ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6377/2009

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 408 din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis în parte contestația precizată formulată de contestatoarea A.L.C. în contradictoriu cu intimații Municipiul București, prin Primarul General și Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar. A fost anulată dispoziția nr. 92357 din 11 decembrie 2007 emisă de intimatul Municipiul București, dispunându-se obligarea intimatului să restituie contestatoarei cota de 50% din imobilul situat în București. S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea intimaților să-i lase contestatoarei în deplină proprietatea și liniștită posesie cota de 50%.

La soluționarea cauzei s-au avut în vedere actele dosarului, față de care s-au reținut următoarele: Inițial, instanța a fost sesizată cu acțiune prin care s-a solicitat soluționarea notificărilor; întrucât pe parcursul procesului s-a emis dispoziția nr. 9257 din 11 decembrie 2007 în temeiul Legii nr. 10/2001, contestatoarea și-a precizat acțiunea în sensul anulării acesteia și restituirea în natură a imobilului. Prin această dispoziție s-a dispus modificarea art. 1 al Dispoziției nr. 2075 din 10 decembrie 2003 emisă de Primarul Municipiului București, în sensul că acesta are conținutul în sensul respingerii notificărilor formulate de către contestatoare.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 5985/3/2008, contestatoarea a solicitat anularea dispoziției nr. 9257 din 11 decembrie 2007, iar instanța, constatând litispendență, a înaintat dosarul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe rolul căreia se află înregistrat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 408 din 29 februarie 2008 pronunțată de aceeași instanță, secția a IV-a civilă. La termenul de judecată a dosarului de apel, s-a atașat la acesta dosarul înaintat de Tribunalul București, secția a V-a civilă, pentru litispendență. Imobilul (teren și construcție) a cărui restituire s-a solicitat prin notificare face parte din categoria imobilelor trecute abuziv în proprietatea statului potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar contestatorul are calitatea de persoană îndreptățită, fiind moștenitor al foștilor proprietari, potrivit art. 4 alin. (2) din aceeași lege.

În aceste condiții, dispoziția de respingere a notificării, contestată în fața instanței, este nelegală, din probatorii rezultând că reclamanta este persoană îndreptățită la restituire pentru cota din imobil deținută în proprietate de autorul său, respectiv de 50%.

Prin decizia civilă nr. 886 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au respins ca nefondate apelurile conexe formulate de apelantul-intimat Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței primei instanțe pentru următoarele motive: Împrejurarea că apelantul a emis mai multe dispoziții cu privire la notificările formulate de contestatoare nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei, câtă vreme ultima dispoziție este cea anulată de prima instanță; pe de altă parte, dispozițiile în vigoare vizează aceeași soluție, aceea de respingere a notificărilor formulate, apelanta menținându-și punctul de vedere cu privire la lipsa actelor de proprietate și nedovedirea calității de moștenitor.

În mod corect prima instanță a apreciat că s-a făcut dovada atât a calității de moștenitor al fostului proprietar cât și a calității de persoană îndreptățită, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Actele de vânzare-cumpărare succesive prin care autorul contestatoarei a dobândit cota de 50% din imobilul în cauză au fost analizate de instanța de fond, care a ajuns la concluzia corectă în sensul dovedirii proprietății, iar calitatea de unic moștenitor a fostului proprietar a fost stabilită prin decizia civilă nr. 1827 din 17 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr. 5383/2005, decizie definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs apelantul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru următoarele motive: Potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie să fie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor. Art. 21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 explică ce se înțelege prin act doveditor al dreptului de proprietate, respectiv orice act juridic translativ de proprietate, care atestă deținerea proprietății; sarcina probei îi revine persoanei care se pretinde fostul proprietar (Capitolul I pct. 1 lit. e)]. Nefăcându-se dovada dreptului de proprietate și a calității de moștenitor s-a emis dispoziția nr. 2075/2003 ca răspuns la notificările formulate de contestatoare.

Ulterior, contestatoarea a formulat o nouă notificare, înregistrată sub nr. 1986/2006, prin care se rectifică adresa imobilului ca fiind la nr. 12, notificările inițiale privind imobilul de la nr. 11 și nr. 11 bis. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: Instanța de apel a reținut că s-a făcut dovada calității de unic moștenitor a contestatoarei printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (pronunțată ulterior emiterii dispoziției) și a calității de proprietar prin acte de vânzare-cumpărare succesive prin care autorul contestatoarei a dobândit cota de 50 % din imobil. Depunerea în fața instanței a actelor doveditoare nu este sancționată prin nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001, procedura în fața instanței fiind guvernată de normele procesual civile aferente exercitării unei căi de atac, care permit administrarea probatoriului necesar în cauză.

În condițiile în care instanța a apreciat că s-a făcut dovada calității de proprietar și de moștenitor al fostului proprietar, cu referire la actele avute în vedere, lucru care nu mai poate fi cenzurat de instanța de recurs, se constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Limitele de judecată în fața instanței sunt fixate de decizia contestată, iar motivul emiterii acesteia s-a referit la lipsa dovezii privind proprietatea și calitatea de moștenitor a fostului proprietar. Constatând, prin urmare, că nu este fondat recursul declarat în cauză, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 886 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.