ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2293/2016

Decizia nr. 2293/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2004 sub nr. 232/C/2004 pe rolul Tribunalului Neamț reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 480-487, art. 998, art. 1075 C. civ. și a Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Roman, obligarea acesteia la plata sumei de 5.394.240.000 ROL reprezentând echivalentul a 37.356 euro, cu titlu de fructe civile, contravaloarea chiriei aferente perioadei 01 noiembrie 2001 - 21 martie 2004, pentru imobilul situat în municipiul Roman, strada Ș., județul Neamț; câte 199.080.000 ROL, echivalentul a 4977 euro lunar până la predarea efectivă în natură a imobilului; 100.000.000 ROL, echivalentul a 2500 euro, daune morale și cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 64 din 25 septembrie 2003 s-a constatat că este proprietara imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș., județul Neamț, în suprafață de 497,27 m.p., imobil deținut nelegal de pârâtă, care refuză să îl restituie, împiedicând-o pe reclamantă să dispună în mod absolut și exclusiv de acesta, așa cum prevăd dispozițiile art. 475 și 480 C. civ. Cum dispozițiile art. 482 și 483 C. civ. prevăd că fructele civile ale imobilului i se cuvin proprietarului, reclamanta înțelege să-i solicite pârâtei restituirea chiriei, în conformitate cu dispozițiile art. 485 C. civ. Suma de 400.000 ROL/m.p. (10 euro/m.p.) pe care o cere reprezintă media pe întreaga suprafață (casă și curte) de 497,27 m.p., în condițiile în care imobilul în raport de care cere despăgubiri pentru lipsirea folosinței acestuia este situat în zona centrală, unde 1 m.p.

este închiriat cu 18-20 euro/m.p. La termenul din 17 mai 2004 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei pe motiv că societatea deține imobilul în calitate de proprietar încă de la înființarea sa, inițial ca societate comercială cu capital integral de stat, apoi ca societate cu capital majoritar de stat, ulterior, în urma procesului de privatizare, devenind societate cu capital privat. Astfel, ca efect al dispozițiilor Legii nr. 15/1990, toate bunurile au devenit proprietatea societății, iar transferul de proprietate de la Statul Român s-a efectuat în baza unui aport în natură efectuat de către acesta, care a primit în schimb acțiuni de valoarea bunurilor transmise în proprietatea societății.

În aceste condiții, nu poate fi obligată la vreun fel de daune, cât timp nu a săvârșit nici o faptă culpabilă, iar lipsirea reclamantei de folosința imobilului este exclusiv o faptă a Statului Român. La același termen de judecată, pârâta SC B. SA Roman a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea pârâtei A. la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățire, reamenajare, consolidare și reconstrucție a imobilului, lucrări efectuate de societate și a căror valoare provizorie a fost estimată la suma de 1.000.000.00 ROL, precizând că aceasta urmează a fi stabilită și actualizată pe cale de expertiză judiciară. De asemenea, a solicitat și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului, până la achitarea sumelor datorate de reclamantă.

Pârâta SC B. SA Roman a formulat și cerere de chemare în garanție a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și a A.V.A.S., solicitând obligarea acestuia, în calitate de fost proprietar și aportator al imobilului, să suporte toate obligațiile reprezentând despăgubiri la care societatea ar putea fi obligată prin hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză ca urmare a admiterii cererii reclamantei. De asemenea, a solicitat obligarea Statului Român la plata tuturor lucrărilor de investiții efectuate de către societate la imobil; obligarea la plata de despăgubiri actualizate, reprezentând contravaloarea imobilului aportat și pentru care a primit acțiuni și obligarea la cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 17 mai 2004 Tribunalul Neamț a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 1734/2002 al Tribunalului Neamț, ce avea ca obiect contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului. La data de 27 aprilie 2010, cauza s-a repus pe rol, ca urmare a cererii numitului C. - care a arătat că reclamanta A. a decedat și că solicită continuarea judecății în calitate de cumpărător al drepturilor litigioase, alături de D., potrivit contractului autentificat sub nr. x din 27 mai 2009. SC B. SA Roman a invocat excepția lipsei calității procesuale active a numitului C. și excepția lipsei de interes pe motiv că nu a făcut dovada unui mandat și a unui interes direct și actual, și a solicitat introducerea în cauză a SC E. SRL Roman.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamț, secția civilă, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre soluționare secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Tribunalului Neamț, astfel că dosarul s-a înregistrat pe rolul acestei secții sub nr. x/103/2010. La data de 15 februarie 2010, SC E. SRL Roman a formulat cerere reconvențională, calificată ulterior de instanță ca fiind cerere de intervenție, prin care a solicitat să fie obligată pârâta SC B. SA Roman și reclamantul C. la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățire pe care le-a efectuat la imobil, estimate provizoriu la 10.000 RON. În ceea ce privește cererea îndreptată împotriva pârâtei SC B. SA Roman, a arătat că aceasta, prin adresa din 27 februarie 2000, a informat-o că în cazul transmiterii proprietății imobilului, valoarea investițiilor aprobate va fi rambursată.

Reclamanții C. și D. (cumpărătorii de drepturi litigioase) au solicitat respingerea cererii de intervenție pe motiv că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevăd că imobilul se restituie liber de sarcini și au invocat excepția autorității de lucru judecat cu motivarea că SC E. SRL a formulat, pe cale separată, o acțiune împotriva lui A. pentru contravaloarea reparațiilor la imobil, care i-a fost respinsă definitiv și irevocabil. Prin sentința nr. 918/COM din 5 iulie 2011 Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului C. invocate de SC B. SA Roman, precum și excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea formulată de SC E. SRL Roman și excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S.

București; a admis în parte acțiunea reclamanților C. și D. împotriva pârâtei SC B. SA Roman și a fost obligată aceasta la 160.637 RON către reclamanți, cu titlu de despăgubiri; a admis în parte cererea reclamantei SC E. SRL Roman în contradictoriu cu reclamantul C. și a fost obligat acesta la 10.000 RON (ce urma a se actualiza de la data 18 mai 2005 la data executării) cu titlu de îmbogățire fără justă cauză și la 685 RON cheltuieli de judecată; a respins, ca nefondată, cererea intervenientei SC E. SRL Roman împotriva pârâtei SC B. SA Roman; a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâta SC B. SA Roman în contradictoriu cu reclamanții C. și D.; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC B. SA Roman împotriva Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S.

București, având ca obiect plata lipsei de folosință a imobilului și ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S. București, având ca obiect plata contravalorii actualizate a imobilului retrocedat.

Prin decizia nr. 64 din 27 septembrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile formulate de pârâta SC B. SA Roman și intimata SC E. SRL Roman împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC B. SA Roman împotriva reclamanților-pârâți C. și D. și au fost obligați aceștia la 161.573 RON reprezentând valoarea lucrărilor de consolidare și îmbunătățire aduse imobilului; a compensat obligațiile reciproce dintre reclamanții-pârâți C. și D., pe de o parte, și pârâta-reclamantă SC B. SA Roman, pe de altă parte, până la valoarea sumei de 160.637,4 RON și a obligat reclamanții-pârâți la 935,6 RON către SC B. SA Roman; a obligat reclamanții-pârâți C. și D. la 20.636 RON contravaloare îmbunătățiri în loc de 10.000 RON către SC E. SRL Roman; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții C. și D., aceștia fiind obligați la 2412 RON cheltuieli de judecată către apelanta SC B. SA Roman și la 374,5 RON către apelanta SC E. SRL Roman.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs SC E. SRL Roman, reclamanții C. și D. precum și pârâta SC B. SA Roman. Recursul s-a înregistrat pe rolul secției a II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin încheierea din 19 noiembrie 2013, reținând că printre temeiurile de drept s-au invocat și dispozițiile Legii nr. 10/2001, a înaintat dosarul secției I-a civilă. Prin decizia nr. 2304 din 23 septembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C. și D.; a admis recursurile declarate de pârâta SC B. SA Roman și de intervenienta SC E. SRL Roman; a casat decizia nr. 64 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău precum și sentința nr. 918/COM din 05 iulie 2011 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Verificând legitimatio ad causam, cu referire la reclamanții C. și D., Înalta Curte a reținut că, în ceea ce o privește pe D., aceasta este străină de succesiunea A., nemaiputând să-și justifice calitatea procesuală activă. În privința lui C., fiu al defunctei, a apreciat că instanța de trimitere urmează a avea în vedere hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/291/2011 al Judecătoriei Roman și, respectiv, sentința civilă nr. 2295 din 12 septembrie 2011 dată de această instanță, prin care testamentul întocmit de A. în favoarea celui de-al doilea fiu al său, C., a fost redus la cotitatea disponibilă și s-a constatat că și reclamanta F. are vocație la succesiunea defunctei, în calitate de nepoată de fiu predecedat.

Cum, ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor litigioase, acestea au fost redobândite de A., se impune introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor defunctei reclamante, pentru a prezenta dovezile calității lor de succesori legali ori testamentari și a preciza dacă își însușesc acțiunea formulată la 09 martie 2004. În rejudecare, după lămurirea chestiunii - de esența litigiului - vizând calitatea procesuală activă, s-a dispus ca instanța de trimitere să clarifice și cadrul procesual în limitele căruia urmează a fi soluționată cererea formulată de A. la 09 martie 2004, cerere fundamentată pe dispozițiile art. 483 și art. 1075 C. civ. de la 1864, iar nu pe cele ale art. 998-999 din același Cod.

În ambele ipoteze, unei astfel de cereri, formulată pe cale principală, nu îi sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, întrucât pe de o parte, în speță, a fost depășită etapa de restituire a imobilului preluat de către stat, iar pe de altă parte prezenta cerere nu poate fi interpretată ca având caracter accesoriu sau incident față de o altă procedură, în curs, și cu atât mai puțin, față de demersul prin care reclamanta a redobândit imobilul de la stat.

Tribunalul a invocat, din oficiu, și a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale a reclamantei F. Moștenitorul C. a depus, la termenul din 04 mai 2015, precizări prin care a declarat că își însușește și dorește să continue acțiunea, precizând valoarea pretențiilor reprezentând lipsa de folosință (chiria) a imobilului, aferentă perioadei 01 noiembrie 2001 - 29 februarie 2004, la suma de 6.195.040.000 ROL, echivalentul a 139.876 euro (10 euro/m.p.) și la suma de 12.000 euro reprezentând chirie aferentă perioadei 29 februarie 2004 - 10 martie 2005 (data predării imobilului), calculată la 2 euro/m.p.

Prin aceleași precizări, reclamantul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al pârâtei SC B. SA Roman privind pretenția din cererea reconvențională, de obligare a reclamantului la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, precum și excepția „nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale”, invocând caracterul fraudulos al contractului încheiat între F. și SC E. SRL, întrucât F. ar fi vândut, în anul 2014, ceea ce a mai vândut și în anul 2013, plus alte suprafețe de teren și 1/3 din imobilul său, câștigat prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2037 din 24 martie 2010. Pentru termenul de judecată din 29 iunie 2015, intervenienta SC E. SRL a depus precizări prin care a arătat că își restrânge acțiunea și solicită obligarea în solidar a reclamantului C. și a pârâtei SC B. SA la plata sumei de 107.735,33 RON reprezentând contravaloarea a 2/3 din cheltuielile necesare și utile efectuate cu titlu de îmbunătățiri la imobil, în perioada 01 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2009, precum și obligarea reclamantului C. la plata sumei de 13.753,33 RON reprezentând contravaloarea a 2/3 din cheltuielile necesare și utile efectuate pentru îmbunătățirea imobilului în anul 2008, constând în montare gresie.

SC B. SA a depus (la termenul din 04 mai 2015) precizări ale cererii reconvenționale, prin care a arătat că înțelege să renunțe la orice solicitare privind obligarea moștenitorilor (actualii proprietari ai imobilului din strada Ș.), respectiv C. și SC E. SRL Roman, privind plata îmbunătățirilor la imobilul respectiv, având în vedere că nu a efectuat nicio îmbunătățire care să se reflecte în majorarea valorii contabile a imobilului. Îmbunătățirile au fost efectuate de către SC E. SRL Roman și înglobate în imobilul aflat în permanență în folosința și exploatarea SC E. SRL Roman și C., fără ca pârâta SC B. SA să beneficieze de acestea. A precizat pârâta că înțelege să se judece, în calitate de pârât-reclamant, cu Statul Român în calitate de pârât, având în vedere că i-a transmis un bun asupra căruia nu avea niciun drept legal de proprietate sau folosință, aducându-i un prejudiciu însemnat prin diminuarea patrimoniului ca urmare a retrocedării imobilului.

Ulterior, în timpul ședinței de judecată din data de 29 iunie 2015, pârâta SC B. SA Roman a depus la dosar clarificări și precizări suplimentare ale cererilor reconvenționale și de chemare în garanție, prin care revine asupra celor precizate anterior și arată că, în ce privește capătul de cerere privind obligarea moștenitorilor defunctei A. la plata contravalorii îmbunătățirilor, își extinde cererea și în raport cu SC E. SRL, în calitate de moștenitor al defunctei A., și că renunță doar la capătul de cerere având ca obiect dreptul de retenție. În ce privește cererea de chemare în garanție pentru evicțiune, își menține această cerere, precizând că valoarea imobilului, actualizată cu indicele de inflație pe perioada 2000-2014, este de 11.629 RON pe care o solicită a fi actualizată până la momentul plății efective.

În ceea ce privește timbrajul, precizează că, în opinia sa, obligația de plată a unei taxe de timbru în valoare de 14.337,70 RON (mai mult decât valoarea legală ce poate fi obținută prin acțiunea decurgând din evicțiune) reprezintă o încălcare a dreptului de acces la justiție, deoarece pentru valorificarea acestui drept costul aferent este mult superior, golind de sens și eficiență economică valorificarea dreptului. Prin sentința nr. 1361/C din 8 iulie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/103/2010** al Tribunalului Neamț a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei F. și respinsă acțiunea împotriva pârâtei SC B. SA Roman ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C., excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția perimării, invocate de pârâta SC B. SA, ca neîntemeiate. S-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul C. (în calitate de moștenitor al reclamantei A., decedată pe parcursul judecății) împotriva pârâtei SC B. SA și în consecință: A fost obligată pârâta la 40.107 RON către reclamant cu titlu de despăgubiri (fructe civile), sumă care va fi reactualizată la data plății. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.220 RON către reclamant, proporțional cu obiectul admis.

A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei SC E. SRL Roman, excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenientei și excepția autorității de lucru judecat, invocate de reclamantul C. A fost respinsă ca inadmisibilă „excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale”, invocată de reclamantul C. A fost admisă în parte cererea de intervenție formulată de intervenienta SC E. SRL Roman și în consecință: A fost obligat reclamantul C. la plata sumei de 107.438 RON către intervenientă, reprezentând 2/3 din contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului din municipiul Roman, strada Ș., județul Neamț. A fost respinsă cererea intervenientei împotriva pârâtei SC B. SA, ca nefondată.

A fost obligat reclamantul C. la 5.764 RON cheltuieli de judecată către intervenienta SC E. SRL Roman, proporțional cu obiectul admis. A fost anulată în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC B. SA în limita sumei de 80.211,61 RON, reprezentând contravaloare lucrări de consolidare, reabilitare, reconstrucție, îmbunătățiri. A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune al SC B. SA, invocată de reclamantul C. și excepția lipsei calității procesuale pasive a SC E. SRL, invocată din oficiu, în raport de cererea reconvențională, ca neîntemeiate. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta SC B. SA împotriva reclamantului C. și a intervenientei SC E. SRL, având ca obiect plata contravalorii lucrărilor de consolidare, reabilitare, reconstrucție și îmbunătățiri aduse imobilului, în limita sumei de 81.301,39 RON, ca nefondată.

S-a luat act de renunțarea pârâtei SC B. SA la capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție. A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC B. SA în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), având ca obiect plata contravalorii sumelor cu care ar fi căzut în pretenții pârâta, în raport cu acțiunea reclamantului C. A fost anulată în parte, în limita sumei de 228.460 RON, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC B. SA în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), având ca obiect plata contravalorii actualizate a imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș. județul Neamț.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC B. SA în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), având ca obiect plata sumei de 11.629 RON, reprezentând contravaloarea actualizată a imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș., județul Neamț.

În motivarea sentinței instanța de fond a arătat că la data de 09 martie 2004 s-a înregistrat, pe rolul Tribunalului Neamț, acțiunea reclamantei A. împotriva pârâtei SC B. SA Roman, prin care a solicitat plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș., aferentă perioadei 01 noiembrie 2001-29 februarie 2004 și în continuare, până la data predării efective a imobilului, precum și daune morale, cu motivarea că pârâta, în calitate de unitate deținătoare a imobilului, deși a fost obligată prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 64 din 25 septembrie 2003 ca, în baza art. 9 din Legea nr. 10/2001 să-i restituie în natură, imobilul construcții și teren în suprafață de 497,27 m.p., refuză să i-l restituie, lipsind-o de prerogativele pe care i le conferă dreptul de proprietate.

Întrucât decizia civilă nr. 64/2003 a Curții de Apel Bacău a fost casată prin decizia civilă nr. 10026 din 02 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și cauza trimisă spre rejudecare, cauza de față a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la 24 martie 2010, când a rămas irevocabilă decizia civilă nr. 107 din 02 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, prin care a fost admisă cererea reclamantei A., pârâta B. SA fiind obligată să-i restituie imobilul situat în municipiul Roman, strada Ș., compus din suprafața de 497,27 m.p. teren și construcția amplasată pe acesta, identificate prin raportul de expertiză întocmit în acel dosar.

După repunerea cauzei pe rol, ca urmare a faptului că, la data de 20 august 2009 A. a decedat, procesul a fost continuat de C. (fiul defunctei) și D., care cumpăraseră, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 27 mai 2009, de la A., drepturile litigioase asupra imobilului din strada Ș. Față de împrejurarea că pe parcursul judecății prezentei cauze (în primul ciclu procesual), într-un alt litigiu (declarat de F., nepoată de fiu predecedat a defunctei A.) s-a constatat (prin sentința civilă nr. 1398 din 30 aprilie 2012 a Judecătoriei Roman, definitivă și irevocabilă, dată în Dosarul nr. x/291/2012), nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, s-a dispus citarea moștenitorilor C. - în calitate de fiu și F., nepoată de fiu predecedat.

Calitatea succesorală a acestora a fost constatată prin sentința civilă nr. 2295 din 12 septembrie 2011 a Judecătoriei Roman. Ambii moștenitori au declarat (la termenul din 04 mai 2015) că își însușesc și continuă acțiunea defunctei A. Cu privire la calitatea procesuală activă a acestora, la termenul din 29 iunie 2015 s-a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei F., iar în ce-l privește pe reclamantul C. aceeași excepție a fost invocată de pârâta SC B. SA. Astfel, examinând cu prioritate excepțiile în raport de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., tribunalul a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei F. a fost admisă, întrucât aceasta și-a însușit acțiunea autoarei sale la data de 04 mai 2015, deși nu mai avea vreun drept asupra averii succesorale a defunctei A., deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. Z din 31 decembrie 2013 i-a vândut intervenientei SC E. SRL Roman cota de 1/3 din drepturile succesorale ce i se cuveneau de pe urma defunctei A. Chiar dacă în cuprinsul contractului, imobilul din strada Ș. nu apare menționat, întrucât acea vânzare a avut ca obiect o universalitate și s-a extins asupra oricăror alte bunuri care ar fi făcut parte din masa succesorală rămasă după defuncta A. (cum, de altfel, este stipulat în mod expres la pct. 3.11 și 3.1.3 din contract), rezultă că reclamanta F. a pierdut și dreptul de moștenire asupra imobilului în litigiu - astfel că pentru orice pretenții legate de acest imobil nu justifică calitate procesuală activă.

În aceste condiții, cea care putea să dobândească calitate procesuală activă (de reclamantă) în acțiunea principală era SC E. SRL, care a declarat că nu înțelege să-și însușească acțiunea defunctei A. Rezultă așadar că doar moștenitorul C., care a înțeles să-și însușească și că continue acțiunea defunctei A. are calitate de reclamant.

Susținerile acestuia, făcute în rejudecare, în sensul că ar avea un drept exclusiv asupra imobilului în litigiu pe motiv că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2037 din 24 martie 2010 „este desemnat titularul dreptului de proprietate asupra imobilului” sunt lipsite de orice fundament, întrucât o astfel de mențiune nu apare în cuprinsul deciziei menționate (prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC B. SA și intervenienta SC E. SRL împotriva deciziei civile nr. 107 din 02 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău), hotărârea care recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilului din strada Ș. fiind decizia civilă nr. 107 din 02 iulie 2008, prin care s-a admis acțiunea reclamantei A. și a obligării pârâtei SC B. SA Roman să-i restituie în natură imobilul.

Excepțiile lipsei calității procesuale active, perimării și prescripției invocate de pârâta SC B. SA Roman au fost respinse în condițiile în care prin decizia de casare cu trimitere, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus a se continua judecata acțiunii formulate la data de 09 martie 2004, în ipoteza în care persoanele care își vor dovedi calitatea de moștenitor ai defunctei A. își vor însuși acțiunea și vor solicita continuarea judecății, ceea ce s-a și întâmplat. În ceea ce privește fondul cererii principale, instanța a avut în vedere temeiul de drept în raport de care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 2304 din 23 septembrie 2014 a dispus a fi soluționată cererea, respectiv art. 483 C. civ.

și art. 1075 C. civ., și nu art. 998-999 C. civ. În practica judiciară se consideră că notificarea sau introducerea acțiunii în justiție împotriva posesorului, prin care se pune în discuție eficacitatea titlului sau se solicită restituirea bunului, este de natură să dovedească încetarea bunei-credințe a posesorului. În speță, având în vedere că, prin notificarea adresată la data de 01 noiembrie 2001 pârâtei, A. a revendicat imobilul, iar în intervalul de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării, pârâta a avut posibilitatea (pe baza înscrisurilor depuse de notificatoare) și ar fi trebuit să constate că există cauze de ineficacitate ale titlului său translativ de proprietate, ca urmare a faptului că transmițătorul nu deținea imobilul în baza unui titlu legal, buna credință a pârâtei a încetat la data de 01 ianuarie 2002, data expirării celor 60 de zile.

Dreptul reclamantului (în calitate de moștenitor al defunctei A.) de a percepe fructele începând cu data de 01 ianuarie 2002 (și nu începând cu data pronunțării deciziei civile nr. 107/2008 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a dispus retrocedarea imobilului - așa cum a susținut pârâta), izvorăște din faptul că, întrucât prin decizia sus-menționată s-a reținut că preluarea imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș. a fost una abuzivă și fără titlu (în sensul dispozițiilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001), dreptul de proprietate al autoarei reclamantului a fost recunoscut cu efect retroactiv.

Referitor la cuantumul sumelor reprezentând fructe civile (chirie) pe care pârâta are obligația să le restituie moștenitorilor adevăratului proprietar al imobilului, instanța de fond a reținut, în baza art. 485 C. civ., că pârâta a perceput și încasat fructe civile (chirie) pentru imobilul în litigiu, în baza contractului de închiriere din 10 ianuarie 2000 încheiat cu SC E. SRL Roman, în cuantum de 260 dolari SUA lunar. În aceste condiții, având în vedere că la data de 10 martie 2005 A. a intrat în posesia imobilului, pârâta are obligația să restituie chiria încasată pentru acesta în intervalul 01 ianuarie 2002 – 10 martie 2005, în cuantum de 40.107 RON, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 9880 dolari SUA, de la data pronunțării (9880 dolari SUA x 36 luni x 4,0594 RON/dolar SUA) sumă care urmează a fi actualizată la data plății efective, așa cum a solicitat reclamantul.

Interpretând precizările reclamantului de la termenul din 04 mai 2015 în sensul însușirii acțiunii cu toate capetele de cerere, solicitarea de obligare a pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON a fost respinsă ca nefondată, întrucât, pe lângă faptul că nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, așa cum prevăd dispozițiile art. 1169 C. civ. și art. 112 alin. (5) C. proc. civ., eventualele suferințe morale au fost compensate atât prin reintrarea în posesia imobilului (la aproximativ 3 luni după introducerea acțiunii de față) cât și prin sumele pe care pârâta a fost obligată (prin prezenta hotărâre) să i le restituie cu titlu de fructe civile. Față de cererea de acordare cheltuieli de judecată, având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. precum și împrejurarea că acțiunea a fost admisă în parte, pârâta SC B. SA a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 2.200 RON cheltuieli de judecată, compusă din suma de 2115 RON taxă de timbru aferentă pretențiilor admise și 5 RON timbru judiciar. Cu privire la cererea de intervenție formulată de SC E. SRL Roman au fost examinate cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., excepțiile lipsei calității procesuale active, a prescripției dreptului material la acțiune și a autorității de lucru judecat invocate de reclamantul C. Excepția lipsei calității procesuale active a SC E. SRL a fost respinsă cu motivarea că lucrările de consolidare, îmbunătățiri, reparații - a căror existență nu a fost contestată (și care au fost constatate și evaluate prin raportul de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/103/2010 al Curții de Apel Bacău, de către expertul G.) sunt înglobate în imobilul care a fost retrocedat defunctei A. și al cărei moștenitor este reclamantul, iar acestea au avut drept consecință sporirea valorii imobilului, spre beneficiul proprietarilor acestuia. Întrucât creșterea valorii reprezintă o mărire a patrimoniului proprietarilor imobilului pe seama diminuării patrimoniului celui care a efectuat acele lucrări, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, valoarea „îmbogățirii” trebuie restituită de cel căreia îi profită.

Împrejurarea că îmbunătățirile au fost efectuate în baza contractului de închiriere, încheiat de intervenientă cu pârâta SC B. SA este de natură să demonstreze că intervenienta a fost de bună-credință, efectuând acele lucrări cu acordul proprietarului de la acea dată a imobilului. Odată cu pierderea dreptului de proprietate, pârâtei nu-i incumbă obligația restituirii contravalorii îmbunătățirilor întrucât acestea, urmând imobilul, profită proprietarului.

Neîntemeiată a fost considerată și excepția prescripției invocată de reclamant, întrucât în cazul investițiilor efectuate de chiriaș la imobilul închiriat, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv din momentul încetării contractului de închiriere, chiar dacă investițiile au fost făcute anterior, deoarece până la acea dată chiriașul, utilizând îmbunătățirile făcute la imobilul proprietatea altuia, nu avea vreun interes în a solicita restituirea contravalorii lor. Or, în speță, începând cu anul 2000 și până la data formulări cererii de intervenție, 15 februarie 2011 (precum și în prezent) intervenienta SC E. SRL Roman a avut folosința imobilului.

A fost respinsă ca neîntemeiată și excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamant, în raport de sentința civilă nr. 1375 din 24 iunie 2005 pronunțată în Dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Roman, întrucât acel dosar a avut ca obiect o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., iar din considerentele sentinței rezultă că la soluționarea cererii s-au avut în vedere dispozițiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a respins ca inadmisibilă excepția invocată de către reclamant (prin precizările depuse la data de 04 mai 2015) a „nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale” încheiat la data de 24 decembrie 2013 între F. (în calitate de moștenitoare a defunctei A.) și SC E. SRL Roman, întrucât constatarea nulității absolute a unui contract nu poate fi examinată pe cale de excepție ci de acțiune iar reclamantul nu a formulat o astfel de acțiune cu respectarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ. Examinând pe fond cererea de intervenție, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată în parte. Intervenienta SC E. SRL Roman, în calitate de chiriaș, în baza contractului încheiat cu pârâta SC B. SA, care deținea (la acea dată) imobilul ca și proprietar, cu acordul acesteia, a efectuat în anii 2000-2001 o serie de lucrări de reparații, consolidare și îmbunătățiri, aducându-i imobilului un spor de valoare.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în anul 2000 de către inginer H. rezultă că, la data evaluării, imobilul, care avea o vechime de peste 100 de ani, prezenta o stare avansată de degradare, care s-a datorat atât timpului cât și sistemului de construcție, astfel că expertul a propus soluții de intervenție asupra acestuia, constând într-o serie de lucrări și reparații. Prin raportul de expertiză întocmit în primul ciclu procesual de expert G. s-au identificat și evaluat lucrările efectuate de către intervenientă la imobil, expertul concluzionând că acestea erau necesare și utile, ca urmare a degradării și stării de pericol a construcției.

Astfel, s-a concluzionat că prin efectuarea acestor lucrări imobilului i s-a adus un spor de valoare în cuantum de 161.157 RON (calculat la valoarea din luna mai 2012). S-a mai constatat că în anul 2008 intervenienta a montat gresie în incinta spațiului în care funcționa un magazin și un depozit de materiale, această îmbunătățire fiindu-i impusă de către Direcția Sanitar Veterinară și Direcția de Sănătate Publică Neamț, valoarea acestora fiind (în luna mai 2012) de 20636 RON. Prin cererea inițială, intervenienta a solicitat obligarea reclamantei A. sau a pârâtei SC B. la plata contravalorii acestor îmbunătățiri.

Or, față de împrejurarea că pârâta SC B. SA nu mai are niciun drept de proprietate asupra imobilului în care sunt înglobate lucrările de consolidare și reparații efectuate de intervenientă, acesteia neprofitându-i îmbunătățirile, nu poate fi obligată la plata lor, cu atât mai mult că nu există niciun raport de obligație între aceasta și reclamant, de natură a institui solidaritatea. Întrucât, așa cum s-a arătat, proprietarul imobilului căruia i s-a adus un spor de valoare este cel care trebuie să suporte contravaloarea acestuia, pe temeiul îmbogățirii fără just temei, cererea intervenientei a fost admisă doar în contradictoriu cu reclamantul care, în calitate de coproprietar al imobilului, are obligația să restituie intervenientei contravaloarea îmbunătățirilor, în limita cotei sale de 2/3 din imobil.

În ce privește cuantumul acestei sume, reclamantul datorează doar contravaloarea lucrărilor efectuate de intervenientă cu acordul SC B. SA Roman, care avea, la data efectuării lor, calitatea de proprietar al imobilului, respectiv suma de 107.438 RON reprezentând 2/3 din contravaloarea îmbunătățirilor efectuate în perioada 2000-2002. Cum pentru îmbunătățirile efectuate în anul 2008 intervenienta nu a făcut dovada că a avut acordul proprietarului imobilului de la acea dată, respectiv al defunctei A. (în condițiile în care deținea spațiul în baza unui contract de închiriere încheiat cu aceasta), reclamantul, ca moștenitor al defunctei A., nu poate fi obligat la restituirea contravalorii acestora.

Pentru considerentele reținute, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție formulată în contradictoriu cu SC B. SA Roman și a fost admisă în parte cererea de intervenție în contradictoriu cu reclamantul. Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata sumei de 5.764 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intervenientă, proporțional cu obiectul admis. Cheltuielile sus-menționate includ suma de 3.759,74 RON reprezentând taxa de timbru corespunzătoare pretențiilor admise, 5 RON timbru judiciar și 2.000 RON onorariu avocat.

Referitor la cererea reconvențională și de chemare în garanție formulată de pârâta SC B. SA Roman, tribunalul a reținut că reclamantul C. a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei, excepție care a fost respinsă ca nefondată întrucât cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la imobil de către SC E. SRL a fost introdusă la data de 17 mai 2004, astfel că în raport de data efectuării îmbunătățirilor, anul 2002, cererea a fost introdusă în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile Decretului nr. 167/1958.

La termenul de judecată din 29 iunie 2015, tribunalul a invocat și pus în discuția părților excepția insuficientei timbrări a cererii reconvenționale, excepția lipsei calității procesuale pasive a SC E. SRL și excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, excepții care au fost admise, pentru următoarele considerente: Prin cererea reconvențională formulată la data de 17 mai 2004, pârâta-reclamantă SC B. SA a solicitat obligarea reclamantei A. la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățire, reabilitare, consolidare și reconstrucție a imobilului, evaluate provizoriu la 1.000.0000.00 ROL, precizând că acestea urmează să fie stabilite și actualizate pe cale de expertiză judiciară.

Întrucât prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2304 din 12 septembrie 2014 s-a reținut că cererile nu sunt scutite de plata taxelor de timbru, la termenul din 24 martie 2015 i s-a pus în vedere pârâtei să achite o taxă de timbru în cuantum de 4842,46 RON (calculată la valoarea pretențiilor de 161.573 RON) și o taxă de 8 RON aferentă capătului de cerere privind instituirea dreptului de retenție, pentru cererea de chemare în garanție i s-a pus în vedere să achite o taxă de timbru în cuantum de 14.348,7 RON, din care 7.921,9 RON aferentă primului capăt de cerere prin care solicita obligarea chematelor în garanție la plata daunelor la care ar putea fi obligată în urma admiterii acțiunii reclamantei și 6.412,8 RON pentru cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea chematelor în garanție la plata actualizată a valorii imobilului (cu mențiunea că la stabilirea taxei de timbru s-a avut în vedere valoarea imobilului, stabilită prin expertiza întocmită în dosarul Curții de Apel Bacău la 14 iunie 2012, respectiv 240.089 RON).

Pârâta B. SA a achitat suma de 2.438,46 RON aferentă cererii reconvenționale și 809 RON aferentă capătului de cerere din cererea de chemare în garanție având ca obiect plata contravalorii actualizate a imobilului evins. Față de împrejurarea că pârâta nu a achitat taxele de timbru în cuantumul stabilit prin încheierea din 24 martie 2015, cererea reconvențională a fost anulată în parte. Astfel, cum cererea reconvențională are ca obiect plata sumei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor la imobil, în cuantum de 161.573 RON, iar pârâta a achitat doar o taxă în cuantum de 2.438,46 RON aferentă unor pretenții în valoare de 81.361,61 RON, pentru suma de 80.211,61 RON (contravaloare îmbunătățiri) pentru care pârâta nu a achitat taxa de timbru, cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată.

Deși pârâta a susținut că a achitat, pentru cererea reconvențională, și o taxă în valoare de 2.412 RON, potrivit chitanței din 28 mai 2012, acea taxă a fost achitată în Dosarul nr. x/103/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentând contravaloarea taxei aferentă recursului declarat în primul ciclu procesual. În ce privește cererea de chemare în garanție, care are două capete de cerere, cum pentru cel vizând obligarea chematelor în garanție la plata contravalorii sumelor cu care pârâta ar putea cădea în pretenții față de acțiunea reclamantului C. nu s-a achitat taxa de timbru stabilită, în cuantum de 7921,9 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost anulat ca netimbrat.

Cel de-al doilea capăt de cerere, vizând plata actualizată a imobilului, a fost anulat în parte. Astfel, cum cererea introductivă avea în vedere valoarea actualizată a imobilului, ce a fost stabilită prin expertiza întocmită în primul ciclu procesual (în apel) la suma de 240.089 RON, pentru care taxa datorată era de 6.412,8 RON, iar pârâta a achitat doar o taxă de 809 RON, aferentă unei valori a imobilului de 11.629 RON, tribunalul a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere, în limita sumei de 228.460 RON.

Susținerile pârâtei, în sensul că nu datorează taxa de timbru în cuantumul stabilit pe motiv că ulterior formulării cererii de chemare în garanție, prin decizia nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că despăgubirile ce pot fi acordate se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare care în speță este de 68.789,76 RON, nu sunt de natură a înlătura sancțiunea anulării, întrucât potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxa de timbru este datorată la valoarea indicată în cererea introductivă, indiferent dacă pe parcursul judecății părțile renunță la anumite capete de cerere sau își modifică cuantumul pretențiilor.

De altfel, pârâta nu a contestat cuantumul și modul de calcul al taxei de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, deși părților li s-a adus la cunoștință această posibilitate, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 24 martie 2015. În ce privește cererea reconvențională având ca obiect plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, în cuantum de 81.361,39 RON (în limita taxei de timbru achitate), întrucât pârâta, prin precizările depuse la termenul din 04 mai 2015 și ulterior la 29 iunie 2015 a solicitat obligarea reclamantului C. în solidar cu SC E. SRL - ca și moștenitori ai defunctei A., la plata acestora, tribunalul a invocat și pus în discuție excepția lipsei calității procesuale a SC E. SRL, excepție ce a fost respinsă.

În acest sens s-a reținut că SC E. SRL Roman nu a dobândit calitate procesuală activă de reclamant în acțiunea principală formulată de A. întrucât, după decesul acesteia, a declarat că nu înțelege să-și însușească acțiunea. Însă, în raport cu cererea reconvențională, SC E. SRL Roman are calitate procesuală pasivă, întrucât pretențiile pârâtei se îndreaptă împotriva proprietarilor imobilului în care sunt încorporate îmbunătățirile a căror contravaloare o pretinde, iar SC E. SRL Roman are calitate de coproprietar al imobilului, împreună cu reclamantul C. Pe fond, cererea reconvențională (în limita sumei sus-menționate) a fost respinsă ca nefondată, deoarece așa cum a reieșit din probele administrate (și cum recunoaște și pârâta prin precizările depuse la termenul din 04 mai 2015) îmbunătățirile au fost efectuate de către SC E. SRL, contravaloarea acestora nefiind înregistrată în contabilitatea pârâtei.

De altfel, pârâta (care a avut o poziție procesuală oscilantă, în sensul că după ce, prin precizările depuse la 04 mai 2015 a arătat că renunță la orice solicitare privind obligarea proprietarilor imobilului să-i plătească contravaloarea îmbunătățirilor, la termenul din 29 iunie 2015 revine și solicită admiterea cererii reconvenționale) recunoaște că în patrimoniul său nu s-a înregistrat vreo pagubă reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor, prin indicarea sumei de 6.879,76 RON ca reprezentând valoarea de inventar a imobilului de la data la care acesta a fost restituit defunctei A., valoare care nu cuprinde și îmbunătățirile. Or, pentru ca această cerere să fie admisă pârâta trebuia să dovedească faptul că patrimoniul său s-a diminuat cu valoarea îmbunătățirilor care profită proprietarilor imobilului retrocedat.

Referitor la capătul de cerere din cererea de chemare în garanție, având ca obiect obligarea chemaților în garanție Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) la plata sumei de 11.629 RON aferentă imobilului evins, la termenul din 29 iunie 2015 s-a invocat și pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii, excepție ce a fost admisă, reținându-se că din prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ. se desprinde concluzia că o parte implicată într-un litigiu poate chema în judecată, pe calea unei cereri de chemare în garanție, o altă persoană care ar putea fi obligată la plata de despăgubiri pentru dreptul subiectiv pierdut sau pentru obligația pusă în sarcina părții respective prin hotărârea prin care este soluționată acțiunea introductivă.

În speță, cum pârâta SC B. SA are calitatea de pârâtă în raport cu acțiunea reclamantului C., având ca obiect plata de despăgubiri (fructe civile) produse de imobilul situat în municipiul Roman, strada Ș. și în raport de cererea de intervenție formulată de SC E. SRL privind plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului sus-menționat, cererea de chemare în garanție putea viza doar recuperarea de la chemații în garanție a acestor sume, în ipoteza în care pârâta cădea în pretenții, nu și recuperarea unor sume derivate din alte raporturi juridice, care nu fac obiectul cauzei de față.

Pe cale de consecință, cum acțiunea principală și cererea de intervenție nu au avut ca și obiect retrocedarea de către pârâtă a imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș., cererea de obligare a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) la plata sumei de 11.629 RON, contravaloarea actualizată a imobilului ce i-a fost retrocedat autoarei reclamantului, printr-o hotărâre judecătorească dintr-un alt proces (respectiv decizia civilă nr. 107/2008 a Curții de Apel Bacău) nu poate fi valorificată pe calea aleasă de pârâtă, respectiv a chemării în garanție.

De asemenea, nu au fost primite solicitările pârâtei (formulate la termenele din 04 mai 2015 și 29 iunie 2015) în sensul calificării acestui capăt de cerere din cererea de chemare în garanție ca o acțiune principală sau ca o „cerere reconvențională” îndreptată împotriva Statului Român, în condițiile în care instanța a fost investită cu o cerere incidentală de chemare în garanție încă din data de 17 mai 2004, iar cauza aflându-se în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare, obiectul și temeiul cererilor precum și calitățile părților nu mai pot fi modificate. Pentru considerentele arătate, capătul de cerere din cererea de chemare în garanție având ca și obiect obligarea Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) la plata sumei de 11.629 RON reprezentând contravaloarea actualizată a imobilului situat în municipiul Roman, strada Ș., a fost respins ca inadmisibil.

Față de soluționarea unor capete de cerere din cererea reconvențională și de chemare în garanție pe excepția netimbrării sau a inadmisibilității, având în vedere ordinea de soluționarea a excepțiilor în raport de prioritatea acestora, s-a apreciat că toate celelalte excepții invocate de părți în legătură cu aceste capete de cerere sunt de prisos a mai fi examinate. Prin încheierea din 08 octombrie 2015, pronunțată în același dosar, a fost respinsă cererea formulată de petenta SC B. SA Roman, de îndreptare eroare materială din sentința civilă nr. 1361/C din 08 iulie 2015 a Tribunalului Neamț, ca neîntemeiată. În motivarea încheierii, instanța de fond a arătat că petenta susține că stabilirea sumei reprezentând fructe civile s-a datorat unei erori de calcul, ce a avut ca punct de plecare calcularea greșită a suprafeței din imobil care a fost retrocedată și care a făcut obiectul contractului de închiriere.

S-a apreciat că o astfel de solicitare vizează modificarea sentinței cu privire la un aspect de fond al raporturilor dintre părți și tinde să repună în discuție fondul dreptului dedus judecății, nefiind întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva hotărârii au promovat apel chemata în garanție A.A.A.S. București, intervenientul în interes propriu SC E. SRL Roman, reclamantul C. și pârâta B. SA Roman, care, totodată, a declarat apel și împotriva încheierii din data de 08 octombrie 2015, prin care i s-a respins cererea de îndreptare eroare materială. Apelanta chemată în garanție A.A.A.S. București (fostă A.V.A.S. București) a susținut că, în mod greșit, s-a respins excepția nulității cererii de chemare în garanție, în raport de dispozițiile art. 60 - 63 C. proc.

civ., precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, întrucât orice litigiu cu privire la drepturile și obligațiile ce se nasc în legătură cu bunurile precizate, privește exclusiv pe titularul dreptului de proprietate și entitatea juridică deținătoare a acestora, A.A.A.S. neavând această calitate. Apelanta SC E. SRL Roman a considerat că obligarea la plata sumei de 107.735,33 RON, reprezentând contravaloarea a 2/3 din cheltuielile necesare și utile efectuate cu titlu de îmbunătățiri la imobilul restituit, trebuia admisă în solidar în ceea ce privește pe reclamantul C. și SC B. SA Roman, jud. Neamț (ca proprietari succesivi), și separat, trebuia obligat reclamantul C. la plata sumei de 13.753,33 RON, reprezentând contravaloarea a 2/3 din îmbunătățiri aduse imobilului în anul 2008, respectiv montat gresie.

Apelantul-reclamant C. a criticat greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1375/2005 și, ca inadmisibilă, a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale nr. Y/2014. A mai învederat lipsa calității procesuale activ