ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4377/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 601 din 24 aprilie 2007, Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins contestația formulată de contestatorii G.M. și D.I. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului București, prin primar general. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca, prin cererea de chemare în judecată, contestatorii au solicitat anularea dispoziției nr. 7253 din 18 decembrie 2006, emisă de Primăria municipiului București, prin care notificarea contestatorilor nr. 4156 din 18 decembrie 2003 a fost respinsă ca tardivă.

A mai reținut tribunalul, că anterior acestei dispoziții, reclamanții au formulat o cerere și în condițiile Legii nr. 112/1995, cerere respinsă prin hotărârea nr. 2594 din 28 iunie 1999. Această hotărâre a format obiectul unei contestații a cărei judecată a fost suspendată în recurs, prin încheierea din 30 octombrie 2003, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Tribunalul a constatat că notificarea a fost formulată la data de 18 decembrie 2003, cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și că notificatorii nu se află în nici unul din cazurile particulare, în care termenul de depunere a notificării nu curge de la data intrării în vigoare a legii. Prin decizia nr. 755 din 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelul formulat de G.M.

și D.I. împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 7253 din 18 decembrie 2001 și a obligat pe Primarul General să soluționeze notificarea. Instanța de apel a reținut că, în baza Legii nr. 112/1995, contestatorii au formulat cerere pentru restituirea imobilului din str. A. nr: 10 și, pentru că cererea lor a fost respinsă de comisia pentru aplicarea legii, au formulat contestație, parcurgând toate fazele procesuale în soluționarea plângerii. La data de 30 octombrie 2003, procesul întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 a fost suspendat în faza recursului, în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Apoi, la data de 8 decembrie 2003, contestatorii au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.

Curtea de apel a constatat că notificarea nu este tardivă nici chiar în situația în care nu ar exista o dispoziție specială care să prevadă situația contestatorilor. Aceasta deoarece scopul dispozițiilor legale care prevăd termene pentru îndeplinirea unor acte juridice este acela de a sancționa persoanele neglijente în valorificarea drepturilor lor, or, reclamanții cer încă din anul 1995 recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului sau stabilirea unor despăgubiri. Instanța de apel a mai reținut că situația juridică în care se află contestatorii este prevăzută de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform căruia notificarea poate fi depusă într-un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea unui bun care face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001.

Acest termen nu numai că nu a fost depășit, dar curgerea lui nici nu a început, deoarece reclamanții se află în posesia unei hotărâri definitive, dar nu irevocabile. A mai reținut instanța de apel, că dacă legea permite ca termenul pentru depunerea notificării să curgă de la o dată aflată în viitor, în condiții a căror îndeplinire depinde de reclamanți, cu atât mai mult legea cuprinde în ipoteza ei și situația în care notificarea este formulată înainte de îndeplinirea condiției pusă de lege. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul București Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală., deoarece notificarea a fost înregistrată la data de 18 decembrie 2003, după termenul limită prevăzut de lege ca fiind 14 februarie 2002, iar contestatorii nu se încadrează în cazurile particulare prevăzute de lege pentru depunerea notificării peste termen.

În timpul procedurii de soluționare a recursului, intimatul D.I. a decedat la 23 noiembrie 2007, iar la termenul din 19 iunie 2008 instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorului acestuia, D.I.I., fiu Criticile formulate de recurent permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arata în continuare. Potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care persoanei îndreptățite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.

Această dispoziție legală nu poate fi aplicată decât prin coroborare cu dispozițiile art. 1 al aceluiași articol, conform căruia prevederile legii speciale sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei. Prin urmare, pentru a fi aplicabil art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar să existe un proces anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, care să aibă ca obiect restituirea unui imobil, indiferent dacă temeiul acțiunii se regăsește în Codul civil sau într-o lege specială și ca, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoana solicitantă să fi continuat procedura începută anterior.

În cauză, contestatorii, la momentul la care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare, demaraseră procedurile, inclusiv cele judiciare, instituite de Legea nr. 112/1995 pentru recuperarea imobilului și au preferat să continue judecata sub imperiul acestor dispoziții legale.

În recurs, însă, la solicitarea reclamanților, judecata cauzei a fost suspendată în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la data de 30 octombrie 2003. Prin urmare, atât timp cât legea prevede o altă dată de la care începe să curgă termenul de notificare în cazul persoanelor care la data intrării ei în vigoare aveau cauze pe rol, sunt nefondate criticile recurentului care se raportează la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și la termenul limită de 14 februarie 2002. De asemenea este nefondată și critica referitoare la faptul că nu sunt aplicabile cazurile speciale în care termenul de notificare curge de la altă dată, pentru că, așa cum s-a arătat, situația contestatorilor este exact cea avută în vedere de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Față de cele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de Municipiul București se va privi ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 755 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2008.