ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8524/2009

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 16283/3 din 30 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului București, secției a IV-a civilă, reclamanții P.P.C. și N.P.F.R. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Municipiul București prin Primar General, Primarul General al municipiului București și Primăria municipiului București, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, anularea dispoziției nr. 9955 din 25 martie 2008 emise de Primarul General al municipiului București. În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanții au susținut că dispoziția atacată trebuie anulată, întrucât intimata trebuia să respingă notificarea ca fiind rămasă fără obiect, iar nu ca neîntemeiată.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că motivul respingerii îl constituie faptul că imobilul a cărui restituire se solicită a fost deja restituit prin Ordinul nr. 971 din 13 octombrie 2005, emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. Prin sentința civilă nr. 1337 din 5 septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, instanța reținând, în esență, că, prin Ordinul nr. 971 din 13 octombrie 2005 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, a fost soluționată notificarea nr. 9745 din 20 iunie 2001, în timp ce, prin dispoziția contestată, a fost soluționată notificarea nr. 56/2001. A mai reținut instanța de fond că este lipsit de relevanță motivul respingerii, așa cum rezultă din cuprinsul dispoziției contestate, având în vedere că nu există vreo vătămare a contestatorilor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, susținându-se, în motivare, în esență, că, în mod greșit prima instanță a reținut că, prin Ordinul nr. 971 din 13 octombrie 2005 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, a fost soluționată notificarea nr. 9745 din 20 iunie 2001, iar prin dispoziția nr. 9955 din 25 martie 2008 emisă de Primarul General ar fi fost soluționată o altă notificare, respectiv, notificarea nr. 56/2001. Prin decizia nr. 198 din 13 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1337 din 5 septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a schimbat sentința civilă atacată, a admis contestația și a anulat dispoziția emisă de Municipiul București prin Primarul General.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, pronunțându-se asupra terenului de 4037 mp, pe care nu l-a deținut, intimata și-a depășit limitele competenței sale, ceea ce atrage nulitatea dispoziției și că soluționarea de către Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a solicitării privind terenul de 4039 mp nu exonera intimata Municipiul București prin Primar General de soluționarea cererii cu privire la terenul de 746mp. Împotriva deciziei civile nr. 198 din 13 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul București prin Primar General, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că, prin ordinul nr. 971 din 13 octombrie 2005 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a fost soluționată notificarea nr. 9745 din 20 iunie 2001, în timp ce, prin dispoziția contestată, a fost soluționată notificarea nr. 56/2001.

O altă susținere a recurentului-pârât se referă la împrejurarea că este lipsită de relevanță modalitatea de respingere a notificării atâta vreme cât pretențiile reclamanților au fost satisfăcute prin Ordinul nr. 971/2005. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, constatând că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți prin apărător și va reține că aceste critici sunt nefondate pentru considerentele ce succed. Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții P.P.C. și N.P.F.R. au solicitat restituirea în natură a terenului situat în București, teren ce se compunea din două loturi învecinate , în suprafață de 746 mp și 4039 mp.

Această notificare (înregistrată sub nr. 56 din 18 iunie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc V.P. și sub nr. 9745 din 20 iunie 2001 la Primăria municipiului București, fila 17, dosar apel) a fost soluționată prin dispoziția nr. 9955 din 25 martie 2008 a Primarului General al municipiului București, iar împotriva acestei dispoziții reclamanții au formulat contestația ce formează obiectul prezentei cauze. Ca urmare a identificării suprafeței de teren de 4039 mp (din cele două suprafețe de teren a căror restituire în natură a fost solicitată de reclamanți) ca fiind în administrarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, Primăria municipiului București a înaintat notificarea reclamanților, în ceea ce privește această suprafață de teren, Ministerului Mediului, care avea calitatea de unitate deținătoare, dezinvestindu-se, astfel, de soluționarea notificării pentru această suprafață de teren.

Prin Ordinul nr. 971 din 13 octombrie 2005 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, în baza "dosarului întocmit în baza notificării nr. 9745 din 20 mai 2001, care a fost transmisă Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor de către Primăria municipiului București prin adresa nr. 3631 din 17 august 2004" a fost restituită reclamanților suprafața de teren de 4039 mp, situată in București, sector 6. La momentul la care Primăria municipiului București s-a dezinvestit de soluționarea notificării reclamanților trimițând această notificare către entitatea care avea calitatea de unitate deținătoare (Ministerul Mediului), nu mai era competentă să emită o dispoziție de soluționare a acestei notificări în sensul admiterii sau respingerii acesteia privitor la suprafața de teren de 4039 mp.

Cu privire la acest aspect, în mod corect a reținut instanța de apel că, pronunțându-se asupra terenului în suprafață de 4037 mp, pe care nu l-a deținut, intimata și-a depășit limitele competenței sale, ceea ce atrage nulitatea deciziei, făcându-se, astfel, o corectă aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, care se referă la obligația pronunțării prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a unității deținătoare.

Față de împrejurarea că, prin notificarea înregistrată sub nr. 56/2001, s-a solicitat restituirea în natură a două suprafețe de teren, respectiv, a unei suprafeței de 746mp, precum și a unei suprafețe de 4039 mp, în mod corect a reținut instanța de apel și faptul că soluționarea de către Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a solicitării privind suprafața de teren de 4039 mp, deținută de acesta, nu exonera pe intimatul Municipiul București prin Primar General de soluționarea cererii cu privire la suprafața de teren de 746 mp. Astfel fiind, nu se justifică susținerea recurentului-pârât potrivit căreia este lipsită de relevanță modalitatea de respingere a notificării atâta vreme cât pretențiile reclamanților au fost satisfăcute prin Ordinul nr. 971/2005.

Față de considerentele expuse, constatând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 198 din 13 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.