ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1392/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1437 din 6

noiembrie 2006 Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamantul

K.T. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de

Informații Externe privind anularea dispoziției nr. 2448 din 28 octombrie 2005

emisă de Serviciul de Informații Externe și restituirea terenului situat în București,

sector 3, în suprafață de 181,68 mp.

La termenul din 10 aprilie 2006 a

fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Apărării Naționale, care a fost scos din cauză.

Instanța a reținut că terenul în

litigiu a fost dobândit de reclamant în baza contractului de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 2798 din 27 iunie 1974 la Notariatul de Stat al

Municipiului București, iar construcția existentă pe acest teren a fost

demolată ca urmare a sistematizării zonei, în anul 1987. Reclamantului i s-a

atribuit, la 8 februarie 1987, apartamentul nr. 79, în care locuiește în

prezent.

Terenul a trecut cu plată în

proprietatea R.A.I.A.L.I., apoi în proprietatea Ministerului Apărării

Naționale, conform deciziei nr. 582 din 17 iulie 1991 a Primăriei Municipiului

București și, ulterior în administrarea Serviciului de Informații Externe.

Expertiza topo efectuată în cauză a

concluzionat că terenul este inclus în totalitate în incinta Serviciului de

Informații Externe.

Instanța a concluzionat că terenul

nu poate fi restituit în natură întrucât Legea nr. 1/1998 privind organizarea

și funcționarea Serviciului de Informații Externe, republicată, stabilește,

prin art. 22 alin. (2), că terenurile și clădirile necesare desfășurării

activității acestei instituții sunt bunuri proprietate publică a statului.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul K.T. solicitând anularea dispoziției contestate și acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

iar în subsidiar, în cazul în care Fondul Proprietatea nu funcționează efectiv,

obligarea intimatei la emiterea unei dispoziții de acordare a despăgubirilor

bănești.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 83 din 7 februarie 2008 a respins apelul.

Prin decizia civilă nr. 6027 din 17

octombrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de

reclamantul K.T., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță de apel, reținând că imposibilitatea restituirii terenului în

natură nu echivalează cu lipsirea reclamantului de dreptul de a beneficia de

una dintre măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de lege.

Instanța de casare a mai reținut că

formularea notificării în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

reprezintă manifestarea de voință a reclamantului de a beneficia de măsurile

reparatorii instituite de legea specială și nu se poate reține că, optând

pentru restituirea în natură a terenului, reclamantul ar fi înțeles să

abandoneze dreptul de a beneficia de celelalte măsuri reparatorii stabilite de

legiuitor. Ca atare, în mod nelegal, instanțele nu au analizat îndreptățirea

reclamantului de a beneficia de una din măsurile reparatorii prin echivalent,

critică ce se constituie și într-un motiv de apel neanalizat de instanță.

Rejudecând după casare, Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 144A din 3 martie 2009

a admis apelul, a schimbat sentința în sensul admiterii contestației, anulării

dispoziției contestate și a obligat pârâtul să emită decizia de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

In considerentele deciziei s-a

reținut că intimata trebuia să analizeze valabilitatea titlului statului, în

raport de care, să dispună restituirea în natură, sau, dacă aceasta nu era

posibilă, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

In speță preluarea imobilului s-a

realizat fără titlu, fără ca proprietarul să încaseze despăgubirile

corespunzătoare, astfel încât sunt incidente prevederile art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001.

Reclamantul a dovedit calitatea de

persoană îndreptățită depunând titlul de proprietate asupra imobilului.

Constatând imposibilitatea

restituirii în natură a imobilului, prima instanță era obligată să se pronunțe

asupra dreptului reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prin

echivalent.

Pretențiile reclamantului formulate

prin cererea de apel, respectiv acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

sunt consecința faptului că imobilul nu mai poate fi restituit în natură.

In procesul de soluționare a

notificării intimata trebuia să aibă în vedere prevalența restituirii în

natură, iar în cazul în care această măsură în era posibilă, cazul în speță,

trebuia să procedeze la acordarea celorlalte măsuri reparatorii.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâtul Serviciul Extern de Informații, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia și menținerea sentinței

întrucât reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul legii

deoarece nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului. O altă critică a

vizat faptul că reclamantul trebuia să formuleze un capăt de cerere subsidiar

prin care să ceară, în cazul în care restituirea în natură este imposibilă,

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. De asemenea, cererea de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent reprezintă o cerere nouă,

formulată pentru prima dată în apel, iar instanța nu putea să dispună acordarea

acestor măsuri, câtă vreme reclamantul nu a solicitat, în subsidiar și

acordarea acestor măsuri.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor legii

speciale calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii se

dovedește cu înscrisuri.

In speță, pentru a proba această

calitate, reclamantul a depus titlul de proprietate asupra imobilului,

respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2798 din 27

iunie 1974 la Notariatul de Stat al Municipiului București.

În ce privește preluarea abuzivă, în

mod corect instanța de apel a reținut că la data exproprierii imobilului

reclamantul nu a beneficiat de o justă despăgubire astfel cum prevedea

legislația în vigoare, motiv pentru care a conchis că bunul a intrat fără titlu

în proprietatea statului.

În prezent terenul solicitat în

suprafață de 181,68 mp este destinat desfășurării activității recurentului

Serviciul Extern de Informații.

În raport de situația juridică a

imobilului teren, imposibil de restituit în natură, în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 11 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 11 alin. (8) din Legea

nr. 10/2001 potrivit cărora măsurile reparatorii ce pot fi dispuse sunt

compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de unitatea

deținătoare, cu acordul persoanei, sau despăgubiri acordate în condițiile legii

speciale.

Atât prin notificare, cât și prin

acțiunea introductivă de instanță reclamantul a solicitat restituirea

imobilului, fără a specifica forma acestei restituiri, în natură sau prin

echivalent, astfel încât recurentul investit cu soluționarea notificării era

obligat să verifice, mai întâi, posibilitatea restituirii în natură și, în

situația în care această restituire nu era posibilă, să propună acordarea

celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege. Insă, recurentul s-a limitat

doar la emiterea dispoziției de respingere a notificării, considerând că a fost

solicitată doar restituirea în natură, fără a propune celelalte măsuri.

Nu se poate reține că solicitarea de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent este o cerere nouă, ci ea este

o consecință a imposibilității restituirii imobilului în natură, care conferă

persoanei îndreptățite dreptul la o justă reparație pentru bunul preluat

abuziv. Faptul că reclamantul nu a specificat expres, în notificare sau în

cererea introductivă, că în subsidiar solicită și acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent nu-l poate priva de dreptul consfințit de legea

specială de a beneficia de această măsură.

Față de aceste considerente recursul

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Serviciul de Informații Externe împotriva deciziei nr. 144 A din 3 martie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.