ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10235/2009

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, secția civilă, reclamanta S.G.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Șanț și Comuna Șanț, prin primar, anularea dispoziției nr. 198 din 27 martie 2006 emisă de pârâtul Primarul comunei Șanț, constatarea calității sale de persoană îndreptățită și restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele situate în Comuna Șanț, înscrise în C.F. 1700 nr. top 131, 133, 135 și C.F. 203 nr. top 132, 134. Prin sentința civilă nr. 41/F din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, a admis în parte acțiunea în sensul că a dispus anularea în parte a dispoziției contestate, a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei și a obligat pârâtul Primarul comunei Șanț să emită o nouă dispoziție prin care să se dispună restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F.

1700 cu nr. top 135/4, 135/3 și 133, potrivit tabelului de mișcare parcelară a raportului de expertiză, să propună măsuri reparatorii pentru imobilul „moară" și pentru terenurile cu nr. top 135/2; 135/6; 131/2; 135/5 și 131/1, care nu pot fi restituite în natură și să înainteze documentația Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin aceeași sentință, tribunalul a respins petitul privind restituirea în natură a imobilelor din C.F. 203 Șanț, nr. top 132 și 134. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că autorii reclamantei, G.O. și M., au cumpărat prin acte sub semnătură privată diferite cote de proprietate din imobilul moară și teren, identificat în C.F. 1700 Șanț, nr. top 131, 133, 135, înscrise inițial în C.F.

203 Șanț, de unde s-au transferat în C.F. 1700 cu ocazia intabulării dreptului Statului Român în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966. Cumpărarea acestor imobile a avut loc în perioada 1946-1958, iar cumpărătorii nu și-au mai intabulat dreptul de proprietate deoarece în anul 1961, imobilul moară a fost predat Statului Român, care ulterior și-a intabulat dreptul în baza actelor normative menționate. Este evident ca la data respectivă, antecesorii reclamantei au predat întreg imobilul din C.F. 1700 Șanț, astfel că preluarea de către Statul Român a fost abuzivă, astfel că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Urmare expertizei dispusă de instanță, s-a constatat că imobilele din C.F. 1700 Șanț, nr. top 131, 133, 135, respectiv cele cu număr 135/3, 135/5, 131/2, 131/1, 135/2, 135/1 sunt parțial ocupate cu construcții, constând în bloc de locuințe, fântână arteziană, parcare, stradă principală și o stradă colaterală, fiind imposibil de restituit în natură. Față de același raport de expertiză, instanța a apreciat că sunt posibil a fi restituite în natură terenurile cu nr. top 135/4, 135/3 și 133, asupra cărora, chiar dacă sunt edificate construcții, acestea sunt provizorii și construite fără autorizație. Referitor la cererea de restituire a imobilelor din C.F.

203 Sânt, nr. top 132 și 134, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanța a reținut că acestea au format obiectul Legii nr. 1/2000, cererea petentei fiind soluționată prin Hotărârea nr. 54/2002 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița Năsăud, hotărâre prin care s-a constatat dreptul petentei și a numiților F.L., F.S., F.P. și P.F. pentru reconstituirea dreptului de proprietate și au fost înscriși în anexa 40 pentru despăgubiri. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 94/A din 18 martie 2009, a admis apelul declarat de reclamanta S.G.R.

, a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilelor cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 132/2/2; 133; 134; 135/2; 135/3; 135/4/2, în suprafață de 1770,4 mp și să propună măsuri reparatorii pentru construcția moară și terenul aferent parcelelor cu nr. top 132/1; 132/2/l'; 135/4/1; 135/5/1; 131/2/1, în suprafață de 810,7 mp, care nu pot fi restituite în natură și să înainteze documentația Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării și stabilirii despăgubirilor. Prin aceeași decizie, a fost înlăturată dispoziția privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilelor cu nr. top 134 și 135 și a fost respins apelul pârâtului Primarul comunei Șanț, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora nu intră sub incidența acestei legi terenurile aflate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 sau de Legea nr. 1/2000 și având în vedere că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, parcelele 132 și 134 erau în intravilanul localității și nu era reglementat regimul lor juridic, rezultă că regimul acestora intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Din expertiza efectuată la instanța de apel a rezultat că numai blocul de locuințe edificat pe parcela cu nr. top 132/1 în suprafață de 350 mp are autorizație de construire, celelalte construcții fiind edificate abuziv, fără autorizație.

Curtea a considerat că pentru asigurarea bunei funcționări a ansamblului de locuințe este necesară o suprafață de 460,7 mp care, însumată cu suprafața de teren de sub blocul de locuințe, reprezintă suprafața de 810,7 mp. Tot din raportul de expertiză a rezultat că parcelele cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 132/2/2; 133; 134; 135/2; 135/3; 135/4/2, în suprafață de 1770,4 mp sunt libere în accepțiunea Legii nr. 10/2001 și în consecință pot fi restituite în natură reclamantei. In argumentarea soluției privind respingerea apelului pârâtului, s-a reținut că terenul care se susține că nu poate fi restituit în natură a fost amenajat ca parc fără nici o documentație de urbanism, iar în ce privește susținerea că potrivit O.U.G.

nr. 195/2005 există obligativitatea ca pentru fiecare persoană să fie asigurați 20 mp spațiu verde, s-a reținut că aceste dispoziții legale sunt ulterioare notificării făcute de reclamantă și nu au nici o legătură cu aplicarea Legii nr. 10/2001, care este o lege reparatorie. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul comunei Șanț care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici: Instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 când a stabilit că cererea privind restituirea parcelele cu nr. top 132 și 134 intră sub incidența Legii nr. 10/2001 întrucât la data formulării notificării erau în intravilanul localității și nu era stabilit regimul lor juridic, ignorând Hotărârea nr. 54/2002, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri, în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000.

In mod greșit s-a dispus restituirea în natură a parcelelor cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 132/2/2; 133; 134; 135/2; 135/3; 135/4/2, în suprafață de 1770,4 mp întrucât, fiind amenajate ca parc, căi de acces, șosea, etc, acestea fac parte din domeniul public, astfel că dispoziția instanței de apel încalcă prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care în art. 11 consacră caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al dreptului de proprietate asupra bunurilor aparținând domeniului public. Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pârâtului, iar pe fond respingerea contestației, cu consecința menținerii dispoziției contestate.

Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente: Recurentul contestă, în primul rând, dreptul la reparație al reclamantei cu privire la parcelele cu nr. top 132 și 134, al căror regim juridic nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 întrucât pentru aceste suprafețe de teren s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000. Critica este fondată, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ pentru aceste suprafețe. Este de necontestat că prin Hotărârea nr. 54/2002 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița Năsăud, s-a constatat dreptul reclamantei și a numiților F.L., F.S., F.P.

și P.F. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru parcelele cu nr. top 132 și 134, fiind înscriși în anexa 40 pentru despăgubiri, cu suprafața de 0,1220 ha. Așa fiind, întrucât pentru aceste parcele s-a dispus acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, devin aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care le exclud de la aplicarea acestei legi. In ce privește însă critica privind restituirea în natură a parcelelor cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 133; 135/2; 135/3; 135/4/2, întrucât ar încălca prevederile Legii nr. 213/1998, aceasta nu poate fi primită. Art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

In interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se reține că scopul și rațiunea acestui act normativ cu caracter reparatoriu nu poate fi decât acela de a retroceda proprietatea, când acest lucru este posibil în natură, în caz contrar urmând a se acorda măsuri reparatorii foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință, dispoziții ce concordă cu principiul prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Noțiunea de „amenajări de utilitate publică" este folosită de chiar legea specială în art. 10 alin. (3), iar Normele de aplicare unitară a legii o explicitează. Amenajările de utilitate publică nu presupun cu necesitate includerea bunului în domeniul public al localității și nici nu se confundă cu acesta, iar aceste amenajări nu pot fi definite prin prisma Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Legile nr. 213/1998 și nr. 10/2001 au domenii distincte de reglementare, prima vizând proprietatea publică și regimul juridic al acestora, cea de a doua, regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv. Conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură se dispune indiferent dacă bunul face sau nu parte din domeniul public, prin urmare, indiferent dacă, anterior intrării sale în vigoare, regimul juridic al bunului era reglementat de Legea nr. 213/1998. Excepțiile de la măsura restituirii sunt, de asemenea, strict reglementate de Legea nr. 10/2001, nici unul dintre cazurile de excepție nevizând apartenența bunului la domeniul public.

De aceea, atunci când constată că un bun nu poate fi restituit pentru că este afectat de amenajări de utilitate publică, instanța nu trebuie să verifice dacă bunul face parte din domeniul public și dacă a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 213/1998, ci trebuie să analizeze dacă amenajarea este, într-adevăr, de utilitate publică, în sensul Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost explicități prin Normele sale de aplicare unitară, adoptate prin H.G. nr. 205/2007.

În speță, prin raportare la situația de fapt definitiv stabilită de instanțele de fond și apel, Înalta Curte apreciază că au fost interpretate corect dispozițiile Legii nr. 10/2001, în sensul că parcelele cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 133; 135/2; 135/3; 135/4/2, pentru care nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, poate fi restituită în natură, nefiind afectată de amenajări de utilitate publică în sensul dispozițiilor legale menționate, dându-se astfel eficiență principiului care stă la baza legii de reparație. Recurentul a invocat în motivarea recursului și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să se încadreze în acest motiv de nelegalitate.

Pentru considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Șanț, va modifica în parte decizia recurată în sensul că va respinge contestația formulată de reclamantă cu privire la imobilele din C.F. 203 Șanț nr. top 132 și 134, va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtului de a emite dispoziție de restituire în natură în favoarea reclamantei a imobilele cu nr. top 132/2/2 și 134, precum și cea privind obligarea pârâtului de a propune măsuri reparatorii pentru imobilul aferent parcelelor cu nr. top 132/1 și 132/2/1, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Șanț împotriva deciziei nr. 94/A din 18 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică în parte decizia în sensul că respinge contestația formulată de reclamantă cu privire la imobilele din C.F. 203 Șanț nr. top 132 și 134. Înlătură obligarea pârâtului Primarul comunei Șanț să emită dispoziție de restituire în natură în favoarea reclamantei pentru imobilele cu nr. top 132/2/2 și 134 și obligarea Primarului de a propune măsuri reparatorii pentru imobilul aferent parcelelor cu nr. top 132/1 și 132/2/1. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 decembrie 2009.