ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2266/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 853 din 19 iulie 2007, Tribunalul Covasna a respins acțiunea formulată de

reclamanții N.D., N.M., S.E., S.S.S., S.S., S.I., F.F., F.E. și SC P.D.S.A.S.

SRL, F.M. și B.C.R., sucursala județeană Covasna.

Reclamanții au sesizat instanța cu o

acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de credit și actelor

adiționale la acesta nr. 1283/F/2004, nr. 355/2003, nr. 352/2003, nr. 357/2003,

nr. 91/2003, a contractelor de garanție nr. 91/2/2003, nr. 1283/2003, nr. 355/2003,

nr. 91/1/2003, nr. 91/1/0/2003, nr. 91/3/2003 și eliberarea bunurilor de

sarcini.

În

considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții au semnat, în calitate de

garanți, alături de mandatarul băncii pârâte și administratorul societății - F.M.

- actul adițional nr. 1283/F/2004, parte integrantă din contractul de credit

nr. 1283/2003 prin care s-a acordat societății pârâte un împrumut de

5.500.000.000 lei, contractul nr. 355/2003 prin care s-a reactivat creditul în

valoare de 450.000.000 lei pe termen de 96 zile, acordat prin contractul de

împrumut nr. 12472003, contractul nr. 91/2003 pentru creditul de 1.000.000.000.

lei, în scopul plății furnizorilor de țigări, produse alimentare și alcoolice

și contractul de credit nr. 352/2003 pentru suma de 1.300.000.000 lei, în vederea

finanțării cheltuielilor temporare a stocurilor.

Garantarea

acestor împrumuturi s-a asigurat prin contractele de ipotecă, iar giranții -

salariați ai societății pârâte și la alte firme administrate de aceeași pârâtă

- au consimțit la constituirea de ipoteci de gradul I pentru imobilele aduse ca

garanție, renunțând la beneficiul de diviziune, discuțiune și de opoziție,

obligându-se totodată și pentru dobânda aferentă.

Instanța a constatat că motivele de

nulitate invocate de reclamanți, motive ce au constat în cauza ilicită și

frauda la lege nu au fost dovedite, nefiind aduse probe relevante în acest

sens, contractele și actele adiționale fiind semnate de aceștia din dorința de

a salva societatea pârâtă de la declinul financiar, de evitare a falimentului

acesteia dar și sub amenințarea exercitată asupra lor de pârâtă cu pierderea

locurilor de muncă.

S-a mai reținut că

aceștia au recunoscut că nu au cunoscut adevărata realitate a valorii

creditelor, situație confirmată și de pârâta F.M. care a relatat că toate

demersurile sale au fost făcute sun presiunea băncii, însă s-a apreciat că

aceste împrejurări nu pot avea semnificația manoperelor dolosive, a erorii

asupra obiectului convenției ori a smulgerii consimțământului prin violență.

Instanța a mai reținut

că a existat o constrângere de natură psihică a reclamanților prin amenințarea

pierderii locurilor de muncă, dar aceasta nu a fost atât de puternică încât să

degradeze libertatea voinței, neavând un rol determinant în decizia

reclamanților pentru a se angaja contractual.

Pe de altă parte s-a

avut în vedere că actele au fost încheiate în formă autentică și fac dovada

până la înscrierea în fals.

Apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 121

din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța apelului a reținut că, în principal, reclamanții au solicitat

constatarea nulității absolute a contractelor de credit, a actelor adiționale

ulterioare și a contractelor de garanție reală imobiliară, învocând cauza

ilicită, frauda la lege, nesemnarea contractelor de garanție de către garanți

și a actului adițional nr. 1283/2004 de către reclamanta F.E..

Procedând la analizarea

fiecărui motiv dintre cele arătate în raport de criticile apelului, instanța a

constatat că, în cauză nu s-a dovedit încălcarea dispoziții art. 8 lit. f),

art. 35-36 și art. 44-45 din Legea nr. 58/1998 la încheierea actelor juridice

atacate, iar motivul de nulitate pentru cauză ilicită și imorală s-a bazat

numai pe susțineri nedovedite, nefiind răsturnată prezumția existenței cauzei

prevăzută de art. 967 C. civ.

Astfel, s-a statuat că,

din punctul de vedere al forței probante, înscrisul autentic se bucură de o

prezumție de autenticitate și validitate, iar o eventuală lipsă a

consimțământului ori a prezenței autorului unei declarații autentificate nu

poate fi probată decât prin procedurii înscrierii în fals.

Cu privire la actul

adițional contestat de reclamanta F.E. s-a constatat pentru lipsa semnării s-a

reținut că poate fi contestat în condițiile art. 1173 C. civ., prin procedura

falsului.

Față de cererea

subsidiară a reclamanților, de constatare a nulității relative a actelor

juridice în discuție pentru vicierea consimțământului prin eroare, dol și

violență, instanța apelului a reținut că aceasta nu este întemeiată întrucât,

în încheierile de autentificare ale contractelor de garanție imobiliară și de

credit, fiecare garant s-a prezentat personal în fața notarului unde li s-a citit

actul și au consimțit la autentificarea acestora, semnând.

De asemenea, s-a

constatat că împrejurările invocate de reclamanți ca temei al presupusei erori,

nu se referă la calitățile substanțiale ale obiectului contractului, iar

susținerile acestora sunt infirmate de mențiunile din cuprinsul actelor

contestate relative la valoarea creanței garanției, termenul, exteriorizarea

consimțământului.

În fine, s-a statuat că

dolul nu a fost determinat și că pretinsa constrângere de natură psihică a

reclamanților prin pierderea locului de muncă putea atrage sancțiuni specifice

dreptului muncii.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții N.D., N.M., S.E., S.S.S., S.S., S.I.,

F.F., F.E. și pârâta F.M.B.

Recurenții

reclamanți au susținut prin cererea de recurs aplicabilitatea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motive ce vizează

atât sentința instanței de fond cât decizia atacată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanții au arătat că:

celor două instanțe sunt în afara legii, lipsite de temei legal și date cu

încălcarea și aplicarea legii și vizează următoarele aspecte:

- Instanța de

fond a încălcat principiul disponibilității procesului civil, neobservând

faptul că prin întâmpinare, pârâta a achiesat la pretențiile lor, iar instanța

de apel a înlăturat în mod eronat critica referitoare la această chestiune.

- Instanța de fond a încălcat

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. atunci când nu s-a pronunțat

asupra anumitor petite din acțiune, iar instanța de apel a reținut în mod

greșit că prima instanță s-a pronunțat asupra acestora. Petitul în discuție

privește solicitarea constatării nulității absolute a actului adițional nr. 1283/F/2004

pentru lipsa semnăturii lui F.E.

- Ambele

instanțe au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1191-1198 C. civ. Referitor

la proba testimonială, recurenții arată că - literatura juridică și practica

judiciară - este unanimă a considera admisibilitatea acesteia în cazurile în care

se invocă nulitatea actului juridic pentru lipsa totală a consimțământului,

frauda la lege, viciu de consimțământ, chiar dacă este vorba de un act

autentic.

În continuare,

recurenta susține nelegalitatea sentinței instanței de fond în raport de

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru următoarele:

instanței este nemotivată în privința respingerii cererii de constatare a

nulității absolute a contractelor de credit, ceea ce echivalează cu o

nepronunțare – parțială - pe fondul pricinii. Recurenta apreciază că este vorba

de o nemotivare, în contextul în care instanța motivează soluția numai în

privința contractelor de ipotecă.

au format convingerea instanței în soluția pronunțată sunt contradictorii,

citându-se pasaje din considerentele hotărârii.

instanței de fond este netemeinică, fiind în contradicție flagrantă cu probele

administrate în cauză.

Recurenta

susține că instanța de fond nu putea face abstracție de probele administrate

care nu au fost combătute de părțile adverse, considerând astfel că au dovedit

toate motivele de nulitate invocate și care au constat în: cauza ilicită și

imorală a contractului, fraudarea legii, lipsa totală a consimțământului

reclamantei F.E. la încheierea actului adițional nr. 1283/F/2004 și nesemnarea

actului în fața notarului public.

asupra tuturor cererilor, lăsând nesoluționate anumite petite cum ar fi cel ce

a viat lipsa consimțământului reclamantei F.E..

Prin cererea de

recurs, pârâta F.M.B. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. constând în :

- analiza

formală și superficială a motivelor de apel invocate de apelanții principali și

reiterate de aceasta prin cererea de aderare la apel;

- înlăturarea

nejustificată a criticilor și preluarea motivării incoerente, contradictorii și

neconvingătoare a instanței de fond, neobservarea întrunirii motivelor de

nulitate absolută și relativă a contractelor de credit și de garanție

imobiliară;

- neobservarea

împrejurării că a achiesat la pretențiile reclamanților, poziție păstrată pe

tot parcursul procesului.

Analizând

decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Înalta

Curte constată acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

- Recurenții

reclamanți susțin în mod cu totul nefundamentat, încălcarea principiului

disponibilității de către instanța apelului, în condițiile în care mărturisirea

pârâtei F.M. nu a putut fi coroborată cu celelalte probe administrate în cauză,

probe din care instanțele au reținut că a rezultat o altă situație de fapt.

- Nici critica

ce a vizat încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. nu poate

fi primită.

Potrivit

prevederilor articolului menționat, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai

asupra obiectului cererii deduse judecății. În cauză, prin respingerea în tot a

acțiunii reclamanților este evident că instanța s-a pronunțat și asupra

petitului formulat de reclamanta F.E., conformându-se prevederilor invocate.

- Nefondată este

și critica privind aplicarea greșită a prevederilor art. 1191-1198 C. civ., în

contextul în care reclamanții fac confuzie între admisibilitatea probei

testimoniale și forța probantă a acesteia.

În mod corect

s-a reținut de către instanța apelului că înscrisul autentic, din punct de

vedere al forței probante, se bucură de o prezumție de autenticitate și

validitate și că, singura probă care ar înfrânge această prezumție este

procedura înscrierii în fals.

- Având în

vedere că celelalte critici vizează sentința instanței de fond, Înalta Curte

constată că acestea nu pot face obiectul controlului judiciar al instanței de

recurs, în raport de prevederile art. 299 C. proc. civ.

În ce privește

recursul pârâtei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurs ce cuprinde critici generice, parte din acestea fiind comune cu cele ale

reclamanților, se constată că este nefondat.

Considerând că

prin cele arătate anterior s-a răspuns și criticilor pârâtei se impune a se

arăta în plus că, motivarea instanței de apel este una amplă ce conține

tratarea fiecărui motiv de apel, coerentă și convingătoarea prin forța

argumentelor folosite în acord cu textele de lege incidente și în deplină

concordanță cu soluția pronunțată.

În consecință,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursurile conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanții F.E., F.F., N.D., N.M., S.I., S.S., V.F.F., V.M. și de

pârâta F.B.M. împotriva deciziei nr. 209/Ap. din 15 noiembrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.