ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 160 din 5 martie

2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost respinsă ca nefondată excepția

privind lipsa calității procesuale active a contestatorilor T.G.M., P.M.V.F. și

P.M.D.D., a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanții P.D.E.,

P.I.R., S.C.L., E.A.C., P.E.E., T.I. și M.D. împotriva deciziei nr. 7/1 din 14

aprilie 2005 emisă de intimata SC A.C. SA - Piatra Neamț, s-a constatat

nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor revendicate (construcția

situată în Piatra Neamț și terenul aferent).

S-a stabilit că reclamanții sunt

îndreptățiți să primească măsuri reparatorii pentru parterul construcției în

suprafață de 75,92 mp, constând în diferența dintre valoarea încasată,

actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului,

prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de

capital, în cotă de 1/3 împreună pentru contestatorii P.D.E., P.I.R., S.C.L. ,

E.A.C. și P.R.E.; în cotă de 1/3 pentru contestatoarea T.I. și în cotă de 1/3

pentru contestatorul M.D., acesta din urmă condiționat de restituirea sumei de

106.317.840 lei vechi, reprezentând despăgubirile acordate prin Hotărârea nr.

98 din 3 decembrie 1996 a fostei Comisii Județene Neamț pentru aplicarea Legii

nr. 112/1995 defunctei sale mame P.L.

Intimata a fost obligată să soluționeze

pe fond notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc C.C. sub

nr. 249 din 7 august 2001 cu privire la stabilirea cuantumului acestor

despăgubiri.

Au fost respinse ca nefondate capetele de

cerere referitoare la constatarea existenței unor datorii reciproce între

părți, acordarea de despăgubiri pentru terenul aferent construcției și

obligarea intimatei SC A.C. SA Piatra Neamț la plata de daune pentru refuzul cu

rea-credință de a soluționa în termen legal notificările nr. 249 din 7 august

2001 și nr.19 din 15 aprilie 2004.

Contestația a fost respinsă în ce

privește pe contestatorii T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D., întrucât aceștia nu

îndeplinesc cerințele art. 3 alin. (1), lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, pentru a fi considerate persoane îndreptățite la acordarea de

măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, iar celelalte

dispoziții ale deciziei contestate au fost menținute, cu obligarea intimatei la

plata cheltuielilor de judecată în sumă de 903,40 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că reclamanta P.D.E. a solicitat în contradictoriu cu

intimata SC A.C. SA restituirea în natură a imobilelor constând în construcția

situată în Piatra Neamț, și terenul aferent de 300 mp și plata sumei de

2.000.000 lei vechi începând cu data de 15 aprilie 2003 până la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, cu titlu de daune pentru refuzul cu rea credință de a

soluționa în termen legal notificarea privind restituirea acestor imobile.

S-a solicitat, în ipoteza imposibilității

restituirii în natură, acordarea de despăgubiri în echivalent, în sumă de 5

miliarde lei vechi și să se constate preluarea imobilelor de către stat, fără

titlu valabil.

Acțiunea a fost completată și precizată

arătându-se că au calitatea de reclamanți și P.E., T.I., M.D., iar în privința

obiectului cererii s-a precizat că se contestă decizia nr.7 din 14 aprilie 2005

emisă de intimata SC A.C. SA în sensul restituirii în natură a imobilelor teren

și construcție situate în Piatra Neamț, al acordării de despăgubiri bănești

pentru partea din imobile ce nu poate fi restituită în natură și al constatării

că părțile au datorii reciproce conform

art. 111

din

O.U.G. nr. 184/2002, cu menținerea capetelor de cerere referitor la constatarea

nevalabilității titlului statului asupra imobilelor și plata de daune pentru

refuzul soluționării în termen a notificării.

Prima instanță, raportat la dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 10/2001 a reținut că în cauză a fost dovedit dreptul de

proprietate al autorului reclamanților asupra imobilelor în litigiu, prin anexa

la Decretul nr. 92/1952, act prin care aceste imobile au fost expropriate.

Față de actele de stare civilă depuse la

dosarul cauzei s-a reținut că având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1)

lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanții (cu excepția lui T.G.M.,

P.M.V.F. și P.M.D.D.) sunt moștenitori ai autorului S.C.V. deposedat abuziv și

sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilelor.

Cu privire la ceilalți trei contestatori

s-a reținut că sunt renunțători la succesiune.

Referitor la exproprierea autorului

reclamanților s-a reținut că a fost abuzivă, iar titlul statului asupra

imobilului nu a fost valabil deoarece dispozițiile art. 1 din Decretul nr.

92/1950 contraveneau prevederilor Constituției din 13 aprilie 1948. S-a reținut

că autorul reclamanților a fost lipsit de dreptul la pensie, printr-o măsură

abuzivă, iar printr-o altă dispoziție abuzivă a fost expropriat fără a primi

nicio despăgubire, tocmai pentru că nu avea calitatea de pensionar.

In ce privește restituirea imobilelor

către reclamanți s-a reținut că etajul imobilului construcție nu a fost

înstrăinat conform Legii nr. 112/1995 astfel încât în mod corect s-a stabilit

prin dispoziția nr. 7/1 din 14 aprilie 2005 emisă de intimată restituirea în

natură. Parterul construcției a fost înstrăinat prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 22/1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, situație

față de care prima instanță, raportat la prevederile art. 20 și art. 18 lit. c)

din Legea nr. 10/2001 a reținut dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii

prin echivalent.

Prima instanță a reținut totodată că

terenul aferent și partea de construcție înstrăinată în temeiul Legii nr.

112/1995 nu se mai află în patrimoniul intimatei, astfel încât acesta nu s-a

pronunțat prin decizia contestată, notificarea fiind înaintată la Primăria

municipiului Piatra Neamț.

S-au stabilit cotele cuvenite

reclamanților în raport de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

determinându-se în funcție de acestea despăgubirile cuvenite.

S-a reținut în temeiul Hotărârii nr. 98

din 3 decembrie 1996 a Comisiei Județene Neamț pentru aplicarea Legii nr.

112/1995 suma plătită cu titlu de despăgubiri de către Ș.P.L. (mama

contestatorului M.D.) și s-a stabilit, în aplicarea art. 19 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, că acest contestator urmează a primi despăgubiri pentru diferența

dintre valoarea imobilului și valoarea actualizată a despăgubirilor încasate de

mama sa.

Referitor la capătul de cerere privind

constatarea datoriilor reciproce ale părților, raportat la dispozițiile art.

III O.U.G. nr. 184/2002 față de abrogarea acestui text de lege, prima instanță

a respins cererea, având în vedere procedura specială reglementată în materia

acestei compensări de art. 22 Titlul VII Legea nr. 247/2005.

Capătul de cerere referitor la plata de

daune pentru refuzul cu rea-credință de a soluționa în termen legal

notificările a fost respins, instanța reținând că în cauză nu s-a făcut dovada

prejudiciului cauzat.

Împotriva acestei sentințe reclamanții au

declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în

mod greșit prima instanță a analizat aspecte vizând notificarea nr. 249/2001,

în condițiile în care a fost contestată decizia nr. 7/2005, care a soluționat

notificarea nr. 19/2004. S-a arătat că imobilul cuprins în notificare nu a fost

menționat în anexa la Decretul nr. 92/1950, astfel încât preluarea la stat s-a

realizat fără titlu. Cu privire la soluționarea capătului de cerere referitor

la constatarea datoriilor reciproce reclamanții au invocat greșita aplicare a

legii, întrucât la data emiterii deciziei de către unitatea deținătoare

dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu erau în vigoare.

Prin decizia nr. 94 din 4 iunie 2008

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut că din cuprinsul considerentelor și dispozitivului sentinței

apelate rezultă că aceasta a analizat și s-a pronunțat cu privire la decizia

intimatei SC A.C. SA nr. 7/2005 chiar dacă în dispozitiv este menționată

notificarea nr. 249/2001, adresată Primăriei municipiului Piatra Neamț.

Critica vizând preluarea abuzivă a

imobilului în proprietatea statului a fost găsită nefondată. Apelanții au susținut

că imobilul din Piatra Neamț, nu apare menționat în anexa la Decretul nr.

92/1950, astfel încât preluarea în proprietatea statului s-a realizat fără

titlu. Prima instanță a analizat întreg probatorul administrat și a reținut

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Valabilitatea ridului statului nu are relevanță decât sub aspectul verificării

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, iar prima instanță a reținut că apelanții sunt persoane

îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 să solicite restituirea imobilului

preluat.

Referitor la motivul de apel vizând

constatarea datoriilor reciproce instanța a reținut că prin dispoziția

contestată intimata a procedat la restituirea în natură a părții din imobil ce

nu fusese înstrăinată, condiționat de restituirea despăgubirilor primite în

temeiul Legii nr. 112/1995. Apelanții au solicitat aplicarea prevederilor art.

3 din titlul

II

al O.U.G. nr. 184/2002 în sensul compensării unor

obligații reciproce de plată.

Prin decizia nr. 7/2005 intimata nu a

stabilit în sarcina statului obligația de plată a unor despăgubiri în sensul

textului legal menționat.

Ulterior această dispoziție legală a fost

abrogată, astfel că în mod corect prima instanță a reținut la data pronunțării

inaplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 184/2002 invocate de apelanți,

procedura de compensare fiind cea prevăzută de art. 22 din Titul VII din Legea

nr. 247/2005.

Sub aspectul cuantumului sumei reprezentând

despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 112/1995 și cu privire la

nesoluționarea notificării vizând terenul aferent construcției instanța a

reținut că valoarea despăgubirilor din dispoziția emisă de intimată nu a făcut

obiectul contestației formulată la prima instanță, iar cu privire la teren,

acesta nu se află în patrimoniul intimatei SC A.C. SA, astfel încât nu putea fi

cuprins în dispoziția emisă de aceasta și contestată de reclamanți.

Critica privind respingerea contestației

cu privire la T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D., a fost găsită neîntemeiată față de

cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 67 din 7 mai 1996 și dispozițiile

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Motivul de apel privind nelegala obligare

la plata despăgubirilor primite în temeiul Legii nr. 112/1995 în condițiile în

care pentru parterul imobilului nu s-a procedat la restituirea în natură, a

fost găsit neîntemeiat având în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr.

10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamanții au

formulat recurs solicitând în principal casarea deciziei și trimiterea spre

rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei recurate și

admiterea apelului așa cum a fost formulat și precizat.

Au fost invocate dispozițiile art. 304

pct. 4 și 5 C. proc. civ. sens în care s-a criticat decizia pentru neanalizarea

tuturor motivelor de apel, a neanalizării capătului de cerere referitor la

anularea deciziei SC A.C., a capătului de cerere referitor la despăgubiri ca

măsuri reparatorii alternative, precum și neanalizarea petitului referitor la

teren.

Recurenții mai invocă incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că au fost aplicate acte

normative care nu erau incidente în momentul emiterii deciziei contestate.

In fine, din perspectiva art. 304 pct. 7

și 8 C. proc. civ., recurenții mai critică decizia arătând că prin respingerea

ca nefondat a capătului de cerere privitor la restituirea terenului aferent

construcției sau obligarea pârâtei la pronunțarea unei decizii privind

despăgubirile bănești au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 10/2001. Se mai

susține că T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D. au calitatea de persoane îndreptățite

potrivit dispozițiilor art. 3, alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

In legătură cu obligarea la restituirea

sumei de 106.317.840 lei recurenții arată că această valoare nu coincide cu cea

calculată de expert și nu datorează nimic deoarece operează compensația, ea

fiind de alt fel prevăzută de lege doar în situația restituirii în natură.

Recurenții mai arată că în mod greșit a

fost respins capătul de cerere privitor la constatarea existenței datoriilor

reciproce între părți și cel privitor la acordarea de daune de către pârâtă

pentru soluționarea cu întârziere a notificării.

Judecarea cauzei a fost suspendată prin

încheierea din data de 5 octombrie 2009 în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., dosarul fiind repus pe rol din oficiu pentru

discutarea excepției de perimare.

De la data suspendării judecării niciuna

din părți nu a mai depus diligente pentru repunerea pe rol a cauzei și

continuarea judecății.

Cum de la data suspendării a trecut mai

mult de un an, sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp

de un an, în materie civilă.

Termenul perimării fiind astfel împlinit,

urmează a se constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de

reclamanții P.D.E., T.(Ș.)I., M.D., T.G.M., P.M.D.D., P.M.V.F., P.I.R., E.A.C.,

împotriva deciziei nr. 94 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

ianuarie 2011.