ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2393/2019

HOTĂRÂRE

05.12.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2393/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2018 la data de 13 februarie 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 273.780 RON, ce reprezintă cota legală a reclamantei de 1/2 din prețul vânzării unui imobil bun comun dobândit în timpul căsătoriei, preț încasat integral de pârât în contul său bancar.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1144/C din 19 octombrie 2018 a Tribunalului Neamț, secția I civilă, s-a admis acțiunea, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 273.780 RON, reprezentând cota de 1/2 cuvenită din prețul vânzării unui bun comun și suma de 6.343 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către pârât.

Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 360 din 15 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins apelul formulat de pârâtul B..

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către pârât.

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurentul a susținut următoarele:

În cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 3 C. proc. civ., recurentul susține că, întrucât acțiunea reclamantei are ca obiect împărțeala judiciară, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., competența în primă instanță aparținea Judecătoriei Târgu Neamț.

În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel trebuia să facă o apreciere globală, circumstanțiată și coroborată a situației de fapt, apreciere ce nu a avut loc în ceea ce privește argumentul comunității legale de bunuri, instanța rezumându-se la o cercetare exclusiv formalistă a cauzei și Ia aplicarea gramaticală a textelor de lege.

Din punct de vedere juridic, actul de partaj voluntar cu privire la care a fost învestită instanța impune aceleași condiții de valabilitate și se supune acelorași principii de drept, ca în cazul oricărui contract civil, respectiv voința părților, care trebuie să constituie principiul de bază în aprecierea legalității acestor contracte/convenții.

În acest context, recurentul susține că instanța a procedat în mod greșit la respingerea probei cu interogatoriu și a probei testimoniale, deși potrivit art. 343 alin. (2) C. civ., dovada că un bun este propriu se poate face cu orice mijloc de probă.

Totodată, recurentul susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 371 și art. 385 C. civ., întrucât prin apărările formulate a solicitat să se constate că regimul matrimonial a încetat anterior datei de 3 iulie 2017, respectiv la data despărțirii în fapt, iar instanța a avut în vedere regimul juridic valabil la data încheierii tranzacției.

În cadrul ultimului motiv de recurs, recurentul susține că, deși instanța de fond invocă nedovedirea înțelegerii dintre părți, aceasta reproduce parte din declarația martorului C., pe care o interpretează trunchiat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 iunie 2019.

Prin Rezoluția din 13 iunie 2019, completul de filtru a dispus comunicarea motivelor de recurs, cu mențiunea că intimata are obligația de a formula întâmpinare, iar după efectuarea procedurilor de comunicare, întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, față de împrejurarea că susținerile formulate prin memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La 25 septembrie 2019 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu.

La 2 octombrie 2019, completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au formulat punct de vedere cu privire la acesta.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 5 decembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu preliminar, se reține că, în raport de dispozițiile art. 24 și 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea recursului de față se vor avea în vedere dispozițiile C. proc. civ. existente la data inițierii demersului judiciar.

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune invocată și de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În recursul cu care a învestit Înalta Curte, deși recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 3 și 8 C. proc. civ., acesta nu a formulat critici susceptibile de încadrare în aceste motive de nelegalitate sau într-unul dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 3 C. proc. civ. vizează necompetența materială a primei instanțe de a soluționa cererea dedusă judecății, recurentul susținând că, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., competența materială aparținea judecătoriei, iar nu tribunalului.

Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ. putea fi examinat dacă s-ar fi invocat excepția necompetenței materiale sau teritoriale în fața primei instanțe, în condițiile legii, respectiv la primul termen la care părțile au fost legal citate conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de alin. (2) al art. 488 C. proc. civ., motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. putea fi valorificat numai în condițiile în care necompetența primei instanțe ar fi fost invocată ca motiv de apel, după ce anterior fusese invocată, în condițiile legii, în fața primei instanțe, iar instanța de apel a respins-o sau a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Or, în cauza dedusă judecății, recurentul a invocat necompetența primei instanțe direct în recurs, nesocotind astfel dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care impun ca excepția necompetenței să fi fost invocată în condițiile legii.

În ce privește susținerile recurentului, întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acestea se referă exclusiv la modul de administrare și de apreciere a probelor de către instanța de apel, susțineri care nu pot fi analizate în recurs, întrucât modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt vizează temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii.

Deși recurentul a invocat anumite dispoziții din C. civ., acesta nu a arătat, în concret, în ce constă greșeala instanței de apel, raportat la aceste dispoziții legale, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susținerile sale vizând exclusiv situația de fapt și probele administrate.

Astfel, recurentul susține doar formal că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 343 alin. (2) C. civ., potrivit cărora, "dovada că un bun este propriu se poate face între soți prin orice mijloc de probă", în condițiile în care critica vizează respingerea unor probe ca nefiind pertinente și utile, iar acest aspect ține de temeinicia hotărârii, nu de legalitatea acesteia.

De asemenea, recurentul invocă două dispoziții din C. civ., respectiv art. 371, care reglementează efectele separației de bunuri între soți și art. 385, privind încetarea regimului matrimonial în caz de divorț, dispoziții care nu au legătură cu problema de drept care a fost dezlegată de instanță în prezenta cauză. Prin hotărârea primei instanțe, menținută de instanța de apel, s-a reținut că pârâtul nu a dovedit prin niciun mijloc de probă faptul că foștii soți s-ar fi înțeles ca întregul preț încasat din vânzarea imobilelor din județul Suceava să i se cuvină în totalitate doar pârâtului, situație în care instanțele au apreciat că sunt aplicabile regulile regimului matrimonial al comunității de bunuri. Raționamentul instanței de apel nu se întemeiază pe dispozițiile art. 371 și art. 385 C. civ. și nu are legătură cu aceste norme legale, sublinierea făcută de recurent sub aspectul posibilității încetării regimului matrimonial la data separației de fapt a soților fiind străină de cauză.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului, în cuprinsul cererii de recurs nefiind regăsite critici de nelegalitate în combaterea motivelor reținute de curtea de apel în pronunțarea soluției sale, respectiv care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs presupune determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, raportat la argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., simpla redare a unor texte de lege neconstituind o motivare care să vizeze nelegalitate hotărârii recurate.

Nu pot fi primite nici susținerile care vizează hotărârea primei instanțe, întrucât, potrivit legii, în calea de atac extraordinară a recursului, ceea ce constituie obiect al judecății este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Așa fiind, constatând că susținerile din cererea de recurs nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută în acest caz de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.