ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2148/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2013, pe rolul Judecătoriei Bacău, astfel cum a fost precizată la data de 21 mai 2013 și, respectiv, la data de 10 iulie 2013, reclamanta A. a chemat în judecată Prefectura județului Neamț și Primăria - Consiliul Local Târgu Neamț, solicitând repunerea în termenul de formulare a cererii de restituire a imobilului situat în Târgu Neamț, anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale chiriașilor, prin care au fost vândute părți din imobilul mai sus-menționat, în temeiul Legii nr. 112/1995 și restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Neamț, repunerea în termenul de solicitare a restituirii în natură a imobilului pe calea prevăzută de Legea nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr. 5641 din 13 septembrie 2013, Judecătoria Bacău, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț.

Prin sentința civilă nr. 409 din 13 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Ulterior, prin completarea din data de 6 iunie 2014, înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta a estimat imobilul la valoarea de 200.000 euro, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pentru nesoluționarea în termen rezonabil a cererii de acordare a despăgubirilor la care este îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin precizarea din data de 18 februarie 2015, a arătat că înțelege să renunțe la cererea de restituire în natură a imobilului, neavând posibilitatea să o timbreze și a reiterat cererea de chemarea în judecată, în calitate de pârât, a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea acesteia la plata sumei indexate, rezultate din vânzarea din 1995 a imobilului și finalizarea dosarului de restituire nr. x de evaluare a despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 1176 din 16 iunie 2015, Tribunalul Neamț, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 1268 din 30 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a IV -a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Neamț a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare, fiind suspendată judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin decizia nr. 241 din data de 2 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost stabilită competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, în raport de prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013, raportat la art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin sentința nr. 221 din data de 6 februarie 2017, Tribunalul Neamț, secția I civilă a respins, ca rămase fără obiect, excepțiile invocate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, privind necompetența materială a instanței și excepția lipsei calității procesuale pasive în capătul de cerere privind obligarea la soluționarea dosarului nr. x/2007 și, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active invocată de aceeași pârâtă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și, în consecință, a respins capătul de cerere din acțiunea reclamantei A., având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata, în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, a "sumei încasate, indexate, actualizate de stat la vânzarea din 1995 a imobilului către chiriași", precum și capătul de cerere privind plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca rămase fără obiect, capetele de cerere din acțiunea modificată și completată formulată împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților având ca obiect obligarea pârâtei de a finaliza în termen de 40 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței, dosarul nr. x/2007 și la plata de daune cominatorii de 15 euro/zi de întârziere.

A luat act de renunțarea reclamantei A. la judecata capătului de cerere având ca obiect revendicarea imobilului situat în Târgu Neamț, în contradictoriu cu pârâții Prefectura județului Neamț, Primăria orașului Târgu Neamț și Consiliul Local Târgu Neamț.

În temeiul dispozițiilor art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., a fost anulat capătul de cerere din acțiunea reclamantei având ca obiect "anularea contractelor de vânzare a imobilului către chiriași" formulat în contradictoriu cu pârâții Prefectura județului Neamț, Primăria orașului Târgu Neamț și Consiliul Local Târgu Neamț.

A fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere din acțiunea reclamantei având ca obiect "repunerea în termen la Legea nr. 112/1995 pentru restituirea în natură a imobilului".

Prin decizia civilă nr. 696 din data de 13 septembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelul formulat de reclamanta A., precum și apelul incident promovat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 221 din 6 februarie 2017 a Tribunalului Neamț, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, la data de 2 februarie 2018.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 16.03.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 20.03.2018, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Recurenta A. și intimatele Primăria - Consiliul Local al orașului Târgu Neamț și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În raport de capetele de cerere soluționate de Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 221 din data de 6 februarie 2017, se constată că acțiunea principală a vizat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la soluționarea dosarului nr. x/2007, la plata, în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, a sumei încasate, indexate, actualizate de stat la vânzarea din 1995 a imobilului către chiriași", precum și la plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere.

În raport de regulatorul de competență pronunțat prin decizia nr. 241 din data de 2 februarie 2016, în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, se reține că acțiunea formulată în capetele de cerere arătate, are ca temei juridic dispozițiile art. 3 și 35 din Legea nr. 165/2013.

În condițiile soluționării capetelor de cerere principale în temeiul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Astfel, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2015:

"Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora".

Art. 35 din actul normativ sus indicat prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ.:

"De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanța de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Din coroborarea dispozițiilor legale sus-evocate, rezultă că împotriva sentinței pronunțate de tribunal, prin care a fost soluționată cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013, poate fi exercitată numai calea de atac a apelului.

Totodată, în cauză au fost formulate trei cereri: o cerere prin care s-a solicitat renunțarea la capătul de cerere ce a avut ca obiect revendicare; o cerere prin care s-a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii, cerere anulată de instanță în temeiul art. 196 din C. proc. civ. o cerere având ca obiect "repunerea în termen la Legea nr. 112/1995 pentru restituirea în natură a imobilului", respinsă ca inadmisibilă.

Se reține că, în raport de dispozițiile art. 123 din C. proc. civ., cererea cu caracter adițional este de competența instanței care soluționează cererea principală.

Cum cererea prin care s-a solicitat renunțarea la capătul de cerere având ca obiect revendicare are caracterul unei cererii adiționale, astfel cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 241 din data de 2 februarie 2016, pronunțată în regulator de competență, rezultă că revine aceleiași instanțe, Tribunalul Neamț, competența de soluționare pe fond a cauzei.

De asemenea, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 460 din C. proc. civ., rezultă că o astfel de cerere adițională, nu are semnificație pentru determinarea căilor de atac cărora le este supusă o hotărâre de fond.

Prin urmare, capătul de cerere având ca obiect revendicare, la a cărui judecată s-a renunțat de parte, așa cum rezultă din reținerea instanței cuprinsă în dispozitivul sentinței nr. 221 din data de 6 februarie 2017 a Tribunalului Neamț, nu atrage după sine o altă competență și o altă cale de atac decât cea mai sus-menționată, ce decurge din prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

O concluzie similară rezultă și pentru capătul de cerere având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii în temeiul Legii nr. 112/1995, capăt de cerere anulat de instanță, în raport de caracterul său informal și asupra căruia nu s-a realizat o judecată pe fond.

În ceea ce privește cererea având ca obiect "repunerea în termen la Legea nr. 112/1995 pentru restituirea în natură a imobilului", Înalta Curte reține că, față de caracterul accesoriu ale acestei cereri în raport de cererea având ca obiect revendicare (văzând și faptul că partea nu a depus la organul administrativ competent cerere pentru restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995), în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 460 alin. (2) din C. proc. civ., în temeiul cărora:

"Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală."

Conform principiului legalității, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Prin urmare, decizia nr. 696 din 13 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă este definitivă, în înțelesul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., motiv pentru care, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 696 din 13 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 696 din 13 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.05.2018.