ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 789/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 15 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GÂRCINA - prin Primar, a chemat în judecată pârâta A., aflată în executarea unei pedepse privative de libertate în cadrul Penitenciarului Bacău, pentru ca, în urma administrării probatoriului, instanța să dispună, în temeiul art. 1.349 și următoarele din C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 395.963,2 RON, reprezentând prejudiciul cauzat de pârâtă prin înstrăinarea unor bunuri/terenuri ce au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x/19.05.2008 și nr. 3208/2008, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La 23 ianuarie 2019, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat, pe calea acțiunii în regres, obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 RON, în temeiul art. 1.384 C. civ., sumă achitată de U.A.T. creditorilor indicați de reclamantă și moștenitorilor altor creditori.

Ulterior, la 17 aprilie 2019, reclamanta a precizat din nou cuantumul pretențiilor, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 368.703,86 RON, iar la 21 mai 2019, a depus o nouă precizare, solicitând suma de 69.289,86 RON.

Prin sentința civilă nr. 441/C din 5 iunie 2019, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GÂRCINA - prin Primar, în sensul că a obligat-o pe pârâta A. să plătească reclamantei suma de 36.549,2 RON, reprezentând prejudiciu.

Prin decizia civilă nr. 207 din 15 iunie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 441/C din 5 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins în tot acțiunea. Totodată, a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 2.000 de RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 1762 din 27 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, instanța a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GÂRCINA - prin Primar împotriva deciziei nr. 207 din 15 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin decizia nr. 273 din 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosar nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 441/C din 5 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, motivele fiind, în esență, următoarele:

Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea atacată este motivată insuficient (incomplet).

Potrivit recurentei-pârâte, decizia recurată este nulă, având în vedere că în considerente nu s-au menționat elementele impuse de art. 425 lit. b) din C. proc. civ., respectiv: obiectul, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Potrivit recurentei-pârâte, instanța nu a ținut cont de motivele pe care le-a invocat, nu a analizat criticile formulate sau aspectele supuse spre soluționare în apel, motivarea fiind incompletă, fără a se raporta la datele speței.

Mai arată recurenta-pârâtă că instanța de apel a respins probele solicitate pentru a nu contrazice instanța supremă, în acest sens precizând că a solicitat să facă dovada că solicitarea de introducere în cauză a Consiliului Local la fond în judecarea procesului penal i-a fost respinsă. Ca atare, nu se poate reține că instanța penală nu a stabilit vinovăția consilierilor locali, atât timp cât aceștia nu au fost introduși în cauză. Recurenta-pârâtă susține și că celelalte probe (înscrisuri) a fost respinse pe motiv că procesul trebuie judecat cu celeritate.

De asemenea, potrivit recurentei-pârâte, motivarea sumară echivalează cu o nemotivare.

Un alt motiv de casare vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, potrivit recurentei-pârâte, în rejudecarea apelului după casare, în limitele casării stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel a refuzat cercetarea profundă a cauzei, administrarea de probe noi și a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1.384 C. civ., precum și art. 28 din C. proc. pen.

Potrivit recurentei-pârâte, în cauză nu se poate reține aplicarea art. 28 alin. (1) C. proc. pen., care prevede că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă doar cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Arată recurenta-pârâtă că instanța penală a obligat inculpata la plata despăgubirilor civile în solidar cu U.A.T. Comuna Gârcina, fără a individualiza procentul de răspundere.

Obligația de plată în solidar a fost determinată de faptul că nu inculpata A. a încasat banii pe terenurile vândute (și care erau în proprietatea U.A.T. Gârcina conform H.C.L. nr. 35/2006 și nu a părților civile), ci direct U.A.T. Gârcina care i-a folosit peste 10 ani și care i-a mai solicitat o dată și de la A..

Arată recurenta-pârâtă că a respectat hotărârea instanței penale, chiar total nedreaptă și că a plătit despăgubirile pentru daune morale și cheltuielile de judecată, conform dovezii de la dosar și recunoașterii intimatei-reclamante.

Mai susține recurenta-pârâtă că instanța de apel s-a raportat exclusiv la autoritatea de lucru judecat și la aplicarea art. 28 din C. proc. civ.

Atât timp cât instanța penală nu a stabilit în cadrul răspunderii solidare modul în care prejudiciul va fi suportat de părți, această obligație revine instanței civile, neputând fi reținută autoritatea de lucru judecat.

Din perspectiva interpretării greșite a dispozițiilor art. 1.384 din C. civ., recurenta-pârâtă arată că nu are nici o relevanță faptul că reclamanta ar fi avut în cont bani pentru achitarea despăgubirilor la 23.11.2017 (când A. a fost condamnată), deoarece dreptul de regres al părții responsabile civilmente nu este condiționat de imposibilitatea de a achita prejudiciul de către aceasta.

Redând conținutul art. 1.384 alin. (4) C. civ., recurenta-pârâtă susține că, la data de 23.11.2017, reclamanta trebuia să restituie părților civile suma de 335.005 RON, contravaloarea terenurilor pe care a încasat-o și a folosit-o peste 10 ani, beneficiind de aceasta, plus o sumă de peste 547.808,30 RON, dacă ar fi împrumutat acești bani de la bancă, precizând că a anexat la dosar un calcul al dobânzii la un credit de 335.005 RON acordat în mai 2008.

Potrivit recurentei-pârâte, dacă ar fi plătit această sumă, nu s-ar fi produs niciun prejudiciu, fiindcă daunele morale și cheltuielile de judecată au fost achitate de A., și nu ar fi fost necesară executarea silită care a însemnat cheltuieli în plus de care se face vinovat reclamanta.

Recurenta-pârâtă arată că a anexat tabelul cu sumele reținute în contul D.N.A. în cuantum de 24.414 RON care au fost virate părților civile, iar faptul că reclamanta nu a achitat suma pe care a încasat-o și a folosit-o decât după 2 ani nu este culpa sa.

În opinia recurentei-pârâte, mai are relevanță și că reclamanta a avut banii în cont și nu a plătit contravaloarea terenurilor încasate, fiindcă numai după ce a despăgubit părțile civile, pe calea acțiunii în regres, poate pretinde o eventuală restituire de la A..

Recurenta-pârâtă susține că a săvârșit fapta strict în limitele funcției (primar) și conform dispozițiilor legale - Legea nr. 215/2001, că a îndeplinit o hotărâre a Consiliului Local, acționând nu în calitate de persoană fizică, ci în numele U.A.T. Comuna Gârcina, așa cum se prevede expres în Legea nr. 215/2001.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă susține că au fost încălcate și art. 22 din C. proc. civ., privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, art. 7 C. proc. civ., privind legalitatea procesului civil și art. 6 CEDO, privind un proces echitabil.

În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă, deși a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a motivat insuficient hotărârea recurată, arătând, generic și formal, că instanța nu a analizat criticile formulate sau aspectele supuse spre soluționare, că nu s-a raportat la datele speței, precum și că instanța a respins probele pe care le-a solicitat, pentru a nu contrazice instanța supremă.

Înalta Curte arată că aceste argumente nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a invocat greșita interpretare de către instanța de apel a prevederilor art. 1.384 din noul C. civ., precum și faptul că, în cauză, nu este incident art. 28 C. proc. pen., argumentele acesteia vizând, însă, situația de fapt.

Prin argumentele expuse, recurenta-pârâtă urmărește o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Totodată, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 1762 din 27 septembrie 2022, pronunțată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2018, instanța a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Gârcina împotriva deciziei civile nr. 207/2020 din 15 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că argumente care au fundamentat concluzia instanței de apel conform căreia, inclusiv recurenta-reclamantă răspunde pentru prejudiciul cauzat în calitate de coparticipant, încalcă autoritatea de lucru judecat atât a sentinței penale nr. 40/P din 9 mai 2017 a Tribunalului Neamț, secția Penală, cât și a deciziei penale nr. 1317 din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția Penală pentru Cauze cu Minori și de Familie, pronunțate în dosarul nr. x/2015.

A reținut instanța de recurs că instanțele penale au condamnat-o numai pe intimata-pârâtă A. pentru săvârșirea faptei penale cauzatoare de prejudicii, recurenta-reclamantă fiind obligată în solidar cu intimata-pârâtă la plata despăgubirilor, în calitate de parte responsabilă civilmente, iar nu de coparticipant la săvârșirea faptei penale.

Totodată, concluzia instanței de recurs a fost în sensul că răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii cu privire la care s-a statuat că întrunește cerințele constitutive ale unei infracțiunii a fost stabilită exclusiv în sarcina intimatei-pârâte A., iar instanțele penale au înlăturat apărările intimatei-pârâte referitoare la pretinsa vinovăție a consilierilor locali.

Înalta Curte arată că, în al doilea ciclu procesual, sunt incidente dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.

Ca atare, criticile referitoare la răspunderea solidară, la suportarea prejudiciului, la săvârșirea faptei în limitele funcției deținute, la autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanței penale, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Deși recurenta-pârâtă pretinde faptul că argumentele din cererea de recurs privesc decizia dată de instanța de apel în rejudecare, în fapt, nemulțumirile privesc însăși decizia de casare și se ignoră faptul că instanța de apel din cel de-al doilea ciclu procesual a fost chemată să verifice modul de soluționare a acțiunii în regres, în raport de dezlegările date prin decizia de casare.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 273 din 15 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 273 din 15 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2024.