ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2293/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2293/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Decizia nr. 2293/2016
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data
de 9 martie 2004 sub nr. 232/C/2004 pe rolul Tribunalului Neamț reclamanta
A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 480-487, art. 998, art. 1075
C. civ. și a Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Roman,
obligarea acesteia la plata sumei de 5.394.240.000 ROL reprezentând echivalentul
a 37.356 euro, cu titlu de fructe civile, contravaloarea chiriei aferente perioadei
01 noiembrie 2001 - 21 martie 2004, pentru imobilul situat în municipiul Roman,
strada Ș., județul Neamț; câte 199.080.000 ROL, echivalentul a 4977
euro lunar până la predarea efectivă în natură a imobilului; 100.000.000
ROL, echivalentul a 2500 euro, daune morale și cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta
a arătat că prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 64 din 25
septembrie 2003 s-a constatat că este proprietara imobilului situat în municipiul
Roman, strada Ș., județul Neamț, în suprafață de 497,27
m.p., imobil deținut nelegal de pârâtă, care refuză să îl restituie,
împiedicând-o pe reclamantă să dispună în mod absolut și exclusiv
de acesta, așa cum prevăd dispozițiile art. 475 și 480 C. civ.
Cum dispozițiile
art. 482 și 483 C. civ. prevăd că fructele civile ale imobilului
i se cuvin proprietarului, reclamanta înțelege să-i solicite pârâtei restituirea
chiriei, în conformitate cu dispozițiile art. 485 C. civ.
Suma de 400.000
ROL/m.p. (10 euro/m.p.) pe care o cere reprezintă media pe întreaga suprafață
(casă și curte) de 497,27 m.p., în condițiile în care imobilul în
raport de care cere despăgubiri pentru lipsirea folosinței acestuia este
situat în zona centrală, unde 1 m.p. este închiriat cu 18-20 euro/m.p.
La termenul din
17 mai 2004 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii
reclamantei pe motiv că societatea deține imobilul în calitate de proprietar
încă de la înființarea sa, inițial ca societate comercială cu
capital integral de stat, apoi ca societate cu capital majoritar de stat, ulterior,
în urma procesului de privatizare, devenind societate cu capital privat.
Astfel, ca efect
al dispozițiilor Legii nr. 15/1990, toate bunurile au devenit proprietatea
societății, iar transferul de proprietate de la Statul Român s-a efectuat
în baza unui aport în natură efectuat de către acesta, care a primit în
schimb acțiuni de valoarea bunurilor transmise în proprietatea societății.
În aceste condiții,
nu poate fi obligată la vreun fel de daune, cât timp nu a săvârșit
nici o faptă culpabilă, iar lipsirea reclamantei de folosința imobilului
este exclusiv o faptă a Statului Român.
La același
termen de judecată, pârâta SC B. SA Roman a formulat cerere reconvențională,
solicitând obligarea pârâtei A. la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățire,
reamenajare, consolidare și reconstrucție a imobilului, lucrări efectuate
de societate și a căror valoare provizorie a fost estimată la suma
de 1.000.000.00 ROL, precizând că aceasta urmează a fi stabilită
și actualizată pe cale de expertiză judiciară.
De asemenea, a
solicitat și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului, până
la achitarea sumelor datorate de reclamantă.
Pârâta SC B. SA
Roman a formulat și cerere de chemare în garanție a Statului Român - prin
Ministerul Finanțelor Publice și a A.V.A.S., solicitând obligarea acestuia,
în calitate de fost proprietar și aportator al imobilului, să suporte
toate obligațiile reprezentând despăgubiri la care societatea ar putea
fi obligată prin hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză
ca urmare a admiterii cererii reclamantei.
De asemenea, a
solicitat obligarea Statului Român la plata tuturor lucrărilor de investiții
efectuate de către societate la imobil; obligarea la plata de despăgubiri
actualizate, reprezentând contravaloarea imobilului aportat și pentru care
a primit acțiuni și obligarea la cheltuieli de judecată.
La termenul de
judecată din 17 mai 2004 Tribunalul Neamț a dispus suspendarea judecării
cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la
soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 1734/2002 al Tribunalului Neamț,
ce avea ca obiect contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 pentru
restituirea în natură a imobilului.
La data de 27
aprilie 2010, cauza s-a repus pe rol, ca urmare a cererii numitului C. - care a
arătat că reclamanta A. a decedat și că solicită continuarea
judecății în calitate de cumpărător al drepturilor litigioase,
alături de D., potrivit contractului autentificat sub nr. x din 27 mai 2009.
SC B. SA Roman
a invocat excepția lipsei calității procesuale active a numitului
C. și excepția lipsei de interes pe motiv că nu a făcut dovada
unui mandat și a unui interes direct și actual, și a solicitat introducerea
în cauză a SC E. SRL Roman.
Prin încheierea
din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamț, secția civilă, s-a dispus
scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre soluționare secției
comerciale, de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Tribunalului
Neamț, astfel că dosarul s-a înregistrat pe rolul acestei secții
sub nr. x/103/2010.
La data de 15
februarie 2010, SC E. SRL Roman a formulat cerere reconvențională, calificată
ulterior de instanță ca fiind cerere de intervenție, prin care a
solicitat să fie obligată pârâta SC B. SA Roman și reclamantul C.
la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățire pe care le-a
efectuat la imobil, estimate provizoriu la 10.000 RON.
În ceea ce privește
cererea îndreptată împotriva pârâtei SC B. SA Roman, a arătat că
aceasta, prin adresa din 27 februarie 2000, a informat-o că în cazul transmiterii
proprietății imobilului, valoarea investițiilor aprobate va fi rambursată.
Reclamanții
C. și D. (cumpărătorii de drepturi litigioase) au solicitat respingerea
cererii de intervenție pe motiv că dispozițiile art. 9 din Legea
nr. 10/2001 prevăd că imobilul se restituie liber de sarcini și au
invocat excepția autorității de lucru judecat cu motivarea că
SC E. SRL a formulat, pe cale separată, o acțiune împotriva lui A. pentru
contravaloarea reparațiilor la imobil, care i-a fost respinsă definitiv
și irevocabil.
Prin sentința
nr. 918/COM din 5 iulie 2011 Tribunalul Neamț, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei
calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului
C. invocate de SC B. SA Roman, precum și excepția autorității
de lucru judecat cu privire la cererea formulată de SC E. SRL Roman și
excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în
garanție Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S.
București; a admis în parte acțiunea reclamanților C. și D.
împotriva pârâtei SC B. SA Roman și a fost obligată aceasta la 160.637
RON către reclamanți, cu titlu de despăgubiri; a admis în parte cererea
reclamantei SC E. SRL Roman în contradictoriu cu reclamantul C. și a fost obligat
acesta la 10.000 RON (ce urma a se actualiza de la data 18 mai 2005 la data executării)
cu titlu de îmbogățire fără justă cauză și la
685 RON cheltuieli de judecată; a respins, ca nefondată, cererea intervenientei
SC E. SRL Roman împotriva pârâtei SC B. SA Roman; a respins, ca nefondată,
cererea reconvențională formulată de pârâta SC B. SA Roman în contradictoriu
cu reclamanții C. și D.; a respins, ca nefondată, cererea de chemare
în garanție formulată de pârâta SC B. SA Roman împotriva Statului Român
- prin Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S. București, având
ca obiect plata lipsei de folosință a imobilului și ca inadmisibilă
cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Statului
Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S. București,
având ca obiect plata contravalorii actualizate a imobilului retrocedat.
Prin decizia
nr. 64 din 27 septembrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile formulate
de pârâta SC B. SA Roman și intimata SC E. SRL Roman împotriva sentinței
mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte; a admis în parte cererea
reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC B. SA Roman
împotriva reclamanților-pârâți C. și D. și au fost obligați
aceștia la 161.573 RON reprezentând valoarea lucrărilor de consolidare
și îmbunătățire aduse imobilului; a compensat obligațiile
reciproce dintre reclamanții-pârâți C. și D., pe de o parte, și
pârâta-reclamantă SC B. SA Roman, pe de altă parte, până la valoarea
sumei de 160.637,4 RON și a obligat reclamanții-pârâți la 935,6 RON
către SC B. SA Roman; a obligat reclamanții-pârâți C. și D.
la 20.636 RON contravaloare îmbunătățiri în loc de 10.000 RON către
SC E. SRL Roman; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a
respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții C. și D., aceștia
fiind obligați la 2412 RON cheltuieli de judecată către apelanta
SC B. SA Roman și la 374,5 RON către apelanta SC E. SRL Roman.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs SC E. SRL Roman, reclamanții C. și D. precum
și pârâta SC B. SA Roman.
Recursul s-a înregistrat
pe rolul secției a II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, care, prin încheierea din 19 noiembrie 2013, reținând că
printre temeiurile de drept s-au invocat și dispozițiile Legii nr. 10/2001,
a înaintat dosarul secției I-a civilă.
Prin decizia
nr. 2304 din 23 septembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții
C. și D.; a admis recursurile declarate de pârâta SC B. SA Roman și de
intervenienta SC E. SRL Roman; a casat decizia nr. 64 din 27 septembrie 2012 a Curții
de Apel Bacău precum și sentința nr. 918/COM din 05 iulie 2011 a
Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe
de fond.
Verificând legitimatio
ad causam, cu referire la reclamanții C. și D., Înalta Curte a reținut
că, în ceea ce o privește pe D., aceasta este străină de succesiunea
A., nemaiputând să-și justifice calitatea procesuală activă.
În privința lui C., fiu al defunctei, a apreciat că instanța de trimitere
urmează a avea în vedere hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/291/2011
al Judecătoriei Roman și, respectiv, sentința civilă nr. 2295
din 12 septembrie 2011 dată de această instanță, prin care testamentul
întocmit de A. în favoarea celui de-al doilea fiu al său, C., a fost redus
la cotitatea disponibilă și s-a constatat că și reclamanta F.
are vocație la succesiunea defunctei, în calitate de nepoată de fiu predecedat.
Cum, ca efect
al anulării contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor litigioase,
acestea au fost redobândite de A., se impune introducerea în cauză a tuturor
moștenitorilor defunctei reclamante, pentru a prezenta dovezile calității
lor de succesori legali ori testamentari și a preciza dacă își însușesc
acțiunea formulată la 09 martie 2004.
În rejudecare,
după lămurirea chestiunii - de esența litigiului - vizând calitatea
procesuală activă, s-a dispus ca instanța de trimitere să clarifice
și cadrul procesual în limitele căruia urmează a fi soluționată
cererea formulată de A. la 09 martie 2004, cerere fundamentată pe dispozițiile
art. 483 și art. 1075 C. civ. de la 1864, iar nu pe cele ale art. 998-999 din
același Cod.
În ambele ipoteze,
unei astfel de cereri, formulată pe cale principală, nu îi sunt aplicabile
prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, întrucât pe de o parte, în speță,
a fost depășită etapa de restituire a imobilului preluat de către
stat, iar pe de altă parte prezenta cerere nu poate fi interpretată ca
având caracter accesoriu sau incident față de o altă procedură,
în curs, și cu atât mai puțin, față de demersul prin care reclamanta
a redobândit imobilul de la stat.
Tribunalul a invocat,
din oficiu, și a pus în discuția părților excepția lipsei
calității procesuale a reclamantei F.
Moștenitorul
C. a depus, la termenul din 04 mai 2015, precizări prin care a declarat că
își însușește și dorește să continue acțiunea,
precizând valoarea pretențiilor reprezentând lipsa de folosință (chiria)
a imobilului, aferentă perioadei 01 noiembrie 2001 - 29 februarie 2004, la
suma de 6.195.040.000 ROL, echivalentul a 139.876 euro (10 euro/m.p.) și la
suma de 12.000 euro reprezentând chirie aferentă perioadei 29 februarie 2004
- 10 martie 2005 (data predării imobilului), calculată la 2 euro/m.p.
Prin aceleași
precizări, reclamantul a invocat excepția prescripției dreptului
material la acțiune al pârâtei SC B. SA Roman privind pretenția din cererea
reconvențională, de obligare a reclamantului la plata contravalorii îmbunătățirilor
aduse imobilului, precum și excepția „nulității absolute a contractului
de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale”, invocând caracterul fraudulos
al contractului încheiat între F. și SC E. SRL, întrucât F. ar fi vândut, în
anul 2014, ceea ce a mai vândut și în anul 2013, plus alte suprafețe de
teren și 1/3 din imobilul său, câștigat prin decizia Înaltei Curți
de Casație și Justiție nr. 2037 din 24 martie 2010.
Pentru termenul
de judecată din 29 iunie 2015, intervenienta SC E. SRL a depus precizări
prin care a arătat că își restrânge acțiunea și solicită
obligarea în solidar a reclamantului C. și a pârâtei SC B. SA la plata sumei
de 107.735,33 RON reprezentând contravaloarea a 2/3 din cheltuielile necesare și
utile efectuate cu titlu de îmbunătățiri la imobil, în perioada 01
ianuarie 2000 - 31 decembrie 2009, precum și obligarea reclamantului C. la
plata sumei de 13.753,33 RON reprezentând contravaloarea a 2/3 din cheltuielile
necesare și utile efectuate pentru îmbunătățirea imobilului
în anul 2008, constând în montare gresie.
SC B. SA a depus
(la termenul din 04 mai 2015) precizări ale cererii reconvenționale, prin
care a arătat că înțelege să renunțe la orice solicitare
privind obligarea moștenitorilor (actualii proprietari ai imobilului din strada
Ș.), respectiv C. și SC E. SRL Roman, privind plata îmbunătățirilor
la imobilul respectiv, având în vedere că nu a efectuat nicio îmbunătățire
care să se reflecte în majorarea valorii contabile a imobilului. Îmbunătățirile
au fost efectuate de către SC E. SRL Roman și înglobate în imobilul aflat
în permanență în folosința și exploatarea SC E. SRL Roman și
C., fără ca pârâta SC B. SA să beneficieze de acestea.
A precizat pârâta
că înțelege să se judece, în calitate de pârât-reclamant, cu Statul
Român în calitate de pârât, având în vedere că i-a transmis un bun asupra căruia
nu avea niciun drept legal de proprietate sau folosință, aducându-i un
prejudiciu însemnat prin diminuarea patrimoniului ca urmare a retrocedării
imobilului.
Ulterior, în timpul
ședinței de judecată din data de 29 iunie 2015, pârâta SC B. SA Roman
a depus la dosar clarificări și precizări suplimentare ale cererilor
reconvenționale și de chemare în garanție, prin care revine asupra
celor precizate anterior și arată că, în ce privește capătul
de cerere privind obligarea moștenitorilor defunctei A. la plata contravalorii
îmbunătățirilor, își extinde cererea și în raport cu SC
E. SRL, în calitate de moștenitor al defunctei A., și că renunță
doar la capătul de cerere având ca obiect dreptul de retenție.
În ce privește
cererea de chemare în garanție pentru evicțiune, își menține
această cerere, precizând că valoarea imobilului, actualizată cu
indicele de inflație pe perioada 2000-2014, este de 11.629 RON pe care o solicită
a fi actualizată până la momentul plății efective.
În ceea ce privește
timbrajul, precizează că, în opinia sa, obligația de plată a
unei taxe de timbru în valoare de 14.337,70 RON (mai mult decât valoarea legală
ce poate fi obținută prin acțiunea decurgând din evicțiune)
reprezintă o încălcare a dreptului de acces la justiție, deoarece
pentru valorificarea acestui drept costul aferent este mult superior, golind de
sens și eficiență economică valorificarea dreptului.
Prin sentința
nr. 1361/C din 8 iulie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/103/2010** al
Tribunalului Neamț a fost admisă excepția lipsei calității
procesuale active a reclamantei F. și respinsă acțiunea împotriva
pârâtei SC B. SA Roman ca fiind formulată de o persoană fără
calitate procesuală activă.
A fost respinsă
excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C., excepția
prescripției dreptului material la acțiune și excepția perimării,
invocate de pârâta SC B. SA, ca neîntemeiate.
S-a admis în parte
acțiunea precizată formulată de reclamantul C. (în calitate de moștenitor
al reclamantei A., decedată pe parcursul judecății) împotriva pârâtei
SC B. SA și în consecință:
A fost obligată
pârâta la 40.107 RON către reclamant cu titlu de despăgubiri (fructe civile),
sumă care va fi reactualizată la data plății.
A fost respins
ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor
morale.
A fost obligată
pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.220 RON către
reclamant, proporțional cu obiectul admis.
A fost respinsă
ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active
a intervenientei SC E. SRL Roman, excepția prescripției dreptului la acțiune
al intervenientei și excepția autorității de lucru judecat,
invocate de reclamantul C.
A fost respinsă
ca inadmisibilă „excepția nulității absolute a contractului
de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale”, invocată de reclamantul
C.
A fost admisă
în parte cererea de intervenție formulată de intervenienta SC E. SRL Roman
și în consecință:
A fost obligat
reclamantul C. la plata sumei de 107.438 RON către intervenientă, reprezentând
2/3 din contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului din municipiul
Roman, strada Ș., județul Neamț.
A fost respinsă
cererea intervenientei împotriva pârâtei SC B. SA, ca nefondată.
A fost obligat
reclamantul C. la 5.764 RON cheltuieli de judecată către intervenienta
SC E. SRL Roman, proporțional cu obiectul admis.
A fost anulată
în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă
SC B. SA în limita sumei de 80.211,61 RON, reprezentând contravaloare lucrări
de consolidare, reabilitare, reconstrucție, îmbunătățiri.
A fost respinsă
excepția prescripției dreptului material la acțiune al SC B. SA,
invocată de reclamantul C. și excepția lipsei calității
procesuale pasive a SC E. SRL, invocată din oficiu, în raport de cererea reconvențională,
ca neîntemeiate.
A fost respinsă
cererea reconvențională formulată de pârâta SC B. SA împotriva reclamantului
C. și a intervenientei SC E. SRL, având ca obiect plata contravalorii lucrărilor
de consolidare, reabilitare, reconstrucție și îmbunătățiri
aduse imobilului, în limita sumei de 81.301,39 RON, ca nefondată.
S-a luat act de
renunțarea pârâtei SC B. SA la capătul de cerere privind instituirea unui
drept de retenție.
A fost anulată
ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
SC B. SA în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice
și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), având ca
obiect plata contravalorii sumelor cu care ar fi căzut în pretenții pârâta,
în raport cu acțiunea reclamantului C.
A fost anulată
în parte, în limita sumei de 228.460 RON, cererea de chemare în garanție formulată
de pârâta SC B. SA în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.),
având ca obiect plata contravalorii actualizate a imobilului situat în municipiul
Roman, strada Ș. județul Neamț.
A fost respinsă
ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
SC B. SA în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), având ca
obiect plata sumei de 11.629 RON, reprezentând contravaloarea actualizată a
imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș., județul Neamț.
În motivarea sentinței
instanța de fond a arătat că la data de 09 martie 2004 s-a înregistrat,
pe rolul Tribunalului Neamț, acțiunea reclamantei A. împotriva pârâtei
SC B. SA Roman, prin care a solicitat plata contravalorii lipsei de folosință
a imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș., aferentă perioadei
01 noiembrie 2001-29 februarie 2004 și în continuare, până la data predării
efective a imobilului, precum și daune morale, cu motivarea că pârâta,
în calitate de unitate deținătoare a imobilului, deși a fost obligată
prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 64 din 25 septembrie 2003 ca, în
baza art. 9 din Legea nr. 10/2001 să-i restituie în natură, imobilul construcții
și teren în suprafață de 497,27 m.p., refuză să i-l restituie,
lipsind-o de prerogativele pe care i le conferă dreptul de proprietate.
Întrucât decizia
civilă nr. 64/2003 a Curții de Apel Bacău a fost casată prin
decizia civilă nr. 10026 din 02 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție și cauza trimisă spre rejudecare, cauza de față
a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ.,
până la 24 martie 2010, când a rămas irevocabilă decizia civilă
nr. 107 din 02 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, prin
care a fost admisă cererea reclamantei A., pârâta B. SA fiind obligată
să-i restituie imobilul situat în municipiul Roman, strada Ș., compus
din suprafața de 497,27 m.p. teren și construcția amplasată
pe acesta, identificate prin raportul de expertiză întocmit în acel dosar.
După repunerea
cauzei pe rol, ca urmare a faptului că, la data de 20 august 2009 A. a decedat,
procesul a fost continuat de C. (fiul defunctei) și D., care cumpăraseră,
prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 27 mai 2009, de la A., drepturile
litigioase asupra imobilului din strada Ș.
Față
de împrejurarea că pe parcursul judecății prezentei cauze (în primul
ciclu procesual), într-un alt litigiu (declarat de F., nepoată de fiu predecedat
a defunctei A.) s-a constatat (prin sentința civilă nr. 1398 din 30
aprilie 2012 a Judecătoriei Roman, definitivă și irevocabilă,
dată în Dosarul nr. x/291/2012), nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, s-a dispus citarea moștenitorilor
C. - în calitate de fiu și F., nepoată de fiu predecedat.
Calitatea succesorală
a acestora a fost constatată prin sentința civilă nr. 2295 din 12
septembrie 2011 a Judecătoriei Roman. Ambii moștenitori au declarat (la
termenul din 04 mai 2015) că își însușesc și continuă acțiunea
defunctei A.
Cu privire la
calitatea procesuală activă a acestora, la termenul din 29 iunie 2015
s-a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active
a reclamantei F., iar în ce-l privește pe reclamantul C. aceeași excepție
a fost invocată de pârâta SC B. SA.
Astfel, examinând
cu prioritate excepțiile în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,
tribunalul a reținut următoarele:
Excepția
lipsei calității procesuale active a reclamantei F. a fost admisă,
întrucât aceasta și-a însușit acțiunea autoarei sale la data de 04
mai 2015, deși nu mai avea vreun drept asupra averii succesorale a defunctei
A., deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat
sub nr. Z din 31 decembrie 2013 i-a vândut intervenientei SC E. SRL Roman cota de
1/3 din drepturile succesorale ce i se cuveneau de pe urma defunctei A.
Chiar dacă
în cuprinsul contractului, imobilul din strada Ș. nu apare menționat,
întrucât acea vânzare a avut ca obiect o universalitate și s-a extins asupra
oricăror alte bunuri care ar fi făcut parte din masa succesorală
rămasă după defuncta A. (cum, de altfel, este stipulat în mod expres
la pct. 3.11 și 3.1.3 din contract), rezultă că reclamanta F. a pierdut
și dreptul de moștenire asupra imobilului în litigiu - astfel că
pentru orice pretenții legate de acest imobil nu justifică calitate procesuală
activă.
În aceste condiții,
cea care putea să dobândească calitate procesuală activă (de
reclamantă) în acțiunea principală era SC E. SRL, care a declarat
că nu înțelege să-și însușească acțiunea defunctei
A.
Rezultă așadar
că doar moștenitorul C., care a înțeles să-și însușească
și că continue acțiunea defunctei A. are calitate de reclamant.
Susținerile
acestuia, făcute în rejudecare, în sensul că ar avea un drept exclusiv
asupra imobilului în litigiu pe motiv că prin decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție nr. 2037 din 24 martie 2010 „este desemnat titularul
dreptului de proprietate asupra imobilului” sunt lipsite de orice fundament, întrucât
o astfel de mențiune nu apare în cuprinsul deciziei menționate (prin care
s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC B. SA și intervenienta
SC E. SRL împotriva deciziei civile nr. 107 din 02 iunie 2008 a Curții de Apel
Bacău), hotărârea care recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilului
din strada Ș. fiind decizia civilă nr. 107 din 02 iulie 2008, prin care
s-a admis acțiunea reclamantei A. și a obligării pârâtei SC B. SA
Roman să-i restituie în natură imobilul.
Excepțiile
lipsei calității procesuale active, perimării și prescripției
invocate de pârâta SC B. SA Roman au fost respinse în condițiile în care prin
decizia de casare cu trimitere, Înalta Curte de Casație și Justiție
a dispus a se continua judecata acțiunii formulate la data de 09 martie 2004,
în ipoteza în care persoanele care își vor dovedi calitatea de moștenitor
ai defunctei A. își vor însuși acțiunea și vor solicita continuarea
judecății, ceea ce s-a și întâmplat.
În ceea ce privește
fondul cererii principale, instanța a avut în vedere temeiul de drept în raport
de care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă
nr. 2304 din 23 septembrie 2014 a dispus a fi soluționată cererea, respectiv
art. 483 C. civ. și art. 1075 C. civ., și nu art. 998-999 C. civ.
În practica judiciară
se consideră că notificarea sau introducerea acțiunii în justiție
împotriva posesorului, prin care se pune în discuție eficacitatea titlului
sau se solicită restituirea bunului, este de natură să dovedească
încetarea bunei-credințe a posesorului.
În speță,
având în vedere că, prin notificarea adresată la data de 01 noiembrie
2001 pârâtei, A. a revendicat imobilul, iar în intervalul de 60 de zile prevăzut
de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării, pârâta a avut posibilitatea
(pe baza înscrisurilor depuse de notificatoare) și ar fi trebuit să constate
că există cauze de ineficacitate ale titlului său translativ de proprietate,
ca urmare a faptului că transmițătorul nu deținea imobilul în
baza unui titlu legal, buna credință a pârâtei a încetat la data de 01
ianuarie 2002, data expirării celor 60 de zile.
Dreptul reclamantului
(în calitate de moștenitor al defunctei A.) de a percepe fructele începând
cu data de 01 ianuarie 2002 (și nu începând cu data pronunțării deciziei
civile nr. 107/2008 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a dispus retrocedarea
imobilului - așa cum a susținut pârâta), izvorăște din faptul
că, întrucât prin decizia sus-menționată s-a reținut că
preluarea imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș. a fost una abuzivă
și fără titlu (în sensul dispozițiilor art. 2 lit. i) din Legea
nr. 10/2001), dreptul de proprietate al autoarei reclamantului a fost recunoscut
cu efect retroactiv.
Referitor la cuantumul
sumelor reprezentând fructe civile (chirie) pe care pârâta are obligația să
le restituie moștenitorilor adevăratului proprietar al imobilului, instanța
de fond a reținut, în baza art. 485 C. civ., că pârâta a perceput și
încasat fructe civile (chirie) pentru imobilul în litigiu, în baza contractului
de închiriere din 10 ianuarie 2000 încheiat cu SC E. SRL Roman, în cuantum de 260
dolari SUA lunar.
În aceste condiții,
având în vedere că la data de 10 martie 2005 A. a intrat în posesia imobilului,
pârâta are obligația să restituie chiria încasată pentru acesta în
intervalul 01 ianuarie 2002 – 10 martie 2005, în cuantum de 40.107 RON, reprezentând
echivalentul în RON a sumei de 9880 dolari SUA, de la data pronunțării
(9880 dolari SUA x 36 luni x 4,0594 RON/dolar SUA) sumă care urmează a
fi actualizată la data plății efective, așa cum a solicitat
reclamantul.
Interpretând precizările
reclamantului de la termenul din 04 mai 2015 în sensul însușirii acțiunii
cu toate capetele de cerere, solicitarea de obligare a pârâtei la plata de daune
morale în cuantum de 10.000 RON a fost respinsă ca nefondată, întrucât,
pe lângă faptul că nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit,
așa cum prevăd dispozițiile art. 1169 C. civ. și art. 112
alin. (5) C. proc. civ., eventualele suferințe morale au fost compensate atât
prin reintrarea în posesia imobilului (la aproximativ 3 luni după introducerea
acțiunii de față) cât și prin sumele pe care pârâta a fost obligată
(prin prezenta hotărâre) să i le restituie cu titlu de fructe civile.
Față
de cererea de acordare cheltuieli de judecată, având în vedere dispozițiile
art. 274 C. proc. civ. precum și împrejurarea că acțiunea a fost
admisă în parte, pârâta SC B. SA a fost obligată să-i plătească
reclamantului suma de 2.200 RON cheltuieli de judecată, compusă din suma
de 2115 RON taxă de timbru aferentă pretențiilor admise și 5
RON timbru judiciar.
Cu privire la
cererea de intervenție formulată de SC E. SRL Roman au fost examinate
cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepțiile
lipsei calității procesuale active, a prescripției dreptului material
la acțiune și a autorității de lucru judecat invocate de reclamantul
C.
Excepția
lipsei calității procesuale active a SC E. SRL a fost respinsă cu
motivarea că lucrările de consolidare, îmbunătățiri, reparații
- a căror existență nu a fost contestată (și care au fost
constatate și evaluate prin raportul de expertiză întocmit în Dosarul
nr. x/103/2010 al Curții de Apel Bacău, de către expertul G.) sunt
înglobate în imobilul care a fost retrocedat defunctei A. și al cărei
moștenitor este reclamantul, iar acestea au avut drept consecință
sporirea valorii imobilului, spre beneficiul proprietarilor acestuia.
Întrucât creșterea
valorii reprezintă o mărire a patrimoniului proprietarilor imobilului
pe seama diminuării patrimoniului celui care a efectuat acele lucrări,
pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, valoarea
„îmbogățirii” trebuie restituită de cel căreia îi profită.
Împrejurarea că
îmbunătățirile au fost efectuate în baza contractului de închiriere,
încheiat de intervenientă cu pârâta SC B. SA este de natură să demonstreze
că intervenienta a fost de bună-credință, efectuând acele lucrări
cu acordul proprietarului de la acea dată a imobilului.
Odată cu
pierderea dreptului de proprietate, pârâtei nu-i incumbă obligația restituirii
contravalorii îmbunătățirilor întrucât acestea, urmând imobilul,
profită proprietarului.
Neîntemeiată
a fost considerată și excepția prescripției invocată de
reclamant, întrucât în cazul investițiilor efectuate de chiriaș la imobilul
închiriat, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul
nr. 167/1958, începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune,
respectiv din momentul încetării contractului de închiriere, chiar dacă
investițiile au fost făcute anterior, deoarece până la acea dată
chiriașul, utilizând îmbunătățirile făcute la imobilul
proprietatea altuia, nu avea vreun interes în a solicita restituirea contravalorii
lor.
Or, în speță,
începând cu anul 2000 și până la data formulări cererii de intervenție,
15 februarie 2011 (precum și în prezent) intervenienta SC E. SRL Roman a avut
folosința imobilului.
A fost respinsă
ca neîntemeiată și excepția autorității de lucru judecat
invocată de reclamant, în raport de sentința civilă nr. 1375 din
24 iunie 2005 pronunțată în Dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Roman,
întrucât acel dosar a avut ca obiect o acțiune în constatare întemeiată
pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., iar din considerentele sentinței
rezultă că la soluționarea cererii s-au avut în vedere dispozițiile
legii speciale, respectiv ale Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a respins
ca inadmisibilă excepția invocată de către reclamant (prin precizările
depuse la data de 04 mai 2015) a „nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale” încheiat la data de 24
decembrie 2013 între F. (în calitate de moștenitoare a defunctei A.) și
SC E. SRL Roman, întrucât constatarea nulității absolute a unui contract
nu poate fi examinată pe cale de excepție ci de acțiune iar reclamantul
nu a formulat o astfel de acțiune cu respectarea dispozițiilor art. 112
C. proc. civ.
Examinând pe fond
cererea de intervenție, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată
în parte.
Intervenienta
SC E. SRL Roman, în calitate de chiriaș, în baza contractului încheiat cu pârâta
SC B. SA, care deținea (la acea dată) imobilul ca și proprietar,
cu acordul acesteia, a efectuat în anii 2000-2001 o serie de lucrări de reparații,
consolidare și îmbunătățiri, aducându-i imobilului un spor de
valoare.
Din cuprinsul
raportului de expertiză tehnică întocmit în anul 2000 de către inginer
H. rezultă că, la data evaluării, imobilul, care avea o vechime de
peste 100 de ani, prezenta o stare avansată de degradare, care s-a datorat
atât timpului cât și sistemului de construcție, astfel că expertul
a propus soluții de intervenție asupra acestuia, constând într-o serie
de lucrări și reparații.
Prin raportul
de expertiză întocmit în primul ciclu procesual de expert G. s-au identificat
și evaluat lucrările efectuate de către intervenientă la imobil,
expertul concluzionând că acestea erau necesare și utile, ca urmare a
degradării și stării de pericol a construcției.
Astfel, s-a concluzionat
că prin efectuarea acestor lucrări imobilului i s-a adus un spor de valoare
în cuantum de 161.157 RON (calculat la valoarea din luna mai 2012).
S-a mai constatat
că în anul 2008 intervenienta a montat gresie în incinta spațiului în
care funcționa un magazin și un depozit de materiale, această îmbunătățire
fiindu-i impusă de către Direcția Sanitar Veterinară și
Direcția de Sănătate Publică Neamț, valoarea acestora fiind
(în luna mai 2012) de 20636 RON.
Prin cererea inițială,
intervenienta a solicitat obligarea reclamantei A. sau a pârâtei SC B. la plata
contravalorii acestor îmbunătățiri.
Or, față
de împrejurarea că pârâta SC B. SA nu mai are niciun drept de proprietate asupra
imobilului în care sunt înglobate lucrările de consolidare și reparații
efectuate de intervenientă, acesteia neprofitându-i îmbunătățirile,
nu poate fi obligată la plata lor, cu atât mai mult că nu există
niciun raport de obligație între aceasta și reclamant, de natură
a institui solidaritatea.
Întrucât, așa
cum s-a arătat, proprietarul imobilului căruia i s-a adus un spor de valoare
este cel care trebuie să suporte contravaloarea acestuia, pe temeiul îmbogățirii
fără just temei, cererea intervenientei a fost admisă doar în contradictoriu
cu reclamantul care, în calitate de coproprietar al imobilului, are obligația
să restituie intervenientei contravaloarea îmbunătățirilor,
în limita cotei sale de 2/3 din imobil.
În ce privește
cuantumul acestei sume, reclamantul datorează doar contravaloarea lucrărilor
efectuate de intervenientă cu acordul SC B. SA Roman, care avea, la data efectuării
lor, calitatea de proprietar al imobilului, respectiv suma de 107.438 RON reprezentând
2/3 din contravaloarea îmbunătățirilor efectuate în perioada 2000-2002.
Cum pentru îmbunătățirile
efectuate în anul 2008 intervenienta nu a făcut dovada că a avut acordul
proprietarului imobilului de la acea dată, respectiv al defunctei A. (în condițiile
în care deținea spațiul în baza unui contract de închiriere încheiat cu
aceasta), reclamantul, ca moștenitor al defunctei A., nu poate fi obligat la
restituirea contravalorii acestora.
Pentru considerentele
reținute, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție
formulată în contradictoriu cu SC B. SA Roman și a fost admisă în
parte cererea de intervenție în contradictoriu cu reclamantul.
Pe cale de consecință,
în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reclamantul a fost
obligat la plata sumei de 5.764 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către
intervenientă, proporțional cu obiectul admis.
Cheltuielile sus-menționate
includ suma de 3.759,74 RON reprezentând taxa de timbru corespunzătoare pretențiilor
admise, 5 RON timbru judiciar și 2.000 RON onorariu avocat.
Referitor la cererea
reconvențională și de chemare în garanție formulată de
pârâta SC B. SA Roman, tribunalul a reținut că reclamantul C. a invocat
excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei, excepție
care a fost respinsă ca nefondată întrucât cererea reconvențională
prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata contravalorii îmbunătățirilor
efectuate la imobil de către SC E. SRL a fost introdusă la data de 17
mai 2004, astfel că în raport de data efectuării îmbunătățirilor,
anul 2002, cererea a fost introdusă în termenul general de prescripție
de 3 ani, prevăzut de dispozițiile Decretului nr. 167/1958.
La termenul de
judecată din 29 iunie 2015, tribunalul a invocat și pus în discuția
părților excepția insuficientei timbrări a cererii reconvenționale,
excepția lipsei calității procesuale pasive a SC E. SRL și excepția
netimbrării cererii de chemare în garanție, excepții care au fost
admise, pentru următoarele considerente:
Prin cererea reconvențională
formulată la data de 17 mai 2004, pârâta-reclamantă SC B. SA a solicitat
obligarea reclamantei A. la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățire,
reabilitare, consolidare și reconstrucție a imobilului, evaluate provizoriu
la 1.000.0000.00 ROL, precizând că acestea urmează să fie stabilite
și actualizate pe cale de expertiză judiciară.
Întrucât prin
decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2304 din 12
septembrie 2014 s-a reținut că cererile nu sunt scutite de plata taxelor
de timbru, la termenul din 24 martie 2015 i s-a pus în vedere pârâtei să achite
o taxă de timbru în cuantum de 4842,46 RON (calculată la valoarea pretențiilor
de 161.573 RON) și o taxă de 8 RON aferentă capătului de cerere
privind instituirea dreptului de retenție, pentru cererea de chemare în garanție
i s-a pus în vedere să achite o taxă de timbru în cuantum de 14.348,7
RON, din care 7.921,9 RON aferentă primului capăt de cerere prin care
solicita obligarea chematelor în garanție la plata daunelor la care ar putea
fi obligată în urma admiterii acțiunii reclamantei și 6.412,8 RON
pentru cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea chematelor în garanție
la plata actualizată a valorii imobilului (cu mențiunea că la stabilirea
taxei de timbru s-a avut în vedere valoarea imobilului, stabilită prin expertiza
întocmită în dosarul Curții de Apel Bacău la 14 iunie 2012, respectiv
240.089 RON).
Pârâta B. SA a
achitat suma de 2.438,46 RON aferentă cererii reconvenționale și
809 RON aferentă capătului de cerere din cererea de chemare în garanție
având ca obiect plata contravalorii actualizate a imobilului evins.
Față
de împrejurarea că pârâta nu a achitat taxele de timbru în cuantumul stabilit
prin încheierea din 24 martie 2015, cererea reconvențională a fost anulată
în parte.
Astfel, cum cererea
reconvențională are ca obiect plata sumei reprezentând contravaloarea
îmbunătățirilor la imobil, în cuantum de 161.573 RON, iar pârâta
a achitat doar o taxă în cuantum de 2.438,46 RON aferentă unor pretenții
în valoare de 81.361,61 RON, pentru suma de 80.211,61 RON (contravaloare îmbunătățiri)
pentru care pârâta nu a achitat taxa de timbru, cererea reconvențională
a fost anulată ca netimbrată.
Deși pârâta
a susținut că a achitat, pentru cererea reconvențională, și
o taxă în valoare de 2.412 RON, potrivit chitanței din 28 mai 2012, acea
taxă a fost achitată în Dosarul nr. x/103/2010 al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, reprezentând contravaloarea taxei aferentă
recursului declarat în primul ciclu procesual.
În ce privește
cererea de chemare în garanție, care are două capete de cerere, cum pentru
cel vizând obligarea chematelor în garanție la plata contravalorii sumelor
cu care pârâta ar putea cădea în pretenții față de acțiunea
reclamantului C. nu s-a achitat taxa de timbru stabilită, în cuantum de 7921,9
RON, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, a fost anulat ca netimbrat.
Cel de-al doilea
capăt de cerere, vizând plata actualizată a imobilului, a fost anulat
în parte.
Astfel, cum cererea
introductivă avea în vedere valoarea actualizată a imobilului, ce a fost
stabilită prin expertiza întocmită în primul ciclu procesual (în apel)
la suma de 240.089 RON, pentru care taxa datorată era de 6.412,8 RON, iar pârâta
a achitat doar o taxă de 809 RON, aferentă unei valori a imobilului de
11.629 RON, tribunalul a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere, în limita
sumei de 228.460 RON.
Susținerile
pârâtei, în sensul că nu datorează taxa de timbru în cuantumul stabilit
pe motiv că ulterior formulării cererii de chemare în garanție, prin
decizia nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a
statuat că despăgubirile ce pot fi acordate se raportează la valoarea
contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț
la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății,
valoare care în speță este de 68.789,76 RON, nu sunt de natură a
înlătura sancțiunea anulării, întrucât potrivit dispozițiilor
art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxa
de timbru este datorată la valoarea indicată în cererea introductivă,
indiferent dacă pe parcursul judecății părțile renunță
la anumite capete de cerere sau își modifică cuantumul pretențiilor.
De altfel, pârâta
nu a contestat cuantumul și modul de calcul al taxei de timbru, în conformitate
cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, deși părților
li s-a adus la cunoștință această posibilitate, așa cum
rezultă din încheierea de ședință din 24 martie 2015.
În ce privește
cererea reconvențională având ca obiect plata contravalorii îmbunătățirilor
aduse imobilului, în cuantum de 81.361,39 RON (în limita taxei de timbru achitate),
întrucât pârâta, prin precizările depuse la termenul din 04 mai 2015 și
ulterior la 29 iunie 2015 a solicitat obligarea reclamantului C. în solidar cu SC
E. SRL - ca și moștenitori ai defunctei A., la plata acestora, tribunalul
a invocat și pus în discuție excepția lipsei calității
procesuale a SC E. SRL, excepție ce a fost respinsă.
În acest sens
s-a reținut că SC E. SRL Roman nu a dobândit calitate procesuală
activă de reclamant în acțiunea principală formulată de A. întrucât,
după decesul acesteia, a declarat că nu înțelege să-și
însușească acțiunea. Însă, în raport cu cererea reconvențională,
SC E. SRL Roman are calitate procesuală pasivă, întrucât pretențiile
pârâtei se îndreaptă împotriva proprietarilor imobilului în care sunt încorporate
îmbunătățirile a căror contravaloare o pretinde, iar SC E. SRL
Roman are calitate de coproprietar al imobilului, împreună cu reclamantul C.
Pe fond, cererea
reconvențională (în limita sumei sus-menționate) a fost respinsă
ca nefondată, deoarece așa cum a reieșit din probele administrate
(și cum recunoaște și pârâta prin precizările depuse la termenul
din 04 mai 2015) îmbunătățirile au fost efectuate de către SC
E. SRL, contravaloarea acestora nefiind înregistrată în contabilitatea pârâtei.
De altfel, pârâta
(care a avut o poziție procesuală oscilantă, în sensul că după
ce, prin precizările depuse la 04 mai 2015 a arătat că renunță
la orice solicitare privind obligarea proprietarilor imobilului să-i plătească
contravaloarea îmbunătățirilor, la termenul din 29 iunie 2015 revine
și solicită admiterea cererii reconvenționale) recunoaște că
în patrimoniul său nu s-a înregistrat vreo pagubă reprezentând contravaloarea
îmbunătățirilor, prin indicarea sumei de 6.879,76 RON ca reprezentând
valoarea de inventar a imobilului de la data la care acesta a fost restituit defunctei
A., valoare care nu cuprinde și îmbunătățirile.
Or, pentru ca
această cerere să fie admisă pârâta trebuia să dovedească
faptul că patrimoniul său s-a diminuat cu valoarea îmbunătățirilor
care profită proprietarilor imobilului retrocedat.
Referitor la capătul
de cerere din cererea de chemare în garanție, având ca obiect obligarea chemaților
în garanție Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) la plata sumei de
11.629 RON aferentă imobilului evins, la termenul din 29 iunie 2015 s-a invocat
și pus în discuția părților excepția inadmisibilității
cererii, excepție ce a fost admisă, reținându-se că din prevederile
art. 60 alin. (1) C. proc. civ. se desprinde concluzia că o parte implicată
într-un litigiu poate chema în judecată, pe calea unei cereri de chemare în
garanție, o altă persoană care ar putea fi obligată la plata
de despăgubiri pentru dreptul subiectiv pierdut sau pentru obligația pusă
în sarcina părții respective prin hotărârea prin care este soluționată
acțiunea introductivă.
În speță,
cum pârâta SC B. SA are calitatea de pârâtă în raport cu acțiunea reclamantului
C., având ca obiect plata de despăgubiri (fructe civile) produse de imobilul
situat în municipiul Roman, strada Ș. și în raport de cererea de intervenție
formulată de SC E. SRL privind plata contravalorii îmbunătățirilor
aduse imobilului sus-menționat, cererea de chemare în garanție putea viza
doar recuperarea de la chemații în garanție a acestor sume, în ipoteza
în care pârâta cădea în pretenții, nu și recuperarea unor sume derivate
din alte raporturi juridice, care nu fac obiectul cauzei de față.
Pe cale de consecință,
cum acțiunea principală și cererea de intervenție nu au avut
ca și obiect retrocedarea de către pârâtă a imobilului situat în
municipiul Roman, strada Ș., cererea de obligare a Statului Român - prin Ministerul
Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului
(A.A.A.S.) la plata sumei de 11.629 RON, contravaloarea actualizată a imobilului
ce i-a fost retrocedat autoarei reclamantului, printr-o hotărâre judecătorească
dintr-un alt proces (respectiv decizia civilă nr. 107/2008 a Curții de
Apel Bacău) nu poate fi valorificată pe calea aleasă de pârâtă,
respectiv a chemării în garanție.
De asemenea, nu
au fost primite solicitările pârâtei (formulate la termenele din 04 mai 2015
și 29 iunie 2015) în sensul calificării acestui capăt de cerere din
cererea de chemare în garanție ca o acțiune principală sau ca o „cerere
reconvențională” îndreptată împotriva Statului Român, în condițiile
în care instanța a fost investită cu o cerere incidentală de chemare
în garanție încă din data de 17 mai 2004, iar cauza aflându-se în al doilea
ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare, obiectul și
temeiul cererilor precum și calitățile părților nu mai
pot fi modificate.
Pentru considerentele
arătate, capătul de cerere din cererea de chemare în garanție având
ca și obiect obligarea Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice
și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) la plata
sumei de 11.629 RON reprezentând contravaloarea actualizată a imobilului situat
în municipiul Roman, strada Ș., a fost respins ca inadmisibil.
Față
de soluționarea unor capete de cerere din cererea reconvențională
și de chemare în garanție pe excepția netimbrării sau a inadmisibilității,
având în vedere ordinea de soluționarea a excepțiilor în raport de prioritatea
acestora, s-a apreciat că toate celelalte excepții invocate de părți
în legătură cu aceste capete de cerere sunt de prisos a mai fi examinate.
Prin încheierea
din 08 octombrie 2015, pronunțată în același dosar, a fost respinsă
cererea formulată de petenta SC B. SA Roman, de îndreptare eroare materială
din sentința civilă nr. 1361/C din 08 iulie 2015 a Tribunalului Neamț,
ca neîntemeiată.
În motivarea încheierii,
instanța de fond a arătat că petenta susține că stabilirea
sumei reprezentând fructe civile s-a datorat unei erori de calcul, ce a avut ca
punct de plecare calcularea greșită a suprafeței din imobil care
a fost retrocedată și care a făcut obiectul contractului de închiriere.
S-a apreciat că
o astfel de solicitare vizează modificarea sentinței cu privire la un
aspect de fond al raporturilor dintre părți și tinde să repună
în discuție fondul dreptului dedus judecății, nefiind întrunite cerințele
prevăzute de dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva hotărârii
au promovat apel chemata în garanție A.A.A.S. București, intervenientul
în interes propriu SC E. SRL Roman, reclamantul C. și pârâta B. SA Roman, care,
totodată, a declarat apel și împotriva încheierii din data de 08
octombrie 2015, prin care i s-a respins cererea de îndreptare eroare materială.
Apelanta chemată
în garanție A.A.A.S. București (fostă A.V.A.S. București) a
susținut că, în mod greșit, s-a respins excepția nulității
cererii de chemare în garanție, în raport de dispozițiile art. 60 - 63
C. proc. civ., precum și excepția lipsei calității sale procesuale
pasive față de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, întrucât
orice litigiu cu privire la drepturile și obligațiile ce se nasc în legătură
cu bunurile precizate, privește exclusiv pe titularul dreptului de proprietate
și entitatea juridică deținătoare a acestora, A.A.A.S. neavând
această calitate.
Apelanta SC E.
SRL Roman a considerat că obligarea la plata sumei de 107.735,33 RON, reprezentând
contravaloarea a 2/3 din cheltuielile necesare și utile efectuate cu titlu
de îmbunătățiri la imobilul restituit, trebuia admisă în solidar
în ceea ce privește pe reclamantul C. și SC B. SA Roman, jud. Neamț
(ca proprietari succesivi), și separat, trebuia obligat reclamantul C. la plata
sumei de 13.753,33 RON, reprezentând contravaloarea a 2/3 din îmbunătățiri
aduse imobilului în anul 2008, respectiv montat gresie.
Apelantul-reclamant
C. a criticat greșita respingere a excepției prescripției dreptului
material la acțiune, greșita respingere a excepției autorității
de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1375/2005 și,
ca inadmisibilă, a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare
a drepturilor succesorale nr. Y/2014. A mai învederat lipsa calității
procesuale activ