ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4377/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin sentința nr. 601 din 24 aprilie 2007,

Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins contestația formulată de

contestatorii G.M. și D.I. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului

București, prin primar general.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut ca, prin cererea de chemare în judecată, contestatorii au solicitat

anularea dispoziției nr. 7253 din 18 decembrie 2006, emisă de Primăria

municipiului București, prin care notificarea contestatorilor nr. 4156 din 18

decembrie 2003 a fost respinsă ca tardivă.

A mai reținut tribunalul, că anterior

acestei dispoziții, reclamanții au formulat o cerere și în condițiile Legii nr.

112/1995, cerere respinsă prin hotărârea nr. 2594 din 28 iunie 1999.

Această hotărâre a format obiectul unei

contestații a cărei judecată a fost suspendată în recurs, prin încheierea din

30 octombrie 2003, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a constatat că notificarea a

fost formulată la data de 18 decembrie 2003, cu depășirea termenului prevăzut

de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și că notificatorii nu se află în nici unul

din cazurile particulare, în care termenul de depunere a notificării nu curge

de la data intrării în vigoare a legii.

Prin decizia nr. 755 din 15 noiembrie

2007, Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, a

admis apelul formulat de G.M. și D.I. împotriva sentinței pe care a schimbat-o

în parte, în sensul că a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 7253 din 18

decembrie 2001 și a obligat pe Primarul General să soluționeze notificarea.

Instanța de apel a reținut că, în baza Legii

nr. 112/1995, contestatorii au formulat cerere pentru restituirea imobilului

din str. A. nr: 10 și, pentru că cererea lor a fost respinsă de comisia pentru

aplicarea legii, au formulat contestație, parcurgând toate fazele procesuale în

soluționarea plângerii.

La data de 30 octombrie 2003, procesul

întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 a fost suspendat în faza recursului,

în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Apoi, la data de 8 decembrie 2003,

contestatorii au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.

Curtea de apel a constatat că

notificarea nu este tardivă nici chiar în situația în care nu ar exista o

dispoziție specială care să prevadă situația contestatorilor. Aceasta deoarece

scopul dispozițiilor legale care prevăd termene pentru îndeplinirea unor acte

juridice este acela de a sancționa persoanele neglijente în valorificarea

drepturilor lor, or, reclamanții cer încă din anul 1995 recunoașterea dreptului

lor de proprietate asupra imobilului sau stabilirea unor despăgubiri.

Instanța de apel a mai reținut că

situația juridică în care se află contestatorii este prevăzută de art. 46 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform căruia notificarea poate fi

depusă într-un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a unei

hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea unui bun care face obiectul

reglementării Legii nr. 10/2001.

Acest termen nu numai că nu a fost

depășit, dar curgerea lui nici nu a început, deoarece reclamanții se află în

posesia unei hotărâri definitive, dar nu irevocabile.

A mai reținut instanța de apel, că dacă legea

permite ca termenul pentru depunerea notificării să curgă de la o dată aflată

în viitor, în condiții a căror îndeplinire depinde de reclamanți, cu atât mai

mult legea cuprinde în ipoteza ei și situația în care notificarea este

formulată înainte de îndeplinirea condiției pusă de lege.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs Municipiul București

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul a arătat că decizia pronunțată de instanța de apel este

nelegală., deoarece notificarea a fost înregistrată la data de 18 decembrie

2003, după termenul limită prevăzut de lege ca fiind 14 februarie 2002, iar

contestatorii nu se încadrează în cazurile particulare prevăzute de lege pentru

depunerea notificării peste termen.

În timpul procedurii de soluționare a recursului,

intimatul D.I. a decedat la 23 noiembrie 2007, iar la termenul din 19 iunie

2008 instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorului acestuia, D.I.I.,

fiu

Criticile formulate de recurent permit

încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu

sunt fondate, pentru cele ce se vor arata în continuare.

Potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, republicată, în cazul în care persoanei îndreptățite i s-a respins,

prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiunea privind

restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la

art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a

hotărârii judecătorești.

Această dispoziție legală nu poate fi aplicată

decât prin coroborare cu dispozițiile art. 1 al aceluiași articol, conform

căruia prevederile legii speciale sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în

curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi,

renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.

Prin urmare, pentru a fi aplicabil art. 46

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar să existe un proces anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, care să aibă ca obiect restituirea

unui imobil, indiferent dacă temeiul acțiunii se regăsește în Codul civil sau

într-o lege specială și ca, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

persoana solicitantă să fi continuat procedura începută anterior.

În cauză, contestatorii, la momentul la

care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare, demaraseră procedurile, inclusiv

cele judiciare, instituite de Legea nr. 112/1995 pentru recuperarea imobilului

și au preferat să continue judecata sub imperiul acestor dispoziții legale.

În recurs, însă, la solicitarea

reclamanților, judecata cauzei a fost suspendată în baza art. 47 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, la data de 30 octombrie 2003.

Prin urmare, atât timp cât legea prevede

o altă dată de la care începe să curgă termenul de notificare în cazul

persoanelor care la data intrării ei în vigoare aveau cauze pe rol, sunt

nefondate criticile recurentului care se raportează la dispozițiile art. 22 din

Legea nr. 10/2001 și la termenul limită de 14 februarie 2002.

De asemenea este nefondată și critica

referitoare la faptul că nu sunt aplicabile cazurile speciale în care termenul

de notificare curge de la altă dată, pentru că, așa cum s-a arătat, situația

contestatorilor este exact cea avută în vedere de art. 46 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

Față de cele arătate și în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de Municipiul București se va privi

ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Municipiul București, prin primarul

general împotriva deciziei nr. 755 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a

IV

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2008.