ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9003/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 189 din 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a respins excepția inadmisibilității contestației formulate de intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. S-a respins ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale active a contestatoarelor T.G., P.D.E., M.V. și P.M.D.D., invocată de contestatoarea P.D.E. S-a admis contestația, astfel cum a fost modificată împotriva dispoziției din 20 februarie 2007 de respingere a notificării înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc C.C. sub nr. 251/2001, emisă de intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor revendicate, constând în construcția situată în municipiul Piatra Neamț, și terenul aferent de 1586 m.p. S-a stabilit că acești contestatori sunt îndreptățiți să primească despăgubiri bănești acordate în condițiile legii speciale pentru aceste imobile, în cotă de 1/3 împreună pentru contestatorii P.D.E., P.I.R., S.C.L., E.A.C. și P.E.E., în cotă de 1/3 pentru contestatoarea T.I., și în cotă de 1/3 pentru contestatorul M.D., acesta din urmă condiționat de restituirea sumei de 106.317.840 lei vechi reprezentând despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 98 din 3 decembrie 1996 a fostei Comisii Județene Neamț pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 defunctei sale mame P.L.

A fost obligat intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să înainteze notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc C.C. sub nr. 251/2001 împreună cu documentația aferentă Secretariatului General al C.C.S.D. în vederea determinării cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptățiți acești contestatori. S-a respins contestația modificată cu privire la contestatorii T.G., P.M.V.F., P.M.D.D., întrucât aceștia nu îndeplinesc cerințele art. 3 alin. (18) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru a fi considerate persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv. Au fost obligați intimații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț să plătească reclamanților suma de 1.005,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că referitor la excepția inadmisibilității acțiunii: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate în baza Legii nr. 139/1940 „se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi”, iar dispozițiile din alineatele următoare reglementează măsurile reparatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă. În consecință, Legea nr. 10/2001 constituie o reglementare cu caracter social ce oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, ce înlătură de la aplicare reglementările anterioare, cu caracter general, întemeiate pe prevederile C. civ.

Reiese că acțiunile formulate de persoanele care nu au utilizat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a acesteia, sunt inadmisibile. În speță, deși contestația a fost introdusă pe rolul instanței după acest moment, la 18 mai 2005, nu a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, ceea ce atrage inadmisibilitatea ei în forma sa inițială. Dar, având în vedere că după emiterea Dispoziției din 20 februarie 2007 obiectul cererii a fost precizat, în sensul contestării acesteia, excepția rămâne fără obiect, pentru că procedura de contestare a actului de dispoziție al unității deținătoare a imobilului este prevăzută de Legea nr. 10/2001. Din acest motiv instanța a respins ca nefondată excepția privind inadmisibilitatea contestației.

În ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii proprietarii deposedați abuziv de imobilele lor, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora. Din certificatul nr. 90.291 din 18 august 1991 eliberat de D.G.A.S. (f. 13) reiese că autorul invocat, Ș.V., deținea în anul 1948 un număr de cinci imobile pe raza municipiului Piatra Neamț, astfel cum reiese din adresa din 18 martie 2004 a Primăriei municipiul Piatra Neamț (f. 17). De asemenea, în anexa la Decretul nr. 92/1952 figurează la nr. 87 Ș.V.V.

ca fiind expropriat de un număr de șapte apartamente (f. 101). Ori, din prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, instanța reține că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autorități prin care s-a dispus măsura preluării abuzive iar persoana individualizată în acesta este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Reiese că, în cauză, anexa la Decretul nr. 92/1952 îndeplinește și rolul de înscris probator al dreptului de proprietate al autorului invocat asupra imobilului în discuție. Deși în anexa de mai sus inițiala autorului contestatorilor este schimbată, respectiv „V”.

în loc de „C”, că este vorba despre o greșeală materială reiese din coroborarea înscrierilor din acest act cu cele din certificatul nr. 90.291 din 18 august 1991, unde se fac referiri la aceleași imobile, precum și din faptul că niciunul dintre acestea nu a fost revendicat de vreun moștenitor al unui pretins Ș.V.V. De asemenea, din actele de stare civilă depuse la dosar instanța a reținut că P.D.E., P.I.R., S.C.L. și E.A.C. sunt soția supraviețuitoare, respectiv copiii lui P.L., care la rândul lui a fost nepotul autorului după fiica acestuia Ș. (căsătorită P.) F., în timp ce P.R.E., T.G.M., W.I.M. sunt soția supraviețuitoare, respectiv copiii lui P.F.I., un alt fiu al lui Ș.F. (căsătorită P.).

Cum W.I.M. a decedat la 11 octombrie 2005, drepturile sale succesorale s-au transmis copiilor săi P.M.V.F. și P.M.D.D. Tot astfel, instanța a reținut că T.I. este nepoata autorului invocat după fiul acestuia Ș.A.S., iar M.D. este nepot după Ș.L., o altă fiică a autorului. Având în vedere că acest autor a decedat la 19 noiembrie 1959 (conform certificatului de deces de la fila 23), reiese că autorul Ș.C.V. a avut calitatea de proprietar al imobilului din municipiul Piatra Neamț, iar contestatorii – cu excepția lui P.M.V.F. și P.M.D.D. – au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât sunt moștenitori ai autorului abuziv deposedat.

Neîndeplinirea cerințelor pentru a avea această calitate de către contestatorii T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D. reiese din prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, care au repus în termenul de acceptare a moștenirii – cu privire la imobilele preluate abuziv – numai pe succesibilii care nu au acceptat-o după data de 6 martie 1945, nu și pe succesibilii renunțători la moștenire. Ori, din certificatul de moștenitor nr. 67 din 7 mai 1996 (f. 69 reiese că, contestatoarea T.G.M. și sora sa W.I.M. – care este mama contestatorilor P.M.V.F. și P.M.D.D. – au renunțat la moștenirea tatălui lor P.F.I., care, așa cum s-a arătat mai sus, era la rândul său nepotul autorului invocat. Dar, întrucât atât T.G.M.

cât și W.I.M. figurează în notificarea nr. 251/2001, aceasta nu o lipsește pe prima, nici pe moștenitorii celei de-a doua de calitatea procesuală activă necesară atacării dispoziției prin care această notificare a fost respinsă. Pentru aceste considerente, instanța a respins ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale active a contestatorilor T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D. În ce privește capătul din cererea contestatorilor privind constatarea valabilității titlului statului asupra imobilelor revendicate, din ansamblul prevederilor Legtii nr. 10/2001 instanța a reținut că aceasta reprezintă de fapt o etapă preliminară și obligatorie în procedura de analizare a notificărilor, când se stabilește dacă notificatorul întrunește cerințele pentru a fi considerată „persoană îndreptățită” în înțelesul acestei legi.

În acest scop trebuie să se verifice dacă preluarea imobilului se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din lege, cu precizarea că art. 2 alin. (1) lit. a) califică ca fiind abuzivă naționalizarea imobilului realizată în baza Decretului nr. 92/1950 iar potrivit art. 11 din lege preluarea se consideră a fi aprioric abuzivă atunci când exproprierea s-a făcut fără plata unor despăgubiri echitabile. În speță, imobilele au fost expropriate din patrimoniul autorului Ș.C.V.

în baza prevederilor art. 1 din Decretul nr. 92/1950, prin care statul comunist de atunci a urmărit „… întărirea și dezvoltarea sectorului socialist în economia Republicii Populare Române … asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuințe supuse degradării din cauza sabotajului marii burghezii și a exploatatorilor care dețin un mare număr de imobile…”, deși art. 6 din Constituția Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948, în vigoare la data adoptării acestui act normativ prevedea că aparțin Statului, ca bunuri comune ale poporului, doar bogățiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație ferate, rutiere, pe apă și în aer, poșta, telegraful, telefonul și radioul.

Aceeași Constituție prevedea în art. 8 că proprietatea particulară care a fost agonisită prin muncă și economisire este recunoscută și garantată prin lege și se bucură de o protecție specială, iar în art. 10 se prevedea că „Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție”. Este de observat și faptul că potrivit adresei din 27 noiembrie 2002 a Casei de Asigurări a Avocaților (f. 476) autorul Ș.C.V. a practicat avocatura începând cu 4 februarie 1900 și a fost epurat din corpul avocaților la 2 februarie 1945, fiindu-i refuzat dreptul de pensie – deși îndeplinea condițiile de pensionare – până la 26 ianuarie 1965, când dosarul a și fost închis deoarece solicitantul era decedat de mai bine de cinci ani.

Așadar, autorul contestatorilor a fost lipsit de dreptul la pensie printr-o măsură abuzivă și, printr-o altă măsură abuzivă, bazată pe prima, el a fost expropriat fără nici o despăgubire tocmai pentru că nu era pensionar, în condițiile în care nu s-a făcut nici dovada că imobilele expropriate ar fi fost dobândite altfel decât prin muncă și economisire. Având în vedere aceste considerente instanța a apreciat că exproprierea autorului contestatorilor a fost abuzivă, iar titlul statului asupra imobilelor nu a fost valabil.

Această constatare nu poate produce însă alte consecințe juridice în afara celor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 373 din 4 mai 2006 că „Legea nr. 10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a imobilului și implicit exercitarea dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării dreptului de proprietate, fie prin decizia a autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiție”, precum și că „dispunând că proprietarul se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în vederea asigurării securității circuitului juridic, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală”.

Referitor la modalitatea de despăgubire, din prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instanța reține că, în cazul în care construcției ce face obiectul notificării i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi prin soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În acest sens sunt și prevederile art. 26 din lege care dispun că în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii și să propună acordarea de despăgubiri, dacă măsura compensării nu este posibilă și aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. De asemenea, din raportul de expertiză topografică instanța a reținut că în timp ce suprafața desfășurată a construcției inițiale este de doar 234 m.p., cea a corpurilor de clădire construite ulterior – ce sunt adăugate corpului inițial – este de 550 m.p., reprezentând mai mult decât dublul acestuia din urmă.

Întrucât, pe de o parte, din dispoziția din 20 februarie 2007 a intimatului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reiese că acesta nu este de acord cu restituirea în natură, iar pe de altă parte deoarece intimatul, prin natura activităților desfășurare, nu poate oferi contestatorilor bunuri sau servicii în echivalent, reiese că singura modalitate de dezdăunare a acestora rămâne plata de despăgubiri bănești. Împotriva sentinței nr. 189/2008 a Tribunalului Bacău au declarat apel atât contestatorul P.R.I., cât și M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Apelantul – reclamant a susținut că soluția corectă era aceea de restituire în natură a imobilului revendicat și nu stabilirea de despăgubiri bănești, obligarea contestatorilor la restituirea sumei de bani primită la Legea nr. 112/1995 poate fi dispusă doar în ipoteza în care se restituie în natură imobilul.

Se mai susține că hotărârea ce stă la baza respingerii capătului de cerere privind restituirea în natură este nelegală, instanța nu argumentează deloc în considerente de ce nu este posibilă restituirea în natură a terenului, fie chiar și în parte, în urma decesului numitei P.R.E., în calitate de moștenitori ai acesteia și calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, T.G., P.M. și P.D.; prima instanță nu s-a pronunțat explicit cu privire la anularea dispoziției de respingere a notificării. Apelantul M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț – a criticat hotărârea apelată sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 125 din 1 octombrie 2008 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins apelurile declarate de apelantul – reclamant P.I.R. prin mandatar P.E. și de pârâți. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut: În conformitate cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcției ce face obiectul notificării i-au fost adăugate, pe orizontală și /sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propune măsuri reparatorii prin echivalent sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale. Raportul de expertiză topografică, efectuată în prima instanță, a concluzionat că suprafața desfășurată a construcției inițiale este de 234 m.p., iar cea a corpurilor de clădire construite ulterior, adăugate corpului inițial, este de 550 m.p.

reprezentând deci „peste 100% din aria desfășurată inițial”. Față de situația de fapt, astfel reținută și de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, soluția primei instanțe, de a stabili că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri bănești acordate în condițiile legii speciale apare ca legală și temeinică. Legală și temeinică este și dispoziția de obligare a contestatorilor, la restituirea sumei de bani primită la Legea nr. 112/1995 având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece: - Întrucât suprafața de teren, identificată în schița anexă la raportul de expertiză V.I. (fila 421 dosar fond) este afectată folosinței normale a corpurilor de clădire vechi și noi, edificat în mod legal, nu este posibilă restituirea sa în natură (art. 10 alin. (2) din lege).

- Respingerea contestației formulate de T.G.M., P.M.V.F. și P.M.D.D. putea fi criticată, pe calea unui eventual apel, doar de acești contestatori, întrucât numai ei justifică interes în susținerea acestui motiv de apel. - Chiar dacă nu s-a pronunțat explicit cu privire la anularea dispozițiilor contestate, din dispozitivul hotărârii primei instanțe rezultă clar că aceasta s-a pronunțat implicit cu privire la acest capăt de cerere, contestatorii nefiind prejudiciați sub acest aspect. - Pentru ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 C. proc. civ. În speță, din dispozitivul hotărârii atacate, rezultă că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este „parte căzută în pretenții” în înțelesul art. 274 C. proc.

civ., fiind astfel legală obligarea sa de către prima instanța la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții P.D.E., în nume propriu și ca mandatar, T.I.(Ș.), M.D. și moștenitorii numitei P.R.E. care au susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: Se susține că nu au fost analizate motivele de apel sub aspectul preluării fără titlu a imobilului proprietatea lui V.Ș., neanalizarea capetelor de cerere privitor la anularea dispoziției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 6666/204/2003 neanalizarea petitului referitor la teren, prin notificare solicitându-se atât imobilul vechi, cât și terenul aferent, conform cererii precizatoare pe cale administrativă, neadministrarea probatoriului de expertiză topo cadastrală în apel, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 și 5, coroborat cu art. 312 (alin. (5)) C. proc.

civ. Recurenții consideră că apelul a fost judecat de plano, în mod formal de instanța de apel, iar prin nemotivare, apelanții au fost prejudiciați în mod direct, probatoriile solicitate și formulate în scris fiind respinse fără o motivare; că deși s-a solicitat anularea dispoziției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond omite să se pronunțe pe acest capăt de cerere. Un alt motiv de recurs vizează incidența art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 C. proc. civ. deoarece instanța ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv obligarea contestatorului M.D. la retrocedarea sumelor de bani primite de la mama sa conform Legii nr. 112/1995 pentru imobil; interpretarea netemeinică, motivarea contradictorie și străină de natura pricinii, aplicarea eronată a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu a art. 19 alin. (2), instanța refuzând de plano să restituie imobilul.

Ultimele critici vizează constatările raportului de expertiză din care rezultă că nu a fost modificată construcția inițială, ea regăsindu-se ca imobil de sine stătător, nefiind modificate nici lucrările de amenajare și consolidare a imobilului. Și recurentul M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 125 din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel Bacău susținând că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând pe fond respingerea capetelor de cerere privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. În dovedirea acțiunii sale, reclamanta - intimată a produs probele necesare dovedirii calității sale de moștenitoare a lui Ș.V.

și de reprezentantă a celorlalți moștenitori ai acestuia. Cum reclamanta – intimată nu a înțeles să producă aceleași probe și în fața comisiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 20 februarie 2007, recurenta – pârâtă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o dispoziție prin care a respins notificarea formulată. Astfel, reclamanții – pârâți au completat acțiunea în instanță, înțelegând să conteste această dispoziție în cadrul aceluiași proces, deși nu mai erau în termenul prevăzut de art. 132 C. proc. civ. În mod evident recurentul – pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu putea adopta o altă dispoziție decât cea pe care a emis-o, obligarea la plata cheltuielilor de judecată de către instanța de fond este injustă și neîntemeiată.

Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Instanța de apel nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nici nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de apel a analizat motivele de apel formulate, atât sub aspectul preluării fără titlu a imobilului proprietatea autorului V.Ș., cât și sub aspectul analizării petitului referitor la teren, ca și a petitului referitor la anularea dispoziției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la care această instanță a reținut că rezultă din dispozitivul hotărârii primei instanțe că aceasta s-a pronunțat implicit cu privire la acest capăt de cerere.

Motivele de recurs invocate de recurenții – reclamanți nu pot atrage incidența motivelor de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, critica privind neadministrarea unor probatorii solicitate nu subzistă, instanța de fond a respins efectuarea de probatorii pe care le-a considerat utile și pertinente, pe care le-a coroborat, pronunțând, în consecință, soluția de restituire prin echivalent a imobilelor preluate abuziv. Nici susținerea recurenților privind incidența motivului reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primită. Acest motiv de casare nu este aplicabil hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în întregime soluțiile atacate, respingându-se calea de atac, deoarece, în aceste situații, instanța nu rejudecă cererile de chemare în judecată, pentru a da mai mult decât s-a cerut.

Acest motiv de casare nu putea fi invocat, din punct de vedere formal, procedural, deoarece apelul reclamanților a fost respins ca nefondat, acest motiv fiind funcțional doar dacă instanța de apel s-ar fi pronunțat ea însăși asupra fondului cauzei. Pe de altă parte, decizia instanței de apel cuprinde mențiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind indicate acele considerente de fapt și de drept în temeiul cărora s-a format convingerea judecătorilor, nefiind incident motivul reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nici ultimele critici formulate nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei atacate: instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, considerând că nu se impune restituirea în natură a imobilului constând în construcție și teren aferent de 1586 m.p., considerând în mod corect că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri în condițiile legii speciale.

Susținerea privind greșita interpretare a raportului de expertiză constituie o chestiune de fapt, ce nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a actului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor criticilor ce au făcut obiectul apelului, respectând principiul disponibilității părților. Recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț este nefondat. Criticile formulate de recurentul – pârât nu pot atrage incidența dispoziției art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Decizia instanței de apel cuprinde, în considerentele sale, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora s-a format convingerea judecătorilor, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Nici susținerile recurentului – pârât privind greșita interpretare a actului juridic sau lipsa de temei legal prin încălcarea sau aplicarea greșită a legii nu subzistă: instanța de fond și ulterior cea de apel au interpretat în mod just actul juridic dedus judecății și au interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente. Prin admiterea acțiunii promovată de reclamanți și obligarea intimatului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să înainteze notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc nr. 251/2001 Secretariatului General al C.C.S.D. în mod just s-au aplicat și prevederile art. 274 C. proc. civ., fiind obligat pârâtul la cheltuieli de judecată.

Pârâtul M.P. a fost obligat în mod corect la plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea procesului, către reclamanți, fiind partea căzută în pretenții, conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Sub acest aspect, susținerile recurentului – pârât privind neproducerea probelor necesare vizând calitatea de reprezentant a reclamantei P.D.E., completarea tardivă a acțiunii inițiale de către reclamantă și în final adoptarea dispoziției de către M.P. care nu putea da o altă soluție decât cea de respingere, nu pot atrage incidența motivului de modificare a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de judecată considerând în mod corect ca întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 312 C. proc.

civ. va respinge recursurile declarate de recurenții – reclamanți și recurentul – pârât M.P. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții – reclamanți P.D.E., T. (Ș.) I., M.D., T.G.M., P.M.D.D., P.M.V.F., P.I.R., E.A.C., S.L.C.L. și M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva Deciziei nr. 125 din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009 .