ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1695/2016

Decizia nr. 1695/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, sub nr. x/32/2012, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România și Fundația A., a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr. 2692 din 29 august 2012 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România, decizie prin care s-a dispus retrocedarea în natură către pârâta Fundația A. a unei părți din imobilul compus din construcție și teren, în suprafață de 1079 mp situat în municipiul Piatra Neamț, județul Neamț.

În susținerea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că prin emiterea deciziei contestate au fost încălcate dispozițiile art. 1 alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2004 republicată, imobilul neputând fi retrocedat în condițiile în care adăugirile efectuate construcției după preluarea până la retrocedare depășesc 50% din aria desfășurată.

Cu privire la terenul retrocedat, se apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 7 din Normele metodologice, în sensul că terenul retrocedat este necesar pentru buna utilizare a imobilului nou.

Pârâta Fundația A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.

Pe cale reconvențională a solicitat obligarea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț la plata sumei de 20.000 RON, sumă estimată provizoriu, reprezentând paguba cauzată prin utilizarea fără drept a imobilului situat în Municipiul Piatra Neamț, începând cu data de 29 august 2012 și până la momentul predării efective a imobilului retrocedat prin Decizia nr. 2692 din 29 august 2012.

În motivarea cererii reconvenționale, reclamanta-pârâtă, arată, în esență, că a fost lipsită de folosința bunului, în cauză fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale în raport de dispozițiile art. 1357 C. civ. raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 225 din 9 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, a fost admisă excepția de necompetență materială, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Neamț - având în vedere că decizia emisă în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 nu este un act administrativ a cărei legalitate să poată fi cenzurată în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată, prin declinare de competența, pe rolul Tribunalului Neamț, sub nr. x/32/2012, iar prin Sentința nr. 118 din 4 aprilie 2013 a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Neamț, cauza fiind declinată în favoarea Curții de Apel Bacău, constatându-se totodată ivit conflictul negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 6694 din 11 octombrie 2013 a stabilit competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România și Fundația A., în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Bacău, prin Sentința nr. 142 din 9 octombrie 2015 a respins ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România și Fundația A.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Fundația A., reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț fiind obligată să plătească suma de 729.840,92 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului restituit în natură.

Reclamanta-pârâtă a fost obligată să plătească pârâtei-reclamante cheltuielile de judecată în cuantum de 16.000 RON reprezentând onorariu avocat și onorariu expert cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 2692 din 29 august 2012, emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, s-a dispus retrocedarea în natură către Fundația A. a unei părți din imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 1079 mp, situat în Piatra Neamț, jud. Neamț, identificată prin punctele de contur, conform planului de amplasament și delimitare a imobilului, ce constituie parte integrantă din decizie, iar prin Decizia nr. 2693 din 29 august 2012, Comisia a propus acordarea de despăgubiri Fundației A. pentru partea din imobilul situat în situat în Piatra Neamț, reprezentând teren în suprafață de 819 mp, identificată prin punctele de contur, conform planului de amplasament și delimitare a imobilului, ce constituie parte integrantă din decizie.

Pentru a stabili situația de fapt instanța a dispus efectuarea unei expertize în construcții.

Prin expertiza efectuată s-a concluzionat că inițial clădirea veche a Primăriei - Corp A era formată din D+P+pod iar din anul 2006, s-a mansardat podul corpului de clădire preluat abuziv, devenind D+P - parțial et.I + M, lucrările de mansardare a podului fiind efectuate în perimetrul construibil al podului clădiri vechi a primăriei Piatra Neamț.

Expertul a apreciat că amenajarea podului clădirii vechi a primăriei este o îmbunătățire funcțională, fiind o modificare a compartimentării inițiale a podului, fiind și o lucrare capitală a podului.

Între clădirea veche a Primăriei - corp A și clădirea nouă - Corp B, există două comunicări la nivelul parterului și mansardei corpului A.

Cele două corpuri A și B sunt distincte din punct de vedere constructiv primul fiind desfășurat pe verticală pe D+P+M, iar cel de al doilea pe P + 3 etaje, primul cu o vechime de peste 95 de ani, al doilea cu o vechime de 41 de ani, cele două corpuri putând funcționa independent.

Cele două corpuri de clădire A și B pot fi utilizate distinct, inclusiv în ceea ce privește accesul publicului în clădire și accesul la calea publică, deoarece în prezent este construită o intrare care are acces în curtea interioară și mai departe intrarea I3 în corpul B, iar în corpul A accesul se face prin intrarea I1 direct de pe strada Ștefan cel Mare.

Prin expertiza topo - cadastru efectuată de domnul expert B. s-a concluzionat că, Corpul A de clădire are suprafața construită de 455 mp, clădire fiind amplasată pe S1 - terenul retrocedat în natură prin Decizia 2692 din 29 august 2012 către Fundația A.

Suprafața de teren aferentă clădirii vechi preluată din 1949 este de 1898 mp, iar suprafața de teren necesară pentru a asigura buna utilitate a construcției actuale, corp A este parcela S2.

Corpul B de clădire are suprafața construită de 234 mp. Acest corp de clădire este amplasat în cea mai mare parte (209 mp din totalul de 234 mp) pe parcela S2, care face obiectul Deciziei 2693/2012, corpul B de clădire nefiind amplasat pe terenul cu suprafața de 1079 mp - parcela S1.

Instanța de fond, în raport de prevederile legale incidente și, având în vedere concluziile expuse prin expertizele efectuate, a reținut că, Corpul A este o construcție veche asupra căreia s-au făcut doar lucrări de modernizare, consolidare și recompartimentare, astfel că în mod corect s-a dispus restituirea în natură a construcției și a terenului liber în suprafață de 1079 mp.

În ceea ce privește Corpul B, instanța a reținut că aceasta este o construcție nouă, edificată ulterior momentului preluării abuzive, fiind o construcție de-sine-stătătoare, care poate fi utilizată distinct în raport cu construcția veche Corp A, fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv pct. 6 și pct. 7 din Norme, în sensul de a afecta acestei construcții doar suprafață de teren de 819 mp cuprinsă în Decizia 2693/2012, iar nu întreaga suprafață de teren, care să includă atât suprafața de teren de 819 mp, cât și suprafața de 1079 mp, ce face obiectul Decizie nr. 2692/2012, contestată în cauză.

Ca urmare, au fost apreciate ca nefondate susținerile reclamantului, în sensul că la construcția Corp A au fost efectuate adăugiri de volum pe verticală și pe orizontală care depășesc 50% din aria actuală desfășurată a construcției, nefiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cu privire la critica vizând faptul că decizia nu face nicio referire la obligația pârâtei de a plăti contravaloarea adăugirilor efectuate la imobilul retrocedat, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (4) din ordonanță, litigiile legate de eventualele îmbunătățiri aduse imobilelor care se retrocedează în condițiile prezentei ordonanțe de urgență de către foștii deținători, precum și cele legate de aplicarea alin. (3) vor fi soluționate în condițiile legii.

Cererea reconvențională a fost apreciată ca fiind întemeiată, având în vedere că, deși în favoarea pârâtei Fundația A. a fost emisă o decizie de restituire în natură a imobilului, reclamantul refuză predarea acestuia, nerecunoscând practic îndreptățirea acesteia la retrocedare.

Potrivit dispozițiile art. 5 alin. (1) din ordonanță, dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândește pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unității deținătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz.

Decizia nr. 2692 din 29 august 2012 nu și-a produs efectele de la data emiterii sale, urmare a contestației promovate de către reclamanta U.A.T. Piatra Neamț fiind amânat momentul de la care pârâta Fundația A. redobândește proprietatea cu toate atributele dreptului. Potrivit dispozițiile art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Prin expertiza tehnică efectuată de expertul C. s-a stabilit contravaloarea lipsei de folosință, respectiv suma de 696.831 RON, luând în calcul un curs valutar al euro la data de 10 septembrie 2015 de 4,4222 RON, dar observând că la calculul efectuat s-a avut în vedere valoarea de 4,222 RON pentru un euro, calculul corect este de 729.840, 92 RON, sumă ce reprezintă lipsa de folosință a imobilului retrocedat.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva Sentinței nr. 142 din 9 octombrie 2015 a Curții de Apel Bacău a formulat recurs atât reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț cât și pârâta-reclamantă Fundația A.

Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț prin recursul declarat și întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C.proc. civ. a solicitat admitere a recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii principale și respingerea cererii reconvenționale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat dispozițiile legale prin raportare la probatoriul administrat și situația de fapt.

Astfel, cu privire la corpul A de clădire, se arată că în această clădire mansardarea s-a efectuat pe o suprafață de 290 mp în podul vechii clădiri și având în vedere dispozițiile C. fisc. și ale Ordonanței nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale, se poate constata că edificarea mansardei reprezintă adăugări de volum, chiar dacă corpul A nu prezintă nici o supraînălțare.

Referitor la corpul B, cu o suprafață desfășurată de 835 mp, se arată că este lipit de corpul A și în acest context nu se poate reține că, corpul B este o clădire de sine stătătoare.

Corpul B nu poate fi considerat corp de clădire de sine stătător câtă vreme prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că este lipit de corpul A și între cele două clădiri există o comunicare directă la nivelul fiecărui palier.

Prin dispozițiile art. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 7 din Normele metodologice de aplicare, s-a instituit o excepție de la principiul retrocedării în natură, astfel că nu poate fi restituit corpul A câtă vreme corpul B construit ulterior nu poate funcționa distinct, fără efectuarea de modificări, reparări și investiții suplimentare, neexistând accesul pietonal și auto la această clădire.

Cu privire la terenul retrocedat se susține că acesta este afectat de amenajări de utilitate publică, fiind incidente în cauză, dispozițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cu privire la cererea reconvențională, se arată că în mod greșit a fost admisă de prima instanță prin raportare la normele de drept comun, respectiv principiile răspunderii civile delictuale, transformând posesia în faptă ilicită, fără să se țină cont de dispozițiile legii speciale, iar art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 care trebuie interpretat prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, se arată că dobândirea dreptului de proprietate este în termen de 60 zile de la data rămânerii definitive a deciziei emisă de Comisia specială de retrocedare, iar această decizie rămâne definitivă la momentul rămânerii definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a respins contestația.

Ca urmare, chiar în ipoteza în care ar fi respinsă contestația în mod irevocabil, intimata-pârâtă Fundația A. ar redobândi dreptul de proprietate în termen de 60 zile de la pronunțarea deciziei în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție. Concluzionând, se arată că instanța de fond a aplicat greșit legea, respectiv C. civ., O.U.G. nr. 94/2000 art. 3 alin. (7) art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) și Normele Metodologice aplicabile.

Dincolo de acest aspect, se arată că instanța de fond în mod greșit a stabilit cuantumul lipsei de folosință cu atât mai mult cu cât imobilul preluat a fost modernizat fără a se stabili cuantumul acestor modernizări.

Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta Fundația A. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Fundația A. a formulat concluzii scrise la recursul declarat de recurenta-reclamantă prin care a solicitat în esență, respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele expuse pe larg prin întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual și prin cererea reconvențională.

Și intimata Comisia Specială de retrocedare a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat cu privire la cererea principală, apreciind că Decizia de retrocedare în natură a corpului A și terenul aferent, este legală și temeinică, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport de criteriile formulate de ambele recurente, probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente, se constată următoarele:

Fundația A. a solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 retrocedarea imobilului, construcție și teren, situat în municipiul Piatra Neamț, județul Neamț.

Prin Decizia nr. 2692 din 29 august 2012, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, s-a dispus retrocedarea în natură a unei părți din imobilul revendicat, respectiv construcție și teren în suprafață de 1079 mp identificat prin punctele de contur conform Planului de amplasament, iar prin Decizia nr. 2693 din 29 august 2012 a fost respinsă cererea de retrocedare cu privire la restituirea în natură, a părții de imobil teren în suprafață de 819 mp, pentru această parte din imobil constatându-se calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire în condițiile Titlului VII privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005.

Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț a solicitat instanței de contencios administrativ să verifice legalitatea Deciziei nr. 2692 din 24 august 2012 emisă de intimata Comisia specială de retrocedare, apreciind că cele două corpuri de clădire A și B aflate pe terenul revendicat reprezintă o clădire nouă în sensul dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/200 și art. 6 din Normele Metodologice.

Reclamanta nu a contestat calitatea de persoană îndreptățită la restituire a intimatei Fundația A. ci faptul că prin adăugirile efectuate vechii clădiri s-a depășit 50% din aria desfășurată a clădirii, fiind un imobil nou în sensul dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 94/2006, ce nu mai poate fi restituit în natură.

Din probatoriul administrat în cauză, acte, expertize, analizat corect de prima instanță, se reține că imobilul reprezentând vechea construcție - corp A, situat în Municipiul Piatra Neamț, are o suprafață de 458 mp, iar la această clădire, în anul 2006, s-a efectuat mansardarea podului existent în perimetrul vechiului pod conform expertizei efectuate de expertul D.

Lângă corpul A, lipit pe o singură latură a fost edificată o nouă construcție cu regim de înălțime P + 3, cu o suprafață construită de 226 mp și o suprafață desfășurată de 836 mp.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 sunt imobile în sensul ordonanței, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, iar adăugirile aduse construcției se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală.

Potrivit pct. 6 din Normele Metodologice, prin imobil nou în raport cu cel preluat se înțelege acea construcție căreia, în raport cu forma inițială i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria desfășurată actuală. Nu se consideră imobil nou în raport cu cel preluat, imobilul-construcție căruia i-au fost adăugate pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare sau care pot fi utilizate distinct.

Din probatoriul administrat în cauză de față, rezultă că la clădirea veche s-a efectuat mansardarea vechiului pod, fără a se depăși perimetrul podului, iar alăturat se află corpul B construit în anul 1973, lipit pe o latură de corpul A, corpuri ce comunică la nivelul parterului și mansardei, dar așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză "cele două corpuri pot funcționa independent având accese separate".

Ca urmare, corpul A nu este o clădire nouă în sensul pct. 6 din Normele Metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, iar corpul B, construit ulterior, poate fi utilizat separat și nu a făcut obiectul deciziei de restituire.

Este evident că pentru adăugirile în volum efectuate la vechea clădire recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială are în raport de dispozițiile pct. 6 alin. (2) și (3) din Normele Metodologice un drept de creanță în ceea ce privește contravaloarea adăugirilor, dar eventualele litigii pe acest aspect vor fi soluționate potrivit dreptului comun și nu în procedura de verificare a legalității deciziei de restituire.

Față de considerentele expuse, se constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile, ținând cont de dispozițiile art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 6 din Normele Metodologice de aplicare, raportat la probatoriul administrat, corpul A de clădire la care s-a efectuat mansardarea în limita vechiului pod, nefiind un imobil nou în sensul dispozițiilor legale evocate, iar corpul B de clădire fiind o construcție de sine stătătoare ce poate fi utilizată separat, decizia contestată fiind legală.

Cu privire la cererea reconvențională se constată că în mod greșit a fost admisă de instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1), art. 8 din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 1 alin. (2) din Normele Metodologice de punere în aplicare a art. 8.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, dreptul de proprietate asupra imobilului se redobândește pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unității deținătoare prevăzute de art. 2 sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz.

Potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ, proprietarii care vor redobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor în temeiul ordonanței de urgență vor încheia cu deținătorii actuali ai acestor imobile un protocol de predare-primire, în termen de 60 zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare, iar potrivit pct. 1 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a art. 8, Decizia comisiei speciale de retrocedare rămâne definitivă la momentul expirării termenului de 30 zile prevăzut pentru atacarea în instanță a acestuia sau, în cazul în care este urmată procedura judecătorească, la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins contestația împotriva deciziei.

Ca urmare, în raport de dispozițiile legale evocate mai sus, se constată că dreptul de proprietate este redobândit la momentul rămânerii definitive a deciziei emisă de Comisia specială de retrocedare.

În cauza de față, Decizia contestată nu era definitivă în sensul art. 5 și 8 din O.U.G. nr. 94/2000, pct. 1 alin. (2) din Normele Metodologice de punere în aplicare a art. 8 și, ca urmare în mod greșit a fost admisă cererea reconvențională întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în condițiile în care în cauză sunt incidente dispozițiile legii speciale, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 care stabilește modalitatea de redobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, termenele, drepturile și obligațiile dobânditorilor și deținătorilor actuali etc.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială urmează a fi admis în sensul respingerii cererii reconvenționale formulate de reclamanta-pârâtă Fundația A.

Ca urmare a respingerii cererii reconvenționale va fi respinsă și cererea vizând cheltuielile de judecată, formulată de Fundația A. în primul ciclu procesual, astfel că recursul recurentei-pârâte cu privire la cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu va mai fi analizat, fiind lipsit de obiect.

Vor fi menținute dispozițiile sentinței doar cu privire la respingerea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 2692 din 29 august 2012 emisă de intimata Comisia specială de retrocedare.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cererea recurentei-reclamante Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț privind acordarea cheltuielilor de judecată va fi admisă în parte ținând cont de complexitatea cauzei și munca depusă în faza procesuală a recursului, recurenta Fundația A. fiind obligată să plătească recurentei-reclamante suma de 3.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț împotriva Sentinței nr. 142 din 9 octombrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Fundația A., având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință a imobilului restituit în natură.

Respinge cererile părților privind acordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Respinge recursul declarat de pârâta Fundația A. împotriva Sentinței nr. 142 din 9 octombrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Fundația A. să plătească recurentei-reclamante Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamț cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 3.500 RON, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2016.

Procesat de GGC - MI