ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8900/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 529/c din 29 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, s-a admis contestația formulată de contestatoarea M.V. S-a anulat dispoziția nr. 403 din 15 aprilie 2004 de respingere a notificării în baza Legii nr. 10/2001 emisă de intimatul Primarul Municipiului Roman și s-a mai dispus obligarea acestuia să soluționeze pe fond notificarea nr. 261/2001 prin care s-a solicitat de către contestatoare restituirea în natură a imobilului, teren și construcții, situat în municipiul Roman, județul Neamț. La pronunțarea sentinței s-au avut în vedere următoarele considerente : Prin dispoziția contestată s-a reținut că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, de reprezentant sau procurator pentru M.V.

și nu s-a probat dreptul de proprietatea asupra imobilului revendicat. În fața instanței de fond I.V. a precizat că a înțeles să formuleze acțiunea numai în calitate de reprezentant al contestatoarei M.V. iar prin procura autentificată sub nr. 2378 din 9 iulie 2004 a făcut dovada calității sale de mandatar. Făcându-se referire la actele dosarului, s-a reținut că M.V. are calitate de moștenitoare legală și testamentară a defunctului său soț, M.O., care a fost fiul lui M.C. care a dobândit în proprietate imobilele situate în municipiul Roman, prin cumpărare la licitație conform ordonanței de adjudecare din 4 iulie 1914 și procesul-verbal de executare a acestei ordonanțe nr. 406 din 7 octombrie 1914, respectiv prin construire conform autorizației.

Imobilele, cu excepția unui corp de clădire și terenul aferent, au făcut obiectul unor împărțeli între moștenitorii defunctului M.C., iar prin actul de partaj voluntar transmis sub nr. 3986 din 19 noiembrie 1996 soțului contestatoarei i-a revenit în proprietate suprafața de 1549 mp teren și construcțiile amplasate pe acesta în suprafața de 135 mp. Ulterior aceste imobile, inclusiv corpul de clădire care nu a făcut obiectul partajului între moștenitorii defunctului M.C. au fost preluate de stat în baza HCM nr. 769 din 15 iunie 1959 privind completarea listelor anexă la O.U.G. nr. 92/1950. S-a reținut totodată că anterior, contestatoarei M.V. i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, conform hotărârii nr. 164 din 14 februarie 1997 modificată prin hotărârea nr. 250 din 9 martie 1998 emise de Comisia județeană Neamț pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin care i s-au acordat despăgubiri.

Prin decizia nr. 154 din 3 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-a respins ca nefondat apelul formulat de intimat împotriva sentinței de fond, pentru următoarele motive : Caracterul insuficient al documentației trebuie adus la cunoștința notificatorului iar această obligație incumbă unității deținătoare. Apelantul nu a făcut dovada înștiințării notificatorului asupra caracterului incomplet al documentației iar dacă notificatorul și l-a asumat prin notificare, acest lucru nu scutește unitatea deținătoare de a parcurge întreaga procedură. S-a reținut totodată că legea permite ca actele depuse după data de 14 mai 2003 să fie luate în considerare dacă se consideră că sunt esențiale pentru soluționarea notificării.

În acest context s-a reținut că actele primite de către instanță, în susținerea notificării, sunt esențiale în privința justificării drepturilor de proprietate și a calității de moștenitor. Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelantul, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Deși în finalul notificării s-a menționat că se anexează acte de stare civilă, urmând ca în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 să suplimenteze documentele justificative ale proprietății și calității de moștenitor, ulterior nu s-a mai depus nici un alt act, iar în aceste condiții s-a soluționat notificarea în baza actelor existente. Având în vedere că prin articolul unic alin. (2) al O.U.G.

nr. 10/2003 s-a prevăzut că în toate cazurile actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut de lege, nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei, notificarea a fost respinsă cu motivarea că nu s-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită sau de moștenitor al unei persoane îndreptățite și nici nu s-a dovedit un drept de proprietate asupra bunului revendicat. În mod greșit s-a reținut de către instanță că termenul legal este prevăzut numai pentru faza administrativă. S-a făcut dovada faptului că notificatului i s-a adus la cunojștință prin adresele nr. 20134 din 12 septembrie 2001 și nr. 15400 din 23 martie 2004 că dosarul depus este incomplet, că lipsesc anumite acte doveditoare, așa cum prevede art. 23 alin. (1) din H.G.

nr. 498/2003. În același timp, sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) și ale art. 22 din Legea nr. 10/2001. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată : În dosarul de fond se află în copie xerox două adrese, nr. 20134 din 12 septembrie 2001 și nr. 15400 din 23 martie 2004, emise de către recurent prin care i s-a solicitat procuratorului contestatoarei-intimate să depună acte considerate a fi necesare pentru soluționarea contestației și care nu au fost anexate contestației. Astfel, s-au solicitat copii de pe actul de identitate, copii de pe certificatul de moștenitor de pe urma lui M.O.

și M.C., acte de proprietate, dovada calității de procurator pentru M.V. Recurenta nu a făcut însă și dovada expedierii sau primirii acestor adrese de către cel căruia i-au fost adresate, respectiv I.V. Pe de altă parte, deși în notificare se menționează că aceasta este formulată de către I.V., în nume propriu cât și în calitate de reprezentant-procurator al mamei sale M.V., cele două adrese la care se face referire în cadrul recursurilor și prin care s-ar fi solicitat completarea documentației sunt formulate către I.V. În cadrul recursului s-a susținut că prin cele două adrese s-a adus la cunoștința notificantului că dosarul este incomplet, că lipsesc anumite acte doveditoare, așa cum prevede art. 23.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 , unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură. Art. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede posibilitatea prorogării acestui termen, în condițiile invocate și de recurentă, respectiv solicitarea completării documentației. Art. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, invocat de către recurentă, prevede că necesitatea depunerii anumitor acte se comunică de către unitatea deținătoare în scris persoanei îndreptățite.

După cum rezultă din notificarea cu care a fost sesizat recurentul, I.V. a făcut cererea și ca reprezentant-procurator al mamei sale M.V., analiza rezumându-se la acest cadru. Se constată astfel că, sub acest aspect persoana îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 care a formulat notificarea este M.V. și nu persoana care s-a indicat a fi reprezentantul său. Cu privire la M.V. nu s-a făcut dovada solicitării actelor necesare pentru soluționarea notificării. Printre actele anexate notificării se află și copia testamentului numitei M.V. în care se menționa domiciliul său, facilitând astfel respectarea procedurii de către recurentă. Pe de altă parte, contestația a fost formulată de către I.V. nu în nume propriu ci în calitate de reprezentant al mamei sale M.V.

Curtea constată totodată că nu este fondată nici critica referitoare la termenul de depunere a actelor doveditoare. Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data soluționării notificării, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și cele care atestă calitatea de moștenitori se depun într-un anumit termen fixat de lege, prelungit ulterior. Procedura de restituire în baza Legii nr. 10/2001, cuprinde o procedură administrativă probabilă care este obligatoriu și o procedură judiciară, în cazul în care procedura prealabilă nu este finalizată într-o formă agreată de către părțile implicate. Din modul de reglementare a Legii nr. 10/2001, rezultă că dispozițiile la care s-a făcut referire sunt cuprinse în procedura administrativă, procedură care se desfășoară în fața unității deținătoare a imobilului ce face obiectul legii și nu în fața instanței de judecată.

Pe de altă parte, în cazul în care legiuitorul ar fi intenționat sancționarea depunerii ulterioare a actelor, inclusiv în fața instanței de judecată, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres, astfel cum a dispus în alte situații. Astfel, în art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată se arată că nerespectarea termenului de trimitere a notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsurii reparatorii în natură sau prin echivalent. În același timp, prin art. 45 alin. final din Legea nr. 10/2001 se prevede în mod expres sancțiunea care intervine, respectiv prescripția dreptului la acțiune, pentru nerespectarea termenului legal special de contestare a valabilității actelor juridice la care se face referire în textul legal.

Având în vedere faptul că în cadrul recursului se invocă de către recurentă aspecte ce țin de nedepunerea actelor necesare până la emiterea deciziei contestate, motive aplicate a fi neîntemeiate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Roman împotriva deciziei civile nr. 154 din 3 martie 2005 a Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.