ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6766/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6766/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la data de
10 februarie 2004 pe rolul Tribunalului Neamț, contestatoarea R.E., în
contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Roman, a solicitat anularea
dispoziției nr. 7 din 5 ianuarie 2004, emisă de Primarul municipiului Roman,
prin care i s-a respins ca tardiv formulată notificarea înregistrată la nr. 45/2003
și repunerea în termenul de introducere a notificării.
În motivarea cererii, contestatoarea
a arătat că antecesoarea acesteia, T.N. a avut în proprietate un imobil situat
în Roman, imobil expropriat în anii 1977-1978.
T.N. la data de 20 septembrie 2001,
a suferit o intervenție chirurgicală, iar după externare starea sa s-a agravat,
rămânând imobilizată la pat.
La data de 5 decembrie 2002 a
decedat la Spitalul Clinic nr. 2 Iași.
După decesul mamei, soțul
contestatoarei, R.E. a suferit o intervenție chirurgicală pe cord.
Starea prelungită de boală din
familia sa a pus-o în imposibilitate de a formula notificarea în termenul
prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel că a solicitat repunerea în
termenul de a formula notificare.
Tribunalul Neamț, prin sentința
civilă nr. 154/C/ din 5 aprilie 2004, a admis contestația formulată de
contestatoarea R.E., a anulat dispoziția nr. 7 emisă de Primarul municipiului
Roman și a repus contestatoarea în termenul de depunere.
A trimis cauza pentru ca Primarul
municipiului Roman să se pronunțe pe fondul cererii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut în esență că, decăderea este o instituție specifică actelor procedurale
care nu poate atinge dreptul subiectiv civil.
Or, textul în discuție, prevede
sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în
natură sau prin echivalent, dreptul material de fond al titularului rămânând
valabil.
A mai reținut instanța, că se stinge
doar dreptul de a obține protecția justiției pentru valorificarea acestui
drept, adică dreptul material la acțiune.
Stingerea acestui drept este însă
efectul specific nerespectării termenelor de prescripție, iar nu al celor de
decădere.
Astfel, termenul de 12 luni este
termenul de prescripție, susceptibil de suspendare sau întâmpinare, ca și
repunerea în termen.
Față de împrejurarea de forță majoră
dovedită pentru perioada august 2001-3 martie 2003 constând în boala prelungită,
decesul mamei, intervenția chirurgicală, perioada postoperatorie, instanța a
apreciat că termenul a fost suspendat, iar notificarea formulată la 7 august 2003,
se încadrează în perioada legală, prorogarea momentului împlinirii termenului
de prescripție petrecându-se la 14 august 2003.
Împotriva acestei sentințe, a
declarat apel Primarul municipiului Roman, criticând-o ca nelegală întrucât
termenul prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este un termen de
decădere, iar perioada de boală invocată de contestatoare o privește pe mama
sa, iar notificarea putea fi formulată și prin procurator.
Curtea de Apel Bacău, secția civilă,
prin decizia nr. 1118 din 14 iulie 2004, a admis apelul declarat de Primarul
municipiului Roman, a schimbat în tot sentința civilă nr. 154 din 5 aprilie
2004 pronunțată de Tribunalul Neamț și a respins contestația ca nefondată, cu
motivarea că, termenul de 12 luni prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,
este un termen de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau
repunere în termen.
Împotriva acestei decizii, a
declarat recurs contestatoarea E.R., invocând cazul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, decăderea instituită prin
dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, poate fi evitată prin acordarea
repunerii în termen în condițiile art. 103 C. proc. civ.
În cauză, există temeiuri pentru a
se considera că atât T.N.(titulara dreptului) cât și succesoarea acesteia
(recurenta) au fost împiedecate să exercite dreptul prin formularea notificării
dintr-o cauză mai presus de voința lor (stare de boală, decesul și repetatele
internări).
Recurenta contestatoare a mai
arătat, că imposibilitatea formulării notificării în perioada următoare datei
de 17 martie 2002, s-a materializat în incertitudinea juridică a dreptului său
succesoral, dată fiind judecata partajului în contradictoriu cu ceilalți copii
ai lui T.N.
Recursul nu este fondat.
Termenul de 12 luni, prevăzut de
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru notificarea persoanei juridice
deținătoare este un termen de decădere și nu de prescripție extinctivă, cum
greșit a statuat prima instanță.
Sancțiunea nerespectării termenului
de 12 luni pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a
solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Spre deosebire de termenele de
prescripție extinctivă, termenele de decădere sunt mai riguroase,
nesusceptibile de suspendare, întreruperi sau repunere în termen.
Sancțiunea decăderii constă în
stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege, pe când
prescripția extinctivă stinge dreptul material la acțiune.
Forța majoră, este un caz de
suspendare a cursului prescripției, neputând fi aplicabilă în speța de față.
Termenul prevăzut de art. 21 pct. 5
din Legea nr. 10/2001, este incompatibil cu instituția repunerii în termen.
Rațiunea pentru care a fost
instituit ca fiind termen de decădere rezultă din dorința legiuitorului de a dinamiza
procedurile de punere în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare
în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau
preluate în orice mod de acesta.
Pentru aceste considerente, recursul
declarat de contestatoarea R.E. urmează a fi respins potrivit art. 312 alin. (1)
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta R.E. împotriva deciziei nr. 1118 din 14 iulie 2004 a
Curții de Apel Bacău, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 15 septembrie 2005.