ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2266/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 853 din 19 iulie 2007, Tribunalul Covasna a respins acțiunea formulată de reclamanții N.D., N.M., S.E., S.S.S., S.S., S.I., F.F., F.E. și SC P.D.S.A.S. SRL, F.M. și B.C.R., sucursala județeană Covasna. Reclamanții au sesizat instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de credit și actelor adiționale la acesta nr. 1283/F/2004, nr. 355/2003, nr. 352/2003, nr. 357/2003, nr. 91/2003, a contractelor de garanție nr. 91/2/2003, nr. 1283/2003, nr. 355/2003, nr. 91/1/2003, nr. 91/1/0/2003, nr. 91/3/2003 și eliberarea bunurilor de sarcini. În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții au semnat, în calitate de garanți, alături de mandatarul băncii pârâte și administratorul societății - F.M.

- actul adițional nr. 1283/F/2004, parte integrantă din contractul de credit nr. 1283/2003 prin care s-a acordat societății pârâte un împrumut de 5.500.000.000 lei, contractul nr. 355/2003 prin care s-a reactivat creditul în valoare de 450.000.000 lei pe termen de 96 zile, acordat prin contractul de împrumut nr. 12472003, contractul nr. 91/2003 pentru creditul de 1.000.000.000. lei, în scopul plății furnizorilor de țigări, produse alimentare și alcoolice și contractul de credit nr. 352/2003 pentru suma de 1.300.000.000 lei, în vederea finanțării cheltuielilor temporare a stocurilor. Garantarea acestor împrumuturi s-a asigurat prin contractele de ipotecă, iar giranții - salariați ai societății pârâte și la alte firme administrate de aceeași pârâtă - au consimțit la constituirea de ipoteci de gradul I pentru imobilele aduse ca garanție, renunțând la beneficiul de diviziune, discuțiune și de opoziție, obligându-se totodată și pentru dobânda aferentă.

Instanța a constatat că motivele de nulitate invocate de reclamanți, motive ce au constat în cauza ilicită și frauda la lege nu au fost dovedite, nefiind aduse probe relevante în acest sens, contractele și actele adiționale fiind semnate de aceștia din dorința de a salva societatea pârâtă de la declinul financiar, de evitare a falimentului acesteia dar și sub amenințarea exercitată asupra lor de pârâtă cu pierderea locurilor de muncă. S-a mai reținut că aceștia au recunoscut că nu au cunoscut adevărata realitate a valorii creditelor, situație confirmată și de pârâta F.M. care a relatat că toate demersurile sale au fost făcute sun presiunea băncii, însă s-a apreciat că aceste împrejurări nu pot avea semnificația manoperelor dolosive, a erorii asupra obiectului convenției ori a smulgerii consimțământului prin violență.

Instanța a mai reținut că a existat o constrângere de natură psihică a reclamanților prin amenințarea pierderii locurilor de muncă, dar aceasta nu a fost atât de puternică încât să degradeze libertatea voinței, neavând un rol determinant în decizia reclamanților pentru a se angaja contractual. Pe de altă parte s-a avut în vedere că actele au fost încheiate în formă autentică și fac dovada până la înscrierea în fals. Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 121 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că, în principal, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de credit, a actelor adiționale ulterioare și a contractelor de garanție reală imobiliară, învocând cauza ilicită, frauda la lege, nesemnarea contractelor de garanție de către garanți și a actului adițional nr. 1283/2004 de către reclamanta F.E.. Procedând la analizarea fiecărui motiv dintre cele arătate în raport de criticile apelului, instanța a constatat că, în cauză nu s-a dovedit încălcarea dispoziții art. 8 lit. f), art. 35-36 și art. 44-45 din Legea nr. 58/1998 la încheierea actelor juridice atacate, iar motivul de nulitate pentru cauză ilicită și imorală s-a bazat numai pe susțineri nedovedite, nefiind răsturnată prezumția existenței cauzei prevăzută de art. 967 C. civ.

Astfel, s-a statuat că, din punctul de vedere al forței probante, înscrisul autentic se bucură de o prezumție de autenticitate și validitate, iar o eventuală lipsă a consimțământului ori a prezenței autorului unei declarații autentificate nu poate fi probată decât prin procedurii înscrierii în fals. Cu privire la actul adițional contestat de reclamanta F.E. s-a constatat pentru lipsa semnării s-a reținut că poate fi contestat în condițiile art. 1173 C. civ., prin procedura falsului. Față de cererea subsidiară a reclamanților, de constatare a nulității relative a actelor juridice în discuție pentru vicierea consimțământului prin eroare, dol și violență, instanța apelului a reținut că aceasta nu este întemeiată întrucât, în încheierile de autentificare ale contractelor de garanție imobiliară și de credit, fiecare garant s-a prezentat personal în fața notarului unde li s-a citit actul și au consimțit la autentificarea acestora, semnând.

De asemenea, s-a constatat că împrejurările invocate de reclamanți ca temei al presupusei erori, nu se referă la calitățile substanțiale ale obiectului contractului, iar susținerile acestora sunt infirmate de mențiunile din cuprinsul actelor contestate relative la valoarea creanței garanției, termenul, exteriorizarea consimțământului. În fine, s-a statuat că dolul nu a fost determinat și că pretinsa constrângere de natură psihică a reclamanților prin pierderea locului de muncă putea atrage sancțiuni specifice dreptului muncii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții N.D., N.M., S.E., S.S.S., S.S., S.I., F.F., F.E. și pârâta F.M.B. Recurenții reclamanți au susținut prin cererea de recurs aplicabilitatea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., motive ce vizează atât sentința instanței de fond cât decizia atacată. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au arătat că: 1. Hotărârile celor două instanțe sunt în afara legii, lipsite de temei legal și date cu încălcarea și aplicarea legii și vizează următoarele aspecte: - Instanța de fond a încălcat principiul disponibilității procesului civil, neobservând faptul că prin întâmpinare, pârâta a achiesat la pretențiile lor, iar instanța de apel a înlăturat în mod eronat critica referitoare la această chestiune. - Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. atunci când nu s-a pronunțat asupra anumitor petite din acțiune, iar instanța de apel a reținut în mod greșit că prima instanță s-a pronunțat asupra acestora.

Petitul în discuție privește solicitarea constatării nulității absolute a actului adițional nr. 1283/F/2004 pentru lipsa semnăturii lui F.E. - Ambele instanțe au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1191-1198 C. civ. Referitor la proba testimonială, recurenții arată că - literatura juridică și practica judiciară - este unanimă a considera admisibilitatea acesteia în cazurile în care se invocă nulitatea actului juridic pentru lipsa totală a consimțământului, frauda la lege, viciu de consimțământ, chiar dacă este vorba de un act autentic. În continuare, recurenta susține nelegalitatea sentinței instanței de fond în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru următoarele: 1. Soluția instanței este nemotivată în privința respingerii cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de credit, ceea ce echivalează cu o nepronunțare – parțială - pe fondul pricinii.

Recurenta apreciază că este vorba de o nemotivare, în contextul în care instanța motivează soluția numai în privința contractelor de ipotecă. 2. Motivele care au format convingerea instanței în soluția pronunțată sunt contradictorii, citându-se pasaje din considerentele hotărârii. 3. Hotărârea instanței de fond este netemeinică, fiind în contradicție flagrantă cu probele administrate în cauză. Recurenta susține că instanța de fond nu putea face abstracție de probele administrate care nu au fost combătute de părțile adverse, considerând astfel că au dovedit toate motivele de nulitate invocate și care au constat în: cauza ilicită și imorală a contractului, fraudarea legii, lipsa totală a consimțământului reclamantei F.E.

la încheierea actului adițional nr. 1283/F/2004 și nesemnarea actului în fața notarului public. 4. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor, lăsând nesoluționate anumite petite cum ar fi cel ce a viat lipsa consimțământului reclamantei F.E.. Prin cererea de recurs, pârâta F.M.B. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. constând în : - analiza formală și superficială a motivelor de apel invocate de apelanții principali și reiterate de aceasta prin cererea de aderare la apel; - înlăturarea nejustificată a criticilor și preluarea motivării incoerente, contradictorii și neconvingătoare a instanței de fond, neobservarea întrunirii motivelor de nulitate absolută și relativă a contractelor de credit și de garanție imobiliară; - neobservarea împrejurării că a achiesat la pretențiile reclamanților, poziție păstrată pe tot parcursul procesului.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte constată acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: - Recurenții reclamanți susțin în mod cu totul nefundamentat, încălcarea principiului disponibilității de către instanța apelului, în condițiile în care mărturisirea pârâtei F.M. nu a putut fi coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, probe din care instanțele au reținut că a rezultat o altă situație de fapt. - Nici critica ce a vizat încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. nu poate fi primită. Potrivit prevederilor articolului menționat, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În cauză, prin respingerea în tot a acțiunii reclamanților este evident că instanța s-a pronunțat și asupra petitului formulat de reclamanta F.E., conformându-se prevederilor invocate. - Nefondată este și critica privind aplicarea greșită a prevederilor art. 1191-1198 C. civ., în contextul în care reclamanții fac confuzie între admisibilitatea probei testimoniale și forța probantă a acesteia. În mod corect s-a reținut de către instanța apelului că înscrisul autentic, din punct de vedere al forței probante, se bucură de o prezumție de autenticitate și validitate și că, singura probă care ar înfrânge această prezumție este procedura înscrierii în fals. - Având în vedere că celelalte critici vizează sentința instanței de fond, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul controlului judiciar al instanței de recurs, în raport de prevederile art. 299 C. proc.

civ. În ce privește recursul pârâtei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurs ce cuprinde critici generice, parte din acestea fiind comune cu cele ale reclamanților, se constată că este nefondat. Considerând că prin cele arătate anterior s-a răspuns și criticilor pârâtei se impune a se arăta în plus că, motivarea instanței de apel este una amplă ce conține tratarea fiecărui motiv de apel, coerentă și convingătoarea prin forța argumentelor folosite în acord cu textele de lege incidente și în deplină concordanță cu soluția pronunțată. În consecință, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursurile conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții F.E., F.F., N.D., N.M., S.I., S.S., V.F.F., V.M. și de pârâta F.B.M. împotriva deciziei nr. 209/Ap. din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.