Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2491/2009

HOTĂRÂRE
20.10.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2491/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5803 din 22 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția inadmisibilității cererii completatoare formulată de pârâta reconvențională A.C.I. SRL BUCUREȘTI și a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere ce are ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâtei reconveniente asupra imobilului din București. Prin aceeași hotărâre s-a admis cererea principală, s-a dispus rezilierea contractului în litigiu iar pârâta a fost obligată la plata chiriei restante în valoare de 4.500 Euro echivalent lei și s-a dispus evacuarea acesteia. Cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția V-a comercială, prin decizia nr. 15 din 16 ianuarie 2009, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.C.I. SRL BUCUREȘTI, criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea cererii recurenta precizează că a intrat în conflict cu avocatul care îi asigura reprezentarea, acesta rupând orice legătură cu societatea, că nu a fost citată la sediu pentru termenul la care s-a soluționat apelul și astfel nu a avut cunoștință de obligația de timbrare a cererii de apel. Recurenta conchide în sensul admiterii recursului, desființării hotărârii din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La termenul de astăzi recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea timbrării recursului la sediul social pe care și l-a indicat în cererea de recurs, respectiv București. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 pct. 1 -3 din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri și invocării altor excepții, formulate în fața instanțelor de judecată, și a reținut: Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Față de dispozițiile legale evocate se constată că recursul declarat de către pârâta A.C.I. SRL BUCUREȘTI nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenții fiind citați pentru termenul de judecată din data de 20 octombrie 2009 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și de a depune timbru judiciar.

În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 20 octombrie 2009, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 30 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta A.C.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 15 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2636/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta SC M.C. SRL și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 369.711.746 lei dispoziții reprezentând c
ÎCCJ 2009-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2875/2009
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S.I.S. SRL București i-a chemat în judecată pe pârâții N.R. și N.R.C. pentru ca instanța, prin hotăr
ÎCCJ 2009-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2742/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele SC S.I. SRL București și SC S.R. SRL București prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, au solic
ÎCCJ 2010-04-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1381/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantă SC R.C. SRL, a solicitat prin acțiunea introductivă, înregistrată la data de 28 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului București, formulată în con
ÎCCJ 2008-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta A.P. București, a chemat în judecată pe pârâta SC O.I.E. SRL, solicitând constatarea rezilierii de drept a contractului de închiriere încheiat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă