ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 258/2010

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: La data de 17 septembrie 2007 contestatorii B.A.G., B.D.G., B.L., B.M., B.R., I.D.R., I.E., I.N.R., I.(născută H.)H.N., T.S. și T.C. au solicitat Tribunalului București în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații prin Unitatea Militară 0198 București, anularea deciziei nr. 44 din 3 august 2007 prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 293,67 mp situat în București. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1402 din 17 septembrie 2008 a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că terenul a cărui restituire în natură se solicită este afectat de construcția subterană în care se află cabluri de alimentare cu energie electrică și conducte de ventilație.

În ceea ce privește restul terenului, s-a apreciat că pe o parte din teren se află un grup electrogen, un coș de fum cu o conductă de ventilație, două guri de aerisire, lucrări edificate ce ocupă funcțional în sensul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întreg terenul ce se solicită a fi restituit în natură. Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit prima instanță nu a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, deoarece construcțiile edificate pe acest teren au fost distruse parțial în urma bombardamentelor din al doilea război mondial.

Au mai arătat că pentru construcțiile amplasate pe restul suprafeței de teren cât și în subsolul acestuia, intimatul nu a putut să prezinte autorizații de construire, astfel încât singura concluzie care se poate trage este că acestea sunt construcții ilegale, care nu pot împiedica restituirea în natură a terenului, fiind încălcat art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Prin decizia civilă nr. 171 din 5 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de contestatori, a schimbat sentința nr. 1402 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și în consecință: a anulat dispoziția nr. 44 din 3 august 2008 emisă de Directorul Serviciului Român de Informații și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 293,67 mp teren situat în București, identificat în raportul de expertiză întocmit de expertul E.M., aflat la pg.

434 – 439 dosar fond, către apelanții – contestatori. În considerentele deciziei, curtea de apel a reținut, în esență, că existența pe terenul revendicat a patru garaje, a unui grup electrogen sau guri de aerisire, cât și a încăperilor situate la subsol, respectiv a unei centrale termice dezafectate, a unor suporturi metalice agățate de tavan pentru cabluri de alimentare cu energie electrică și conducte de ventilație nu poate conduce la concluzia că apelanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a terenului. A mai reținut curtea de apel, că pe terenul în litigiu nu există amenajări de utilitate publică, dotări tehnico - edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri, grădini publice, piețe pietonale, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură a terenului.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs intimatul Serviciul Român de Informații prin Unitatea Militară 0198 București, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentul-intimat a susținut următoarele: Instanța de apel, în considerentele hotărârii sale, a interpretat greșit dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care impun să se facă distincția între noțiunile de “teren liber” și “teren liber ce poate fi restituit în natură”, dat fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului este subordonată afectațiunii sale.

Astfel, pe terenul a cărui restituire au solicitat-o reclamanții, se regăsesc construcții și dotări esențiale pentru desfășurarea în condiții normale a activităților specifice (grup electrogen, stație de ventilație, conducte de ventilație și garaje). Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că deși centrala termică este dezafectată în prezent, pe tavanele încăperilor situate la subsol sunt agățate suporturile metalice pentru cablurile de alimentare cu energie electrică a grupului electrogen și conductele de ventilație care pleacă de la cillere. Relocarea agregatelor de răcire, tip Ciller, și a grupului electrogen este imposibil de realizat, având în vedere că nu există o suprafață de teren disponibilă în apropiere care să poată prelua sarcinile subteranului în discuție.

A mai arătat recurentul că, sistemul de răcire asigură în mod continuu răcirea spațiilor tehnice situate în clădire, a tuturor echipamentelor informative și de comunicații, esențiale pentru funcționalitatea sediului (o eventuală întrerupere a sistemelor ar crea disfuncții majore în funcționarea clădirii și riscul pierderii datelor și informațiilor stocate de echipamentele informatice, în condițiile creșterii rapide a temperaturilor în spațiile tehnice). Sistemul de agregate de răcire produce vibrații în funcționare, având o greutate considerabilă, de ordinul tonelor, la încărcarea maximă cu apă răcită, fapt ce nu permite amplasarea în interiorul clădirii, deoarece proiectul tehnnic al construcției nu a prevăzut această necesitate la momentul edificării.

Pe de altă parte, recurentul-pârât a mai susținut că restituirea în natură a terenului ar determina blocarea căilor de acces și afectarea utilității clădirii pe care o deține, inclusiv a amenajărilor subterane, situație în care clădirea ar deveni inutilizabilă. Față de cele expuse, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe. Reclamanții-intimați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul-recurent întrucât pe terenul în litigiu nu există amenajări de utilitate publică în sensul art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed. Făcând trimitere la raportul de expertiză, dispus în cauză, la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și la Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, instanța de apel a apreciat că existența pe terenul revendicat a patru garaje, a unui grup electrogen sau guri de aerisire blocate nu poate împiedica restituirea în natură, construcțiile menționate fiind ușoare sau demontabile, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. A mai reținut instanța de apel că existența încăperilor situate la subsol, constând într-o centrală termică dezafectată, și suporturi metalice agățate de tavan pentru cabluri de alimentare cu energie electrică și conducte de ventilație nu poate conduce la concluzia că “din cauza acestora, apelanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a terenului”.

Contrar considerentelor deciziei instanței de apel, din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic, ing. E.H. (f. 434 – 439 dosar fond), rezultă că la fața locului s-a constatat existența unor: - construcții supraterane și anume: patru garaje, un coș de fum cu o conductă de ventilație, la calcanul clădiri de la nr. 4 situat adiacent peretelui dintre garajele nr. 2 și 3; un grup electrogen cu cablurile de alimentare cu energie electrică; o stație de ventilație cu două cilere și patru conducte de ventilație, câte două pentru fiecare ciler; două guri de aerisire; - încăperi situate la subsol (plan subsol) în care s-a declarat a fi o centrală termică, dezafectată în prezent, iar de tavanele acestora sunt agățate suporturile metalice pentru cablurile de alimentare cu energie electrică a grupului electrogen și conductele de ventilație care pleacă de la cilere.

A mai subliniat expertul că accesul în clădirea situată la nr. 8, se face prin curtea situată la nr. 6; construcția subterană situată la nr. 6 se face prin subsolul clădirii de la nr. 8. Terenul în litigiu este afectat de servituți legale deoarece accesul în clădirea situată la nr. 8 se face prin acesta; pe fațada laterală perpendiculară pe str. sunt o serie de ferestre cu vedere spre acest teren. În fine, expertul concluzionează că restituirea în natură a terenului în litigiu implică demolarea garajelor, a grupului electrogen, a stației de ventilație, a coșului și a conductei de ventilație. Potrivit art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250 din 7 martie 2007, “în toate cazurile instituția investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respective a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane (…)”.

În aceste condiții, instanța de apel, avea obligația de a stabili dacă amenajările subterane, respectiv cablurile de alimentare cu energie electrică a grupului electrogen și conductele de ventilație ce pleacă de la cilere precum și coșul de fum, grupul electrogen, două cilere, patru conducte de ventilație și două guri de aerisire sunt esențiale pentru funcționarea sediului recurentului – pârât. Pe de altă parte, era imperios necesar a se stabili dacă restituirea în parte a terenului ar determina blocarea căilor de acces și afectarea utilității clădirii. Întrucât instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt, Înalta Curte, în temeiul art. 314 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtul Serviciul Român de Informații prin Unitatea Militară 0198 împotriva deciziei nr. 171 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de apel va suplimenta probatoriul pe care îl va considera necesar pentru dezlegarea problemelor de drept mai sus expuse, eventual cu o nouă expertiză tehnică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Serviciul Român de Informații, prin Unitatea Militară 0198 împotriva deciziei nr. 171 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010 .