ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 714/2024

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 10.08.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B.., C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-i oblige, în solidar, să-i plătească suma de 433.285 RON, cu titlu de daune materiale, dobânda penalizatoare, calculată începând cu data formulării acțiunii și până la data plății efective a debitului principal, precum și cheltuielile de judecată.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a persoanelor fizice.

La cererea reclamantei, prima instanță a introdus în cauză, prin încheierea din 23.01.2019, pe S.C. E. S.R.L., în calitate de pârâtă, iar la data de 19.06.2019, pe S.C. F. S.A. și S.C. G. S.A., în aceeași calitate.

La 25.09.2019, pârâta S.C. F. S.A. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a pârâtei S.C. G. S.A.; prin întâmpinare, a invocat excepțiile netimbrării, necompetenței teritoriale, lipsei calității sale procesuale pasive și tardivității cererii de introducere în cauză, în raport cu art. 204 alin. (3) C. proc. civ., iar prin cererea de chemare în garanție, a solicitat obligarea S.C. G. S.A. la plata oricărei sume ce i se va imputa.

Prin încheierea din 09.10.2019, prima instanță a respins excepțiile netimbrării, tardivității și necompetenței teritoriale și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. F. S.A., iar prin încheierea din 30.10.2019 a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție a S.C. G. S.A.

Prin sentința civilă nr. 381/C/10.06.2022, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. F. S.A. și a respins acțiunea formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. și C., a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții B.., C. și D. să achite, în solidar, reclamantei suma de 433.285 RON, reprezentând despăgubiri, dobânda legală penalizatoare calculată de la data formulării acțiunii, 08.08.2018, și până la plata efectivă a debitului principal și suma de 8.937,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins, ca nefondată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele S.C. E. S.R.L. și S.C. G. S.A. și, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel B.., C. și D..

Prin încheierea din 16.02.2023, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins cererea apelanților de administrare a probei cu expertiză în procese pirogene, iar prin decizia nr. 356/26.04.2023, a respins ca nefondat apelul.

Împotriva încheierii din 16.02.2023 și a deciziei de apel, B.., D. și C. au declarat recurs, solicitând casarea lor și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Subsecvent prezentării situației de fapt, au dezvoltat, în primul rând, ipoteza de casare care sancționează pronunțarea hotărârii de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Argumentând acest motiv de casare, recurenții au arătat că decizia a fost pronunțată cu încălcarea principiului continuității, reglementat de art. 19 raportat la art. 214 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Au relevat că la primul termen de judecată, în 06.02.2023, când s-a pus în discuție solicitarea lor de administrare a probei cu expertiză în procese pirogene, completul de apel a fost compus din doamnele judecător H., I. și J.; proba cu expertiză a fost respinsă de acest complet în 16.02.2023.

La 03.04.2023, următorul termen de judecată, când instanța de apel a rămas în pronunțare, doamna judecător H. a fost înlocuită de doamna K. fără nicio justificare, schimbându-se astfel compunerea completului de judecată, cu toate că, au subliniat recurenții, completul inițial învestit se pronunțase deja pe probatoriul ce urma să fie administrat.

Autorii căii de atac au apreciat că, în aceste circumstanțe, a fost încălcat principiul continuității, întrucât înlocuirea unui membru al completului de judecată nu a avut la bază motive justificate, iar din organigrama Curții de Apel Bacău rezultă că doamna judecător H. funcționează în cadrul secției I Civile, ceea ce exclude incidența art. 111 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015, în vigoare la data înregistrării cererii de apel, 23.09.2022.

În circumstanțele evocate, recurenții au considerat incidentă sancțiunea nulității necondiționate, prevăzută de art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de casare, au susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În esență, au învederat că instanța de apel nu le-a comunicat, împreună cu decizia nr. 356/26.04.2023, încheierea de dezbateri din 03.04.2023 și nici încheierile de amânare a pronunțării din 07.04 și 12.04.2023, apreciind că au fost încălcate art. 13, art. 14 și art. 233 alin. (3) C. proc. civ.

Au indicat că, în temeiul art. 154 alin. (1) C. proc. civ., nesocotirea obligației instanței de comunicare a încheierilor echivalează cu inexistența respectivelor acte de procedură.

Subsecvent, au apreciat că vătămarea produsă prin lipsa încheierii de dezbateri nu se poate remedia decât prin anularea hotărârii, deoarece nu se poate stabili dacă instanța a avut în vedere, în mod efectiv, susținerile și apărările părților, care nu pot formula apărări în cunoștință de cauză; totodată, instanța de control judiciar nu poate să procedeze la cenzurarea legalității și temeiniciei hotărârii.

Printr-o altă critică, subsumată aceluiași motiv de casare, recurenții au invocat, atât față de încheierea din 16.02.2023, cât și față de decizia instanței de apel, încălcarea art. 233 alin. (1) lit. m) și a) art. 425 alin. (3) C. proc. civ., relevând că niciuna dintre hotărâri nu cuprinde semnătura membrilor completului, iar încheierea nici semnătura grefierului, împrejurare care atrage inexistența acestora.

Printr-un motiv subsecvent de casare, autorii căii de atac au invocat nemotivarea hotărârilor atacate, iar în privința încheierii din 16.02.2023, au susținut că respingerea cererii de administrare a probei cu expertiză în procese pirogene este insuficient motivată.

Dezvoltând critica, au reliefat că, potrivit art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., încheierea trebuie să cuprindă soluțiile date, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept; au apreciat că statuările curții de apel pentru respingerea probei nu reprezintă o motivare propriu-zisă, clară și pertinentă.

Carența motivării recurate a fost considerată dovedită și prin raportare la examinarea superficială a celorlalte probe administrate în primul ciclu procesual, dar și prin ignorarea faptului că S.C. G. S.R.L. a achiesat la susținerile recurenților în ședința din 03.02.2023.

Autorii recursului au afirmat că instanța de apel a respins proba cu expertiză în procese pirogene, preluând apărările intimatei-reclamante, dar fără a fi analizat, în mod efectiv, cererea apelanților și fără a fi procedat la înlăturarea argumentată a susținerilor de la termenul din 03.02.2023.

În aceste condiții, au considerat că instanța de prim control judiciar a încălcat dreptul părților la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune în sarcina instanțelor obligația de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Au conchis că, pentru respectarea exigențelor convenționale, se impune anularea încheierii din 16.02.2023.

Recurenții au criticat, din perspectiva aceluiași motiv de recurs, și decizia nr. 356/26.04.2023, evocând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Au arătat că instanța de apel nu a procedat la o analiză efectivă a apărărilor lor, limitându-se să preia în mod trunchiat concluziile raportului de expertiză electroenergetică, fără a le corobora cu alte probe, și că lipsește raționamentul logico-juridic care a fundamentat convingerea judecătorilor și pe baza cărora le-au fost înlăturate argumentele.

Au susținut că cercetarea efectivă a fondului raportului juridic litigios nu se poate întemeia exclusiv pe raportul de expertiză electroenergetică care, potrivit art. 330 C. proc. civ., conține numai o opinie de specialitate a expertului asupra producerii incendiului și nu poate da calificarea juridică faptelor deduse judecății; de aceea, se impunea a fi examinată coroborat cu ansamblul probator administrat.

Recurenții au învederat caracterul nemotivat al concluziei curții de apel prin care s-a reținut în sarcina lor fapta ilicită constând în nerespectarea obligației de a menține starea tehnică corespunzătoare a instalațiilor electrice proprii, care ar fi condus la producerea incendiului.

Au apreciat că superficialitatea motivării rezultă și din statuarea prin care instanța de prim control judiciar a reținut că neidentificarea unui obiect sau a unui utilaj care a produs scurtcircuitul nu înlătură concluziile raportului de expertiză cu privire la sursa incendiului și defecțiunile din instalația electrică.

Recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2, 5 și 6 C. proc. civ.

La 28.09.2023, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea depusă de S.C. A. S.A., prin care a invocat excepția nemotivării recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și, în urma analizării lui, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport; niciuna dintre părți nu și-a exprimat punctul de vedere.

La 17.01.2024, a fost înregistrată la dosar cererea recurenților de renunțare la judecata căii de atac exercitate.

Luând în examinare cererea de renunțare la judecata recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. (...)".

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre".

Înalta Curte observă că, în sistemul noului C. proc. civ., renunțarea la judecată este pusă doar la îndemâna reclamantului, nu și a pârâtului, indiferent de etapa procesuală în care aceasta intervine; o atare concluzie rezultă în mod limpede din soluțiile pe care le poate pronunța instanța, conform art. 406 alin. (5) C. proc. civ.:

"când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză".

În aceste condiții, manifestarea de voință a recurenților-pârâți, în sensul renunțării la judecata recursului, are valența unei achiesări la hotărâre, reglementată de art. 463 alin. (1) C. proc. civ., anterior citat.

Deși în cauză, actul de dispoziție procesuală nu a fost întocmit în formă autentică, astfel cum impune art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficiență alin. (3) al articolului menționat, constatând că intenția părților de a-și da adeziunea la hotărâre este certă și rezultă din manifestarea lor de voință, exprimată în scris.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1), raportat la art. 464 alin. (1) teza I, alin. (3) și alin. (4) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va lua act, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că recurenții-pârâți achiesează la decizia nr. 356/26.04.2023 și la încheierea din 16.02.2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act că recurenții-pârâți B.., D. și C. achiesează la decizia nr. 356/26.04.2023 și la încheierea din 16.02.2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2024.