ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2020

Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată la 16.01.2017, pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 65/23.01.1992 eliberat, în dosarul nr. x/1992, de Notariatul de Stat Neamț, privind pe defunctul C., decedat la data de 06 iunie 1983, cu ultimul domiciliu în Tg. Neamț, str. x, jud. Neamț, tatăl pârâtei B.. Prin sentința civilă nr. 669/12.05.2017pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg. Neamț, învocată de pârâta B. și s-a declinat, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, competența teritorială de soluționare a cererii. Prin sentința civilă nr. 1122/22.02.2018 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii având ca obiect constatare nulitate act juridic, formulată de reclamantul A., în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă.

Hotărârea pronunțată de prima instanță. Prin sentința civilă nr. 1090/05.10.2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a reclamantului A., învocată de pârâtă, precum și a reclamantelor D. și E., invocată de instanță, din oficiu, cu consecința, respingerii acțiunii de constatare nulitate absolută certificat de calitate de moștenitor, promovată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 474 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1090/C din 05 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț; a fost obligat apelantul la plata sumei de 3000 RON onorariu avocat, sub forma cheltuielilor de judecată din apel, către intimata-pârâtă B..

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 474 din 12 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A.. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a învocat motivul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. susținând excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Neamț, ca instanța de fond. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a arătat că au fost nesocotite dispozițiile art. 94 lit. j) C. proc. civ., potrivit cărora cererile în materie de moștenire, indiferent de valoare, cum este cazul în speță, intră în competența materială de soluționare, ca primă instanță, a judecătoriei, iar nu a tribunalului, cum greșit s-a procedat în cauză. S-a pretins, de asemenea, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 118 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre competentă judecare, la Judecătoria Târgu Neamț. Recurentul-reclamant a invocat și motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. și a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat. S-a pretins că instanța de apel a nesocotit considerentele obligatorii ale deciziei penale nr. 452/R724.03.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2010, ceea ce a condus la soluționarea greșită a excepției, atât timp cât s-a făcut dovada justificării unui interes personal, legitim, actual și direct, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 32 C. proc. civ. Recurentul susține că certificatul de calitate de moștenitor nr. 65/1992 a fost eliberat cu încălcarea art. 4, lit. l) din decretul nr. 377/1960, art. 12 și 13 din decretul nr. 40/1953, instanțele ignorând testamentul nr. 1739/2013 ce i-a fost întocmit de autorul său, F.. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 7 și 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 septembrie 2020, s-a admis, în principiu, recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 19 noiembrie 2020 ianuarie 2021, cu citarea părților, în sedință publică.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va constata că recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care succed: Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri "se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; …7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;… 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Așadar, pct. 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Coroborând aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condițiile legii, adică de părți (în speță, de reclamant) sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar reclamantul este nemulțumit de soluția dată. Art. 130 alin. (2) C. proc. civ. impune, din punct de vedere conceptual, ca atât instanța, cât și părțile să examineze întâi respectarea regulilor de competență - și a aspectelor de fond necesare pentru determinarea instanței competente - și abia, apoi, fondul pretențiilor și apărărilor formulate în cauză. Respectarea în practică a obligației de verificare cu prioritate a competenței este asigurată de dispozițiile art. 131 C. proc. civ., care obligă instanța să-și verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Dacă nu a fost invocată în termenul stipulate de lege, excepția necompetenței materiale și teritoriale de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanță și nici direct în apel sau recurs. În cauză, în fața primei instanțe învestite, Judecătoria Neamț, pârâta B. a invocat, prin întâmpinare, excepția necompentenței teritoriale, iar, prin sentința civilă nr. 669/2017 pronunțată la data de 12.05.2017 de Judecătoria Târgu Neamț, a fost admisă excepția și a fost declinată, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, competența teritorială de soluționare a cererii. Prin sentința civilă nr. 1122 pronunțată la data de 22.02.2018, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect constatare nulitate act juridic, în favoarea Tribunalului Neamț. La primul termen de judecată la care toate părțile au fost legal citate, 5 octombrie 2018, Tribunalul Neamț și-a verificat, din oficiu, competența, potrivit art. 131 C. proc. civ., și a constatat că este competent general, material și teritorial a soluționa prezenta cauză. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speța dedusă judecății, la judecata în fond, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate - 5 octombrie 2018, reclamantul nu a invocat excepția de necompetență materială și teritorială exclusivă a instanței de judecată raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulate, iar Tribunalul Neamț a apreciat că este instanță competentă să soluționeze acțiunea pendinte. În acest context, în măsura în care reclamantul ar fi susținut, în condițiile legii, excepțiile de necompetență de ordine publică, iar instanța de judecată le-ar fi respins, partea în cauză avea la dispoziție calea de atac a apelului, Ca atare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în aceste condiții, atunci eventuala necompetență a instanței sesizate se acoperă definitiv, iar instanța, astfel învestită, devine competentă să soluționeze cauza tocmai ca efect al dispozițiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepția de necompetență. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., criticile sub acest aspect nefiind întemeiate. În ceea ce privește criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma soluționării greșite a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului-recurent, Înalta Curte reține următoarele: În cauza dedusă judecății, instanțele judecătorești au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni prin care reclamantul A. a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 65/23.01.1992, eliberat în dosarul nr. x/1992 de Notariatul de Stat Neamț, privind pe defunctul C., decedat la 06.06.1983, cu ultimul domiciliu în Tg. Neamț, str. x, jud. Neamț, tatăl pârâtei B.. Recurentul a pretins greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, întrucât legitimarea calității sale procesuale este justificată de calitatea de moștenitor și de persoană îndreptățită în stabilirea drepturilor autorului său, F., ce a avut calitatea de pârât în dosarul nr. x/2007, privind un imobil revendicat, dosar în soluționarea căruia pârâta din prezenta cauză s-a prevalat de cota de 1/2 obținută de pe urma defuncților G., H., I., J.. Prin demersul promovat a arătat că dorește să restabilească legalitatea asupra acestei cote succesorale, ce a fost obținută de pârâtă prin folosirea certificatului de moștenitor, atacat în litigiul de față. A susținut că justificarea calității sale procesuale active rezidă și din împrejurarea că a solicitat instanței revizuire sentinței nr. 13024 din 27.09.2007 a Judecătoriei Sectorului1 București, pretențiile invocate dându-i dreptul să promoveze acțiunea de față. Criticile recurentului-reclamant nu sunt fondate. Prin certificatul de moștenitor nr. x/23.01.1992 eliberat de Notariatul de Stat Neamț, în dosarul nr. x/1992, privind pe defunctul C., decedat la 06.06.1983, s-a constatat că au calitate de moștenitori legali ai defunctului: K. - în calitate de soție supraviețuitoare, căreia i se cuvine cota de 1/4 din moștenire și B. - în calitate de fiică, culegând cota de 3/4 din aceeași moștenire. Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, act normativ în vigoare la momentul emiterii certificatului de moștenitor contestat, instanțele de fond au avut în vedere împrejurarea că după eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera alt certificat, iar cei care au pretenții la succesiune pot cere în justiție anularea certificatului eliberat și stabilirea drepturilor lor. Totodată, fiind în discuție legalitatea certificatului de moștenitor, instanțele fondului au reținut că nulitatea actului notarial poate fi cerută atât de moștenitorii care au fost omiși de la procedura succesorală notarială, care au pretenții la moștenire și își justifică calitatea de succesibil, cât și de către terții prejudiciați care justifică un interes legitim în contestarea actului. Așadar, din perspectiva persoanelor îndreptățite să invoce nulitatea absolută a actului notarial, în mod corect s-a reținut că legea nu limitează sfera persoanelor care pot solicita nulitatea certificatului de moștenitor exclusiv la cei care emit pretenții asupra succesiunii, legitimarea procesuală activă fiind recunoscută și celor care se pretind prejudiciați prin eliberarea sau cuprinsul certificatului de moștenitor, cu condiția ca aceștia să dovedească vătămarea drepturilor lor. Prin urmare, vocația de a solicita desființarea actului juridic, pretins lovit de o nulitate absolută, aparține și terților legitim interesați, adică cei care invocă un interes legitim în legătură cu nulitatea a cărei constatare o solicită, dovada vătămării drepturilor reprezentând interesul terțului în promovarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor. În cauză, certificatul de calitate de moștenitor nr. 65/23.01.1992 emis de Notariatul de Stat, Județul Neamț a fost eliberat în urma procedurii notariale desfășurate cu participarea moștenitorilor care au emis pretenții la moștenirea rămasă de pe urma defunctului C., potrivit regulilor de drept succesoral. Recurentul având calitatea de terț față de succesiunea dezbătută prin certificatul de moștenitor nr. x/1992 nu a făcut dovada, însă, a unui interes legitim în contestarea actului notarial, așa cum corect s-a reținut prin decizia recurată, atât timp cât nu a justificat vreo vătămare pricinuită prin emiterea certificatului de moștenitor, care a stabilit moștenitorii rămași de pe urma defunctului C.. Interesul reclamantului în desființarea actului notarial nu este justificat din perspectiva cererii de revizuire formulate împotriva sentinței nr. 13024/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, cum corect s-a reținut în cauză. Astfel, prin sentința civilă nr. 13024/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța a stabilit, printre altele, calitatea pârâtei de moștenitor a defunctului J., stabilind că este de rudă de gradul IV cu reclamantul, respectiv vară primară pe linie maternă, calitate ce nu a fost stabilită în baza certificatului de moștenitor contestat în cauză, acesta fiind invocat de pârâtă în soluționarea dosarului nr. x/2007 pentru legitimarea calității sale de moștenitor a defunctului său tată. Or, reclamantul nu are și nici nu a pretins vreun drept propriu la moștenirea autorului pârâtei, nefiind titular al vreunui drept disputat în legătură cu actul contestat, calitatea pârâtei de moștenitor al defunctului J. fiind stabilită pe linie maternă, instanța reținând faptul că de pe urma acestui defunct au rămas ca moștenitori, în calitate de veri primari, rude de gradul IV, pe linie maternă, actuala pârâtă și, pe linie paternă, actualul recurent-reclamant. Prin urmare concluzia instanțelor de fond, sub aspectul reținerii excepției lipsei calității procesuale active din perspectiva neîndeplinirii condiției privind justificarea interesului reclamantului în contestarea certificatului de moștenitor, este corectă, nefiind vorba de o retransmitere succesorală, cum eronat pretinde recurentul, în considerarea certificatului de calitate de moștenitor nr. 65/1992, calitatea recurentului și, respectiv a pârâtei, de moștenitori ai defunctului J. fiind realizată pe latură paternă și, respectiv, pe latură maternă, în raport de actele de stare civilă evocate în dosarul nr. x/2007, finalizat prin sentința civilă nr. 13024/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Contrar susținerilor recurentului, interesul și, implicit, calitatea procesuală activă a acestuia nu se justifică nici din perspectiva promovării cererii de revizuire a sentinței civile nr. 13024/27.09.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Fiind o condiție de exercitare a acțiunii civile în justiție, interesul în exercitarea demersului procesual trebuie să fie legitim, personal, actual și să subziste pe întreg parcursul procesului. Or, prin sentința civilă nr. 829/20.01.2017 pronunțată, în dosarul nr. x/2016, de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire, fiind constatat faptul că certificatul de moștenitor de calitate nr. 65/1992 nu constituie act nou, în sensul art. 322, pct. 5 C. proc. civ., care să conducă la revizuirea sentinței civile nr. 13024/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr. x/2007. În acest context, concluzia instanțelor fondului este corectă, reclamantul nefăcând dovada unui interes în invocarea nulității actului notarial. De asemenea, nici motivul de recurs întemeiat pe ipoteza prevăzută de pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi primit. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a pretins nesocotirea dispozițiilor obligatorii ale deciziei penale nr. 452/2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală referitoare la devoluțiunea legală a autorilor reclamantului și intimatei-pârâte, față de autorul lor comun, J.. Potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen., "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o". Prin decizia penală nr. 452 R din 24 martie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală a fost admis recursul formulat de petentul F. (autorul reclamantului) împotriva sentinței penale nr. 1430 din 22.10.2020 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pronunțate în dosar nr. x/2010 și, ca urmare a casării sentinței penale, a fost admisă plângerea petentului, a fost desființată Ordonanța nr. 8014/P/2006 din 30.04.2010 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și Ordonanța 841/II-2010 din 11.06.2010 emisă de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, cauza fiind trimisă la parchet pentru redeschiderea urmăririi penale pentru infractiunea de înșelăciune și începerea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 291, 291 alin. (1) și 292 C. pen. Critica recurentului nu poate fi primită, întrucât din perspectiva aplicării art. 28 alin. (1) C. proc. pen., în cauză nu a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă care să statueze (cu autoritate de lucru judecat) asupra existenței, în legătură cu certificatul de moștenitor contestat, a vreunei fapte penale și a persoanei care ar fi săvârșit fapta respectivă. Așadar, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu a nesocotit cele statuate prin decizia penală nr. 452 R din 24 martie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în considerentele deciziei recurate, curtea de apel a arătat explicit că aspectele reținute în cuprinsul deciziei penale se vădesc a fi lipsite de relevanță în acțiunea de față, de vreme ce nu a fost constatată existența vreunei infracțiuni în legătură cu actul notarial supus verificării legalității, astfel încât dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt aplicabile. În consecință, pentru toate considerentele expuse, reținând netemeinicia criticilor formulate, în baza art. 496 raportat la art. 488, alin. (1), pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,