notorietatea

acelui fapt, în măsura în care notorietatea prezumă puternic realitatea

faptului, ceea ce nu este cazul în speță.

În fine, curtea de apel a conchis că

prin reamenajarea de la mijlocul anilor 1980 imobilul în litigiu a fost

transformat într-o asemenea măsură încât este un imobil nou, în raport cu cel

preluat de stat de la autorul petenților, caz în care sunt aplicabile

prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Această concluzie este total

greșită, pentru că un imobil reamenajat nu înseamnă un imobil nou.

Art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001

a fost explicat prin Nomele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate

prin H.G.R. nr. 498/2003, care la pct. 18.3 prevăd că, imobil nou în raport cu

cel preluat, este considerat acea construcție care, prin transformările

survenite, are următoarele caracteristici:

- în raport cu forma inițială i s-au

adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste

50 % din suprafața construită inițial (etajări, sau/și adăugiri de corpuri noi

pe orizontală);

- prin modificările aduse a rezultat

o construcție destinată să deservească o activitate specifică (de exemplu, s-a

amenajat ca sediu de bancă cu seifuri încorporate; s-a amenajat spital sau

sanatoriu cu spații și dotări medicale specifice; s-au efectuat lucrări

subterane cu destinație militară și pentru siguranța națională și alte

asemenea).

Pct. 18.4 din Norme prevede că „Nu

constituie imobil nou în raport cu cel preluat acea construcție căreia i s-a

modificat compartimentarea inițială, din spații de locuit în birouri și invers,

i s-au adus numai îmbunătățiri funcționale (racordări de gaze, termoficare,

consolidări sau alte lucrări de întreținere curentă și altele asemenea)”.

Din cele menționate se constată și

reține că instanța a pronunțat o decizie nelegală și netemeinică.

Așa fiind, recursurile urmează să

fie admise, decizia recurată urmează să fie casată, iar cauza urmează să fie

trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecare, ocazie cu care se vor administra

probatoriile necesare stabilirii situației reale a imobilului în raport cu

prevederile legale citate. Totodată, în rejudecare urmează să se stabilească

dacă imobilul este în domeniul public și în caz afirmativ, prin expertiză să se

facă evaluarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantul C.M. și continuat de moștenitorul său cu același nume și de

intervenientul G.A. împotriva deciziei nr. 41 din 26 august 2002 a Curții de

Apel Bacău, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza pentru

rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie

2005.