ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 241/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 241/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 241/2016

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 25 martie 2013, pe rolul Judecătoriei Bacău, astfel cum a fost

precizată la 21 mai 2013 și respectiv 11 iulie 2013.

reclamanta A. a chemat în judecată

Prefectura jud. Neamț și Primăria - Consiliul Local Târgu Neamț, solicitând

repunerea în termenul de formulare a cererii de restituire a imobilului situai.

în Târgu Neamț, anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale chiriașilor,

prin care au fost vândute părți din imobilul mai sus-menționai în temeiul Legii

nr. 112/1995 și restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Neamț.

Prin

sentința civilă nr. 5641 din 13 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. xxx/180/2013,

Judecătoria Bacău, secția civilă,

a

admis excepția necompeîenței sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț.

Instanța

a reținui că reclamanta a formulat o acțiune cu două capele de cerere, unul

având ca obiect o acțiune personală, privind anularea contractelor de

vânzare-cumpărare ale chiriașilor, caz în care competența revine, în temeiul art.

102 C. proc. civ. Judecătoriei Târgu-Neamț, ca instanță de la domiciliul,

situat în imobilul revendicat, al proprietarilor actuali ai imobilului, ce

trebuie chemați în judecată, în calitate de pârâți. De asemenea, revine tot

Judecătoriei Târgu-Neamț competența de soluționare a capătului de cerere având

ca obiect restituirea în natură a imobilului, în temeiul art. 117 C. proc. civ.,

ca instanță de la locul situării imobilului.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț la data de 1 noiembrie 2013,

prin cerere din dala de 11 februarie

2014, depusă Ia această instanță, reclamanta arătând că temeiul cererii sale de

chemare în judecată este reprezentat de dispozițiile Legilor nr. 112/1995,

respectiv nr. 10/2001.

Prin sentința

civilă nr. 409 din 13 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț,

a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Instanța a

reținut că reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului preluat,

abuziv de regimul comunist și anularea contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate cu chiriașii, motivând în esență că nu s-au stabilii despăgubirile la

care are dreptul conform Legii nr. 10/2001.

Având în

vedere dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și Decizia nr.

9/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Judecătoria Târgu

Neamț a reținut că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererea

de emitere a dispoziției/deciziei de restituire în natură a imobilului, respectiv

de acordare de despăgubiri, precum și cererea de anulare a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii, este tribunalul în a cărui rază

teritorială își are sediul unitatea deținătoare, respectiv entitatea investită

cu soluționarea notificării.

Cererea a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț,

secția l civilă, sub nr. xxx/180/2013, la data de 9 aprilie 2014. Pe parcursul

judecării cauzei, la data de 6 iunie 2014, reclamanta a reiterat cererea

privind revendicarea imobilului, evaluat la 200.000 euro, respectiv de anulare

a contractelor de vânzare-cumpărare, de repunere în termen și restituire în

temeiul Legii nr. 112/1995 și a solicitat introducerea în cauză, în calitate de

pârâtă, a A.N.R.P., pentru nefinaiizarea într-un termen rezonabil, a cererii

vizând acordarea despăgubirii efective în baza Legii nr. 10/2001 solicitând

disjungerea cauzei.

De asemenea,

prin precizarea din data de 18 februarie 2015, reclamanta a arătat că înțelege

să renunțe la cererea de restituire în natură a imobilului și că solicită, în

contradictoriu cu A.N.R.P., obligarea pârâtei la plata sumei indexate,

actualizate de stat, rezultate din vânzarea din 1995 a imobilului și daune

cominatorii de 1%/zi întârziere, precum și finalizarea Dosarului de restituire nr.

xxx/CC de evaluare a despăgubirilor și daune cominatorii de 15 euro/zi

întârziere.

Prin sentința

civilă nr. 1176 din 16 iunie 2015, Tribunalul Neamț, secția I civilă,

a admis excepția necompetenței sale

teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul

Neamț a reținut, în sinteză, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de

stat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, B.I.L.,

fiica fostei proprietare și mama reclamantei din prezentul dosar a notificat

atât Primăria orașului Târgu Neamț, cât și Prefectura Neamț, pentru a i se

restitui m natură imobilul confiscat și trecut în proprietatea statului.

Cererea

a fost respinsă, prin Dispoziția nr. 649 din 3 octombrie 2002, emisă de primarul

orașului Târgu Neamț, arătându-se că imobilul a fost înstrăinai legal fostului

chiriaș, în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, așa încât, conform art.

46 din Legea nr. 10/2001, contractul rămâne valabil și, în conformitate cu

prevederile art. 18 alin. (1) lit. d) din Lege, imobilul nu poate fi restituit

în natură. De asemenea, în vederea determinării cuantumului despăgubirilor la

care era îndreptățită, Dosarul a fost transmis C.C.S.D., fiind înregistrat sub nr.

xxx/CC.

Ulterior,

printr-un memoriu înregistrat la Primăria Târgu-Neamț sub nr. 11823 din 15

iulie 2002 (Dosar intern nr. xxx/2007), mama reclamantei a precizat că

solicită

despăgubiri bănești pentru imobil în cuantum de minim 10.000 dolari, din care

50% să îi fie achitați până la sfârșitul anului 2002, Primarul orașului Tîrgu

Neamț emițând o nouă Dispoziție, nr. 2085 din 26 iunie 2007, de respingere a

cererii de restituire în natură a imobilului, dispoziția, împreună cu dosarul

notificării, fiind transmise către Secretariatul C.C.S.D., în vederea emiterii

deciziei privind acordarea titlurilor de despăgubire.

Instanța

a mai reținut că prin Decizia nr. 3283 din 24 februarie 2015 (fila 66 din

dosarul tribunalului). C.N.C.I. a invalidat Dispoziția nr. 2085/2007 a

Primarului orașului Târgu Neamț, cu motivarea că nu au fost depuse la dosar

documente în susținerea dreptului de proprietate, respectiv actul translativ de

proprietate asupra imobilului ce face obiectul propunerii de acordare de

despăgubiri sau actele necesare pentru a putea fi aplicate dispozițiile art. 24

din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul

a apreciat că, în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competența

de soluționare a cauzei revine secției civile a Tribunalului București în a

cărui circumscripție se află sediul entității emitente a deciziei. C.N.C.I., al

cărui secretariat este asigurat de A.N.R.P., cu sediul în București.

Fiind vorba

despre o competență teritorială exclusivă ce, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3

C. proc. civ. este de ordine publică și întrucât excepția necompetenței

teritoriale a fost ridicată la primul termen de judecată de după emiterea

deciziei, Tribunalul Neamț a declinat competența în favoarea Tribunalului

București, astfel cum impune alin. (3) al art. 132 C. proc. civ.

A mai arătat

Tribunalul eă instanța competentă din punct de vedere material și teritorial,

urmează a se pronunța atât asupra precizărilor aduse de reclamantă, la data de

18 februarie 2015, acțiunii inițiale prin renunțarea la unele capete de cerere.

schimbarea cadrului procesual sub aspectul pârâților, cât și asupra excepției

lipsei calității procesuale pasive, ridicată de pârâta Instituția Prefectului, județul

Neamț, la data de 19 martie 2015.

La rândul său.

prin sentința civilă nr. 1268 din 30 octombrie 2015. Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din

oficiu

și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. Constatând

ivit conflictul negativ de competență. Tribunalul Neamț a dispus înaintarea

dosarului Ia Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare,

fiind suspendată judecata pmâ la soluționarea conflictului negativ de

competență.

Instanța

a reținut că Tribunalul Neamț nu a invocat Ia primul termen de judecată la care

părțile erau legal citate necompelența teritorială, astfel cum impun

prevederile art. 130 alin, (2) C. proc. civ., ei după ce au fost parcurse

succesiv 8 termene de judecată și a dispus măsuri procedurale în cauză,

inclusiv prin administrarea de probe, motiv pentru care nu mai putea reveni

ulterior în sensul declinării competenței.

A mai motivat

instanța că Tribunalul Neamț și-a declinat competența în considerarea cererii

depuse de reclamantă la data de 18 februarie 2015, cerere adițională ce,

potrivit 123 alin. (1) C. proc. civ., se judecă de instanța competentă pentru

cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a

altei instanțe judecătorești.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată in

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Se constată

că, în urma modificărilor acțiunii introductive de instanță, prin precizări

depuse la Judecătoria Bacău și respectiv la Judecătoria Târgu Neamț, care și-au

declinat succesiv competența, reclamanta a solicitat. în contradictoriu cu

Prefectura jud. Neamț și Primăria - Consiliul Local Târgu Neamț, restituirea în

natură a imobilului situat în Târgu Neamț, anularea contractelor de vânzare - cumpărare

încheiate cu foștii chiriași, în temeiul Legii nr. 112/1995, repunerea în

termenul de solicitare a restituirii în natură a imobilului pe calea prevăzută

de Legea nr. 112/1995.

Ulterior, prin completarea din data de

6 iunie 2014, înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț (fila 1) reclamanta a

solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a A.N.R.P., pentru

nesohiționarea în termen rezonabil a cererii de acordare a despăgubirilor la

care este îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin precizarea din

data de 18 februarie 2015 (fila 53), a arătat că înțelege să renunțe la cererea

de restituire în natură a imobilului, neavând posibilitatea să o timbreze și a

reiterat cererea de chemarea în judecată, în calitate de pârât, a A.N.R.P.,

solicitând obligarea acesteia la plata sumei indexate, rezultate din vânzarea

din 1995 a imobilului și finalizarea Dosarului de restituire nr. xxx/CC de

evaluare a despăgubirilor.

Înalta Curte constată că, în raport de

capetele de cerere formulate până la data de 6 iunie 2014, competența de

soluționare a cauzei revine Tribunalului Neamț, în temeiul dispozițiilor art. 95

pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora „tribunalele judecă (1) în primă

instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor

instanțe".

Totodată, competența de soluționare a

cauzei este câștigată în favoarea Tribunalului Neamț urmare a declinării de

competență realizată prin sentința civilă nr. 409 din 13 martie 2014,

pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț, hotărâre nesupusă niciunei căi de atac,

în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Problema pe care o ridică conflictul

de competență de față este dacă, în urma chemării în judecată a A.N.R.P., prin

cererea depusă la data de 6 iunie 2014, iar ulterior, a renunțării la primele

trei capete de cerere, la data de 18 februarie 2015, se impune declinarea de

competența, în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013, în favoarea Tribunalului

București.

Se reține că reclamanta a sesizat

instanțele cu paîru capete de cerere având obiect distinct și care se impun a

fi judecate în contradictoriu eu pârâți diferiți și chiar având finalități

diferite. Astfel, pe de o parte, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului

printr-o acțiune apreciată de Tribunalul Neamț ca fiind întemeiată pe dispozițiile

dreptului comun și timbrabilă după valoarea precizată de reclamantă, de 200.000

euro, iar pe de altă parte, s-a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și obligarea A.N.R.P. la soluționarea cererii

privind acordarea de despăgubiri.

De asemenea, prin cererea din data de

6 iunie 2014, reclamanta a realizat o completare a cererii de chemare în

judecată printr-un capăt de cerere principal. Ulterior, în urma precizării

exprese a reclamantei din data de 18 februarie 2015, în sensul că înțelege să

renunțe la cererea de restituire în natură a imobilului și să se

judece

numai cu A.N.R.P., în caiiîate de pârât, instanța a invocat, din oficiu,

excepția de necompetentă teritorială.

Se constată. în primul rând, că

acțiunile formulate nu au caracter accesoriu unele față de altele, în sensul

dispozițiilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora cererile

accesorii sunt cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de

cerere principal.

Dar, cum prin cererile din dala de 6

iunie 2014 și respectiv din 18 februarie 2015, s-a realizat o modificare a

cererii de chemare în judecată, acestea au caracter adițional în sensul art. 30

alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora constituie cerere adiționată acea

cerere prin care o parte, modifică pretențiile sale anterioare'".

În consecință, Înalta Curte apreciază

că sunt incidente în cauză prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., în

temeiul cărora cererile adiționaie se judecă de instanța competentă pentru

cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a

altei instanțe judecătorești.

Ca atare, revine instanței inițial

investită - în cauză, Tribunalului Neamț - atât competența de a se pronunța

asupra efectelor cererilor modificatorii depuse, respectiv de a lua act de

renunțarea la capetele de cerere formulate inițial și a se pronunța asupra

calității procesuale a pârâților inițiali, cât și de a soluționa cererea

modificatoare, urmare a prorogării legale de competența ce intervine în temeiul

art. 123 C. proc. civ.

Se mai reține și faptul că, în cauză,

cererea de chemare în judecată a A.N.R.P. a fost formulată îa data de 6 iunie

2014, ulterior fiind parcurse nu mai puțin de 7 termene, fără ca instanța de

judecată sau părțile să fi invocat excepția de necompetență teritorială ce

decurge din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) și art.

35 alin. (1) și (2) și din Legea nr. 165/2013 în sensul că „deciziile emise cu

respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la

comunicare. (2) În cazul in care entitatea, investita de lege nu emite decizia

in termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se considera

îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în

termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru,

soluționarea cererilor, ce reglementează o competență teritorială exclusivă, de

ordine publică.

Or, în temeiul art. 130 alin. (2) C.

proc. civ." Necompetență materială și teritorială de ordine publică

trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată

la care părțile sunt legai citate în fața primei instanțe'', în caz contrar

instanța rămânând investită cu soluționarea cererii.

Faptul că instanța a invocat

respectiva excepție, după emiterea deciziei de soluționare a Dosarului nr. xxx/CC,

respectiv nr. 3283 din 24 februarie 2015-emisă de C.N.C.I., nu înlătură efectul

neinvocării excepției ulterior momentului în care reclamanta a solicitat, în

contradictoriu cu A.N.R.P. soluționarea cererii de stabilire a cuantumului

despăgubirilor, cerere ce atrage incidența dispozițiilor art. 35 alin. (2) din

Legea nr. 165/2013.

În concluzie,

în cauză nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale întemeiată pe

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 la primul termen de judecată la

care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, după depunerea

cererii modificatoare, motiv suplimentar pentru care, revine Tribunalului Neamț

competența de soluționare a cauzei.

Așa fiind,

competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță va fi stabilită

în favoarea Tribunalului Neamț.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 2 februarie 2016.