ÎCCJ, decizie (scj.ro #86712)

Acțiune pentru restituirea în natură a unei suprafețe de teren și pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru clădirea demolată. Teren afectat de amenajări de utilitate publică. Cuprins pe materii . Drept civil. Drept de proprietate. Acțiune pentru restituirea în natură a unei suprafețe de teren și pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru clădirea demolată. Teren afectat de amenajări de utilitate publică Index alfabetic . Drept civil. - Măsuri reparatorii - Restituire în natură - Utilitate publică Legea nr. 10/2001:art. 10 Legea nr. 213/1998 Legile nr. 213/1998 și nr. 10/2001 au domenii distincte de reglementare, prima vizând proprietatea publică și regimul juridic al acestora, cea de a doua, regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv.

Conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură se dispune indiferent dacă bunul face sau nu parte din domeniul public, prin urmare, indiferent dacă, anterior intrării sale în vigoare, regimul juridic al bunului era reglementat de Legea nr. 213/1998. Excepțiile de la măsura restituirii sunt, de asemenea, strict reglementate de Legea nr. 10/2001, nici unul dintre cazurile de excepție nevizând apartenența bunului la domeniul public. De aceea, atunci când constată că un bun nu poate fi restituit pentru că este afectat de amenajări de utilitate publică, instanța nu trebuie să verifice dacă bunul face parte din domeniul public și dacă a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 213/1998, ci trebuie să analizeze dacă amenajarea este, într-adevăr, de utilitate publică, în sensul Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost explicitată prin Normele sale de aplicare unitară, adoptate prin H.G.

nr. 205/2007 . Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6755 din 18 iunie 2009 Prin sentința civilă nr. 767 din 28 martie 2007, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamanții F.F., P.M.G., G.C. și G.T.S. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iași. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au contestat dispoziția nr. 635 din 22 martie 2006, emisă de Primarul municipiului Iași, solicitând restituirea în natură a suprafeței de 678,375 m .p. teren și acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 50,625 m .p. și pentru construcțiile demolate. Tribunalul a reținut că imobilul construcție și teren, în suprafață de 729 m .p., proprietatea autorilor reclamanților, a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950.

În prezent, construcțiile sunt demolate, astfel că, în mod corect, prin dispoziția atacată s-a propus acordarea de despăgubiri, conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată. Cât privește terenul, tribunalul a reținut că acesta, conform constatărilor expertizei topo efectuate în cauză, este afectat în totalitate de utilități publice . Sintagma „amenajări de utilitate publică", avută în vedere de pct. 10.1 și 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 are în vedere suprafețele de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume, căi de comunicații (străzi, alei, trotuare, parcări), amenajări de spații verzi (inclusiv cele din jurul blocurilor de locuit), parcuri și grădini publice, piețe pietonale, etc. Prin decizia nr. 84 din 16 mai 2008, Curtea de Apel Iași, Secția civilă a respins apelul formulat de F.F., P.M.Q., G.C.

și G.T.S. Instanța de apel a reținut că, prin raportul de expertiză întocmit de expert s-a identificat fosta proprietate a reclamanților. Din suprafața totală de 729 m .p. teren, expertul a precizat că este liberă de construcții suprafața de teren de 517,48 m .p., ce aparține domeniului public și care cuprinde suprafața de teren de 350,25 m .p. ce reprezintă parcare betonată și suprafața de teren de 167,23 mp. reprezentată de trotuar. Diferența de teren până la suprafața de 729 m .p. este reprezentată de trotuar ( 140,5 m .p.) și carosabil ( 71,02 m .p.). Reclamanții au achiesat la raportul de expertiză și nu au avut obiecțiuni. Instanța de apel a constatat că terenul în litigiu nu este liber, în accepțiunea art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Întrucât parcarea, trotuarul, carosabilul și spațiul verde reprezintă amenajări de interes public, nu pot fi primite susținerile reclamanților, în sensul includerii terenului afectat de aceste amenajări în noțiunea de „teren liber". Instanța de apel a reținut că susținerea reclamanților că terenul nu este afectat de detalii de sistematizare este superfluă, deoarece terenul este sistematizat, reprezentând o parte dintr-o parcare amenajată, inclusă în domeniul public prin HG. nr. 1354/2001. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recurenții au arătat că hotărârile pronunțate au fost date cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, republicată, Normelor metodologice de aplicare și Legii nr. 213/1998.

Astfel, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, modificată, regula în materia retrocedărilor este restituirea în natură, excepțiile fiind în mod expres prevăzute. Sintagma „amenajări de utilitate publică" este folosită cu intenția de a se crea confuzie cu bunurile proprietate publică, iar introducerea acestei sintagme în Normele de aplicare a legii speciale adaugă la lege. Legea nr. 10/2001 trebuie coroborată cu dispozițiile Legii nr. 213/1998, care prevede în art. 19 și următoarele, obligația unităților administrativ teritoriale de a inventaria bunurile ce aparțin domeniului public, conform procedurilor și criteriilor prevăzute în lista anexă.

Parcările betonate nu se regăsesc în lista bunurilor ce alcătuiesc domeniul public local, iar instanțele nu trebuie să aprecieze ce este sau nu „amenajare de utilitate publică", ci trebuie să verifice dacă au fost aplicate normele în vigoare, respectiv dacă imobilele sunt incluse în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al statului sau unităților administrativ teritoriale. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Imobilul solicitat de reclamanți a aparținut autorului reclamanților, G.G., care a avut în proprietate suprafața de 729 m .p. teren, pe care se afla un corp de casă cu parter și etaj.

Imobilul fost preluat de Statul român în baza Decretului nr. 92/1950 și a Decretului nr. 712/1966. Construcțiile existente pe teren au fost ulterior demolate. Preluarea abuzivă realizându-se în temeiul acestor acte normative, regimul juridic al imobilului este guvernat de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, care în alin. (3) prevăd că, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În cauză, conform raportului de expertiză efectuat, suprafața de teren de 729 m .p. este afectată de parcare betonată, trotuar și carosabil. Or, aceste amenajări sunt de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece deservesc nevoile comunității și împiedică restituirea în natură a terenului. Este adevărat că Legea nr. 10/2001, republicată consacră principiul restituirii în natură, dar în același timp, reglementează și excepțiile, care fac imposibilă restituirea în natură. Una dintre aceste excepții este prevăzută de art. 10 alin. (3) și se referă la terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Este nereală susținerea recurenților că sintagma "amenajări de utilitate publică" este folosită de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care adaugă la lege și că este de natură a crea confuzie cu bunurile ce aparțin domeniului public.

Noțiunea de „amenajări de utilitate publică" este folosită de chiar legea specială în art. 10 alin. (3), astfel încât Normele de aplicare unitară a legii doar o explicitează, fără să adauge la lege. Amenajările de utilitate publică nu presupun cu necesitate includerea bunului în domeniul public al localității și nici nu se confundă cu acesta și, de asemenea, nu pot fi definite prin prisma Legii nr. 213/1998. Legile nr. 213/1998 și nr. 10/2001 au domenii distincte de reglementare, prima vizând proprietatea publică și regimul juridic al acestora, cea de a doua, regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv. Conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură se dispune indiferent dacă bunul face sau nu parte din domeniul public, prin urmare, indiferent dacă, anterior intrării sale în vigoare, regimul juridic al bunului era reglementat de Legea nr. 213/1998.

Excepțiile de la măsura restituirii sunt, de asemenea, strict reglementate de Legea nr. 10/2001, nici unul dintre cazurile de excepție nevizând apartenența bunului la domeniul public. De aceea, atunci când constată că un bun nu poate fi restituit pentru că este afectat de amenajări de utilitate publică, instanța nu trebuie să verifice dacă bunul face parte din domeniul public și dacă a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 213/1998, ci trebuie să analizeze dacă amenajarea este, într-adevăr, de utilitate publică, în sensul Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost explicitată prin Normele sale de aplicare unitară, adoptate prin H.G. nr. 205/2007. Față de cele mai sus arătate, recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, s-a respins ca atare.