ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6377/2009

Deliberând

asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 408 din 29

februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a

admis în parte contestația precizată formulată de contestatoarea A.L.C. în

contradictoriu cu intimații Municipiul București, prin Primarul General și

Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar. A fost anulată

dispoziția nr. 92357 din 11 decembrie 2007 emisă de intimatul Municipiul

București, dispunându-se obligarea intimatului să restituie contestatoarei cota

de 50% din imobilul situat în București. S-a respins ca neîntemeiat capătul de

cerere privind obligarea intimaților să-i lase contestatoarei în deplină

proprietatea și liniștită posesie cota de 50%.

La soluționarea cauzei s-au avut în

vedere actele dosarului, față de care s-au reținut următoarele:

Inițial, instanța a fost sesizată cu

acțiune prin care s-a solicitat soluționarea notificărilor; întrucât pe

parcursul procesului s-a emis dispoziția nr. 9257 din 11 decembrie 2007 în

temeiul Legii nr. 10/2001, contestatoarea și-a precizat acțiunea în sensul

anulării acesteia și restituirea în natură a imobilului.

Prin această dispoziție s-a dispus

modificarea art. 1 al Dispoziției nr. 2075 din 10 decembrie 2003 emisă de

Primarul Municipiului București, în sensul că acesta are conținutul în sensul

respingerii notificărilor formulate de către contestatoare.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 5985/3/2008,

contestatoarea a solicitat anularea dispoziției nr. 9257 din 11 decembrie 2007,

iar instanța, constatând litispendență, a înaintat dosarul Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe rolul căreia se află înregistrat apelul

declarat împotriva sentinței civile nr. 408 din 29 februarie 2008 pronunțată de

aceeași instanță, secția a IV-a civilă.

La termenul de judecată a dosarului

de apel, s-a atașat la acesta dosarul înaintat de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, pentru litispendență.

Imobilul (teren și construcție) a

cărui restituire s-a solicitat prin notificare face parte din categoria

imobilelor trecute abuziv în proprietatea statului potrivit art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, iar contestatorul are calitatea de persoană

îndreptățită, fiind moștenitor al foștilor proprietari, potrivit art. 4 alin. (2)

din aceeași lege.

În aceste condiții, dispoziția de

respingere a notificării, contestată în fața instanței, este nelegală, din

probatorii rezultând că reclamanta este persoană îndreptățită la restituire

pentru cota din imobil deținută în proprietate de autorul său, respectiv de

50%.

Prin decizia civilă nr. 886 din 25

noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

s-au respins ca nefondate apelurile conexe formulate de apelantul-intimat

Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței primei instanțe

pentru următoarele motive:

Împrejurarea că apelantul a emis mai

multe dispoziții cu privire la notificările formulate de contestatoare nu

prezintă relevanță în soluționarea cauzei, câtă vreme ultima dispoziție este

cea anulată de prima instanță; pe de altă parte, dispozițiile în vigoare

vizează aceeași soluție, aceea de respingere a notificărilor formulate,

apelanta menținându-și punctul de vedere cu privire la lipsa actelor de

proprietate și nedovedirea calității de moștenitor.

În mod corect prima instanță a

apreciat că s-a făcut dovada atât a calității de moștenitor al fostului

proprietar cât și a calității de persoană îndreptățită, potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Actele de vânzare-cumpărare

succesive prin care autorul contestatoarei a dobândit cota de 50% din imobilul

în cauză au fost analizate de instanța de fond, care a ajuns la concluzia

corectă în sensul dovedirii proprietății, iar calitatea de unic moștenitor a

fostului proprietar a fost stabilită prin decizia civilă nr. 1827 din 17

noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr. 5383/2005,

decizie definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Împotriva deciziei de apel a

formulat cerere de recurs apelantul Municipiul București prin Primarul General,

criticând-o pentru următoarele motive:

Potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001,

notificarea trebuie să fie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de

proprietate și, în cazul moștenitorilor, de acte doveditoare privind calitatea

de moștenitor.

Art. 21.1 din Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 explică ce se

înțelege prin act doveditor al dreptului de proprietate, respectiv orice act

juridic translativ de proprietate, care atestă deținerea proprietății; sarcina

probei îi revine persoanei care se pretinde fostul proprietar (Capitolul I pct.

1 lit. e)].

Nefăcându-se dovada dreptului de

proprietate și a calității de moștenitor s-a emis dispoziția nr. 2075/2003 ca

răspuns la notificările formulate de contestatoare.

Ulterior, contestatoarea a formulat

o nouă notificare, înregistrată sub nr. 1986/2006, prin care se rectifică

adresa imobilului ca fiind la nr. 12, notificările inițiale privind imobilul de

la nr. 11 și nr. 11 bis.

Analizând decizia de apel în raport

de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în

considerarea celor ce succed:

Instanța de apel a reținut că s-a

făcut dovada calității de unic moștenitor a contestatoarei printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă (pronunțată ulterior emiterii

dispoziției) și a calității de proprietar prin acte de vânzare-cumpărare

succesive prin care autorul contestatoarei a dobândit cota de 50 % din imobil.

Depunerea în fața instanței a

actelor doveditoare nu este sancționată prin nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001,

procedura în fața instanței fiind guvernată de normele procesual civile

aferente exercitării unei căi de atac, care permit administrarea probatoriului

necesar în cauză.

În condițiile în care instanța a

apreciat că s-a făcut dovada calității de proprietar și de moștenitor al fostului

proprietar, cu referire la actele avute în vedere, lucru care nu mai poate fi

cenzurat de instanța de recurs, se constată că în cauză s-a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

Limitele de judecată în fața

instanței sunt fixate de decizia contestată, iar motivul emiterii acesteia s-a

referit la lipsa dovezii privind proprietatea și calitatea de moștenitor a

fostului proprietar.

Constatând, prin urmare, că nu este

fondat recursul declarat în cauză, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 886

din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2009.