ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1969/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov, secția I civilă la data de 12 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au solicitat instanței obligarea pârâtului C. la plata sumei de 222.000 euro (respectiv 1.033.654,20 RON, la cursul BNR din data de 09 februarie 2018 de 4,6551 RON/l euro), reprezentând debit născut în urma relațiilor contractuale dintre părți.

În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2164 și următoarele din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 138/S din 27 mai 2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C. și, în consecință, a obligat pârâtul să restituie reclamanților suma de 222.000 Euro, respectiv echivalentul în RON al acestei sume, la data efectuării plății, în termen de cel mult un an de la data rămânerii definitive a sentinței; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Învestită cu soluționarea apelului exercitat de pârâtul C. împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2019 și a sentinței civile nr. 138/S din 27 mai 2019, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă la termenul din 29 octombrie 2019, după respingerea probei cu interogatoriul intimaților reclamanți, solicitată de apelantul pârât C., pe motiv că aceasta nu este utilă soluționării cauzei, după finalizarea dezbaterilor asupra apelului, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a dispus amânarea pronunțării.

Prin decizia civilă nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2019 și a sentinței civile nr. 138/S din 27 mai 2019, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, pe care le-a păstrat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2019 și a deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018 a declarat recurs pârâtul C., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

În argumentarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că încheierea recurată și decizia instanței de apel sunt nelegale întrucât nu cuprind motivele pe care se întemeiază și pentru care i-au fost înlăturate apărările formulate în cauză, decizia fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că, în speță, instanța de apel nu a menționat motivele pentru care i-a înlăturat apărările, încălcând astfel prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ., argumentând următoarele:

Instanțele de fond au încălcat principiul aflării adevărului atunci când a revenit (prima instanță), respectiv când a respins nemotivat (instanța de apel), administrarea probei cu interogatoriul intimaților-reclamanți, deja încuviințat de instanța de fond, și, astfel, nu s-a putut stabili care este natura juridică reală a contractului prin care a primit banii pentru derularea afacerilor comune dintre recurent și fiica intimaților, afaceri la care intimații au făcut referire în notele de ședință din data de 15 martie 2019.

În perioada 22 iunie 2014-22 ianuarie 2016, pârâtul a achitat suma de 64.962 euro, câte 2% pe lună, conform tabelului centralizator cuprins în întâmpinarea de la fond din 29 noiembrie 2018, sume care nu au fost scăzute din datorie, iar instanța de apel nu a analizat aceste apărări.

Recurentul a învederat că a convenit verbal cu intimații-reclamanți ca restituirea să fie de 2% din datorie în fiecare lună, iar pentru că a achitat deja suma de 64.962 euro, a solicitat instanței de apel să respingă pretențiile privind această sumă și să admită, în parte, acțiunea.

În continuare, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond i-a încuviințat proba cu interogatoriul intimaților-reclamanți, conform art. 309 alin. (4) pct. 6 C. proc. civ., iar în ședința de judecată din 10 mai 2019, instanța a revenit asupra acestei probe deja încuviințate, cu încălcarea art. 250 și a art. 254 alin. (5) C. proc. civ., reținându-se, în motivare, că pârâtul nu și-a dovedit pretențiile.

Mărturisirea spontană a reclamanților, cuprinsă în pagina 2 a notelor intimaților-reclamanți, reprezintă o probă potrivit art. 250 C. proc. civ., iar decizia instanței de apel este nelegală întrucât, în mod nejustificat, a înlăturat această probă și nu a analizat apărările pârâtului cu privire proba câștigată judecății.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 2164 alin. (2) C. civ., potrivit căruia împrumutatul nu este obligat să restituie decât suma nominală primită, or instanța a dispus obligarea sa și la plata unor sume cu privire la care intimații-reclamanți au recunoscut că nu le-au primit.

II. Procedura de filtru.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, că recursul este formulat în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a)-c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității iar prin încheierea din 18 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul C. și s-a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 3412,86 RON

Totodată, s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-pârât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

III. Considerentele Înaltei Curți:

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2019 și a sentinței civile nr. 138/S din 27 mai 2019, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care le-a păstrat.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 259 din C. proc. civ. și a revenit asupra dispoziției de administrare a probei cu interogatoriul părților, în lipsa poziției procesuale a părții pentru care nu se poate administra proba cu interogatoriu.

Referitor la achitarea de către pârâtul C. a unei părți din împrumut, instanța de apel a constatat că, față de împrejurarea că pârâtul, printr-un înscris pe care l-a redactat în integralitate și l-a semnat, a recunoscut că datorează reclamanților suma totală de 222.000 euro, dovada achitării unei părți a acestui debit trebuia făcută prin înscrisuri, care să poarte date ulterioare, conform dispozițiilor art. 309 din C. proc. civ., or, o astfel de dovadă nu a fost făcută.

Din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că aceasta nu conține argumente care să poată fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât neaducând în discuție chestiuni legate de existența unor considerente străine de natura pricinii sau contradictorii; de asemenea, Înalta Curte constată că prin criticile formulate nu au fost dezvoltate aspecte de nelegalitate care ar putea fi încadrate în vreunul din celelalte motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât C. a învederat că instanța de apel nu a expus motivele pentru care a înlăturat apărările formulate în cauză, încălcând-se, astfel, în opinia sa, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., acesta nu a adus argumente apte a fi circumscrise motivului de casare invocat, rezumându-se în a reda in extenso mărturisirea spontană a intimaților și a susține că "în apel, a arătat că sumele pe care le-a primit efectiv pentru derularea afacerilor comune au fost suplimentate cu câte 4000 euro/lună, adică 2% pentru fiecare lună, așa cum reiese din tabelul centralizator din cuprinsul paginii 2 a întâmpinării formulate în dosarul de fond".

Redarea în cuprinsul paginilor 2 și 3 din memoriul de recurs a evidențelor împrumuturilor acordate pârâtului, precum și a plăților efectuate de către acesta, ca și împrejurarea că, în opinia recurentului, din înscrisul depus de intimații-reclamanți, rezultă că suma de 222.000 euro cuprinde și dobânda și că plățile efectuate parțial, în procent de 2 % în fiecare lună, se impunea a fi scăzute din capitalul total datorat, astfel încât, acesta mai datorează doar 157.038 euro, contrar reținerilor instanței de apel, vizează situația de fapt a speței, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanței de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii instanței de apel cu regulile de drept aplicabile.

Din aceeași perspectivă, trimiterile recurentului-pârât la soluția primei instanțe cu privire la administrarea probei cu interogatoriul intimatei reclamante B. (respectiv, la nelegalitatea soluției de revenire asupra acestei probe) nu pot face obiect de analiză în prezenta cale de atac care are menirea de a supune analizei legalitatea deciziei curții de apel, nicidecum a celei pronunțate de tribunal, în primă instanță, așa cum prin prezentul demers judiciar se solicită.

De altfel, aceasta a constituit critică și în apel, curtea de apel reținând netemeinicia susținerilor, față de împrejurarea că proba cu interogatoriu a fost admisă pentru toate părțile din proces, revenirea asupra acestei probe fiind pusă în discuție de către instanța de fond în contextul în care părțile nu au mai putut fi interogate cu privire la tezele probatorii încuviințate.

În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât, potrivit căreia "instanța de apel a respins nemotivat administrarea probei cu interogatoriul intimaților-reclamanți, deja încuviințat de instanța de fond, și, astfel, nu s-a putut stabili care este natura juridică reală a contractului prin care a primit banii", se reține că instanța de apel a respins această cerere, cu motivarea că proba solicitată nu este utilă cauzei.

Verificarea condițiilor de admisibilitate a probelor pot face obiectul controlului judiciar în recurs, însă instanțele de fond au un drept de apreciere asupra utilității probelor solicitate, ce nu poate fi cenzurat în recurs.

Din această perspectivă, aspectele dezvoltate de recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs referitoare la nelegalitatea deciziei curții de apel care a reținut că "proba cu interogatoriu și-a pierdut eficiența având în vedere că părțile din proces nu au putut fi interogate în ansamblul său cu privire la tezele probatorii care au fost încuviințate,"pe motiv că " luarea interogatoriului unei părți nu este condiționată de luarea interogatoriului altei părți" vizează aprecierea probelor, cu privire la care Înalta Curte nu are căderea a se pronunța, în contextul în care această chestiune ar presupune o reanalizare a situației de fapt, incompatibilă cu structura recursului.

Prin urmare, nu se circumscrie aspectelor de legalitate, specifice controlului judiciar în recurs, solicitarea recurentului-pârât de reevaluare a probatoriilor, care, în opinia sa, ar proba achitarea de către acesta a unei părți din debitul inițial de 220,000 euro, întrucât aceasta pune în discuție temeinicia deciziei curții de apel, iar nu nelegalitatea acesteia.

De altfel, în chiar cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul menționează că "instanța de recurs nu are competența de a verifica temeinicia hotărârii examinate, respectiv stabilirea corectă a situației de fapt".

Cu referire la aspectele referitoare la aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 2164 alin. (2) C. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat critici concrete ale soluției instanței de apel, de care pretinde că este nemulțumit, ci s-a rezumat la a arăta că, potrivit normelor legale invocate, împrumutatul nu este obligat să restituie decât suma nominală primită, "or, instanța 1-a obligat să plătească și sumele pe care intimații-reclamanți au recunoscut că nu le-au primit, prin mărturisirea spontană", aspect care ar atrage, nelegalitatea hotărârii.

Simpla susținere referitoare la aplicarea și interpretare greșită a prevederilor art. 2164 alin. (2) din C. civ. nu se poate înscrie în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., apte pentru declanșarea controlului judiciar de către instanța de recurs, câtă vreme nu se aduc critici punctuale, de nelegalitate, care să vizeze aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor reținute în fundamentarea soluției de obligare a pârâtului la restituirea împrumutului acordat de reclamanți.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât, deși a invocat incidența prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu a explicitat în ce constă greșeala instanței care a pronunțat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele avute în vedere de curtea de apel.

În aceste condiții, cum susținerile recurentului-pârât nu constituie veritabile critici, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ., și constatând că nu se identifică motive de ordine publică care să poată fi reținute din oficiu în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

În ceea ce privește recursul exercitat de pârâtul C. împotriva încheierii din 29 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, se rețin următoarele:

Prin încheierea din data de 29 octombrie 2019 ce face obiectul prezentei căi de atac, în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Brașov, după administrarea probatoriului și finalizarea dezbaterilor orale asupra apelului, a dispus amânarea pronunțării, în condițiile art. 396 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind premergătoare, în sensul în care face corp comun cu decizia pronunțată în cauză, putând fi atacată numai odată cu aceasta, nu și pe cale separată, încheierea din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, este supusă acelorași căi de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârii judecătorești prin care cauza a fost soluționată.

Cum recursul împotriva deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a fost anulat, iar această încheiere nu este susceptibilă de reformare în mod distinct, fiind pronunțată și cu respectarea dispozițiilor legale, se impune adoptarea aceleiași soluții.

În privința cheltuielilor de judecată în cuantum de 3412,86 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de care a fost scutit recurentul-pârât C. prin încheierea din 18 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, se reține că, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 "Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.".

Prin urmare, având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată, de anulare a recursului împotriva încheierii din data de 29 octombrie 2019 și a deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, recurentul-pârâtul C. fiind partea căzută în pretenții, în aplicarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile de judecată în cuantum de 3412,86 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de care a fost scutit recurentul-pârât C., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din data de 29 octombrie 2019 și a deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cheltuielile de judecată în cuantum de 3412,86 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de care a fost scutit recurentul-pârât C., rămân în sarcina statului.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.