ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6027/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

2 decembrie 2005, reclamantul K.T. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Apărării Naționale și Serviciul de Informații Externe, solicitând anularea

deciziei nr. 24487 din 28 octombrie 2005 emisă de pârâta Serviciul de

Informații Externe de respingere a notificării nr. 2235 din 30 iulie 2001, cu

obligarea pârâtelor de a-i restitui în natură imobilul situat în București, în

suprafață de 181,68 mp.

Reclamantul a susținut că în mod

greșit i-a fost respinsă notificarea, întrucât, în conformitate cu prevederile

Legii nr. 10/2001 avea doar obligația de a face dovada calității de persoană

îndreptățită, obligație îndeplinită, nu și pe aceea privind preluarea abuzivă a

bunului solicitat.

A mai învederat ca fiind eronată

susținerea pârâtului Serviciul de Informații Externe privind acordarea de

despăgubiri pentru imobilul solicitat și care a fost preluat de stat, constând

în atribuirea cu chirie a unui apartament situat în str. I. nr. 27, sector 2,

întrucât aceasta nu echivalează cu o justă și reală despăgubire pentru

pierderea proprietății.

Prin sentința civilă nr. 1437 din 6

noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca

neîntemeiată cererea reclamantului, întrucât terenul solicitat și care a fost

proprietatea acestuia, este inclus în totalitate în incinta S.I.E., fiind

insesizabil în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr.

1/1998 republicată, privind organizarea și funcționarea Serviciului de

Informații Externe, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și art. 135 pct. 4 din Constituție.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.

83 A din 7 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

S-a reținut că imobilul solicitat

este inclus în totalitate în incinta pârâtei, astfel încât i se aplică

insesizabilitatea prevăzută de art. 135 pct. 4 din Constituție cu referire la

art. 22 alin. (2) din Legea nr. 1/1998 republicată, privind organizarea și

funcționarea Serviciului de Informații Externe, precum și art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 213/1958 privind proprietatea publică, fiind astfel exceptat de la

restituire.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au

fost încadrate, potrivit precizărilor de la termenul de dezbatere a recursului,

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, reclamantul a susținut că preluarea bunului, în lipsa unei juste și

efective despăgubiri, s-a făcut în mod abuziv și că, în raport și de faptul că

reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate invocat, are calitatea de

persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.

În mod greșit a fost respinsă de

plano cererea sa, deși notificarea formulată în condițiile și cu respectarea

prescripțiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reprezintă manifestarea

de voință generală a persoanei îndreptățite de a beneficia de dispozițiile de

favoare ale legii speciale de reparație.

Or, pronunțându-se în sensul

respingerii solicitării sale, instanțele l-au privat pe reclamant de beneficiul

măsurilor reparatorii prevăzute de lege, critică ce a fost invocată și în apelul

declarat împotriva hotărârii primei instanțe și care nu a fost analizată de

instanța de apel.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, … se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor

stabili măsuri reparatorii prin echivalent”.

Dispoziția legală de principiu sus

enunțată și care reflectă spiritul reparator al legii speciale, instituie

prevalența restituirii în natură a imobilelor, în conformitate cu prevederile

art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din lege, pentru care au fost depuse

notificări.

Numai în cazul în care această

măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda

la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, textul acesteia

fiind categoric în această privință.

Prin urmare, imposibilitatea

restituirii bunului în natură nu echivalează, cum greșit au reținut instanțele,

cu lipsirea reclamantului de dreptul de a beneficia de una dintre măsurile

reparatorii prin echivalent prevăzute de lege, concluzie ce ar fi contrară spiritului

și finalității legii de reparație.

Or, formularea notificării în

termenul și condițiile prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în

actuala reglementare) reprezintă indubitabil manifestarea de voință de a

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de leg, acesta fiind interpretarea

neechivocă a textului enunțat, rezultat al interpretării sale sistematice.

Nu se poate susține cu temei că,

optând pentru restituirea în natură a bunului, reclamantul ar fi înțeles să

abandoneze vocația și dreptul său conferite de lege, de a beneficia de

celelalte măsuri reparatorii prevăzute de aceeași lege.

Ca urmare, constatând că în mod

nelegal instanțele nu au analizat îndreptățirea reclamantului de a beneficia de

una din măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001,

critică ce se constituie și în motiv de apel, neanalizat de instanța de apel,

ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra cererii deduse judecății, în

temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., decizia atacată va fi casată iar

pricina trimisă pentru rejudecarea apelului reclamantului la aceeași curte de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

contestatorul K.T. împotriva deciziei nr. 83 A din 7 februarie 2008, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecarea apelului la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie

2008.