ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 160 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost respinsă ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale active a contestatorilor T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D., a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanții P.D.E., P.I.R., S.C.L., E.A.C., P.E.E., T.I. și M.D. împotriva deciziei nr. 7/1 din 14 aprilie 2005 emisă de intimata SC A.C. SA - Piatra Neamț, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor revendicate (construcția situată în Piatra Neamț și terenul aferent).

S-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii pentru parterul construcției în suprafață de 75,92 mp, constând în diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului, prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în cotă de 1/3 împreună pentru contestatorii P.D.E., P.I.R., S.C.L. , E.A.C. și P.R.E.; în cotă de 1/3 pentru contestatoarea T.I. și în cotă de 1/3 pentru contestatorul M.D., acesta din urmă condiționat de restituirea sumei de 106.317.840 lei vechi, reprezentând despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 98 din 3 decembrie 1996 a fostei Comisii Județene Neamț pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 defunctei sale mame P.L.

Intimata a fost obligată să soluționeze pe fond notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc C.C. sub nr. 249 din 7 august 2001 cu privire la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri. Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere referitoare la constatarea existenței unor datorii reciproce între părți, acordarea de despăgubiri pentru terenul aferent construcției și obligarea intimatei SC A.C. SA Piatra Neamț la plata de daune pentru refuzul cu rea-credință de a soluționa în termen legal notificările nr. 249 din 7 august 2001 și nr.19 din 15 aprilie 2004. Contestația a fost respinsă în ce privește pe contestatorii T.G.M., P.M.V.F.

și P.M.D.D., întrucât aceștia nu îndeplinesc cerințele art. 3 alin. (1), lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru a fi considerate persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, iar celelalte dispoziții ale deciziei contestate au fost menținute, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 903,40 lei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta P.D.E. a solicitat în contradictoriu cu intimata SC A.C. SA restituirea în natură a imobilelor constând în construcția situată în Piatra Neamț, și terenul aferent de 300 mp și plata sumei de 2.000.000 lei vechi începând cu data de 15 aprilie 2003 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu titlu de daune pentru refuzul cu rea credință de a soluționa în termen legal notificarea privind restituirea acestor imobile.

S-a solicitat, în ipoteza imposibilității restituirii în natură, acordarea de despăgubiri în echivalent, în sumă de 5 miliarde lei vechi și să se constate preluarea imobilelor de către stat, fără titlu valabil. Acțiunea a fost completată și precizată arătându-se că au calitatea de reclamanți și P.E., T.I., M.D., iar în privința obiectului cererii s-a precizat că se contestă decizia nr.7 din 14 aprilie 2005 emisă de intimata SC A.C. SA în sensul restituirii în natură a imobilelor teren și construcție situate în Piatra Neamț, al acordării de despăgubiri bănești pentru partea din imobile ce nu poate fi restituită în natură și al constatării că părțile au datorii reciproce conform art. 111 din O.U.G.

nr. 184/2002, cu menținerea capetelor de cerere referitor la constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilelor și plata de daune pentru refuzul soluționării în termen a notificării. Prima instanță, raportat la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 a reținut că în cauză a fost dovedit dreptul de proprietate al autorului reclamanților asupra imobilelor în litigiu, prin anexa la Decretul nr. 92/1952, act prin care aceste imobile au fost expropriate. Față de actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei s-a reținut că având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanții (cu excepția lui T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D.) sunt moștenitori ai autorului S.C.V.

deposedat abuziv și sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilelor. Cu privire la ceilalți trei contestatori s-a reținut că sunt renunțători la succesiune. Referitor la exproprierea autorului reclamanților s-a reținut că a fost abuzivă, iar titlul statului asupra imobilului nu a fost valabil deoarece dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 92/1950 contraveneau prevederilor Constituției din 13 aprilie 1948. S-a reținut că autorul reclamanților a fost lipsit de dreptul la pensie, printr-o măsură abuzivă, iar printr-o altă dispoziție abuzivă a fost expropriat fără a primi nicio despăgubire, tocmai pentru că nu avea calitatea de pensionar. In ce privește restituirea imobilelor către reclamanți s-a reținut că etajul imobilului construcție nu a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995 astfel încât în mod corect s-a stabilit prin dispoziția nr. 7/1 din 14 aprilie 2005 emisă de intimată restituirea în natură.

Parterul construcției a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 22/1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, situație față de care prima instanță, raportat la prevederile art. 20 și art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 a reținut dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent. Prima instanță a reținut totodată că terenul aferent și partea de construcție înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995 nu se mai află în patrimoniul intimatei, astfel încât acesta nu s-a pronunțat prin decizia contestată, notificarea fiind înaintată la Primăria municipiului Piatra Neamț. S-au stabilit cotele cuvenite reclamanților în raport de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 determinându-se în funcție de acestea despăgubirile cuvenite.

S-a reținut în temeiul Hotărârii nr. 98 din 3 decembrie 1996 a Comisiei Județene Neamț pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 suma plătită cu titlu de despăgubiri de către Ș.P.L. (mama contestatorului M.D.) și s-a stabilit, în aplicarea art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că acest contestator urmează a primi despăgubiri pentru diferența dintre valoarea imobilului și valoarea actualizată a despăgubirilor încasate de mama sa. Referitor la capătul de cerere privind constatarea datoriilor reciproce ale părților, raportat la dispozițiile art. III O.U.G. nr. 184/2002 față de abrogarea acestui text de lege, prima instanță a respins cererea, având în vedere procedura specială reglementată în materia acestei compensări de art. 22 Titlul VII Legea nr. 247/2005.

Capătul de cerere referitor la plata de daune pentru refuzul cu rea-credință de a soluționa în termen legal notificările a fost respins, instanța reținând că în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciului cauzat. Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit prima instanță a analizat aspecte vizând notificarea nr. 249/2001, în condițiile în care a fost contestată decizia nr. 7/2005, care a soluționat notificarea nr. 19/2004. S-a arătat că imobilul cuprins în notificare nu a fost menționat în anexa la Decretul nr. 92/1950, astfel încât preluarea la stat s-a realizat fără titlu. Cu privire la soluționarea capătului de cerere referitor la constatarea datoriilor reciproce reclamanții au invocat greșita aplicare a legii, întrucât la data emiterii deciziei de către unitatea deținătoare dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu erau în vigoare.

Prin decizia nr. 94 din 4 iunie 2008 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că din cuprinsul considerentelor și dispozitivului sentinței apelate rezultă că aceasta a analizat și s-a pronunțat cu privire la decizia intimatei SC A.C. SA nr. 7/2005 chiar dacă în dispozitiv este menționată notificarea nr. 249/2001, adresată Primăriei municipiului Piatra Neamț. Critica vizând preluarea abuzivă a imobilului în proprietatea statului a fost găsită nefondată. Apelanții au susținut că imobilul din Piatra Neamț, nu apare menționat în anexa la Decretul nr. 92/1950, astfel încât preluarea în proprietatea statului s-a realizat fără titlu.

Prima instanță a analizat întreg probatorul administrat și a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001. Valabilitatea ridului statului nu are relevanță decât sub aspectul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar prima instanță a reținut că apelanții sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 să solicite restituirea imobilului preluat. Referitor la motivul de apel vizând constatarea datoriilor reciproce instanța a reținut că prin dispoziția contestată intimata a procedat la restituirea în natură a părții din imobil ce nu fusese înstrăinată, condiționat de restituirea despăgubirilor primite în temeiul Legii nr. 112/1995.

Apelanții au solicitat aplicarea prevederilor art. 3 din titlul II al O.U.G. nr. 184/2002 în sensul compensării unor obligații reciproce de plată. Prin decizia nr. 7/2005 intimata nu a stabilit în sarcina statului obligația de plată a unor despăgubiri în sensul textului legal menționat. Ulterior această dispoziție legală a fost abrogată, astfel că în mod corect prima instanță a reținut la data pronunțării inaplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 184/2002 invocate de apelanți, procedura de compensare fiind cea prevăzută de art. 22 din Titul VII din Legea nr. 247/2005. Sub aspectul cuantumului sumei reprezentând despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 112/1995 și cu privire la nesoluționarea notificării vizând terenul aferent construcției instanța a reținut că valoarea despăgubirilor din dispoziția emisă de intimată nu a făcut obiectul contestației formulată la prima instanță, iar cu privire la teren, acesta nu se află în patrimoniul intimatei SC A.C.

SA, astfel încât nu putea fi cuprins în dispoziția emisă de aceasta și contestată de reclamanți. Critica privind respingerea contestației cu privire la T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D., a fost găsită neîntemeiată față de cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 67 din 7 mai 1996 și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Motivul de apel privind nelegala obligare la plata despăgubirilor primite în temeiul Legii nr. 112/1995 în condițiile în care pentru parterul imobilului nu s-a procedat la restituirea în natură, a fost găsit neîntemeiat având în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat recurs solicitând în principal casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei recurate și admiterea apelului așa cum a fost formulat și precizat.

Au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 4 și 5 C. proc. civ. sens în care s-a criticat decizia pentru neanalizarea tuturor motivelor de apel, a neanalizării capătului de cerere referitor la anularea deciziei SC A.C., a capătului de cerere referitor la despăgubiri ca măsuri reparatorii alternative, precum și neanalizarea petitului referitor la teren. Recurenții mai invocă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că au fost aplicate acte normative care nu erau incidente în momentul emiterii deciziei contestate. In fine, din perspectiva art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenții mai critică decizia arătând că prin respingerea ca nefondat a capătului de cerere privitor la restituirea terenului aferent construcției sau obligarea pârâtei la pronunțarea unei decizii privind despăgubirile bănești au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Se mai susține că T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D. au calitatea de persoane îndreptățite potrivit dispozițiilor art. 3, alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. In legătură cu obligarea la restituirea sumei de 106.317.840 lei recurenții arată că această valoare nu coincide cu cea calculată de expert și nu datorează nimic deoarece operează compensația, ea fiind de alt fel prevăzută de lege doar în situația restituirii în natură. Recurenții mai arată că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privitor la constatarea existenței datoriilor reciproce între părți și cel privitor la acordarea de daune de către pârâtă pentru soluționarea cu întârziere a notificării. Judecarea cauzei a fost suspendată prin încheierea din data de 5 octombrie 2009 în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., dosarul fiind repus pe rol din oficiu pentru discutarea excepției de perimare. De la data suspendării judecării niciuna din părți nu a mai depus diligente pentru repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății. Cum de la data suspendării a trecut mai mult de un an, sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Termenul perimării fiind astfel împlinit, urmează a se constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții P.D.E., T.(Ș.)I., M.D., T.G.M., P.M.D.D., P.M.V.F., P.I.R., E.A.C., împotriva deciziei nr. 94 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2011.