ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6027/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 decembrie 2005, reclamantul K.T. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Informații Externe, solicitând anularea deciziei nr. 24487 din 28 octombrie 2005 emisă de pârâta Serviciul de Informații Externe de respingere a notificării nr. 2235 din 30 iulie 2001, cu obligarea pârâtelor de a-i restitui în natură imobilul situat în București, în suprafață de 181,68 mp. Reclamantul a susținut că în mod greșit i-a fost respinsă notificarea, întrucât, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 avea doar obligația de a face dovada calității de persoană îndreptățită, obligație îndeplinită, nu și pe aceea privind preluarea abuzivă a bunului solicitat.

A mai învederat ca fiind eronată susținerea pârâtului Serviciul de Informații Externe privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul solicitat și care a fost preluat de stat, constând în atribuirea cu chirie a unui apartament situat în str. I. nr. 27, sector 2, întrucât aceasta nu echivalează cu o justă și reală despăgubire pentru pierderea proprietății. Prin sentința civilă nr. 1437 din 6 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului, întrucât terenul solicitat și care a fost proprietatea acestuia, este inclus în totalitate în incinta S.I.E., fiind insesizabil în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 1/1998 republicată, privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și art. 135 pct. 4 din Constituție.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 83 A din 7 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. S-a reținut că imobilul solicitat este inclus în totalitate în incinta pârâtei, astfel încât i se aplică insesizabilitatea prevăzută de art. 135 pct. 4 din Constituție cu referire la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 1/1998 republicată, privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, precum și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1958 privind proprietatea publică, fiind astfel exceptat de la restituire. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate, potrivit precizărilor de la termenul de dezbatere a recursului, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a susținut că preluarea bunului, în lipsa unei juste și efective despăgubiri, s-a făcut în mod abuziv și că, în raport și de faptul că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate invocat, are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001. În mod greșit a fost respinsă de plano cererea sa, deși notificarea formulată în condițiile și cu respectarea prescripțiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reprezintă manifestarea de voință generală a persoanei îndreptățite de a beneficia de dispozițiile de favoare ale legii speciale de reparație. Or, pronunțându-se în sensul respingerii solicitării sale, instanțele l-au privat pe reclamant de beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege, critică ce a fost invocată și în apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe și care nu a fost analizată de instanța de apel.

Recursul este fondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, … se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”. Dispoziția legală de principiu sus enunțată și care reflectă spiritul reparator al legii speciale, instituie prevalența restituirii în natură a imobilelor, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din lege, pentru care au fost depuse notificări. Numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, textul acesteia fiind categoric în această privință.

Prin urmare, imposibilitatea restituirii bunului în natură nu echivalează, cum greșit au reținut instanțele, cu lipsirea reclamantului de dreptul de a beneficia de una dintre măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de lege, concluzie ce ar fi contrară spiritului și finalității legii de reparație. Or, formularea notificării în termenul și condițiile prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în actuala reglementare) reprezintă indubitabil manifestarea de voință de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de leg, acesta fiind interpretarea neechivocă a textului enunțat, rezultat al interpretării sale sistematice. Nu se poate susține cu temei că, optând pentru restituirea în natură a bunului, reclamantul ar fi înțeles să abandoneze vocația și dreptul său conferite de lege, de a beneficia de celelalte măsuri reparatorii prevăzute de aceeași lege.

Ca urmare, constatând că în mod nelegal instanțele nu au analizat îndreptățirea reclamantului de a beneficia de una din măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, critică ce se constituie și în motiv de apel, neanalizat de instanța de apel, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra cererii deduse judecății, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., decizia atacată va fi casată iar pricina trimisă pentru rejudecarea apelului reclamantului la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de contestatorul K.T. împotriva deciziei nr. 83 A din 7 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008.